128 matches
-
sunt firi pătimașe, nestăpânite în dragoste și în beție). Peste Strigoii și Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. Ultima mare nuvelă, cu pagini memorabile, Jandarmul, din 1941, nu mai poate modifica impresia generală asupra unei opere epigonice care pare să aparțină definitiv începutului de secol XX.
Ion Agârbiceanu, 50 de ani de la moarte by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2958_a_4283]
-
mine, cu zvîcniri ingenue, de călăreți galopînd juvenil, ieșiseră, ași fi jurat, din primăvara eternă a unui tablou bine știut de Gauguin. Etern sacrala putere a ficțiunii - aceea plastică, de astădată -, corectînd orice prezumpție, de scepticism blazat și de răceală epigonică!
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
din avale pe cer amonte/Încântătoare clocitoare" sau "Fă un cuib cu trepte drepte! / Fă cosciug coclit în verde/Fă o lună putrezită, prăfuită, preacurvită" ne readuc în lumea unui joc secund recitit printr-o poetică "în-cânt-tătoare". Această tendință, deloc epigonică, de scrutare și dezmembrare semantică (regăsibilă în registrul sculptural) este un mod de forțare a cunoașterii pe care poetul începe să o organizeze evenimențial. Insist asupra termenului "evenimențial" pentru că în românește a fost tradus prin "ritual", ceea ce nu prea corespunde
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
decadente au configurat, în timp, un soi de forma mentis imposibil de ignorat, ba chiar simptomatică pentru ilustrarea unor idei precum Zeitgeist sau vicoliana corsi e ricorsi. Conotat prepondernt peiorativ și considerat, îndeobște, nu un dat estetic, ci un derivat epigonic, fenomenul cu pricina nu a încetat, totuși, să fascineze, măcar din motivul general psihologic, ușor asimilabil pentru omul-caființă- căzută, că orice formă de delectatio morosa intrigă, eventual produce revoltă, dar sigur stârnește curiozitate. Despre toate aceste aspecte, cu niște contraforți
Crize cu rezolvări estetice by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4727_a_6052]
-
un fundal internațional, menționat în relație cu poezia lui Daniel Corbu, cît viziunile indigene ale unor Dimitrie Stelaru, Emil Botta, Constant Tonegaru, Ion Caraion. Posedînd aceeași grupa de sînge liric cu aceștia, desi cu o vigoare personală, fără nici un tic epigonic, autorul Duminicii fără sfîrșit adopta un ton sfidător, uneori ușor licențios, de artizan arțăgos, emițînd meșteșugite sudalme: "Zi de zi am lucrat la corabia cu șapte pînze/ că la o mare construcție./ I-am așezat cu grijă prova teuga babordul
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
De cînd trebuie să descrie acțiunile sale ca prim ministru, dl Năstase a trecut la remanieri stilistice ale discursului său. Ultima remaniere e că premierul a descoperit virtuțile stilului miștocăresc, o certă inovație în politica autohtonă la vîrf, dar soluție epigonică, în comparație cu miștocăreala populistă exploatată de un CVTudor sau de un Traian Băsescu pentru a-și asigura locuri de frunte în simpatiile alegătorilor. După părerea mea dl Năstase a intrat într-o confuzie ajungînd să exploateze virtuțile acestui stil. Un premier
Stilurile premierului Năstase by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15162_a_16487]
-
figurînd simbolic cele două Regate, exclamația concretă răsărind acolo, în vîrful efigiei, ar veghea, fără non sens, imensitatea nudă a deșertului... * Istoria, ca energie morală, se lipsește de auxiliul convențiilor celebrative, monumentele spre care ne îndreaptă ea, să nu rămînă epigonic confortabile, prea lesnicios legate de lucrurile omenești! Un asemenea legămînt din partea sculptorului, apt să răsfrîngă crezul auster al lui Vasile Pârvan, știe să coincidă cu opțiunea definind major cugetarea istoricului: „Nu biruința e frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
lui Alecsandri în Europa sau în Africa". Sentințele sînt exact formulate și, după toate probabilitățile, fără drept de apel. Și acum o constatare picantă. Acuzat în tinerețea d-sale, evident într-un mod tendențios, de "călinescianism", în înțeles de subordonare epigonică, N. Manolescu are onestitatea de-a admite fără echivoc însemnătatea, nesleită în actualitate, a Divinului critic, al cărui merit, "în raport cu stadiul la care el a găsit istoriografia noastră literară în 1941 a fost enorm". Credem că orice om avizat, de
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
