902 matches
-
umană sau, altfel spus, sistemul de metode impune obligația parcurgerii logicii educaționale, care este o logică a scopului final, logica acțiunii optime pentru atingerea acestuia. c) Funcția motivațională. În măsura În care reușește să facă mai atractivă activitatea de Învățare, să suscite curiozitate epistemică și mai mult interes față de ceea ce se Învață, să amplifice satisfacțiile și să susțină pasiunile, metoda devine implicit și un factor motivațional foarte util de potențare a eforturilor elevului, de mobilizare a energiilor sale psihice. d) Funcția instrumentală (operațională). Metoda
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
posibile, a subiectului În actul Învățării. În măsura În care metodele pe care ne bazăm reușesc să mobilizeze un asemenea efort autentic și plenar (psihic și fizic) de Învățare ce izvorăște, pe cât posibil, din interioritatea celui care Învață, din resorturile lui energetice - curiozitate epistemică, interese și dorințe de cunoaștere, inițiativă, satisfacție a depășirii dificultăților și a reușitei (motivație intrinsecă) atunci, cu adevărat ele au dreptul să-și revendice apartenența la ceea ce, de obicei, se numesc metode activ-participative. Este necesară mențiunea că „mecanismele motivației” trebuie
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
cine?”, „ce?”, „unde?”, „când?”, „ce sunt?” ar Îndeplini o funcție mai mult cognitivă. De mare utilitate ar fi și așa-numitele Întrebări „de descoperire”, care Înlesnesc trecerea cu ușurință de la descriptivul „cum?” la cauzalul „de ce?”, „pentru ce?”. Acestea trezesc curiozitatea epistemică și favorizează o activitate organizată de căutare. Dar, În ultimă analiză, și valoarea unei Întrebări, menționează același cercetător, variază În funcție de raportul care există Între textul (formularea) ei și contextul de informații În care ea este Încadrată. De exemplu, Întrebarea „de ce
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
teoretice sau practice greu de depășit, de rezolvat, În fața noutății, a necunoscutului. Subiectul trăiește această situație discrepantă dintre propriile-i cunoștințeși noutatea care nu se mai potrivește acestora, care cere o altă explicație, ca pe un „conflict” lăuntric de natură epistemică, ca pe o situație paradoxală (ca pe un eveniment În aparență simplu și cunoscut, dar care sfidează explicațiile simple și cunoscute cu o părere contrară opiniei curente) și pe care caută să o rezolve prin căutarea și găsirea de soluții
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
ca formă de cercetare organizată și metodică" Observarea poate interveni În găsirea unui răspuns la o chestiune care se pune, la o ipoteză de verificat, la satisfacerea unei trebuințe de cunoaștere, a unei curiozități, a unui interes, a unei neliniști epistemice etc. Studiul temeinic al celor mai simple obiecte, fenomene și procese, sesizarea legilor esențiale ale naturii și vieții sociale, identificarea acestora În alte corelațiietc. nu se poate realiza În cele mai bune condiții În afara observării obiective, realizate În mod organizat
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
remarcăm deocamdată, faptul că ea este identică termenilor cu care este caracterizat Ahile în dialogul Hippias minor, unde el este opus lui Ulise într-o încercare de comparare a lor după un criteriu care oscilează între domeniul etic și cel epistemic: dacă Ahile este „sincer și dintr-o bucată (a(plou=j te kaˆ a)lhqh/j)”, Ulise este „versatil și mincinos (polu/tropoj te kaˆ yeudh/j)”. Dacă reținem, pe de o parte, faptul că dialogul Hippias minor este unul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
simple idei cu negația celeialte fixează un nivel al conștiinței la care gândirea se poate defini drept odiseică: abia cu acest dialog, dilema originară din Hippias minor poate fi clarificată: Ulise nu este „mai bun” ca Ahile nici etic, nici epistemic, ci sunt două componente ale spiritului care îl raportează la adevăr și, respectiv, la comunicarea lor. Pentru prima oară, Platon reușește sinteza lor reală, postulată în Phaidros sub aspectul bunului iubitor și al retorului psihagog. Dar aspectul moral, cel care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dar asupra căruia el nu decide. În schimb, filosoful, prin contemplarea specială a Binelui, are puterea de a decide asupra relației dintre om în general și inteligibilul față de care acesta nu cunoaște o reditio completa. Indiferent de valoarea și posibilitatea epistemică a unei asemenea relații, vom încerca în cele de mai jos să extragem consecințele politice ale ei. Al treilea episod care merită amintit este eshatologia finală a mitului lui Er. La intrarea în lumea pământească, sufletele își asumă emblema condiției
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
indefinită, și, prin aceasta, nu este nici determinată numeric. Dacă am accepta definiția prin negație, atunci termenii „barbar” sau „animal” nu ar avea nici o valoare pentru cunoaștere. Deci părțile obținute prin divizare trebuie să aibă ambele un statut logic și epistemic pozitiv. Unitățile multiple definite sunt părți ale unui gen față de care sunt specii și căruia îi aparțin în mod esențial. Teza împărțirii naturale este aceeași ca în Phaidros, unde se spune că împărțirea se face după specii (kat' ei)/dh
