175 matches
-
-se asupra credințelor superstițioase (obiceiuri la înmormântare), ci ca text, analizat cu tehnici elaborate; de asemenea, nici ca baladă, ci ca poemă, pentru că în cazul ei a avut loc o „imposibilă îmbinare de genuri” (Mihail Sadoveanu). Miorița realizează „o viziune epopeică” și reprezintă o „metafizică a morții”, comportamentul protagonistului raportându-se la un „comportament mitic”, iar sacrificiul său având semnificația unei „reconstrucții în spirit”. Observații subtile face U. și despre tragic, așa cum se relevă acesta, între altele, în balada Meșterul Manole
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
poetică deosebită o au proiecțiile baladești, care evocă existențe umane înșiruite pe firul memorialistic, fragmente părtașe la o trăire în care eul narativ (povestitorul) s-a obiectivat cu desăvârșire, contopindu-se cu soarta colectivității. Răzbate din Balade un suflu aspru, epopeic, o neîndurătoare răvășire sub legile destinului și se conturează o galerie de tipuri croite după tipare general-umane: avari și vrăjitoare, firi aprinse și semețe, muncitori ai pământului (Dăruța - model de bunătate, Gheorghe - întruchipare a mândriei, badea Iacob - adevărat cavaler al
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
în viziune dramatică lumea periferică, intuită până acum numai în deformațiile ei morale și intelectuale. Peste rezerve și deficiențe, romanul Maidanul cu dragoste este, până acum, opera capitală în proză a d-lui George Mihail Zamfirescu și evocarea de suflu epopeic a periferiei, văzută în aspectul ei de cerc închis, cu moravuri și o etică proprie, cu pitoresc specific și tragică umanitate, în aerul otrăvit de miasmele instinctelor primare. POMPILIU CONSTANTINESCU SCRIERI: Flamura albă... Suflete și chipuri prinse în vârtejul morții
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
Carul de foc. El deschide un ciclu, din care fac parte toate celelalte romane și nuvele ale autorului, afară de Șatra (1968). Scris la persoana întâi, Desculț încheagă, din imagini trecute prin sensibilitatea copilului Darie, alter ego al naratorului, un tablou epopeic al vieții de chin dusă de sărăcimea satelor din câmpia Dunării în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Interesul acestei construcții epice stă în viziunea lumii, o lume existentă obiectiv, certificată documentar, necunoscută totuși sub aspectul reflectat în
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
Coada la carne era, alături de cea la benzină, Coada cu majusculă, cu deosebirea că ultima era pentru combustibilul mașinilor, iar cealaltă - pentru „combustibilul” oamenilor. Bătălia pentru carne îndeosebi devenea o adevărată expediție, un bivuac, totul căpăta aspecte apocaliptice, dar și epopeice, epopeea cărnii. Analogia cea mai vizibilă era între coadă și campania militară (cu „eroismul” și sacrificiile de rigoare), dar și între coadă și actul sexual (plăcerea fiindu-le însă rezervată exclusiv masochiștilor). Apăruseră bancuri în care coada prima asupra sexului
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
este considerată „o ediție îndelung așteptată”, „un act de dreptate” și „un act necesar mișcării ideilor, în critica actuală” (Ioana Bot). Comentatorii observă, pe temeiul textelor, o preferință pentru interpretarea prozei, evidentă atât în eseuri succinte și pătrunzătoare, ca Spiritul epopeic, Paradoxul povestirii sau Arhetipuri ale personajelor sadoveniene, cât și în studiul, de altă anvergură, intitulat Surse ale fantasticului în proza românească. Paginile rămase de la R., elaborate în intervalul a doar câțiva ani, răspund unor destinații și exigențe diferite, publicistice sau
RADU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289094_a_290423]
-
magice: „și el despică arșița/ Cu pasul jaguarului/ [...] trompeta se-ntoarce spre umăr,/ vibrațiile cerului se sparg/ în mii de sunete colorate/ și oamenii aleargă desculți/ în urma picioarelor lui goale”. Dominantă într-o primă etapă este comunicarea într-un orizont epopeic, dar și cerebral încifrată - tiparul de adâncime e în barbiana Riga Crypto și lapona Enigel, afină fiind și „ceremonia” hibernală regizată de Gabriela Melinescu - a unei treceri inițiatice: „dezghețul” albului „boreal” al inocenței virginale, sub valul cald al mareelor din
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
trece eroul - căpitanul Ion, personaj de ficțiune cu virtuți supradimensionate (Vulturii de foc, 1970, Strălucitoarea sabie, 1976, Legendă valahă, 1979). Proiectarea în mit este modalitatea prin care sunt remodelate întâmplări petrecute în timpul războiului daco-roman, ce face obiectul narațiunii cu ambiții epopeice Cântecul Columnei (1981), inspirată din imaginile Columnei Traiane din Roma. Ca dramaturg, M. reia teme din proză și adaugă altele noi, ca în Isprăvile viteazului Heracle (1959), Avionul de Cluj (1970, în colaborare cu Constantin Mateescu). Compune drame, texte pentru
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
