334 matches
-
Culoarea se așterne în câmpuri largi, monocrome. Tonurile luminoase, degajate de impurități ce compun o lume aerata, în care meditația se instaurează că o modalitate de a se reface comuniunea cu o natură pură și vitală. Cu aceleasi posibilități de esențializare, pictorul abordează și alte genuri, ca portretul (Tudor Vianu; Tudor Arghezi) și compoziții de evocare istorică. Este, de asemenea, autorul unor lucrări de artă monumentala, realizate în frescă (Muzeul Unirii din Albă Iulia, 1968), mozaic (Supermagazinul din Târgoviște) sau din
Constantin Piliuță () [Corola-website/Science/308427_a_309756]
-
paralele de simboluri, metafore și sensuri existențiale, revelate într-o metafizică a transfigurărilor estetice. Compunând imagini complexe - combinând regnuri și fragmente dispărute - artistul vede dincolo de structuri reificate și fenomene, în lumea arhetipurilor și ideilor generale, de unde și sublimata tendință de esențializare a mesajelor criptice. Convocat de spiritul autenticității reificante, fragmentarismul artei grafice tinde la o semnificație mai generală a ideii, degajând astfel o puternică impresie de modernitate și esențialitate în memorabilele transfigurări estetice.” “Dacă tot și-a propus «pași pe cer
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
început este schimbarea, în multe privințe, a peisajului imaginar și a "dicțiunii" poemului. Are loc, în primul rând, un fel de de-naturalizare a peisajului, descrierea plastică a unei lumi exterioare "reale" cedând locul unei geografii emblematice, generice, care sugerează esențializarea experiențelor sufletești, desprinderea de contingentul precar, ancorarea într-un teritoriu al viziunii. Termenul de visare acoperă oarecum starea dominantă a eului, în ipostaza să de ființă reflexiva, întoarsă spre lumea lăuntrica și învăluind-o pe cea din afara într-o aură
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
prin tablourile alegorice pe teme sociale sau de evocare istorică. Deosebit de pregnantă este linia contur care decupează expresiv aceste figuri redate de obicei pe fundaluri neutre. Caracterul convențional și mai degrabă auster al coloritului contribuie, de asemenea, la monumentalizarea și esențializarea imaginii"" Are o activitate bogată, apreciată pentru geometrizarea constructivă a desenului și compoziției și a culorilor dominante de bleu și gri A primit multe premii și distincții, a beneficiat de burse și a expus în multe expoziții peste hotare. Pictura
Elena Greculesi () [Corola-website/Science/306438_a_307767]
-
tot atâtea calități picturale surprinse în tablourile Elenei Greculesi. Acestea au încărcătură emoțională, degajă calm și echilibru, fascinează spiritul liric și îndeamnă totodată la reflecție. "Celelalte lucrări (“Bucovineană”, “Țărancă cu maramă”, “Profil”, “Nalbe”, “Flori de primăvară” etc.) se disting prin esențializarea subiectelor și prin cromatismul acordurilor proxime de griuri colorate, în game reținute și evocatoare. Portretele sunt marcate de un benefic laconism al formelor cu aluzive trimiteri etnofolclorice, iar naturile statice sunt, de fapt, niște explozii florale într-un spațiu robust
Elena Greculesi () [Corola-website/Science/306438_a_307767]
-
predomină. În jurul fricilor sunt explorate povești personale ficționalizate, amintiri legate de un anumit moment declanșator al unei frici, de încercarea depășirii stării persistente de teamă. În PE BUNE asistăm la o de-narativizare progresivă a dramaturgiei spectacolului, la o condensare și esențializare a materialului povestit, în favoarea unei abstractizări a conținutului corporal. Asistăm la o intensificare a tensiunii de ruptură între narațiunea-cadru și abstractizare momentelor narative, până la disoluția unui fir narativ. <b>PE BUNE</b> merge în direcția unui eșafodaj concentrat al poveștii
Frici îmborcănate și minciuni etichetante. Narațiune și de-dramatizare () [Corola-website/Science/296115_a_297444]