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acolo unde vreau să ajung, se însoțește cu Socrate; seducția, cu Alcibiade, cu precizarea că dacă Socrate rezistă ambilor termeni (și redus și sedus), Alcibiade nu rezistă niciunuia. Alcibiade e imun reducției erotice așa cum o vede Marion. Poate suporta reducția epistemică (e de recunoscut un lucru prin ceea ce este în el repetabil, permanent, fie acest lucru un eu sau un obiect, fie eu ca obiect sau ca subiect; toate acestea cad sub ceea ce adunăm sub codul - „teoria științei”) sau reducția ontologică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dintr-o anumită epocă. Imaginile constituie, în plan politic, un pericol nu doar prin potențialul revolut pe care îl păstrează, ci și pe temeiul relativei neutralități față de o „exactitate” acreditată oficial. Și cum societatea modernă tinde să identifice în plan epistemic adevărul cu exactitatea controlul imagosferei devine, în mod prioritar, o chestiune de putere. În mod paradoxal viziunea politică a lui Platon oferă oamenilor o libertate mai consistentă decât democrația. Binele nu reprezintă o valoare care se naște prin acordul orb
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un soi de personalitate colectivă”, a cărei armonie generală influențează echilibrul psihologic al fiecăreia dintre părți. Faptele de viață arată, în acest sens, că diferitele însușiri moral-volitive ale copilului, cum ar fi, de exemplu, inițiativa și fermitatea în acțiuni, curiozitatea epistemică, spiritul obiectiv de autoevaluare etc. depind de o serie de trăsături pe care le are familia în care copilul trăiește. Astfel, există Ă spune Rose Vincent (1972, pp. 201-217) Ă familii reprimatoare, care înăbușă spiritul de independență al copilului, și
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
a înțelege fiecare caz sub forma unui sistem unic și funcționabil. Problemele metodologice nu sunt niciodată pur și simplu metodologice, fiindcă ele întotdeauna fac referire, în mod direct sau indirect, la convingeri puternic înrădăcinate despre natura cunoașterii și adevărului. Fervoarea epistemică sălășluiește pretutindeni pentru că forma este inseparabilă de conținut. Cu toate acestea, datoria noastră este să descâlcim noțiunile de câte ori ni se oferă această posibilitate. Există diverse strategii care permit organizarea cercetării cazurilor creative. Principalul obiectiv al acestui eseu are la bază
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
În mod normal, în stilul lui Piaget, un grup de cercetători analizează un set de 10-20 de probleme sau experimente, un demers necesar în abordarea structuralistă, deoarece obiectivul nu reprezintă descoperirea modului în care copilul rezolvă problema, ci înțelegerea structurii epistemice normative pentru categoria de sarcini ce corespunde dezvoltării structurii respective. Considerăm că o asemenea cercetare este utilă studiul noastru despre gândirea creativă: într-adevăr, unii ar susține că, atunci când un copil descoperă un concept, precum conservarea materiei în timpul modificării formei
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
dintre varianta teoriei de dezvoltare după Piaget și metoda studiilor de caz utilizată de noi pentru elaborarea sistemelor de dezvoltare constă în interesul nostru față de individ. Piaget ar declara că țelul său este transcenderea individului psihologic pentru a surprinde „subiectul epistemic” sau ansamblul de reguli normative pe care orice sistem e obligat să îl deprindă. Într-un interviu din anul 1975, Piaget a declarat următoarele: În general - și sunt rușinat să mărturisesc - nu sunt cu adevărat interesat de indivizi, de individ
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
analizăm un singur creator și creațiile sale; în al doilea rând, interesul nostrul central este să respectăm individualitatea și noțiunea de individualism, pentru a le salva din capcanele conceptuale ale „comportamentului specific speciei”, ale „curbei lui Gauss” sau ale „subiectului epistemic”. După cum vom demonstra ulterior, considerăm că putem dobândi respect față de individualitate fără a pierde din vedere numeroasele moduri de integrare a individului creator în contextul său social. Rămâne, într-adevăr, la latitudinea cercetătorului cazului individual să investigheze cu atenție echilibrul
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de subiect: politicile „nașterii bune” (născuților de calitate bună). Știm, În genere, prea puțin despre istoria noastră văzută ca istorie a politicilor publice. Știm cu atât mai puțin despre fața eugenistă a acesteia. Politica nașterilor nu pare să fi fost epistemic interesantă. Politica războaielor pare mult mai demnă ca interes. Probabil de aceea nașterile au intrat doar În sfera de interes a unor femei: Gail Kligman, cercetătoare care s-a ocupat de politica pronatalistă În România lui Ceaușescu, din perspectivă combinată
