330 matches
-
de Scrisoarea Patriarhilor răsăriteni - această scrisoare este numită și Răspunsul patriarhilor ortodocși orientali (răsăriteni) către Papa Pius al IX-lea sau Epistola enciclică a Bisericii una, sfântă, catolică și apostolică, către ortodocșii de pretutindeni (6 mai 1848), ca răspuns la enciclica papei Pius al IX-lea, Ad Orientalis. In suprema Petri Sede (6 ianuarie 1848), ce afirmă fundamentele Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor (în traducerea lui Teodor M. Popescu, Enciclica patriarhilor ortodocși de la 1848. Studiu introductiv, text și traducere, în "Biserica Ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și apostolică, către ortodocșii de pretutindeni (6 mai 1848), ca răspuns la enciclica papei Pius al IX-lea, Ad Orientalis. In suprema Petri Sede (6 ianuarie 1848), ce afirmă fundamentele Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor (în traducerea lui Teodor M. Popescu, Enciclica patriarhilor ortodocși de la 1848. Studiu introductiv, text și traducere, în "Biserica Ortodoxă Română", an LIII, nr. 11-12/1935, pp. 545-688) - care, vorbind despre infailibilitatea în materie de învățătură, zice: Iar nestricarea dogmei și curăția rânduielii nu sunt date în paza
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
I, nr. 3, 15 martie 1937, p. 9, text reprodus în Predania și un Îndreptar ortodox cu, de și despre Nae Ionescu, pp. 49-50: "Noi știm că atunci când Vasilisc anulează hotărârea soborului de la Calcedon și proclamă monofizitismul drept dreaptă credință, enciclica lui monofizită are consimțământul a vreo 500 de episcopi. Iar când Leon I pune să întrebe, în anul 458, pe toți episcopii despre ortodoxia soborului de la Calcedon, peste 1600 de episcopi se pronunță pentru". 3 Sfântul Ciprian, Epistola ad Jubinianum
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
1984; A. K. Sen, No Democracy without Justice, 1999; A. Bartoli, L'Economie multidimensionelle, Paris, Economica, 1991; J. Tinbergen, Word Security and Equit, Aldershot Hauls, Edward Elgar, 1990; P. Ladrière, C. Gruson, Ethique et gouvernabilité, Paris, PUF, 1992. 60 Vezi enciclica: Centesimus Amus. 61 Vezi S. Latouche, Faut-il refuser le développement?, Paris, PUF, 1986. 62 Vezi J. Gleick, Chaos, New York, Wilking, 1987; J. Prigogine, I. Stengers, Entre le temp et l'éternité, Paris, Fayard, 1988; M. Mitchell Waldrop, Complexity: The Emerging
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
spațiul public românesc 3.1. Dimensiunea socială ca specific al creștinismului 8 De o doctrină socială creștină se vorbește pe larg și explicit începând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, de când Papa Leon al XIII-lea a publicat, în 1891, enciclica Rerum novarum. Ea aduna reflecțiile pe care creștinismul european le elaborase în contact cu revoluția industrială; apărută în Anglia în ultimele trei decenii ale lui 1700, aceasta se răspândise pe continent, transformând radical viața tuturor persoanelor și familiilor implicate în
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
de producție. "Revoluția industrială genera procese sociale și politice care duceau la modificarea legilor și instituțiilor; se constituiau clase sociale noi, se nășteau forme noi de bogăție și sărăcie. Epoca industrială deschidea oportunități noi și, în paralel, genera noi nedreptăți. Enciclica lui Leon XIII semnala deschiderea oficială a Bisericii Catolice față de noua eră, care era analizată și evaluată în principalele sale teze sociale și economice." (Baggio, 2002, p. 285). Aceleași informații le-am găsit și în Enciclopedia de filosofie și științe
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
în chestiunile sociale, direcționând activitatea credincioșilor. După condamnarea statului liberal și a doctrinelor democratice din partea papei Pius al IX-lea (Quanta cura și anexa Syllabus, 1864), o primă formă a doctrinei sociale apare datorită papei Leon al XIII-lea, în enciclica Rerum Novarum (1891) asupra "problemei muncitorilor". Dintre succesorii lui Leon al XII-lea, Pius al XI-lea și Pius al XII-lea au lărgit orizonturile doctrinei sociale: Biserica era în stare să ofere comunității un "model" de organizare socială și
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
și ideologii arbitrare garnisite sociologic. În această a doua categorie se încadrează și diferitele sisteme sociologice înregimentate, care au influențat semnificativ istoria contemporană. Pentru înlăturarea acestei situații dilematice s-a propus asocierea sociologiei cu morala. (Remy, 1982, p. 79). În enciclica sa Sollicitudo rei socialis, Ioan Paul II specifică poziția doctrinei sociale creștine în următorii termeni: " Doctrina socială creștină nu este o "a treia cale" între capitalismul liberalist și colectivismul marxist, nici o posibilă alternativă pentru alte soluții mai puțin radical opuse
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