-
trece cu vederea „metoda” poetică a lui Elio Pagliarani, scriitor care a demonstrat cu suficient de consistente argumente (furnizate cu precădere prin intermediul practicii literare) că lirismul se dovedește neputincios în confruntarea cu o realitate polimorfă, refractară față de orice tentativă de esențializare. De la Ragazza Carla (1962) la Ballata di Rudi (1995), Pagliarani și-a construit poemele prin recursul la personaje memorabile, cu rol coagulant, în jurul cărora gravitează alte personaje, toate contribuind la închegarea unor trame narative, la derularea unor „istorii” în buna
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
celor cu o judecată sănătoasă, ba chiar a medicilor. Însă patologizarea inamicului este un procedeu polemic folosit adesea de rasiștii Înșiși. Iar categorisirea rasismului drept boală mintală, pe lângă faptul că neglijează dimensiunea socială a problemei, este Însoțită și de o esențializare: un subiect declarat rasist tinde să fie definit prin esență ca rasist, rasismul Îi este atribuit ca o natură ce-i e proprie și ca o murdărie. Fapt ilustrat de proiectarea frecventă asupra presupușilor rasiști a unor categorii de acuzații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și responsabilitatea de a determina ei Înșiși dacă rolurile pe care le-au moștenit merită să fie respectate” (Kymlicka, 1996, p. 266). Ne putem Întreba dacă nu cumva, În viziunea comunitariană asupra identității, există o presupoziție culturalistă care constă În esențializarea culturii, În transformarea ei Într-un sistem Închis, Într-o tradiție atât de copleșitoare Încât individul ar ajunge să nu mai fie decât un simplu precipitat cultural. Jean Leca a arătat cu claritate care este pericolul: „Multiculturalistul trebuie să afirme
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
normelor meritocratice bazate În special pe competență ca valoare fundamentală. Principiul discriminatoriu al geneticismului social ar putea fi rezumat prin formula: „La așa gene, așa destin social”. În această respingătoare utopie care ia naștere sub ochii noștri, este clar că esențializarea funcționează și constituie baza eventualelor selecții socio-economice, care anulează Însuși principiul egalității șanselor. Orientarea geneticistă a modurilor de selecție socială ascunde un model normativ de societate: cel În care armonia globală ar fi asigurată de adaptarea forțată a practicilor individuale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
respinși ca atare. Ei sunt În acest fel esențializați de victimele lor (reale sau potențiale) sau de purtătorii de cuvânt ai acestora. Slăbiciunea teoriei „rasismului simbolic” este de același tip ca și cea a teoriei „personalității autoritare” și constă În esențializarea atitudinilor atribuite indivizilor, fie ele rasiste sau nu, neglijând În egală măsură factorii de situație și pe cei care țin de pluralitatea mizelor (Pettigrew și Meertens, 1993; Jackson et alii, 1993), ceea ce implică mai cu seamă faptul că există nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
parte din rase diferite. O evidență a judecății comune Oricât de neutră ar părea o cercetare tipologică bazată pe diferențierea rasială, ea dă naștere unor „efecte metaforice nestăpânite și, poate, prin definiție de nestăpânit” (Taguieff, 1988, p. 99). Riscul de esențializare a diferențelor ă aici dintre identitățile rasiale ă este Înscris În forma umană de sociabilitate. Ideea că există cu adevărat rase diferite În specia umană face parte, după cum remarcă Pierre-André Taguieff, „din stocul inepuizabil de evidențe comune, dincolo de clivajele dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
