716 matches
-
cu efecte într-ale comunicării, reperabile prin regionalisme oltenești, în alte situații, de limbă populară. Ăsta, da, studiu de caz etnic! Cele 17 Fulguiri alcătuiesc tagma cugetărilor. Găsim apoi un departament al semnificațiilor și al simbolurilor, a căror mani festare enunțiativă, de dicționar, plutește atrăgător în mici proze: Tristețea ceasului solar, Portret, Generații, Melan colie, Noapte de Crăciun. Toate se încarcă mulțumitor, narativ vorbind, și punctează stări de a fi ale omului, argint viu cât trăiește, adesea contemplativ. Un poem în
Editura Destine Literare by Virgil Pătrașcu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_196]
-
se deschide spre parabolă și atinge satirizarea șarjantă, face din trișare, fals și inautentic tot atâtea planuri a căror secvențialitate dau narațiunii filmice un ritm interior inedit, decupajul relațiilor umane și perfecțiunea dialogurilor atrăgând prin secvențe de sensibilitate și curaj enunțiativ”". Criticul de film Călin Căliman își exprima, ce-i drept cu multă întârziere, opinia că scenaristul Titus Popovici ar fi apelat la umorul absurd pentru a disimula unele ținte satirice care vizau, ”indubitabil”, însuși „monstrul cel mare”. Filmul "Operațiunea Monstrul
Operațiunea Monstrul () [Corola-website/Science/298788_a_300117]
-
singur cuvânt, ca de exemplu în propozițiile: "Mergi!", "Bine.", "Plouă.", "Da.", "Atât.". Propozițiile fără subiect sau predicat se numesc "eliptice de subiect", respectiv "eliptice de predicat". Propozițiile se pot împărți în afirmative, negative, interogative, imperative și exclamative. Cele afirmative sunt enunțiative sau declarative. În cazul propozițiilor negative, cel care vorbește (sau scrie) face opusul unei afirmații. În cazul propozițiilor interogative vorbitorul folosește o întrebare, de exemplu cu scopul de a afla ceva nou. Ca orice propoziție, propozițiile interogative pot conține variabile
Propoziție () [Corola-website/Science/298470_a_299799]
-
informație deja cunoscută de participanții la comunicare, ceea ce ține de informația implicit admisă sau presupusă, punctul de pornire al comunicării, iar rema - partea din propoziție ce reprezintă ceea ce se spune despre temă, informație nouă despre aceasta, . Propoziția canonică este una enunțiativă, neexclamativă, reală, pozitivă și completă, în care nu se face niciun efort pentru a atribui rolurile de temă și de remă, și care nu are nicio parte scoasă în evidență. Cel puțin în anumite limbi, într-o astfel de propoziție
Temă și remă () [Corola-website/Science/335021_a_336350]
-
alt punct de vedere, propoziția analizabilă poate fi completă sau incompletă. Aceste tipuri de propoziții se caracterizează prin structura sintactică și intonativă, prin anumite tipuri de cuvinte pe care le conțin și prin modul predicatului. Sunt cinci tipuri de propoziții: enunțiative, optative, imperative, interogative și exclamative, fiecare cu subdiviziuni. Propoziția enunțiativă poate fi: Propoziția optativă are două subtipuri, delimitate după modul predicatului și particulele pe care le pot conține propozițiile. Astfel sunt: Propoziția imperativă are ca subiect destinatarul căruia i se
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
incompletă. Aceste tipuri de propoziții se caracterizează prin structura sintactică și intonativă, prin anumite tipuri de cuvinte pe care le conțin și prin modul predicatului. Sunt cinci tipuri de propoziții: enunțiative, optative, imperative, interogative și exclamative, fiecare cu subdiviziuni. Propoziția enunțiativă poate fi: Propoziția optativă are două subtipuri, delimitate după modul predicatului și particulele pe care le pot conține propozițiile. Astfel sunt: Propoziția imperativă are ca subiect destinatarul căruia i se adresează, iar predicatul său poate fi un verb activ, factitiv
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
o propoziție neanalizabilă având ca termen principal un substantiv sau un infinitiv care exprimă o injoncțiune: "Futás!" „Fuga!”, "Felállni!" „În picioare!” Propoziția interogativă este de mai multe feluri: O categorie aparte de propoziție interogativă este cea care completează o propoziție enunțiativă, fiind constituită dintr-un cuvânt propoziție, de exemplu un cuvânt de negație, dintr-o particulă sau, eventual, un adverb sau un adjectiv: "Jó a leves,ugye / igaz / mi / nem?" „E bună supa, așa-i / ai / nu?”; "Moziba megyünk, jó?" „Mergem
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
ordinea lor este liberă. Topica joacă un rol în tipologia lingvistică sintactică a limbilor din mai multe puncte de vedere, dintre care unul este locul subiectului, al predicatului și al complementului direct al predicatului unele față de altele într-o propoziție enunțiativă, independentă sau principală, cu subiectul și complementul direct exprimate prin substantiv, care conține numai aceste trei părți, în care nu se acordă rolul de temă, respectiv de remă niciuneia dintre acestea și nu se scoate în evidență niciuna din ele
