252 matches
-
Instrumental Model”, British Journal of Political Science, vol. 15, 2, pp. 299-328. Dunleavy, Patrick, 1991, Democracy, Bureaucracy and Public Choice: Economic Explanations in Political Science, Harvester Wheatsheaf, Hemel Hempstead. Dunleavy, Patrick; O’Leary, Brendan, 2002, Teoriile statului. Politica democrației liberale, Epigraf, Chișinău. Easterly, W., 2001, „Governments Can Kill Growth”, în W. Easterly, The Elusive Quest forGrowth: Economists’ Adventures and Misadventures in the Tropics (pp. 219-239), The MIT Press, Cambridge și Londra. Elster, Jon; Offe, Claus; Preuss, Ulrich, 1998, Institutional Design in
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
Sciences, 28, pp. 739-77. Păunescu, Mihai, 2006, Organizare și câmpuri organizaționale, Polirom, Iași. Peters, Guy B., 1998, „Managing horizontal government: The politics of coordination”, Canadian Center for Management Development, research paper, 21. Pollitt, Christopher; Bouckaert, Gert, 2000, Reforma managementului public, Epigraf, Chișinău. Pollack, M.A., 1997, „Delegation, agency and agenda setting in the European Community”, International Organization, 51 (1), pp. 99-134. Schick, Allen, 1998, „Why most developing countries should not try New Zealand reforms”, The World Bank Research Observer, vol. 13
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
schermaglie sul quasimodismo", în Quasimodo e gli altri, atti del Convegno internazionale Lovanio 2001, a cură di Franco Musarra, Bart van der Bossche e Serge Vanvolsem, Franco Cesati & Leuven University Press, Città di Castello, 2003, pp. 71-88. Paparelli, Gioacchino, "Un'epigrafe per Quasimodo", în Salvatore Quasimodo, Atti del Convegno nazionale di studi Siracusa-Modica, 26-27-28 ottobre 1973, a cură di Paolo Mario Sipala ed Ermano Scuderi, Tringale, Cătănia, 1975, pp. 27-55. Pautasso, Sergio, " Îl concetto di poesia în Quasimodo", Salvatore Quasimodo, la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și mai distantă, pe care, în ansamblul format de o operă literară, textul propriu-zis o întreține cu ceea ce nu am putea denumi altfel decât paratextul său: titlu, subtitlu, intertitluri; prefețe, postfețe, avertismente, cuvinte- înainte etc.; note marginale, de subsol, finale; epigrafe; ilustrații; coperta a patra, bandă, supracopertă și multe alte tipuri de semnale accesorii, autografe sau alografe, care îi procură textului un anturaj (variabil) și câteodată un comentariu, oficial sau oficios, de care cititorul comun și mai puțin dedat cu erudiția
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Grenoble, Grenoble, 1992 CALVINO, Italo, La cité-roman chez Balzac // La Machine Littérature, Seuil, Paris, 1984 CĂLINESCU, Matei, Five faces of Modernity, Duke University Press, 1987 CEMORTAN, Leonid, Prietenul nostru teatrul, Literatura artistică, Chișinău, 1983 CEMORTAN, Leonid, Teatrul național din Chișinău, Epigraf, Chișinău, 2000 CHAPONNIERE, Corrine, Le mystère féminin, Olivier Orban, Paris, 1989 CHARLE, Christophe, Paris fin de siècle. Culture et politique, Univers, Paris, 1998 CHARTIER, Pierre, Introduction aux grandes théories du român, Dunod, Paris, 1998 CHEVALIER, Louis, Leș Parisiens, Hachette, Paris
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
au XIXe siècle, Purdue University Press, West Lafayette, 1992 RONCAYLO, Marcel, Ville (urbanisme et architecture) Mythe et représentation de la ville à partir du XVIII siècle, în Encyclopaedia universalis, France Ș.A., Paris, 1992, p.660-665 ROȘCA, Angelina, Teatralitate: Pre- si post-Vahtanghov, Epigraf, Chișinău, 2003 ROUGEMONT, Denis, Iubirea și Occidentul, Univers, București, 2000 ROVENTA-FRUMUȘANI, Daniela, Semiotica, societate, cultura, Institutul European, Iași, 1999 ROY-REVERZY, Eléonore, La mort d'Éros. La mésalliance dans le român du second XIXe siècle, Sedes, Paris, 1997 ROY-REVERZY, Eléonore, Le
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
