KorAP: Find »[drukola/base=epicurism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...10 >

236 matches

Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419

Epicur, Hedon afirmă că el se identifică cu plăcerea și cu binele suveran. în ochii săi, viața fericită comportă minimum de tristețe și maximum de voluptate. Pentru moment, nimic foarte heterodox... Acolo unde Hedon tranșează în privința ideii larg împărtașite în legătură cu epicurismul este pasajul în care mai mult, mai clar și mai bine decât Lorenzo Valla, el afirmă că cei mai mari epicurieni sunt creștinii care duc o viață de sfinți - și viceversa. în ce constă cea mai mare mizerie? în reaua

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
largi practicate în zid, având posibilitatea să meditezi pornind de la spectacolul imaginat pentru a încânta ochii și spiritul. Pentru că scopul vizat de Eusebiu rămâne seninătatea, prietenia cu propria persoană, alungarea răului absolut: reaua credință. Viața cotidiană plasată sub semnul unui epicurism autentic care reduce plăcerea doar la satisfacerea dorințelor necesare - chiar ceva mai mult decât consimțea Epicur însuși - cuprinde exerciții spirituale, o practică meditativă: Grădina oferă ocazia acestei asceze mentale bazate, o dată în plus pe un principiu familiar înțelepciunii zen... Angrenarea

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
condiția ca ansamblul să conveargă spre practica evanghelică, singurul mod de a trăi ca un creștin autentic. în cursul banchetului, odată cu agapele, felurile de mâncare și vinul, discuțiile și schimburile de opinii, odată cu comentariul sentințelor biblice, cei nouă protagoniști experimentează epicurismul și creștinismul fără a sacrifica vreuna din aceste două doctrine în favoarea celeilalte. Eusebiu se desparte de prietenii săi pe care-i invită să mai rămână în Grădină, să petreacă aici chiar și trei zile dacă acest lucru le face plăcere

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
creștinismului epicurian, Biserica se privează de o șansă de a se revitaliza umanizându-se. După apariția lui Luther, în plină desfășurare a războaielor religioase Montaigne modifică și inversează chiar perspectivele. El împinge mai departe evoluția creștinismului epicurian formulând principiile unui epicurism creștin. Rețeta din Eseuri? Un pic mai puțin creștinism, un pic mai mult epicurism... Mișcarea filosofică alternativă față de curentul dominant se îndreaptă în această direcție, în vreme ce Biserica optează pentru Contrareformă: odată cu Lorenzo Valla, Epicur devine în mod evident filosoful emblematic

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
După apariția lui Luther, în plină desfășurare a războaielor religioase Montaigne modifică și inversează chiar perspectivele. El împinge mai departe evoluția creștinismului epicurian formulând principiile unui epicurism creștin. Rețeta din Eseuri? Un pic mai puțin creștinism, un pic mai mult epicurism... Mișcarea filosofică alternativă față de curentul dominant se îndreaptă în această direcție, în vreme ce Biserica optează pentru Contrareformă: odată cu Lorenzo Valla, Epicur devine în mod evident filosoful emblematic al luptei contra creștinismul oficial. XXII MONTAIGNE și „folosința plăcerilor” 1 Fizica metafizicii sale

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
o cunoaștere plină de voioșie, o cultură a trupului fără falsă pudoare, tot atâtea idei preluate din corpusul omului din Cirene, și el un aprig opozant al lui Platon și ai platonicienilor. 15. Un stoicism epicurian! Opoziția dintre stoicism și epicurism pare foarte adesea artificială, îndeosebi la Seneca, autorul de predilecție al lui Montaigne. Din rațiuni de strategie politică - și de politică platoniciană... -, Cicero nu dă dreptate nici uneia din aceste școli care se aseamănă în mai multe privințe, Scrisorile către Lucilius

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
ori dezonoarea, acest expedient păgân oferă un adevărat întăritor. Chiar aceasta este ideea avansată de epicurieni. Epicur primul, Lucrețiu mai târziu. Iar Montaigne îi cunoaște bine pe ambii autori, ca și pe poeții elegiaci din perioada celui de-al doilea epicurism, roman, mai puțin auster decât cel al originilor. Cu mult înaintea lui Gassendi, dar cu un secol după Lorenzo Valla, și apoi Erasmus, el reabilitează memoria lui Epicur evocându-i morala austeră, principiile austere, viața exemplară și virtuoasă. în ontra

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
fanfaronadă. Nici bigot nici fățarnic, nici ateu sau anticlerical: laic, zice el, așadar conștient că religia acționează asemeni unui ciment social, o ocazie comunitară utilă funcționării oricărei societăți. Religia catolică este o piesă a edificiului său politic conservator. 18. Un epicurism creștin. Fie, așadar, catolicismul dar, cu siguranță, nici vorbă de credință oarbă, de abdicare de la orice spirit critic... Astfel încât putem consimți la opțiunea îndeobște admisă de critică: un Montaigne fideist. Desigur, fideistul afirmă necesitatea de a te mulțumi cu credința

