132 matches
-
istorie. Locul reveriilor îl iau interogațiile fără răspuns, neliniștea discretă, sentimentul trecerii inevitabile, presimțirea unui sfârșit al tuturor lucrurilor. Trecutul (biografic, istoric) este pretextul unor „popasuri durute”. Poetul rămâne același artizan al versului, fie că poemul se alcătuiește ca reflecție esopică, fie că ia forma comentariului, descrierii în gust parnasian sau a interogației și parabolei. B. a publicat și două romane istorice, Romanul Caterinei Varga (1960) și Când era Horia împărat (1962), evocând eroi din istoria românilor ardeleni. Paginile memorialistice, răspândite
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
a disimulării, dar a metonimiei și antonomazei, care înlătură implicitul de la îndemână; el nu se relevă de la sine. De aceea, clasticii noștri sunt încă insuficient cunoscuți în esența lor adâncă. 2. Eu cred că e timpul să rupem această tradiție esopică și să promovăm o literatură exoterică și directă. În acest sens nu sunt pentru „imitarea clasicilor”, dar sunt pentru imitarea lor în alt sens: să înțelegem din exemplul lor lucrul acesta; nimeni nu poate fi mare scriitor numai cu „talent
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
morțile frecvente erau curate asasinate, că adevăratul Helgomar David era individul cu creierul spălat și că celălalt, care se dădea drept inginerul de mine, era un securist. Interesul estetic provenea, în acest caz, tocmai din claritatea subtextului politic: în pofida limbajului esopic, la care cenzura îi silea pe autori, cititorul contemporan știa că e vorba de umările grevei minerilor din 1977, despre care Buzura, cel dintîi, avusese îndrăzneala să scrie; îi plăcea această îndrăzneală și era sensibil la abilitatea cu care romancierul
Cum citim by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17170_a_18495]
-
fiindcă în rest conformismul se păstrează, acordat cu noile indicații, prin care se recunoaște că pe lângă „realizări” mai sunt și neajunsuri. De altfel, întreaga proză umoristico-satirică a lui S. are această notă de acomodare și chiar de ocolire a strategiilor esopice și subversive. Faptul că în 1987 el lăuda încă „brigada artistică de amatori” ca formă spontană de umor popular este grăitor. Odată cu volumul Glastra cu sfecle (1965), care include „microfoiletoane, momente și schițe vesele”, gama tematică și de procedee se
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
parte, într-un limbaj arhaizant, din perspectiva unor personaje din epoci apuse și uneori din spații exotice: Scrisoarea exaporitului către ultimul padișah, Însemnarea domnilor celor buni. Acestea alternează cu poeme obișnuite, scrise într-un limbaj neologic, confesive (tip autoportret) ori esopice, încât textele nu au o coerență stilistică și de viziune, fiind inegale și valoric. Cu toate că versuri, imagini sau poeme reușite sunt concurate continuu de locuri comune, amestecul de colocvial și metaforic, un anumit stil balcanic, liric-baroc (spre exemplu, în Memento
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
substanțiale scenarii de film (Luchian) și de televiziune (Capul de zimbru, după V. Voiculescu). Încă din poeziile de tinerețe cuprinse în placheta Teama de păsări se fac simțite înclinația lui N. spre meditația asupra condiției intelectualului și preferința pentru limbajul esopic și ironia moralizatoare („Spre Atlantide ce nu sunt/ ne îndreptau pierdute hărți,/ au ars cele mai bune cărți/ în Alexandria, demult.../ Stă lumea-ntreagă adeseori,/ iubito, fără nici o știre/ pe mari coloane de valori/ abstracte sau de amintire...”). Piesele de
NAGHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288349_a_289678]
-
și asimilată într-o viziune realistă, în interiorul căreia morala, modernă, indulgentă, se transmite fără acreală, chiar șugubăț. Tot o prelucrare este culegerea Fabule și istorioare (I-II, 1841), unde motive livrești și populare de mare vechime sunt îmbogățite în manieră esopică autohtonă. Înrudirea cu poveștile și istorioarele orientale poate fi identificată și în O șezătoare la țară, publicată în două părți, în 1851-1852. Dar scrierea este mult mai aproape de spiritul folclorului românesc. E un amalgam de istorisiri, snoave, proverbe, strigături, cântece
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