prim-plan figura voievodului român. Relatările istoricilor străini sunt repovestite de B., care însă le înviorează printr-o viziune mai plastică, mai concretă. Sunt reproduse chiar și legende orientale, ce dau un aer de fabulos unor episoade și sporesc dimensiunile epopeice ale domnitorului și ale oastei sale. Ele au darul de a crea o tensiune prevestitoare de mari evenimente. Povestirea e străbătută, în cele mai izbutite pagini, de un patos al participării la o epocă importantă din istoria țării și de
BALCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
I-II, 1996), aducând ca personaje de prim-plan comunitățile de aromâni, martore și victime ale unor timpuri istorice potrivnice, evidențiază la C. o putere de construcție epică, o forță de individualizare a eroilor și o eleganță stilistică deosebite. „Roman epopeic”, cum pe bună dreptate a fost caracterizat, Marea Serenității configurează un univers, deși pitoresc, esențial tragic, puțin familiar literaturii române. Nemaiputând suporta șicanele și acțiunile desnaționalizante (incendierea școlii în limba maternă, arderea bisericii etc.), o colectivitate aromână din Grecia, satul
CANDROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286064_a_287393]
-
luptă, cartea fiind o sumă de texte apologetice, cu tendință politizantă, de înscriere în noul tezism naționalist prin care debuta regimul ceaușist. Povestea Fata de la Cozia (1966), plasată în anii de după moartea lui Vlad Țepeș, anticipează atmosfera romantică a ciclului epopeic Frații Buzești (Pahar de cale albă, 1971, Luceafărul de răsărit, 1975, Zborul a rămas, 1977), trilogie marcat apologetică, cu intenție educativă în spiritul vremii. De la 1570 până la 1602, istorisirea urmărește relațiile feudalilor cu țărănimea, interesele negustorimii și ale bisericii în
ALMAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285308_a_286637]
-
sprâncenele i se ridicaseră mult spre frunte și domnul Jones spusese: — Așa, așa. Când Vultur-în-Zbor a terminat, au rămas un moment într-o liniște respectuoasă, apoi Virgil spusese: — Pe toți sfinții, domnule Vultur, se pare c-ai dus o viață epopeică. Mă tem că nu noi putem să-ți oferim povești care să le egaleze pe ale dumitale. Știi, noi trăim pe de-a-ntregul în microcosmos. Pentru mine starea bătăturilor mele și starea națiunilor prezintă același interes. Nu vreau câtuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
drumuri prin creațiile lui Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Alexandru Macedonski, Io Minulescu etc. sunt identificabile în multe dintre poezii, iar poetul se proclamă programatic Mereu-peregrinul, în titlul volumului din 1972. De asemenea, invocând-o, epopeic, pe Abeona, zeița celor care pleacă în călătorie, într-un gest teatral de prosternare, în momentul când se face seară în cuvinte, își dezvăluie sentimentul de înstrăinare și, în același timp, de tulburare, dat de risipirea pe drumuri a căror
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
poetul Valentin Talpalaru ar trebui s-o scrie, pentru a nu înșela așteptările cititorilor, cărora, prin cartea de față (Poemele Deltei. Rodion, Editura OPERA MAGNA, Iași, 2011), le-a stârnit, cel puțin, interesul, oferindu-le o lectură delicată, cu accente epopeice, într-o prezentare grafică pe măsură, elegantă, rafinată, un volum bibliofil. Se simte în cuvintele autorului fascinația pe care o exercită asupra lui Delta - cu eresurile ei, cu peisajul ei, cu locuitorii ei, acvatici sau de pe uscatul relativ, care tind
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
precupeață, cam grăsană și cu sprâncene groase, răvășite. Târa un cărucior de piață, din care se vedeau câteva crătiți, un lighean roșu de plastic și o pătură albastră, soldățească. Parcurgea atunci, în înserat, Strada Mare (încă Republicii în acele zile epopeice ale Revoluției de la Județeană, ulterior denumită Calea Regală). Ieșea de pe Afinului, traversa Scorțarului, colț cu Caporal Târtănel Laurențiu, o cotea pe Dumbrăveanca. În dreptul Farmaciei nr. 12 (transformată mai târziu de Eminescu, nepotul dinspre verișoara Gondolina, de la Șoptireanca, a lui Cangurașu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de o infatuare comică monumentală, altele sinistre, ca asasinul Gavrilcea. În Scrinul negru apar și muncitori, comuniști, sub înfățișări atât de convenționale și schematice încît devin amuzanți prin ridicol. Depășind formula balzaciană, romanele de după 1944 se apropie de cea tolstoiană, epopeică. În spațiul lor, al celui de al doilea în special, se înfăptuiește un larg caleidoscop al mediilor lumii românești de dinainte, din timpul și de după cel de al doilea război mondial. Se înfăptuiește cu mijloace principial clasice, complicate însă, în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
segmentări, de genul acelei paratragoedia ce denumește strict parodia unei tragedii. Primele considerații teoretice ale vechilor greci privind etimologia și evoluția termenului îmbracă noi haine pe solul fertil al romanului latin, plecând de la premisele parodice lansate în satira menippee. Importanța epopeicului scade, iar căutarea unui nou punct de vedere despre sine, în lumina satirică, plină de haz a reprezentărilor lumii, devine posibilă o dată cu Satyricon-ul lui Petronius, care marchează și trecerea de la narațiunea impersonală la cea în care se pune semnul egalității