și "interpreți" ai esteticii acestuia, faptul dă măsura atît a substratului fertil pe care estetica weimariană, alături de idealismul filosofic romantic, l-a reprezentat pentru întreaga producție intelectuală a secolului al XIX-lea în Germania și Austria, ca și a valului epigonic și inerent simplificator pînă la falsificator pe care ea l-a susținut pînă tîrziu, pînă, de ce nu?, în era "realismului critic" și a "realismului socialist". Este interesant faptul că termenul de "Typus" nu apare în nici una din scrierile dedicate de
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
de nații unde după dînsul misiunea civilizatoare a Occidentului, de fapt a germanilor, s-ar afla abia la început. Dincolo de stîngăciile debutantului într-ale scrisului, Franzos ilustrează însă la modul cel mai eclatant degradarea și trivializarea esteticii clasice în faza epigonică a realismului minor de după jumătatea secolului al XIX-lea. Confuzia dintre superficiala relatare jurnalistică și ceea ce "părinții fondatori" numeau "einfache Nachahmung der Natur", dintre sentințele grăbite și pătimașe și cumpănita sondare a adevărului se revelă din capul locului - meschina răzbunare
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
profesorul și criticul clujean analizează nu numai mărcile și curentul generației '60, care a scos din scenă realismul socialist, ci și contestațiile pe care mai mulți reprezentanți ai "optzecismului" le-au formulat la adresa estetismului "șaizecist". Neomodernismul nu e însă nici epigonic (în raport cu modernismul interbelic), nici laș, cu carențe civice. Pe lângă exemplele concrete extrase din versurile unor Nicolae Labiș, Ion Gheorghe, Ana Blandiana, Adrian Păunescu (cel din primele volume), Ioan Alexandru (la fel), Ileana Mălăncioiu și Marin Sorescu, criticul aduce în discuție
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9622_a_10947]
-
80. Iar ceea ce scriați la 25 de ani (la vremea când tinerii viraseră cu convingere și zel uneori riscant spre formule altele decât ale poeților șaizeciști cu care vă asemănați) astăzi poate să apară desuet, și chiar este suav desuet, epigonic, oricât ar fi de frumoase versurile: "i se dau luminii întâile măsuri/ și ape se despart de apă/ cuvântul naște-n juru-i guri/ iar noaptea cu femei e luminată// la stâni vin stelele-n lătrat de câini/ pan le desmiardă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14152_a_15477]
-
scrise, practic, oricând. Anticipând sau, dimpotrivă, potențând o mișcare literară aflată pe atunci în ecloziune. Acestea fiind doar amănunte de parcurs, e cazul să constatăm că în întregul ei poezia lui Ion Monoran respiră un aer optzecist fără a fi epigonică. Aparent paradoxală, afirmația mea acoperă o realitate: destui dintre autorii raliați mai devreme sau mai târziu acestui val sunt, în fapt, simpli emuli ai congenerilor lor... Nu și Monoran, iată, care ajunge pe cont propriu (și pe un cu totul
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
straniu amestec de enormități, prejudecăți neverosimile, fanatism, fals profetism bombastic". Nu i se admite nici cel mai vag merit. După cum: "Organicismul elogiat de Nae Ionescu, apoi de E. M. Cioran (ce urcă pînă la M. Eminescu), nu este decît o reminiscență epigonică a gîndirii romantice" (în alte locuri, Cioran e respins mult mai drastic). Sau despre Lucian Blaga: "După cum la fel de falsă este și teoria conform căreia "veșnicia s-a născut la sat". Deși doar despre un oraș, Roma, s-a spus, și
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
unor circumstanțe diferențiale, în așa-zisa Republică Moldova. Pe de altă parte, antologia consemnează - lucru deosebit de important - cristalizarea unei conștiințe critice în raport cu un eminescianism de multe ori spontan, amorf, deci anacronic. E o dovadă că poetul nu mai e receptat epigonic, ci așezat la treapta analizei, prins în cadrele unei lucidități actualizate. O detașare de o înrîurire care cată a trece în rafturile istoriei literare. Comentariile d-lui Eugen Lungu sînt exemplare prin inconformismul lor decent, prin pigmentul critic ce subminează
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
Humboldt, un gînditor pe care pînă și impozanta Istorie a filozofiei a lui Johannes Hirschberger îl pomenește o singură dată, alături de frații Grimm și frații Schlegel, într-o enumerare menită a-i indica succint pe urmașii piperniciți, purtători de stigmat epigonic, ai celui pe care nemții îl numesc der Alleszerbilder (atoatedistrugătorul). Se înțelege, e vorba de Kant. În schimb, dacă citim eseul domnului Vâlcu, ceea ce sare în ochi nu este atît epigonismul lui Humboldt, cît mai curînd ingratitudinea memoriei noastre culturale
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