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
în a doua jumătate a secolului următor. Dacă până atunci negarea simplă a verbului se făcea în principal numai cu negația "ne", în franceza clasică se generalizează folosirea în acest caz a două cuvinte negative, "ne ... pas". În sintaxa propoziției enunțiative, în secolul al XVII-lea se generalizează complet exprimarea subiectului printr-un cuvânt aparte și ordinea subiect + predicat + complement. Mai persistă plasarea pronumelui personal aton cu funcție de complement al unui verb la infinitiv înaintea verbului regent al acestuia: "je te
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
trei având sensul „Cum să nu!”) Aceasta secțiune prezintă principalele caracterictici ale sintaxei limbii sârbe în comparație cu cele ale romanei, privitor la tipurile de propoziții, părțile de propoziție, topica în această și câteva propoziții subordonate. Propoziția interogativa se obține din propoziție enunțiativa cu două construcții prin care se realizează o intrebare totală: Propoziția negativă se obține prin negarea predicatului cu particulă negativă "ne" antepusa. Această formează un singur cuvânt cu verbele "imati" „a avea”, "biți" „a fi” și "hteti" „a vrea” la
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în sensul că în limbă cuvintele au relativ puține flexiuni. Există două genuri, dar niciun caz gramatical, și se face distincție între plural și singular. Analize mai vechi indică
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
tradițională articolul este o parte de vorbire care determină o altă parte de vorbire (de obicei un substantiv) și marchează diverse funcții gramaticale și stilistice ale acesteia. Gramatica limbii române, ediția 2005, definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare enunțiativă”, punându-se accent pe statutul său de afix. Așadar, articolul nu mai este interpretat ca o clasă lexico-gramaticală. Lipsa unui articol acolo unde în alte construcții similare el este în mod normal folosit se numește articol zero. De exemplu, în
Articol (gramatică) () [Corola-website/Science/303433_a_304762]
-
ca perfect în locul celui trecut. În cazul folosirii acestor timpuri, exemplele 3 și 4 de mai sus ar arăta astfel: "J’étais content qu’elle fût là", respectiv "J’étais content qu’elle eût été là". În vorbirea indirectă, propoziția enunțiativa și cea interogativa devin completive directe. Propoziția enunțiativa indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "que": "Îl déclare qu’îl l’aidera" „(El) declară că îl va ajuta”. Specific în franceză standard pentru propoziția interogativa indirectă este faptul că este corectă
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
acestor timpuri, exemplele 3 și 4 de mai sus ar arăta astfel: "J’étais content qu’elle fût là", respectiv "J’étais content qu’elle eût été là". În vorbirea indirectă, propoziția enunțiativa și cea interogativa devin completive directe. Propoziția enunțiativa indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "que": "Îl déclare qu’îl l’aidera" „(El) declară că îl va ajuta”. Specific în franceză standard pentru propoziția interogativa indirectă este faptul că este corectă numai topica subiect + predicat și că nu este
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
De păstrat la răcoare". Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. Exemplu cu verb la indicativ: "Cântă într-un cor". Conjunctivul exprimă în general o acțiune virtuală, adică
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
lecția din câteva proze scurte anterioare: Miraculoasa istorie..., Descompunerea patriei în particule elementare sau Salutări de la Praga, de pildă, însă miza acestui roman mi se pare sensibil alta. Naratorul este cam plat și prea rigid, îndeplinind deseori doar o funcție enunțiativă, de martor, cronicăresc-consemnativă, e atașat de cele istorisite în sensul ținerii aproape de un pretins adevăr istoric. Efectul cu adevărat puternic ar fi ieșit tocmai din totala detașare ironică, printr-un discurs meta, autoreferențial, polifonic-exclamativ. Povestitorul pare că insistă a ne
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]
-
Batteux va face tot posibilul pentru a include în sistem poezia lirică, arătând, printr-un sofism magistral, că aceasta ține și ea de sfera mimesis-ului, în măsura în care imită niște sentimente 174. Ceva mai târziu, în romantism, criteriul pur tehnic al situației enunțiative este deplasat către un plan mai degrabă psihologic sau existențial (Friedrich Schlegel considera, de exemplu, forma lirică, subiectivă, pe cea dramatică, obiectivă, iar pe cea epică, subiectiv-obiectivă)175. În linii mari, întreaga confuzie pornește așadar de la o substituire (involuntară sau