și deseori (după părerea Bisericii înseși) puțin inoportune. Erau aproape niște răspunsuri care dezvăluiau starea sa de spirit reală, ce coincide în mod obiectiv cu situația în care se află acum Biserica, situație trăită personal de Conducătorul său. De altfel, enciclicele „istorice” ale Papei erau întotdeauna fructul unui compromis între îngrijorarea acestuia și diplomația Vaticanului, compromis care nu lăsa niciodată să se înțeleagă dacă aceste enciclice reprezentau un progres sau un regres față de cele ale papei Ioan al XXIII-lea. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
situația în care se află acum Biserica, situație trăită personal de Conducătorul său. De altfel, enciclicele „istorice” ale Papei erau întotdeauna fructul unui compromis între îngrijorarea acestuia și diplomația Vaticanului, compromis care nu lăsa niciodată să se înțeleagă dacă aceste enciclice reprezentau un progres sau un regres față de cele ale papei Ioan al XXIII-lea. Un Papă profund impulsiv și sincer cum este Paul al VI-lea începuse să apară ambiguu și nesincer prin definiție. Acum a răbufnit brusc toată sinceritatea
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
1936, apar și anumite umbre, odată cu primul dintre marile procese* de la Moscova; ele par totuși compensate prin promulgarea Constituției staliniste, „cea mai democratică din lume”. Biserica catolică nu se lasă prinsă în acest joc și, în martie 1937, în două enciclice distincte, papa Pius al XI-lea condamnă nazismul (Mit Brennender Sorge) și, în continuitate cu o enciclică din 1931 - comunismul (Divinis Redemptoris). La cealaltă extremitate a spectrului spiritual, anarhiștii se distanțează de „mitul bolșevic” - titlu sub care își publică Alexander
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
promulgarea Constituției staliniste, „cea mai democratică din lume”. Biserica catolică nu se lasă prinsă în acest joc și, în martie 1937, în două enciclice distincte, papa Pius al XI-lea condamnă nazismul (Mit Brennender Sorge) și, în continuitate cu o enciclică din 1931 - comunismul (Divinis Redemptoris). La cealaltă extremitate a spectrului spiritual, anarhiștii se distanțează de „mitul bolșevic” - titlu sub care își publică Alexander Berkman jurnalul său din Rusia, în 1932 - și elaborează o solidă critică teoretică la adresa „fascismului roșu”, atât
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și occidentaliști în Probleme ale comunismului (1933): dacă lui, comunismul îi apare ca fiind „misiunea neîndeplinită a creștinismului”, bolșevismul ar fi „ultima încarnare a mesianismului rus”, și totodată purtătorul unui „ateism care duce la neomenie”. Alți creștini se referă la enciclica Divini Redemptoris din 19 martie 1937 în care papa Pius al XI-lea propune o condamnare argumentată a comunismului. Unul din fondatorii din Rezistența franceză a publicației Cahiers du Tîmoignage chrîtien, părintele Gastron Fessard, susține în Franță, ai grijă să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
totalitară a puterii revoluționare asupra populației. O credință - mai ales spirituală - care să concureze ideologia* marxist-leninistă* nu poate să existe. Biserica catolică a condamnat și combătut comunismul bolșevic și din această perspectivă a apărării ființei umane. încă din 1931, în enciclica Quadragesimo Anno, papa Pius al XI-lea condamnă scopurile comunismului - intensificarea luptei de clasă și suprimarea proprietății private. Iar în 1937, la câteva zile distanță, edictează două enciclice diferite împotriva nazismului - Mit Brennender Sorge, la 14 martie - și a comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și din această perspectivă a apărării ființei umane. încă din 1931, în enciclica Quadragesimo Anno, papa Pius al XI-lea condamnă scopurile comunismului - intensificarea luptei de clasă și suprimarea proprietății private. Iar în 1937, la câteva zile distanță, edictează două enciclice diferite împotriva nazismului - Mit Brennender Sorge, la 14 martie - și a comunismului - Divini Redemptoris, la 19 martie 1937. Faptul acesta nu-i împiedică pe comuniști - în ciuda anticlericalismului lor militant și al persecutării religiilor în URSS - să caute să învrăjbească bisericile
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pace*. Aceste apropieri pot fi mai puțin circumstanțiale și să meargă până la o comună critică a condițiilor sociale ale capitalismului. Dacă doctrina socială a bisericii a fost multă vreme luată în derâdere de către comuniști - revista mișcării comuniste internaționale* vorbește despre enciclica Mate ret Magistra ca despre „manifestul capitalismului monopolist de stat” -, ea constituie, începând din anii 1970, obiectul unor apropieri mai respectoase. Lucrul acesta corespunde unui demers paralel ale anumitor medii catolice. Astfel, în Franța, părintele Calvez este de părere că
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a sosit în capitala imperiului papa Vigilius, în ianuarie 547; opera, compusă din douăsprezece cărți dedicate lui Iustinian, a fost terminată câteva luni mai târziu: oricum, înainte de 11 aprilie 548 când Vigilius, aflat încă la Constantinopol, a respins condamnarea prin enciclica Iudicatum. Într-adevăr, Facundus, care lua apărarea celor trei teologi, nu îl atacă niciodată pe Vigilius în această carte, lucru pe care îl va face însă în scrierile următoare. Nu putem prezenta aici în mod detaliat modul în care Facundus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
