1,078 matches
-
în care A ar fi topicalizat, nu (mai) există, ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral acuzative, altele, integral ergative și foarte multe amestecă cele două tipuri. 3. TIPURI DE ERGATIVITATE Detaliind definiția ergativității, am arătat că aceasta poate fi interpretată atât pentru nivelul morfologic, cât și pentru cel sintactic (vezi supra, 2.1.). Multe dintre limbile care au morfologie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tipuri de ergativitate (vezi Capitolul 2, 2.). Pentru alte teorii, vezi infra, 4.1. 3.1. Ergativitatea morfologică (intrapropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă este ergativă morfologic dacă S este marcat la fel ca O (absolutiv), dar diferit de A (ergativ). O limbă este acuzativă morfologic dacă S este marcat la fel ca A (nominativ), dar diferit de O (acuzativ). Sistemele tripartite, în care A, S și O sunt marcate diferit, sunt foarte rare. Cele mai numeroase sunt sistemele acuzative. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acuzative. Deși, în studiul din 1979, Dixon folosește numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în altele apare numai în situații de ambiguitate (motu, dhalanji, wangkumara, gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile din familia maya, abhaza). În sistemele acuzative (de exemplu, limba swahili din grupul bantu), un afix verbal poate conține informații despre nominalul aflat în poziția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sistemele acuzative (de exemplu, limba swahili din grupul bantu), un afix verbal poate conține informații despre nominalul aflat în poziția S sau A, iar alt afix, despre O. Woolford (1999)15 a analizat posibilitatea de apariție a acordului de tip ergativ (verbul se acordă cu S și O, nu și cu A) în absența cazului ergativ. Noile informații tipologice au evidențiat faptul că există două tipuri diferite de acord ergativ: un tip de acord este dependent de Caz (în hindi), celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
despre nominalul aflat în poziția S sau A, iar alt afix, despre O. Woolford (1999)15 a analizat posibilitatea de apariție a acordului de tip ergativ (verbul se acordă cu S și O, nu și cu A) în absența cazului ergativ. Noile informații tipologice au evidențiat faptul că există două tipuri diferite de acord ergativ: un tip de acord este dependent de Caz (în hindi), celălalt este independent de Caz (în jacaltec, selayarese, abhază). Primul tip de acord apare numai în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1999)15 a analizat posibilitatea de apariție a acordului de tip ergativ (verbul se acordă cu S și O, nu și cu A) în absența cazului ergativ. Noile informații tipologice au evidențiat faptul că există două tipuri diferite de acord ergativ: un tip de acord este dependent de Caz (în hindi), celălalt este independent de Caz (în jacaltec, selayarese, abhază). Primul tip de acord apare numai în limbile care au caz ergativ sau dativ morfologic. Cel de al doilea tip de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
evidențiat faptul că există două tipuri diferite de acord ergativ: un tip de acord este dependent de Caz (în hindi), celălalt este independent de Caz (în jacaltec, selayarese, abhază). Primul tip de acord apare numai în limbile care au caz ergativ sau dativ morfologic. Cel de al doilea tip de acord apare atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Caz (în jacaltec, selayarese, abhază). Primul tip de acord apare numai în limbile care au caz ergativ sau dativ morfologic. Cel de al doilea tip de acord apare atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi explicată de fenomene care au loc la interfața sintaxă−fonologie, mai degrabă decât de atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din limba texistepec popoluca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi explicată de fenomene care au loc la interfața sintaxă−fonologie, mai degrabă decât de atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din limba texistepec popoluca, Reilly (2007) demonstrează că anumite tipare de acord verbal ergativ sunt greu de explicat dacă se consideră că sunt determinate de atribuirea Cazului ergativ în sintaxă (nu numai nominalele în ergativ impun acord). Concluzia mai generală este că dacă o limbă are caz ergativ, acordul se face fie cu nominalul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