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
plecând de la categoriile și constrângerile raționalismului uman: cu mult înainte de Fenerbach, Montaigne afirmă că omul și-l reprezintă pe Dumnezeu după propria-i imagine, incapabil să gândească altfel decât pornind de la sine însăși. Insist să numesc poziția lui Montaigne un epicurism creștin. Oximoron foarte util pentru a clarifica acest catolicism moderat: creștin pentru că e catolic și moderat datorită opțiunii epicuriene. Pentru că Montaigne nu acceptă idealul ascetic al religiei. El vrea să-și spună Tatăl Nostru al său, să asiste la slujba

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Marie de Gournay contribuie la difuzarea maximală a unei opere la care ține mult și în care crede... înainte de nebunia decupării Eseurilor în straturi, înainte de a vedea și de a repera în ea perioade, zone, momente de influență - stoicism, pyrrhonism, epicurism! ce abordări păgubitoare... - și chiar îmbucătățirea recentă de inspirație structuralistă, Marie de Gournay apără unitatea cărții. La ce bun să cauți eșafodajele, să pui în lumină îmbinările, să subliniezi data adăugirii unor fragmente, celebrele dezvoltări îallongeails)? Pentru care anume rațiuni

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Abaris, New York, 1977 -, pune alături de textul englezesc și versiunea originală latină... Și aceasta s-a epuizat! în ce privește bibliografia, rămasă și ea netradusă îo adevărată manie!), a se vedea G. Mancini, Vita di Lorenzo Valla, Florența, 1981. Două articole: Allain Michel, „Epicurism și creștinism în Epoca Renașterii”: câteva aspecte ale influenței ciceroniene, în Revue d’Etudes latines, 52, 1974, pp. 356-383. se vorbește aici de Lorenzo Valla, de Marsile Ficino și de Erasmus. A se vedea de asemenea R.O. Kristeller Opt

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
studiul lui Charles BĂnă Erasmus și libertinismul, pp. 37-49, care... nu concluzionează! Erasmus critc la adresa creștinismului, desigur dar libertin? Cu siguranță nu în sensul în care se vorbește de libertinaj erudit în secolul următor. A se vedea de asemenea articolele „Epicurism” și „Lorenzo Valla” din excelentul Dicționar al ediției operelor majore - printre care Colocvii, Elogiul, Adagiile, corespondența, texte asupra artei, religiei, păcii, educației etc. - ale lui Erasmus în colecția Bouquins, la Robert Laffont. în sfârșit, a se vedea R. Boullor, Erasmus

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
fi spus totuși Depravare! Lecția? Să refuzi închiderea în termenii alternativei, să recuzi obligația unei alegeri care exclude celălalt mod de existență, să vrei ambele vieți: trebuie să ni-l imaginăm pe Heracle bigam... MOMENTUL AL ȘASELEA Sub semnul purcelului: epicurismul greco-roman X EPICUR și „plăcerea supremă” -1- Fiziologia filosofiei. Cu mult înaintea lui Nietzsche, care experimentează și teoretizează această evidență în prefața la Știința voioasă, Epicur afirmă că filosofăm cu un trup și că nu devenim înțelepți plecând de la orice

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
te schimbi pe tine mai curând decât să schimbi ordinea lumii, ideea va deveni formulă sub pana lui Descartes: ea triumfă deja în proiectul epicurian. Când lumea se prăbușește, când cultura veche dispare, în ceas de crepuscul, zorile se vestesc: epicurismul înflorește într-o epocă de declin. Făurirea de sine ca singur și unic răspuns la dezintegrarea unei lumi, iată ceva ce ne face să ne gândim la alte perioade ale istoriei... Inventator al unor noi posibilități de existență, creator al

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată „faptele”: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Isus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute de ani de practică neîntreruptă - iată ceva ce poate ispiti răutatea multor filosofi abonați la tezele firmelor concurente! Invidii omenești, prea omenești... A reduce epicurismul la o filosofie a pântecelui, mai exact a părții de jos a acestuia, ține mai mult de discursul lui Athenaios din Dipnosofiștii decât de realitate: în caz contrar, ce-i de făcut cu elogiile apăsate aduse de Epicur prudenței, cumpătării