nu poate sau nu vrea să le recunoască. Drept exemple servesc neo-tradiționalismul și, într-o oarecare, măsura minimalismul. 5. Postmodernitatea decăzuta: aceasta ar putea reprezenta expresia stării amorfe, a proximității față de starea de “rebut”, de amatorism și șarlatanie. 6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
personală potrivită condițiilor noi de viață artistică". Cuvinte pe care le-am putea repeta și noi, cei ce ne socotim lovinescieni, admiratori ai celui care a fost mentorul prodigios al Sburătorului, care ne inspiră nu în felul sterp al actelor epigonice, ci în reacțiile pe cît cu putință personalizate, în raport cu circumstanțele schimbate mereu ale vieții literare, cu obiectul primenit pe care ni-l oferă ea. Nu e vorba de mimetism, de o subordonare searbădă, lipsită de orizont, față de o mare personalitate
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
celălalt la iertarea păcatelor. Învățatul născut în Samos în 570 î. H. nu a scris cu mîna lui nimic, fidel convingerii că literele dăunează memoriei, și toate gîndurile pe care ne-am obișnuit să i le atribuim vin pe filieră epigonică, de la adepții care s-au înmulțit copios după moarte, spre a se grupa, în final, în două curente. Primul e cel al „acusmaticilor”, un soi de sihaștri mizantropi punînd accent pe asceză, potrivit credinței că viața e o pedeapsă pe
Arheul numeric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3761_a_5086]
-
ales lui. A depus mulți ani de gandire la scrierea această ce se vrea o incursiune în necunoscutul biologic și astral, cu toate interacțiunile și interdependentele de rigoare. Acum, după o convorbire cu el, i-a fixat și titlul: PARTEROGENEZA EPIGONICA SAU ATEISMUL BIOLOGIC. Mai jos, în stilul lui de exprimare a comprimatelor idei, mă înscriu și eu cu opiniile mele: Tăcu face din FACEREA biblică o interpretare personală, idilica, fantastică, ca de altfel cum au făcuto și evreii. Apoi construiește
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93038]
-
cu leviatanul regimurilor totalitare fortificate de alcoolurile crimei infame. În această confruntare au fost prezenți oameni - eroi acceptând sacrificiul total În numele credinței lor și Împotriva obedientei sub tirania violență și prelungită. Rezistență anticomunista continuă și astăzi să denunțe viciile scursurilor epigonice constructurate cu mutanții născuți dintr-o femelă expirata. Mască mortuara a strigoiului mârâie. Uneori musca, dar mandibulă atrofiata nu mai poate sfâșia. Fiara mai clatină inerțial sexul de manipulare a ignorantei politice, pansat la prostată fără prihana cu averse de
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Probabil de aceea nici nu poate fi imitat. Sfincșii copiați În Europa sînt niște lei decorativi, fără mister, placizi și sterpi, degenerați parcă prin grădini zoologice. Cel desenat pe vasele antice grecești pentru ars mirodenii pare și el un monstru epigonic, o corcitură arbitrară. Are figura unei femei, ca mama sa Echidna, aripi ca Harpele, trup de leu ca Himera și coadă de șarpe ca Typhon, rudele sale mitologice. Rostește vorbe obscure care nu pot fi Înțelese decît de zei, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Davidescu; articolul semnat DN și intitulat „Decadent-Decadență” din Insula, nr. 1, 18 martie 1912, pp. 2-3, dă - pe urmele lui Ov. Densușianu, dar cu aplomb „revoluționar” - o replică acuzelor tradiționaliste, afirmînd că peiorativul atribut nu se aplică simboliștilor, ci imitatorilor epigonici sămănătoriști. Nu fără atacul de rigoare împotriva criticii acuzate de miopie conservatoare: „Revoluționarii în literatură au fost de altfel primiți veșnic cu ostilitate. De cîte ori e vorba de un gînd adevărat închis într-o formă originală, critica se sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed. Minerva, București, 1972, p. 400). Epuizarea simbolismului se traduce inclusiv prin manierizarea sa epigonică din efemerele, palidele Farul, Sărbătoarea eroilor (satelite ale Vieții noi) sau Grădina Hesperidelor (a lui Al.Th. Stamatiad). Publicații precum Cronica a lui I.N. Theodorescu, Arghezi și Gala Galaction, ca și prima serie a Chemării lui Ion Vinea, unde S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian, care nu poate sau nu vrea să se rupă de matca sa telurică, roditoare de prea multe arborescențe culturale epigonice, deși conștiința sa cutreierase realități spirituale plenare” (op. cit., p. 72). „Matca telurică” este - firește - tradiția autohtonă pe care Vinea încearcă să o racordeze la ritmurile moderne ale „planetei unificate”. Criticul face în acest sens o paralelă relevantă cu opiniile „moderate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]