interfața sintaxă−fonologie, mai degrabă decât de atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din limba texistepec popoluca, Reilly (2007) demonstrează că anumite tipare de acord verbal ergativ sunt greu de explicat dacă se consideră că sunt determinate de atribuirea Cazului ergativ în sintaxă (nu numai nominalele în ergativ impun acord). Concluzia mai generală este că dacă o limbă are caz ergativ, acordul se face fie cu nominalul în ergativ, fie cu "subiectul" convențional. 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din limba texistepec popoluca, Reilly (2007) demonstrează că anumite tipare de acord verbal ergativ sunt greu de explicat dacă se consideră că sunt determinate de atribuirea Cazului ergativ în sintaxă (nu numai nominalele în ergativ impun acord). Concluzia mai generală este că dacă o limbă are caz ergativ, acordul se face fie cu nominalul în ergativ, fie cu "subiectul" convențional. 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea tipologică a unei limbi Pentru încadrarea tipologică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că anumite tipare de acord verbal ergativ sunt greu de explicat dacă se consideră că sunt determinate de atribuirea Cazului ergativ în sintaxă (nu numai nominalele în ergativ impun acord). Concluzia mai generală este că dacă o limbă are caz ergativ, acordul se face fie cu nominalul în ergativ, fie cu "subiectul" convențional. 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea tipologică a unei limbi Pentru încadrarea tipologică a unei limbi, Dixon consideră că trebuie avute în vedere și alte aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
greu de explicat dacă se consideră că sunt determinate de atribuirea Cazului ergativ în sintaxă (nu numai nominalele în ergativ impun acord). Concluzia mai generală este că dacă o limbă are caz ergativ, acordul se face fie cu nominalul în ergativ, fie cu "subiectul" convențional. 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea tipologică a unei limbi Pentru încadrarea tipologică a unei limbi, Dixon consideră că trebuie avute în vedere și alte aspecte: topica, importanța factorului semantic, semnificația lipsei marcării. (a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dar fără a se încălca regulile morfosintactice ale limbii. Tchekhoff (1978: 32) atrage atenția că marcarea exclusiv prin topică este potrivită pentru sistemele acuzative, în care cei doi participanți au o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție simetrică față de predicat. Topica nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție simetrică față de predicat. Topica nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska 1998: 6): limbile indigenilor din Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile nord-caucaziene
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska 1998: 6): limbile indigenilor din Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile nord-caucaziene sunt mai permisive din punctul de vedere al topicii, libertatea de topică asociindu-se cu marcarea morfologică și cu prezența acordului (Siewierska 1998: 7); limbile din extremitățile estice și sudice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
control asupra acțiunii) și un So (subiect al unor verbe intranzitive ca die 'a muri', break 'a se rupe', incapabil de control asupra acțiunii). Faptul că S are trăsături asemănătoare atât cu A, cât și cu O explică existența limbilor ergative (în care asemănarea dintre S și O este decisivă), a limbilor acuzative (în care asemănarea dintre S și A este decisivă) și a limbilor care marchează diferit cele trei argumente (în care decisivă este diferența dintre S, A și O
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Nominalul aflat în poziția O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă într-o structură există un rol A), sau ca fiind rolul cel mai afectat de activitate. (c) De obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează două generalizări
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează două generalizări cu privire la realizarea cazuală: ● Generalizare formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf Ø, atunci acest caz este absolutivul sau nominativul. ● Generalizare funcțională: Dacă un nominal este obligatoriu în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
realizarea cazuală: ● Generalizare formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf Ø, atunci acest caz este absolutivul sau nominativul. ● Generalizare funcțională: Dacă un nominal este obligatoriu în propoziție, atunci acesta este în cazul nominativ sau absolutiv; nominalul în ergativ sau în acuzativ este omisibil în anumite condiții. Generalizarea formală reflectă și una dintre regulile universale formulate de Greenberg (1966)17 − regula 38 − (Comrie 1989: 126): într-un sistem cazual, singurul caz care are numai marcare Ø este cel care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și subiectul unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]