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
din literatura medievală franceză, burla italiană din Renaștere poate n-ar mai fi existat ca atare. În capitolele "Din preistoria discursului romanesc" și "Eposul și romanul" din volumul Probleme de literatură și estetică, Bahtin studiază particularitățile evolutive ale romanului din epopeic, ale epicului din eroic, concluzionând că la baza separației dintre sacru și profan (corespunzătoare binomului epopee/ roman) stă înclinația către parodiere a autorilor, care a intrat în spațiul scriiturii o dată cu invazia realului în imaginar. "În epoca elenismului are loc contactul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nici nu-l va găsi, desigur, comic"65) e asigurată, drept urmare, de simpatia pe care cititorul o încearcă față de acesta, întrucât e un personaj umanizat în bună parte grație defectelor, nu cade pradă distanțării glaciale pe care o promovează eroicul epopeic. Trăsătura fundamentală care face dintr-un roman o parodie este deci transformarea eroului într-un erou comic (antierou, în unele cazuri), ipostază degradată a perfecțiunii și idealizării operelor "cu specific nobil". Fapt realizabil în două moduri, care, departe de a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
luarea în deriziune a subiectelor/ operelor serioase. Problema originalității cu care sunt confruntați autorii puși în fața "eternelor" teme (războiul, puterea, iubirea etc.) se soluționează în și prin roman, o formulă epică pe-atunci relativ nouă, dacă avem în vedere tradiția epopeică înrădăcinată și statutul totuși secundar al acestuia în lumea greco-latină. Există însă și forme hibride, de pildă în Antichitatea latină, unde își face apariția un construct epic specific, funcționând ca "mediator" între genurile liric și epic, și anume satira menippee
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui atât de condamnat de Aristotel, care desemna de fapt spargerea ordinii instituite, de-clișeizarea, a provocat aprige dispute atunci când s-a erijat în modalitatea capitală de compoziție a unor scrieri precum Apokolokyntosis, în care Seneca îi alătură metrului eroic, epopeic, substanța unei ridiculizări semantice fără precedent. Iată confirmate aici spusele de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține chiar punctul de pornire al propriei parodii pentru a inova apoi prin intertextualitate: "când el se folosește (...) de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aduce Marian Popa prin considerațiile făcute la adresa operei lui Hipponax (sec. VI î.e.n.), pe care cercetătorul român 111 îl consideră cel dintâi parodist. Opera acestuia, Hexametri, ar conține o parodie a invocației către zei, specifică momentului cu care debutează epicul epopeic, fiind ușor de recunoscut grație circulației largi a epopeilor homerice. Oricum ar sta însă lucrurile, o certitudine se lasă totuși întrezărită: reprezentarea aristotelică asupra parodiei o leagă de tendința evidentă de ridiculizare a epopeii, pregătind terenul speciei numite mock epic
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
subiect nobil într-un "stil vulgar"112 (limbaj colocvial, aparținând claselor inferioare social); în cel de-al doilea, despre un subiect lipsit de eroism, de idealizare și mit, tratat însă în registrul gravității cu care ne-a obișnuit formula epicului epopeic. O perspectivă interesantă vom întâlni și la Marcus Fabius Quintilianus (35-96 e.n.), în Institutio Oratoria (Arta oratorică). Din punct de vedere etimologic, acesta consideră parodia drept un "termen care desemnează melodiile alcătuite prin imitarea altora și care, în mod abuziv
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
registrul serios la unul comic/ ludic etc.). Oratorismul unei scrieri precum Satyricon nu pune totuși în umbră nici parodia acelor scrieri didactice pe care Petronius o realizează atribuindu-le personajelor sale tot soiul de libertăți și îndepărtându-le de morala epopeică. Deși romanul este, la începuturile sale, tributar unor forme epice cu o natură complexă, combinatorie, precum satira menippee, își va decide evoluția tocmai prin parodia acesteia. Departe de a fi organizat și ordonat, romanul latin cuprinde parodii ale aproape tuturor
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ridiculizând, uneori malițios, textul de origine. Ghilimele intenționale nu lipsesc din nici un roman parodic latin; atunci când parodia apare doar secundar, când întâlnim, de pildă, texte lirice cu referent literar specificat, ele sunt anunțate prin vocea naratorială. Când se parodiază episoade epopeice cunoscute, același narator pus pe șotii ne avertizează în privința modelului, iar principalii protagoniști ale acestora îi portretizează, sub o formă sau alta, pe cei deja amintiți, precum Ulise sau Hercule, alăturându-le, în cazul Satyricon-ului spre exemplu, figura lui Socrate
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]