ediția a VII-a revăzută, Craiova, 1943, pp.34, 43; citatul este de la p. 34. Pentru o formulare similară publicată anterior, vezi Alexandru Roșca, Igienă mintală școlară, Editura Institutului de Psihologie al Universității din Cluj, Cluj, 1939. Vezi, de exemplu, epigraful lui Roșca, la Începutul capitolului 5. 86. Vulcănescu et al., Dimitrie Gusti. 87. Făcăoaru, scrisoare către Petre Râmneanțu, 1 ianuarie 1978, p. 5. 88. Gheorghe Banu, „La science de la medicine sociale”, Revista de Igienă Socială, vol. 9, nr. 11-12, 1939
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
cunoscute articole: "Corvinii, Iancu, Vlad și Matia", Familia, V, 29, 20 iulie/1 aug. 1869 și 30, 27 iulie/8 aug. 1869; "Coriolan", Familia, VIII, 49, 3/15 dec. 1872; "Impresiuni de călătorie" (despre românii din zona Beiuș cu două epigrafe din G. Crețeanu "Fie pâinea cât de rea Tot mai bine-n țara mea"; și din Ovidiu " Nu știu cu ce dulceață ne cuprinde pământul nașterii noastre, și nu ne lasă să-l uităm în veci"), Familia, VIII, 16/28
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Paul, Etnoistoria. Convergență interdisciplinară, Editura Academiei, București, 1983. Simpson, George Eaton; Yinger, John Milton, Racial and Cultural Minorities, Plenum Press, New York-Londra, 1985. Smith, Anthony D., Naționalism și Modernism. Un studiu critic al teoriilor recente cu privire la națiune și naționalism, Editura Epigraf, Chișinău, 2002. Smith, Anthony D., The Ethnic Origins of Nations, Blackwell, Oxford, 1995. Smith, Anthony D., The Nation in History. Historiographical Debates about Ethnicity and Nationalism, University Press of New England, Hanover, 2000. Sőtér, István, Nemzet és haladás șNațiune și
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Chișinău, 1997; Eugene Weber, Peasants into Frenchmen. The Modernization of Rural France. 1870-1914, Stanford University Press, Stanford, 1976. Pentru etno-simbolism, vezi lucrările lui Anthony D. Smith, Naționalism și Modernism. Un studiu critic al teoriilor recente cu privire la națiune și naționalism, Editura Epigraf, Chișinău, 2002, pp. 178-205; The Nation in History. Historiographical Debates about Ethnicity and Nationalism, University Press of New England, Hanover, 2000, pp. 62-77. O privire de ansamblu la Liviu Maior XE "Maior" , 1848-1849. Români și unguri În revoluție, Editura Enciclopedică
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
se află sub o conducere al cărei delegat este Donar Munteanu. Se anunță reapariția „Literatorului”, marcându-se astfel și apartenența celor prezenți în paginile P. la grupul din jurul lui Al. Macedonski. Colaborează N. Țincu, Mircea Demetriade, Cincinat Pavelescu, Al. Macedonski (Epigraf, Inscripție pe un orologiu, Oh, suflete orb), Al. T. Stamatiad (sub pseudonimul Alexandru Adrian), Iuliu Cezar Săvescu, D. Karnabatt ș.a. Mircea Demetriade traduce din Verlaine (Cântecul toamnei), iar Al. Macedonski din Victor Hugo (Dervișul). Donar Munteanu semnează medalioane despre Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288848_a_290177]
-
inadvertență a lui A. Meillet, "Buletinul Institutului de Filologie Română", 10, 1943, pp. 189-190. Secundum ea (Sall. Iug. 14, 3), "Revista clasică" (București) 15, 1943, pp. 60-64. 1948 Il foedus romano con Callatis, "Epigraphica" 11, 1948, pp. 120-130. 1949 L'epigrafe latino-greca din Lavello (Lucania), "Epigraphica" 11, 1949, pp. 71-76 1950 L'inscrizione di "Duenos", "Atti dell' Academia Nazionale dei Lincei" (Memorie della classe din Scienze morali, storiche e filologiche), s. VIII, 2, 1950, pp. 417-469. Il Mezzogiorno nel quadro dei
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
in un libro recente: IX. Il retaggio romano in Romania; X. Latinita iberica e latinita dacica: aspetti convergenti e divergenti; XI. Dionisio di Alicarnasso e il latino; XII. Grammatica e storia nella carriera di C. Iulius Celsus Maximianus; XIII. L'epigrafe latino-greca di Lavello (Lucania); XVI. Lucrece vu par M.T. Cicéron; XV. Una inavvertenza di A. Meillet; XVI. Secundum ea (Sall. Iug. 14, 3). Lingua e stile del "Saggio del Sublime", I, "Annali della Facolta di Magistero e Filosofia dell' Universita