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a lui Mallarmé, având ca etapă obligatorie de-realizarea referentului (când Mallarmé spune „une fleur”, se cunoaște, „musicalement se leve, idée même et suave, l’absence de tous bouquets”), se situeaza fără doar și poate la antipozii așa-numitei poezii enunțiative sau mimetice, pentru care, după cum știm, esențială rămâne mișcarea epică și raportul imediat cu germinarea detaliilor particulare. O asemenea perspectivă - caracteristică, în fond, nu numai pentru producția poetică recentă - este susținută, la nivel ontologic, de o atitudine de deschidere față de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
principiul oximoronului (de pildă mizei „parodic-serioase” îi corespunde, complementar, cea „mitizator-caricaturală”, după cum cu subtilitate remarcă același Nicolae Balotă). În aceste condiții, nu este deloc inadecvat să plasăm asemenea poeme pe linia de frontieră ce separă, la modul ipotetic, teritoriul poeziei enunțiative - o poezie depoetizată, prin excelență, mizând pe autenticitatea gesticulației și pe puterea de reprezentare a cuvântului - de poezia cu încărcătură simbolică. Aproape că nu mai este nevoie să adăugăm că un asemenea demers destramă, în ultimă instanță, chiar linia de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de metafore «vii», adică ce au tendința să conducă spre necunoscut decât să îmbogățească ceea ce se cunoaște. Omul discursului semantic, ce continuă să facă posibilă viața semnificativă, întrucât nu acceptă să-și reducă expresivitatea la nivelul unui discurs apofantic sau enunțiativ, definitor, logico-matematic, sau oricum științific, constituie prin însăși prezența lui o problemă de clarificat. Dacă l-am supune pe acest om simbolic, metaforic, unei «psihanalize existențiale»? Aceasta este metodologia pe care Sartre o folosește în L’être et le néant
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
verbal personal și predicativ care exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. ul poate fi definit și negativ, ca modul care în general nu exprimă o acțiune dorită, poruncită
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
are încă o formă, mai puțin folosită: "oi, ăi, o, om, ăți, or". Verbul la modul indicativ poate fi predicatul multor tipuri de propoziții. Considerându-se propozițiile în sine, indicativul se poate găsi cu valoarea sa specifică în propozițiile reale enunțiative sau interogative, exclamative sau neexclamative, pozitive sau negative: "Vin", "Vii?", "Nu vin", "Nu vii?", "Nu vin!" În mod nespecific, luând valoarea altor moduri, indicativul poate fi predicat în propoziții enunțiative potențiale ("Mai bine plecam atunci" = "Mai bine aș fi plecat
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
se poate găsi cu valoarea sa specifică în propozițiile reale enunțiative sau interogative, exclamative sau neexclamative, pozitive sau negative: "Vin", "Vii?", "Nu vin", "Nu vii?", "Nu vin!" În mod nespecific, luând valoarea altor moduri, indicativul poate fi predicat în propoziții enunțiative potențiale ("Mai bine plecam atunci" = "Mai bine aș fi plecat atunci") și enunțiative imperative: "Te duci / Ai să te duci imediat!" = "Du-te imediat!" Avându-se în vedere frazei, indicativul se poate găsi în propoziție principală și în orice tip
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
exclamative sau neexclamative, pozitive sau negative: "Vin", "Vii?", "Nu vin", "Nu vii?", "Nu vin!" În mod nespecific, luând valoarea altor moduri, indicativul poate fi predicat în propoziții enunțiative potențiale ("Mai bine plecam atunci" = "Mai bine aș fi plecat atunci") și enunțiative imperative: "Te duci / Ai să te duci imediat!" = "Du-te imediat!" Avându-se în vedere frazei, indicativul se poate găsi în propoziție principală și în orice tip de propoziție subordonată necircumstanțială. Prezintă resticții de folosire numai în cazul unor subordonate
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
pitorescului. Dominantele sunt iubirea de popor, adoptarea ca limbă literară a limbii vorbite, valorificarea creației populare, cultivarea tematicii istorice, în scop educativ, patriotic, reflectarea naturii patriei și în genere a realităților autohtone. Evocat anterior doar cu intermitențe și mai mult enunțiativ (bunăoară, de Gh.Asachi, Heliade, Cârlova), trecutul național devine în perioada pașoptistă, cât și după aceea, unul dintre principalele puncte de plecare ale poeziei românești și un obiect constant al prozei și dramaturgiei. În trecut și în legendele pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288709_a_290038]