între altele, o anumită propensiune spre „harță” (probabil în lumina unor elemente extratextuale, pe care le va fi cunoscut), un exces de încifrare, reținea înclinarea spre parabolă (oarecum în descendența lui Eugen Jebeleanu) și credea că „mișcarea favorită este cea esopică”. Lecturi critice comprehensive și empatice ale poeziei lui M. sunt acelea ale lui Lucian Raicu și Valeriu Cristea, primul remarcând că „poemele acestea au strania putere de a se impune, de a deveni familiare în toate detaliile lor aparent hazardate
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
șah 2. sferturile și jumătățile de cuvinte întorcându-se acasă 3. în această noapte cu pași îngrozitori pe gheață 4. la stânga liniștii mele definitive se scufunda o corabie 5. luna”. Iată și un poem încadrabil în categoria parabolelor cu intenții „esopice”, a cărui adresă protestatară precisă nu îi compromite poeticitatea: „asocierea frigului cu întunericul este o operă măreață - și în asemenea condiții / ce caută ce mai caută vorbele mici și grase pe câmpul de luptă ce caută / purceii mici și grași
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
gândire captivă” (Czesßaw Mißosz), izolaționism și deprofesionalizare, limbă de lemn, „autonomia esteticului” și avatarul ei, „rezistența prin cultură”, cu foarte rare excepții de curajoasă reflecție alternativă articulată și relativ numeroase formule - de regulă, mutante- de expresie liberă, preponderent literare și esopice, intelectualii români au început să edifice în fine o sferă publică demnă de acest nume. Astfel, am reînceput să putem vorbi în România despre un spirit public liber, după decenii în care acesta fusese confiscat și malformat de tiranie. Istoria
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
umanistă, a devenit imediat un bestseller, un articol mult râvnit pe piața neagră a schimburilor în natură, un simbol al culturii înalte, un Bildungsroman, obiect al unui adevărat cult și, în același timp, subiect al unor înflăcărate - chiar dacă uneori oblice, esopice - discuții în sferele vieții private și publice ce se influențau reciproc în România lui Ceaușescu. Privind în urmă, acest produs incredibil al interacțiunilor „bizantine” dintre cultura înaltă și puterea politică a fost și mai uluitor atunci: în ciuda evidentelor sale mize
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Crohmălniceanu despre „Drum fără pulbere”. Dar În zadar ar căuta cineva aici o luare depoziție față de contradicțiile primei cronici și chiar față de unele aprecieri deosebite. (Ă). M-am Întrebat foarte adesea de ce În unele cronici literare criticii Întrebuințează un limbaj esopic, greu de Înțeles? Oare criticul nu trebuie să vorbească la fel ca toți oamenii? De ce atunci unii cronicari vorbesc păsărește? Ce Înseamnă de pildă că: «mari părți din această lucrare nu sunt propriu zis rotunjite epic» - cum scrie tov. Horia
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
neînțeleasă” dintre scrierile romancierului. Sub „masca” unor romane de mondenitate și de problematică amoroasă, psihologică și socială în medii amestecate, explorată dintr-un unghi inedit - deoarece nu e vorba nici de intimism descriptiv lipsit de orizont ideatic, nici de demascare esopică a marasmului social, ambele curente în epocă -, Don Juan (1981) și Pândă și seducție (publicat în 1991, dar scris în 1976) se vădesc, în cele din urmă, a fi întruchipări ale aceleiași obsesii privind relația individului cu sine și cu
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
Guillaume Apollinaire în traducerea lui A.E. Baconsky și Mihai Beniuc, un Curriculum vitae al lui A.P. Cehov, articolul Rusul și celebritatea de Leonid Andreev, un fragment din Insula purpurie, „roman scris de tov. Jules Verne, tradus din franceză în esopică de Mihail A. Bulgakov, versiune românească de C.C. Buricea-Mlinarcic” (2/1991-1992), un text de Alice Voinescu, un interviu cu Paul Everac, diferite materiale despre teatru. Numărul 3 din 1991-1992 este tradus integral în engleză și în spaniolă. Alți colaboratori: Andrei
CANAVA ODEON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286058_a_287387]
-