colonialism). Rasismul produce astfel „indezirabili”, „necivilizabili”, „irecuperabili”, „neasimilabili”, pe scurt, oameni de prisos, oameni-sclavi, sub-oameni, chiar non-oameni cu față umană. În toate aspectele sale observabile, gândirea rasistă apare ca o ilustrare paradigmatică a gândirii esențialiste: ea implică În același timp „esențializarea somato-biologică a celui diferit” și „comportamentul segregaționist pus sub semnul permanenței” (Guillaumin, 1972, pp. 77-78). Clasificările rasiale elaborate de naturaliști (Linné, Buffon, Blumenbach etc.) În secolul al XVIII-lea au fost astfel socializate și instrumenta lizate pentru justificarea și raționalizarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a justifica, de exemplu, constituirea unor state-națiune, pentru a legitima războaie identitare În care se recurgea la „curățire” ori la „purificare” sau, În sfârșit, pentru a raționaliza anumite sisteme de discriminare. „Gândirea rasistă” implică așadar efectuarea a trei operații cognitive: esențializarea indivizilor sau a grupurilor; excluderea simbolică a unor categorii de populații (stigmatizare, de la animalizare la diabolizare); „barbarizarea” altora, considerate imperfectibile, needucabile, neasimilabile, fie pentru că ar fi intrinsec inferioare (rasism inegalitar), fie pentru că ar fi iremediabil diferite (rasism diferențialist). Putem emite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o scriere ori alta. Era, în bună măsură, de așteptat ca după o asemenea investigație amplă a literaturii naționale M. să încerce o sinteză de ansamblu. În Scurtă istorie a literaturii române (I-IV, 1994 - 1997), o cumpănire optimă între esențializare și aprofundare, între concizie și abundență asigură consistența lucrului bine făcut. Chiar dacă într-o viziune deliberat didactică, Scurtă istorie... se înfățișează limpede, prietenoasă, alertă, bine ritmată, persuasivă și agreabilă. Civilizației geto-dacice, influențelor culturale ale coloniilor pontice grecești, prezenței lui Ovidiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
puțin cunoscut la adevăratele sale dimensiuni." (V. Cezar Ivănescu și "teroarea istoriei", p. 7-8). Calitățile eseului sunt numeroase. Reținem pentru cititorii noștri și ai lui Theodor Codreanu câteva: obiectivitatea (echidistanța față de mai multe puncte de vedere care susțin "revizuirea" valorilor), esențializarea, exactitatea diagnosticelor și a formulărilor, puterea de convingere a verbului polemic, "priza" invidiabilă la subiect etc. Pentru că Cezar Ivănescu este atașat de numele lui Eminescu, al lui Labiș și al lui Marin Preda (a scris câte o carte despre fiecare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
directă proză și în cele mai comune șabloane. Stilul "informativ" (v. Informativ, Jurnal), "simplu", tinde către un laconism substanțial, un "stil stenogramă" de proză în sensul cel mai diurn al cuvântului. Poezia realului prozaic impune un efort de simplificare, de esențializare radicală. Golul pune stăpânire și în plan lingvistic până la textura monolexicală. Percepția unei lumi destrămate sau tranzitorii determină un discurs "deconstructiv", fragmentar, o "reproductibilitate mecanică" și marcat "publicistică". Și iar trebuie spus că aceste creionări simple, din câteva linii și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
concentrare-relaxare morală. Voluptatea de a gândi desfide imobilismul și reclamă vlaga dialectică. Rezultă jocuri foarte serioase ale minții, raportate la categorii fundamentale ale spiritului sub forma zicerilor fulgurante. Pledoaria pentru scrisul scurt, de maximă concentrare, incitant, vine imperios din imboldul esențializării, împotriva prolixității. De pildă, Maiorescu scrie concis, pe câtă vreme Gherea e dezlânat. "Meritul lui Borges de a fi scris atât de scurt", cugetă Lamparia. Dintr-o sumă de asemenea "fragmente" laconice se constituie un adevărat breviar estetic, în care problemele artei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
