132 matches
-
pereți să devină un puzzle imposibil de refăcut. Privat de centrul său spiritual, satul însuși se destramă și dispare în surdină. Însă, deși refuzat de autoritățile editoriale ale deceniului nouă, romanul lui Matei Vișniec reclamă fundamental altceva decât un text esopic. Posibilele (și, în cele din urmă, destul de plauzibilele) șopârle sunt puține și - forțând exprimarea - descărnate. Nu atât existente în pagină, ele sunt introduse retrospectiv de cititorul de azi mai mult, cred eu, pentru varietatea ecosistemului. A lega prea mult Cafeneaua
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
C. Olăreanu. Mi-a plăcut felul în care îi numește MHS-ul pe semenii săi: struții, boșimanii, guguștiucii. IV. M.H. Simionescu, Febra (file de jurnal 1963-1971), București, Editura Vitruviu, 1998, 408 p., f. preț) Peisajul citadin bine descris, observații, limbaj esopic, idei. Se simte acut lipsa unei prefețe.
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14337_a_15662]
-
1955 și reluat de autor chiar în fruntea volumului Stihuri noi (1946-1955), apărut în 1957. Că poemul trebuie citit printre rânduri o dovedește republicarea lui de către Virgil Ierunca în revista pariziană din exil "România muncitoare". El problematizează tocmai deschiderea limbajului esopic. Primul înțeles se referă la situația oricărei fabule, iar în acei ani Arghezi îl traducea pe Krîlov. Al doilea înțeles, cel subversiv, se referă la condiția exprimării cifrate sub dictatură: "Robul neputând, pe vremuri, să crâcnească, frânt în jug,/ Fără ca
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
carte, zdrențăros, urât și șchiop", cunoscutul și temutul Esop. Lectura dublă la care predispune e secretul lui: Bănuiala, în grecește, care încearcă să te prindă-i/ Că te vezi, după poreclă, în Esop ca în oglindă". Sensul critic al limbajului esopic nu e fără rost, contribuind la slăbirea dictaturii prin sfidarea ei în efigie: "Vezi că mintea și gândirea, fie veacul cât de prost,/ Au avut întotdeauna,-n lume, cât de cât un rost,/ Căci ca pila, amândouă rod și lanțurile
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
că limba (graiul) poate deopotrivă să rostească elogiul ("Ea mângâie,/ Farmec dă și mulțumire, proslăvește și tămâie") sau să formuleze cel mai amar blestem ("și suavă,/ Nu se pomenește-n lume mai a dracului otravă"). Adevărul fabulei, adică al limbajului esopic, e întotdeauna cu două tăișuri: "E țesut în frumusețea graiului, cu meșteșug./ Poate fi când poezie, când surâs, când pișcătură,/ După cum se-ntoarce acul și izvoadele te fură,/ Altădată-n căptușeală, pe furiș, dar azi pe față./ Alte timpuri, alte
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
fură,/ Altădată-n căptușeală, pe furiș, dar azi pe față./ Alte timpuri, alte vorbe, altă lume, altă viață". Avem aici, cum nu se poate mai clar deconspirat, tot arsenalul de tertipuri al literaturii subversive, așa cum e ea servită de limbajul esopic. Nici o epocă, nici o dictatură nu se pot crede apărate, oricât ar fi de severe, de situația neplăcută de a le fi dezvăluit adevărul de către bufonul de la curte, fabulistul, care e scriitorul, robul "zdrențăros, urât și șchiop". Mesajul fabulei lui Arghezi
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
banalitate, un adevăr elementar, în numele cărora s-a constituit un stil aparte, diferit de oportunism, evazionism sau disidență. Literatura se constituie ca o contra-putere prin strategiile subversiunii, dar nu devine cu adevărat o contra-putere decât atunci când depășește evazionismul și limbajul esopic, forme de refugiu și de conservare a esteticului. La o politizare excesivă, de fațadă, nu se poate răspunde eficient decât cu o politizare de sens opus, disidența, capabilă să ofere o alternativă, un răspuns contra-ofensiv. Literatura, un câmp estetic prin
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
poetic al său, este el însuși. Mediul artistic, dar și acela social, leagă, chiar dacă cu fire de culori și consistențe diferite, cele două narațiuni de amploare și miză artistică diferite. Personajele din Viziunea vizuinii sunt antropo-zoomorfe. Romanul este unul asumat esopic, cu referințe la istorie și cotidian. S-ar părea că la originea ficțiunii fabuloase și fabulistice se află notații diaristice stricte. Romanul s-ar afla în linia lui Iordan Chimet, dacă personajele ar fi infantile, dar ele sunt mature, sau
Romancierul Marin Sorescu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10071_a_11396]
-
și la literatura literaturii (târgoviștenii, Paul Georgescu, Gh. Crăciun) pentru Cărtărescu e postmodernistă. Incitante și incomode pentru mulți sunt încercările criticului de a privi acea literatură din perspectiva postdecembristă a tinerilor cititori fără a ezita să judece chiar dur proza esopică: "Adevărul, moral sau politic, cere claritate, directitate și firesc. Or, adevărul redus la jumătate, la sfert, la o șesime sau poate întreg, dar drapat sub faldurile iluziei, pus în decor abundent ori dezvoltat în parabole, devine odios și malign"(p.