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
reclama, catalogul sau nota asupra ediției. Toate acestea țin de responsabilitatea editorului și a colaboratorilor săi (printre care secretarii de editură, coordonatorii de colecții, atașații de presă): este vorba de paratextul editorial. Această prezentare poate să aparțină autorului: titluri, dedicații, epigrafe, prefețe, note etc., în acest caz fiind vorba de paratextul auctorial. Gérard Genette (1987) a fost primul care a propus o prezentare generală a paratextului ce se vrea o introducere, dar și o invitație la cunoașterea diferitelor modalități de prezentare
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
generală a paratextului ce se vrea o introducere, dar și o invitație la cunoașterea diferitelor modalități de prezentare a textului sau a cărții. El și-a limitat analiza doar la genurile discursive în care se regăsește responsabilitatea autorului: titluri, dedicații, epigrafe, prefețe, note sau alte interviuri și dialoguri. Producțiile paratextuale în care responsabilitatea editorului este angajată în mod semnificativ nu sînt luate în seamă decît foarte puțin. Astfel, la originea proiectului nostru se află și explorarea acestui aspect al paratextului, diferit
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
întrevedem posibilitatea unei noi dezvoltări a studiilor semiologice în domeniul media. Mai întîi, trebuie remarcată o evoluție foarte profundă a teoriei lingvistice în domeniile enunțării, discursivității și pragmaticii (1982, p. 35). Ne propunem abordarea globală a diverselor practici de prefețe, epigrafe sau reclame. Totuși, principala noastră intenție nu a fost să constituim un corpus închis și exhaustiv. Am avut grijă să acoperim mai multe segmente de editare (Clasici, Literatură pentru Tineret, Literatură...) și să abordăm genuri paratextuale care țin atît de
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
provocarea majoră a acestui studiu. Primul capitol propune o definiție generală a paratextului și insistă asupra cadrului de analiză și a domeniului de studiu. Cel de-al doilea capitol tratează paratextul autorului prin abordarea diferitelor elemente, precum: numele autorului, titlurile, epigrafele, prefețele și dedicațiile. Al treilea capitol este focalizat pe paratextul editorului, fiind vorba înainte de toate de problematica impusă de cataloage, coperte și supracoperte, campanii publicitare. Capitolul 1 Definiția paratextului 1. Elemente de definiție La originea acestui studiu plasăm definiția dată
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
din secolul al XVI-lea, perigrafia stabilește un cadru, o închidere; după cum remarcă L. Mailhot (1985), ea reglementează proprietatea literară. Cartea clasică, compactă, închisă în sine, este o lucrare cu intrări limitate: numele autorului și al editorului, colecția, titlul, dedicația, epigraful, prefața, cuprinsul, bibliografia, notele, textul de prezentare. "Între acești piloni reprezentați de epigraf și bibliografie, textul este o punte suspendată deasupra unui gol de care se teme", scrie A. Compagnon (1979, p. 339). Chiar dacă frontierele cărții au fost fixate încă
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
L. Mailhot (1985), ea reglementează proprietatea literară. Cartea clasică, compactă, închisă în sine, este o lucrare cu intrări limitate: numele autorului și al editorului, colecția, titlul, dedicația, epigraful, prefața, cuprinsul, bibliografia, notele, textul de prezentare. "Între acești piloni reprezentați de epigraf și bibliografie, textul este o punte suspendată deasupra unui gol de care se teme", scrie A. Compagnon (1979, p. 339). Chiar dacă frontierele cărții au fost fixate încă de la Montaigne, ele permit totuși și numeroase devieri. Pe de o parte, există
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