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
precum cele de autoritate, legitimitate sau suveranitate -, relațiile internaționale se subsumează domeniului mai larg al științei politice. Definind aria de studiu ca fiind cea a raporturilor dintre actori internaționali, domeniul își afirmă specificitatea, aceste raporturi de putere având o realitate epistemică aparte. Cu alte cuvinte, nu putem asimila analiza puterii în relațiile internaționale cu celelalte abordări din știința politică, respectiv cercetării raporturilor de putere dintre forțele politice interne. Manifestarea cea mai vizibilă și mai plină de consecințe a puterii este cea
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Astfel de organizații sunt uneori incluse în categoria „grupurilor de interes corporatiste” (GIC) sau a OING orientate către afaceri (business) („BINGO”). În al treilea rând, ultimele decenii au evidențiat apariția unor forme de agregare transnațională mai puțin instituționalizate, precum comunitățile epistemice sau rețelele de susținere (advocacy), care pot lua sau nu formă organizațională. Rețelele sunt forme de agregare și organizare mai flexibile, caracterizate prin patternuri de comunicare voluntare, reciproce și orizontale. Rețelele reprezintă structuri de comunicare pentru actori (individuali sau colectivi
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
la liderii militari și dacă da, care este aceasta? Există o corelație între un anumit stil de leadership și dominanța cerebrală? Dar între tipul psihologic și dominanța cerebrală? Toate aceste întrebări au constituit premise pentru prezenta cercetare, provocându-ne curiozitatea epistemică și pragmatică. Cercetările au evidențiat că preferințele cerebrale se pot modifica în urma unui antrenament adecvat. În aceste condiții, în cazul unei corelații, se poate modifica stilul de leadership sau tipul psihologic prin modificarea preferințelor cerebrale? Rămîne o întrebare deschisă și
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
să renunț la acest studiu, pentru a reduce volumul, deja mare, al acestei cărți) În sfârșit, capitolul 9 va fi o Încercare de conceptualizare a naturii cunoștințelor practice și de prezentare a acestora În contrast cu cunoștințele mai formale, deductive, de natură epistemică. Termenul mētis, care provine din greaca veche și desemnează cunoștințele dobândite numai În urma experienței practice, oferă un Înveliș lingvistic util și cuprinzător pentru ceea ce doresc să explic. Ar fi acum momentul să recunosc datoria intelectuală pe care o am față de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
din cauza particularității lor și a lipsei intenționate de atenție din partea specialiștilor, mii de „experimente pe teren” sunt ilizibile sau chiar invizibile cercetătorilor. Cultivatorii - politeiști atunci când vine vorba de practici agricole - adoptă foarte repede orice li se pare util din activitatea epistemică a științei formale. Însă cercetătorii, educați ca monoteiști, par aproape incapabili să absoarbă rezultatele experimentale informale din practică. Concluzie Marea Încredere pe care le-a inspirat-o agricultura extrem-modernistă celor care au practicat-o și au susținut-o nu ar
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
pe care mi-l propun este conceptualizarea acestor competențe, numite fie know-how (savoir-faire ou arts de faire), bun simț, experiență, talent sau mētis. Care sunt aceste competențe? Cum sunt ele create, dezvoltate și Întreținute? Care este relația lor cu cunoașterea epistemică formală? Sper să dovedesc că multe forme de modernism extrem au Înlocuit o prețioasă colaborare Între aceste două dialecte ale cunoașterii și perspectiva științifică „imperială”, care respinge priceperea practică deoarece o consideră, În cel mai bun caz, neimportantă și, În
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
știința modernă. Cu toate acestea, practica efectivă a științei este, din nou, altceva. Regulile de tip tehne sunt o specificare a modului În care trebuie codificate, exprimate și verificate informațiile după ce au fost descoperite. Nici o regulă de tip tehne sau epistemică nu poate explica invenția și intuiția științifică. Descoperirea unei teoreme matematice necesită geniu și, probabil, mētis, Însă demonstrația ei trebuie totuși să urmeze etapele tehne-ului. Așadar, regulile sistematice și impersonale ale tehne-ului facilitează producția de cunoștințe ce pot fi ușor
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
iar căpitanul de vas poate merge pe punte pentru a constata schimbarea direcției vântului. Fără Îndoială, este liniștitor pentru cei care au și intuiție, și acces la metode de măsurare formală să știe că Își pot verifica observațiile. Însă alternativa epistemică a mētis-ului este o metodă mult mai lentă, mai laborioasă, mai costisitoare și nu Întotdeauna decisivă. Când se cer judecăți rapide de Înaltă (nu perfectă) acuratețe, când este important să interpretezi primele indicii cu privire la evoluția lucrurilor, atunci nu există substitut
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]