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
ezit s-o numesc "mitologică". Am văzut, vă asigur, multe feluri de nopți. Am văzut cerul, noaptea, pe munte, când ai senzația că poți să atingi stelele cu mâna. Am văzut ceruri de noapte la mare, când foșnetul valurilor devine esopic și poți să-l compari cu bolboroselile Pythiei la Delfi. Am văzut cerul pe Seaca, noaptea, când mă trimitea tata să păzesc livada noastră de porcii mistreți care râmau iarba sau otava în căutare de rădăcini dulci. Dar, vă garantez
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
o schizoidie care nu există la Sebastian. Schizoidia este a noastră, a contemporanilor care nu se mai satură de criterioniști brilianți, abia vizibili în epocă, de problematici false, dacă nu ipocrite (vorbind despre comunism, vorbind despre fanatismul acelor intelectuali, reflex esopic prelungit după '89). Iordan Chimet strecoară un text fundamental (inedit), care nu este despre Sebastian, dar care aduce o corecție extrem de necesară discursurilor inflamate de atunci. Este vorba despre Adrian Marino (Două Românii ideologice). O gîndire iluminist-raționalistă își are rădăcini
Sentimentul groenlandez al polemicii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15642_a_16967]
-
ale altora, mai puțin apropiați, ca Radu Enescu sau Adrian Marino. Un informator, neidentificat în teză, cu siguranță scriitor sau critic, și care decriptează, cu o erudiție care trebuie să-i fi făcut mat pe securiști, câteva poezii în stil esopic ale lui Doinaș, semnează Gabriel Seranin. După părerea doctorandului meu, pe care o împărtășesc, au existat mai multe motive care l-au determinat pe Doinaș să colaboreze cu Securitatea, e drept, fără a fi fost vreodată plătit, dintre care cel
„Păunescu a făcut (rău) cât jumătate din Securitate“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4090_a_5415]
-
pe atât de nenumită/ mă aflam închis într-un OU/ deținut al Ordinului LANCEA UTOPIC?/ în numele unei/ DEZORDINI universale/ peste care DICTATOR era un vierme/ al cărui nume este foarte greu de/ pronunțat,/ ceva în genul ISZLMGMTCUSCEAUKI” (p. 28). Încărcătura esopică a ultimelor două silabe trebuie să fi sărit în ochi încă din 1981 (e drept că, din motive evidente, micul calambur n-ar fi putut fi explicitat public pe atunci). Ca și Budila-Express al lui Alexandru Mușina, acest poem e
„Inimi mari, tinere încă” by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2375_a_3700]
-
iubească atît de mult ziarele încît să prefere știrea ficțiunii, dar ca Radu Cosașu, probabil nimeni. Un august pe un bloc de gheață, carte scrisă după intrarea trupelor sovietice în Praga lui Dubcek - și deși Radu Cosașu nu e genul esopic, iar prin inventarea de șopîrle textele lui nici nu cîștigă, nici nu pierd nimic, titlul volumului de acum 30 de ani, publicat în variantă electronică de LiterNet, își are în mod excepțional, substratul lui trimițînd la acel sfîrșit de august
„Adevărul integral” al ficțiunii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13433_a_14758]
-
în bună parte înainte de '90 dar care avea o "ramă" actualizată. Personajul care se tot întoarce în timp a fost pur și simplu transportat dintr-o epocă în alta - povestea, conținutul au rămas aceleași. O altă poveste buzuriană tipică, alambicată, "esopică", avînd drept bonus un mic artificiu tehnic de actualizare. în Voința de putere se insistă pe acele cîteva găselnițe narative care au prins cîndva, dar care acum nu pot stîrni unui cititor contemporan decît un zîmbet ironic de compătimire. Lumea
Aceeași veche poveste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14950_a_16275]
-
după ce piesa a fost prezentată pe o scenă de teatru (începând din 1957, ea se află permanent pe afișul teatrului parizian Huchette). }inând cont de toate aceste detalii preferința autoarei pentru acest tip de literatură ("roman realist, ascuns în limbaj esopic", scrie Ioana Pârvulescu) nu surprinde, iar refuzul editorilor de la Denoël de a publica romanul poate fi și el înțeles. Romanul propriu-zis se înscrie pe linia Jarry (din Ubu Roi, firește), Orwell, Ionesco. Este un soi de utopie negativă, cu aluzie
Cealaltă Monica Lovinescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9349_a_10674]
-
festivismul pășunist al literaturii "proletcultiste" din anii '50 și o mărturie foarte credibilă despre potențialul literar al unei conștiințe a veacului încheiat, doamna Monica Lovinescu. Nu știu în ce măsură cititorul de azi va mai gusta țesătura foarte densă a acestui roman esopic scris la mijlocul deceniului șase și respins de către o cunoscută editură franceză. Cu sau fără recomandare însă, acest roman nu poate să lipsească din bibilioteca niciunuia dintre cei care, vreme de multe decenii, s-au culcat și s-au trezit cu
Cealaltă Monica Lovinescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9349_a_10674]
-