generației Nichita Stănescu din Țară, ci mai degrabă un poet al neoclasicismului folcloric, bazat pe vorbirea fundamentală (bacoviană), pe estetica tăcerii, a strigătului și a marilor dureri sau marilor bucurii simple tăcute, a intercondiționării tăcerii și muzicii, a dialogismului și esențializarea de felul celeia din catrina populară: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma de poet național, Grigore Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
2005 și 2008), au apărut și alte volume, pe lângă A doua schimbare la față, de asemenea remarcabile. Și tot în spiritul înaintașilor săi, Theodor Codreanu construiește un aparat tehnic și științific riguros, cu mare putere de cuprindere și, totodată, de esențializare, astfel ca fenomenele de cultură supuse observației și trecute prin focul judecății aspre să permită întrezărirea adevărului în firea și în puritatea lui. Altfel spus, materialul de gândire se lasă străbătut de două axe directoare, destinate să acționeze ca un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
provocată lui Barbu de ilustrația plachetei După melci era nejustificată. La fel se întâmplă și cu Nicolae Manolescu, adept al ideii de joc barbian și cărtărescian. Codreanu îi plasează însă pe Barbu și Cărtărescu în paradigme diferite, întrucât primul vizează esențializarea prin reducție în vreme ce al doilea este "un risipitor de cuvinte", un logocentric. Pentru o hermeneutică a transdisciplinarității După o adevărată "sinteză generală în atac", Theodor Codreanu trece la construcția unui edificiu hermeneutic propriu, având în centru ideea trandisciplinarității și conceptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai direct, acest titlu este intens folosit în presa noastră cotidiană. Michel Voirol (1992, pp. 31-34) simplifică mult lucrurile, propunând două mari tipuri integratoare: Titlul informativ. Un asemenea titlu oferă cititorului esența informației. Nu este ușor de realizat, câtă vreme esențializarea poate fi pândită de mai multe primejdii: neclar, banal, fără impact. Voirol oferă câteva exemple: „Accident mortal” este scurt și atâta tot. Este imprecis și banal; „La St Pierre du Mont, un zidar care își continuase munca în ciuda furtunii și-
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
chiar dacă ele ofeăa condiții mai grele de viață. Iar dreptul la instruire și educație nu poate fi luat nimănui. Acest lucru face că statul să ducă școală la copii fie ea și Într-un cătun. MOTIVARE PERSONALĂ Preocupările teoretice de esențializare a acestor experiențe legate de Învățământul simultan s-au dezvoltat Într-un ritm lent, ultimile lucrări publicate care să analizeze multiplele și complexele probleme ale acestui tip de Învțtământ au fost consemnate În anul 1968. De atunci doar În Revista
Idei pentru învăţământul simultan by Creţu Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1212_a_1922]
-
între eroii romanului, între felul lor de a trăi și de a-și analiza propriile sentimente și atitudinea autorului față de experiențele lor. Simplitatea aparentă a romanului se datorează în primul rând modalității discursive pe care autorul își sprijină conținutul propriu-zis. Esențializarea conflictului se armonizează cu îndreptarea excursului analitic pe făgașul narației retrospective. Confesiunea este modalitatea prin care personajele se descoperă pe ele însele, dezvăluindu-se mereu în fața unui ,,celălalt”. Ea presupune, spre deosebire de monologul interior care predomina în Întoarcerea din rai, presupune
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
Valoarea incontestabilă a romanului stă mai ales, în intenția, admirabil pusă în practică de Eliade, de sintetiza, în cele peste șapte sute de pagini, temele esențiale ale întregii sale literaturi. Experimentarea unei noi metode epice vine să completeze această tentativă de esențializare a unui întreg univers tematic (prezent sub o formă sau alta în majoritatea creațiilor autorului) pe care numai un cititor cu o cultură mitologică solidă îl va putea descifra. Destinul Nopții de Sânziene ,,depinde de prima sută de pagini, unde
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]