către Flavian din 13 iunie 449, care pregătise termenii definiției de la Calcedon; reconciliat cu „ortodoxia”, Ghenadie aduce multe laude scrierii, sublinind că aceasta se opune diferitelor erezii și că nu propune inovații terminologice în raport cu tradiția Părinților Bisericii. Am amintit deja enciclica promulgată de sinodul din Constantinopol în 458 sau 459 care ne-a parvenit în două redactări. Se păstrează apoi o parte dintr-o scrisoare, adresată probabil lui Martirios de Antiohia, referitoare la primirea ereticilor în sânul Bisericii, unde Ghenadie face
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
această operă nu-i aparține lui Basilius. Bibliografie. Ediții: Omilii - PG 85, 27-474; pentru celelalte cf. CPG IV, n.6656-6670; ediția omiliilor 7, 11, 31, 35: J.M. Tevel, De preken von Basilius von Seleucië, dizertație. Vrije Univ. Amsterdam 1990. Epistola enciclică: ACO II, 5, pp. 46-50. Viața și minunile Sf. Tecla: G. Dagron, Vie et miracles de S. Thècle, Société des Bollandistes, Bruxelles 1978. 13. Timotei Aelurus Primul succesor al lui Chiril la scaunul episcopal de la Alexandria a fost Dioscor (patriarh
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
organizate sub forma apărării unor puncte de vedere opuse - fiecare trebuind să găsească cele mai bune argumente pentru a apăra punctul de vedere reprezentat. Cursanții trebuiau să fi citit literatura de propagandă a celorlalte partide, nazist, social-democrat, burghez și chiar enciclicele papale, dar literatura eretica de partid, precum cea a lui Troțki, era ascunsă Într-un fond documentar secret. Numele celor ce fuseseră excluși din KPD În anii ’20 era menționat, dar nimic mai mult, punctele lor de vedere nefiind aduse
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
o formă de inflație lipsită de importanță în epoca noastră, însă principiile utilizate în demersul său sunt de actualitate"511. Preocupările pentru moneda metalică și deprecierea sa au existat chiar înainte de Nicholas Oresme. Papa Inocențiu al III-lea vorbește în Enciclica sa Qvanto (1199) despre "devalorizarea monedelor"512, denunțând-o ca pe un fapt negativ. În ce consta inflația monedei metalice? Principala sa formă de manifestare a constituit-o deprecierea conținutului în metal prețios, ca urmare a furtului sau a seniorajului
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
În această privință, există dubii (ale celui care afirmă sau ale altora) care trebuie Înlăturate. Și În privința „sălbaticilor” descoperiți la sfârșitul secolului al XV-lea În America au existat dubii similare, care au generat controverse aprinse În epocă. Într-o enciclică din 1537, papa Paul al III-lea se vedea nevoit să afirme că „indienii sunt cu adevărat oameni” și, ca atare, sunt „capabili să Înțeleagă religia catolică” (552, p. 109). Cu alte cuvinte, indienii trebuiau să fie oameni pentru ca evanghelizarea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
guvernarea țărilor independente (cu excepția Elveției) era bazată pe legitimitatea tradițională și nu pe etno-naționalitatea poporului. În secolul al XIX-lea, toate țările europene, cu două excepții, erau guvernate de monarhi. Spre finalul veacului, Papa Leon al XIII-lea proclama, în enciclica Immortale Dei, că "autoritatea guvernanților vine de la Dumnezeu și înseamnă mai mult decât demnitatea umană". Două decenii mai târziu însă, patru împărați unul catolic, unul protestant, unul ortodox și unul musulman și-au pierdut aproape simultan tronul, întrucât își pierduseră
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
multpreavrednicul paroh. C. Liverotti (1880-1902, coleg de studii cu Carol I, care a dăruit în secret orga, și mai apoi patru clopote). În contextul răspândirii ideologiei socialiste, Papa Leon al XIII-lea a clarificat poziția bisericii „față de chestiunea socială” în enciclica „De rerum novarum” (1891). Pe lângă atâtea probleme pastorale, părintele Liverotti s-a mai confruntat și cu răspândirea ideilor socialiste (de către deputatul Morțun, dușman declarat al religiei, care îl critica pe paroh în ziarul „Muncitorul”). În 1881 Carol I a fost
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
mai puțin alfabetizat în sens teologic. Cu excepția filozofului de la Port-Royal sau a scriitorului Georges Bernanos (1888-1948), lipsesc numele unor gânditori catolici de referință care au comentat geneza și transformarea lumii moderne. De la papa Leon al XIII-lea (autor al faimoasei enciclice Rerum novarum, 1891) la autori profunzi și sofisticați precum Hans Urs von Balthasar (1905-1988), Henri de Lubac (1896-1991) sau Louis Bouyer (1913-2004), vocile teologiei apusene găsesc puțin ecou. În privința tradiției ortodoxe, cu excepția pr. Serghei Bulgakov (1871-1944) și André Scrima (1925-2000
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]