parte, există, bineînțeles, grade și diferențe specifice în această perigrafie: fie că figurează pe coperta unei cărți sau sînt inserate într-un text publicitar, textele de prezentare, scrise, dar nesemnate de autor, constituie un tip de argumentare; în schimb, titlurile, epigrafele, introducerile și prefețele fac parte din carte, sînt o primă și o ultimă dimensiune a textului numele, fața, intertextul, aplecarea textului asupra lui însuși. Pe de altă parte, în jurul textului persistă "o zonă nesigură, în care el își încearcă norocul
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
distantă, pe care, în ansamblul format de o operă literară, de textul propriu-zis, o întreține cu ceea ce nu putem numi altfel decît paratextul său: titlul, subtitlul, intertitlul, prefața, postfața, nota editorului, cuvîntul înainte etc.; notele marginale, cele de subsol, finale; epigraful; ilustrația, textul de prezentare, banda, supracoperta, [...] (1982, p. 9). După cum însuși G. Genette indică, studiul trebuia să apară, căci "paratextualitatea, după cum se observă foarte bine, este în primul rînd o mină de întrebări fără răspunsuri" (1982, p. 10). Seuils (1987
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
constituire a paratextului: peritextul (în jurul textului) și epitextul (în jurul cărții). Fie formula următoare: Paratext = Peritext + Epitext. Peritextul desemnează genurile discursive care înconjoară textul în spațiul aceluiași volum: peritextul editorial (colecțiile, coperta, materialitatea cărții), numele autorului, titlurile, textul de prezentare, dedicațiile, epigrafele, prefețele, intertitlurile și notele. Epitextul desemnează producțiile care înconjoară cartea și se situează la exteriorul ei: epitextul public (epitext editorial, interviuri, dialoguri), epitextul privat (corespondența, jurnalul intim). G. Genette folosește termenul de "text", nu de "operă" (ca în Palimpsestes), pentru
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
însă foarte limitată și atunci ea se confruntă cu cea a editorului: acestea sînt elementele de paratext pe care le vom studia mai îndeaproape. Tabelul următor recapitulează diversele componente ale paratextului auctorial: PERITEXT EPITEXT PUBLIC PRIVAT Numele autorului Titluri-intertitluri Dedicații Epigrafe Prefețe Note Meditații Interviuri Dialoguri Colocvii Corespondențe Confesiuni Jurnale intime Preambuluri 3. Formele textuale ale paratextului editorial Paratextul editorial constituie obiectul nostru de studiu: prin acest termen definim reunirea a două tipuri de genuri discursive: peritextul editorial (coperte, supracoperte, texte
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Duarte, nu întîrzie să o facă să înțeleagă asta..." Capitolul 2 Paratextul autorului 1. Definiția paratextului auctorial După cum am mai arătat, paratextul autorului este alcătuit din două ansambluri de producții: peritextul auctorial (numele autorului, titlurile și intertitlurile, prefețele și avertismentele, epigrafele, notele) și epitextul auctorial (epitextul privat, reunind corespondența, confesiunile, jurnalele intime și epitextul public, care include diversele manifestări, colocviile sau alte interviuri). Nu vom dezvolta fiecare dintre componentele paratextului auctorial, ci ne vom axa studiul pe elementele de bază ale
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
jurnalele intime și epitextul public, care include diversele manifestări, colocviile sau alte interviuri). Nu vom dezvolta fiecare dintre componentele paratextului auctorial, ci ne vom axa studiul pe elementele de bază ale peritextului auctorial. Următoarele două secțiuni se vor ocupa de epigraf, dedicații și prefețe; problematica numelui autorului va fi ilustrată prin cîteva exemple. 1.1. Numele autorului La fel ca G. Genette (1987), vom afirma că numele autorului apare în trei condiții principale: autorul semnează cu numele său real (pentru cei
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]