ale morții, sau în cele placide, ale spleen-ului, la Sebastian, Bonciu, Fântâneru. Destrămânde, la Arghezi. După război, în fel și chip. Stabilitatea bătăturii lui Moromete, pe care numai fonciirea ce mai vine s-o amenințe. Spațiile hăiturii, din romanele esopice. Metamorfoza lui Kafka, dihania din interior, casa care nu mai e acasă. Fragilitatea casei din cărți anunță lumea nouă, tot mai puțin dependentă de locuire, în sensul clasic. Vremea victoriei definitive a deschisului, în care locuirea se risipește în lumea
Case din cărți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9220_a_10545]
-
în perioadele de foamete ale anilor '80. Amîndoi tinerii sunt stingheri, dar mai ales Otilia, a cărei enigmă nu poate fi comunicată sacerdoților adevărului, care fac apologia bărbăției și a călirii oțelului. Nu Ceaușescu este ținta regizorului, pomenit en passant, esopic, ci mentalitatea unei lumi în care am trăit ani buni, rigiditatea, nonsensul ei, falsele valori și completa izolare și dezolare, prostia funciară a omului nou, fie el medic sau muncitor pe șantier. Granițele între unii și alții sunt atît de
O lume minunată în care veți găsi...: 4,3,2 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9258_a_10583]
-
puțin reușite, intervine un ton destul de demonstrativist. El nu reușește să-și exploateze la maxim gustul pentru ficțiunea pură, pentru literatura care te confiscă - întotdeauna lasă loc pentru interpretări. Și atunci ficțiunea se transformă în fabulă, limbajul parabolic devine limbaj esopic. Dar drumul ales de acest autor este extrem de interesant. Cine se mai gîndește astăzi la "semnificațiile" naufragiului lui Robinson Crusoe: cititorul este prins de atmosfera exotică, puterea de acaparare a ficțiunii este incredibilă. Tocmai acest lucru încearcă să-l demonstreze
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
mă gîndesc la clasa politică". Nu e corect politic, dar e corect satiric. Un foarte bun articol, documentat și argumentat ca de obicei, scrie în nr. 5 din VIATA RO-MÂ-NEASC| Ion Pop. Titlul lui, Note despre "subversiunea esteticului" și limbajul "esopic" neomodernist, trebuie citit cu accent polemic. Fiindcă profesorul și criticul clujean analizează nu numai mărcile și curentul generației '60, care a scos din scenă realismul socialist, ci și contestațiile pe care mai mulți reprezentanți ai "optzecismului" le-au formulat la adresa
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9622_a_10947]
-
sacru al creației. Această stranie "metafizica a artei" dominantă an deceniile șapte-opt, a iscat an rândul generației postbelice o poetica a imaginarului absolut generatoare adesea de metafore complicate, oculte, ermetice, menite să comunice peste capul cenzurii un mesaj aluziv, uneori, esopic, cititorului familiarizat cu cele mai absconse limbaje simbolice. Dacă clasicii vedeau categoriile imuabile și reci, romanticii individualitățile onirice, patetic curgând an durată, iar modernii esențele ultime, neschimbătoare sub forme, cu Nichita Stănescu cuvintele ăncep să se vadă, ăn sine, el
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
reperelor estetice și morale se însoțesc inevitabil cu calea adevărului și libertății, fie și cu prețul vieții, de vreme ce: "Nici vremurile nu-s pereche/ Dacă apuci doar calea soartei/ Când parcă însăși viața moarte-i/ La Siracusa cea străveche". În limbajul esopic al anilor ’80, Siracusa putea să însemne București, Timișoara, toată țara românească, din care poetul evadează când și când în voluptăți muzicale: "La țărmuri încă de-un deceniu/ eu caut stării arhetip/ revolta mea să i-o dedic/ dar trec
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
lucru, descumpănitor, ar fi de menționat. Faptul că, totuși, în aceste vremuri de aspră cenzură, a putut apărea o literatură excepțională și lucrări cărturărești de certă valoare. S-au folosit, în acest nobil scop, diferite subterfugii, știute (nu numai stilul esopic și aluziv), care, iată, totuși, au dat rezultate. Și toată marea literatură românească a ultimelor decenii, scrisă și publicată sub aspra cenzură, e rezistentă estetic și (pentru cărturărie) valabilă științific. Ar mai trebui meditat asupra faptului că marea literatură rusă
Cenzura și vocația by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16647_a_17972]
-
de calitate, și numai după ceva experiență, nu de la primele încercări, nu? Cu totul altul este tonul Ioanei Pârvulescu si cel al lui Carmen Mușat. Cea dintâi, prefațatoarea cărții, recomandă Cuvântul din cuvinte ca roman realist parabolic, "primul roman politic esopic scris în literatura română modernă" (cu rezerva privitoare la apartenența la literatura română a unui text scris în franceză și netradus vreodată de autoare, aș zice) și regretă că Monica Lovinescu și-a sacrificat destinul de scriitoare. În același sens
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]