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
patronimului determină conținutul existenței... -, Epicur pornește la luptă împotriva a tot ceea ce generează frică, teamă, durere, suferință. Ansamblul operei sale decurge din această unică preocupare: eradicarea negativității și definirea pozitivității ca realizare a păcii sufletului și a trupului. Nimic altceva. Epicurismul declară război miturilor, credințelor, ficțiunilor, religiilor, dogmelor, locurilor comune, iluziilor și altor bovarisme prezente în orice epocă. Excelent în medicina preventivă, Epicur îngrijește conform preceptelor chineze, făcând ceea ce trebuie făcut pentru a evita apariția răului. A-ți păstra sănătatea, a

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
lumi nevăzute, inaccesibile simțurilor și care pot fi doar concepute - în cel mai bun caz - de către suflet, partea nemuritoare și eternă a unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu ceea ce vedem, simțim și percepem, cu ceea ce ne arată simțurile. Epicurismul combate aproximările teoretice care recurg la explicații mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
curând, într-o lume în care zeii sunt indiferenți la această problemă a oamenilor? Cu răul și variațiunile pe această temă: durerea, suferința, necazul, negativitatea, întristarea? De altfel, ce se ascunde sub acest termen la Epicur? Cuvântul nu apare niciodată, epicurismul nu este câtuși de puțin o filosofie prescriptivă care ar prezenta Binele și Răul, dezvoltând apoi un arsenal conceptual pentru a-i salva pe adepții primului și a-i afurisi pe complicii celui de-al doilea. Epicur nu gândește atât

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Danaidelor, faptl de a răspunde la aceste dorințe induce permanent reiterarea negativității. Nenaturale și nenecesare sunt vinurile scumpe, mesele bogate, casele costisitoare, hainele de lux, erotica elaborată, pasiunea amoroasă, rafinamentele senzuale, care țin de vârful culturii și al civilizației, în vreme ce epicurismul rămâne pe cât se poate un naturalism - de care Rousseau își va reaminti. Pentru că dorința legată de aceste obiecte inutile și găunoase alienează, îngrădește spiritul, stă în calea libertății, a autonomiei și a seninătății. Odată această taxinomie stabilită, putem efectua un

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență importantă rămâne planul de imanență al epicurismului. în afara acestei chestiuni, etica ar putea fi impărțită: reducere a dorințelor, interpretare ascetică a plăcerii, practicarea blândeții și a cumpătării, exercițiul spiritual efectuat în comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
preferate unei plăceri imediate, dar care va provoca un neajuns viitor. Această preferință pentru răul care duce la bine nu este niciodată scoasă în evidență când e vorba de Epicur. Totuși, sublinierea acestui punct ar permite aprecierea adevăratei naturi a epicurismului: o forță considerabilă, o înțelege a situațiilor, o gândire proiectivă, iată niște calități care conturează o asceză riguroasă și dezvăluie o etică exigentă. Excesele la masă sau în pat, abuzurile de tot felul, pasiunile libidinale sunt tot atâtea mici plăceri

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
la periferia Atenei. Grădina lui Epicur este anti-Republica lui Platon. Căci Cetatea autorului dialogului Phaidon e perfectă pentru că este ideală și inexistentă, ea scânteiază, dar cu sclipirile bijuteriilor false, strălucește, dar precum decorurile de teatru, unde nu poate sta nimeni... Epicurismul creează real, fie el și modest, acolo unde platonismul fabrică ficțiune - și încă grandilocventă... Platon dorește ierarhie, ordine, supunerea producătorilor față de casta filosofului-rege, cele două comunități neîntreținând altă relație decât aceea mediată de ordinea războinică? Epicur realizează o comunitate egalitară

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
păstrat numele câtorva așa-zise filosoafe printre pitagoricieni - Theano, Perictione, Phintys, Melissa și Myia; ele străluceau ca sărăcie intelectuală, profesând supunerea față de soț, virtuțile tăcerii, perfecțiunea în ascultare, toleranța față de isprăvile soțului și alte asemenea prostii aferente domesticității conjugale. Istoria epicurismului păstrează numele unor Mammarion, Hedeia, Erotion și Nikidion, Leontion și Themisa, tot atâtea pretinse curtezane cu care, dacă e să-i credem pe adversarii săi, hedonistul Epicur chefuia, evident... Mai probabil, ele au filosofat absolut de la egal la egal cu

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
consacrate moralei concrete - viața, moartea, avuțiile, sănătatea, mânia, lingușeala, sinceritatea, stilurile de viață, politica -, esteticii - retorică, muzică, poezie -, logicii - despre semne și despre inducție -, teologiei - pioșenia, zeii, religiozitatea -, precum și istoriei ideilor și a filosofiei. Ansamblul ne oferă o variantă a epicurismului datată secolul I î.Hr. -2- Arhitectul, mecenatul și filosoful. Vila numită de atunci încolo „a Papirusurilor” se dovedește a fi plină de statui de monarhi din epoca elenistică, de busturi ale unor filosofi - trei ale lui Epicur, dar și ale

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]