iar, în acest scop, eul are de luptat, în primul rând, cu sine: să îți ții gura / la piață... Atent la bătaia vremii, care face valuri mici, valuri mari, poetul conchide: Ce se vede înainte vine de unde răsare / luna și, esopic, anunță: Privesc din marginea / străzii de carne, în serpentină, pustii: prin poarta/ deschisă... Vanitatea credinței că numai ție ți se poate întâmpla - Așteaptă (...) să se întâmple cu tine un miracol... - scepticismul - Eu știu că tot ce e frumos în / natură
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ascut eu securea, dedulcită În așteptarea sosirii acelei jumătăți iepure-șchiop ― pentru că așa-i orice poem făptuit: jumătate om, jumătate iepure schiop. (De la jumătatea iepurelui șchiop trebuie să se Întîmple ceva, să se Închege un schepsis, o dramă, să apară gudronul esopic, morala sau zicala nocivă.) Dar pînă atunci hrănesc cu hălci mari de carne lumina și bezna celei de-a doua jumătăți a poemului. Tare mi-e teamă de poemul acesta despicat ca o limbă de șarpe, despicat precum vulva femeii
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
numita diversiune a „pericolului bolșevic”. Rolul învățămîntului și al „luminătorilor neamului” în promovarea concepțiilor ultranaționaliste și antisemite este denunțat, și el, în repetate rînduri. Vinea dă, apoi, tonul luărilor de poziție în favoarea „revoluției socialiste” - e adevărat, nu fără unele precauții „esopice”. În „Popovici asasinul“ vituperează împotriva asasinării sălbatice a unor comuniști basarabeni de către generalul Popovici; în „Comemorarea messiei roșii“ face elogiul mesianismului marxist și afirmă că revoluția sovietică va ști să se unească împotriva atacurilor „burgheze” ale Europei și Americii; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Preda, la "Cartea Romînească". Sperăm să apară în 1978. Rămânem iarăși în vechea formulă și după masa de prânz urcăm la mine să bem cafeaua. Noica are pe listă trei puncte: de ce nu putem fără Aristotel; despre linia resentimentară - "filozofia esopică" - din istoria filozofiei; în sfârșit, despre nefilozofia celor care au venit în filozofie din afara ei. " Pe Andrei îl mai pot aștepta, pe Gabi însă nu, cu Aristotel al său. Trebuie să-l citești serios, pentru că peste problemele lui nu poți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un moment dat să-mi scriu pe piatra de mormînt: " Aici zace cineva care nu l-a iubit pe Aristotel"." Urmează o splendidă incursiune în istoria semnificației lui Aristotel pentru destinul celor mari de la Renaștere până astăzi. Punctul doi, filozofia esopică, filozofia celor care au filozofat din resentiment, a bolnavilor și malformaților din istoria filozofiei. "Pînă și Aristotel avea ulcer și era mai firav, și Platon, la bătrânețe, venea acasă plângând din pricina răutăților sale filozofice. Marii esopici ai filozofiei sânt însă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
astăzi. Punctul doi, filozofia esopică, filozofia celor care au filozofat din resentiment, a bolnavilor și malformaților din istoria filozofiei. "Pînă și Aristotel avea ulcer și era mai firav, și Platon, la bătrânețe, venea acasă plângând din pricina răutăților sale filozofice. Marii esopici ai filozofiei sânt însă Malebranche, Kierkegaard, Schopenhauer, Nietzsche, Sartre și Jaspers, cred, din lectura Autobiografiei căruia mi-a și venit ideea unui esopism existent în istoria filozofiei. Tot de la cazul lui mi-a venit și gândul neșansei de a ajunge
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
existau numeroase frecușuri legate de accesul la resurse, tiraje de carte, premii literare, locuri în case de creație, delegații în străinătate, proaste "chimii" personale, orgolii și vendete. Să le lăsăm deoparte. Existau totuși chiar conflicte de valori, de idei și esopic de ideologii, cum ar fi cele despre "autonomia esteticului", protocronism, perioada interbelică etc. Sigur, fiind lipsită de o sferă publică vrednică de acest nume, România comunistă nu permitea desfășurarea conflictelor deschise, însă eu speram ca acestea să izbucnească după căderea
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
narațiuni a exilului. Capitolul V Discursul ficțional V.1. Romanul Cuvântul din cuvinte, prima parabolă a sistemului comunist Romanul Cuvântul din cuvinte este o parabolă a sistemului comunist, un text considerat de Ioana Pârvulescu în Cuvânt înainte, primul roman politic esopic scris în literatura modernă. Deși se poate spune că autoarea nu cunoaște ororile comunismului, deoarece pleacă din țară în septembrie 1947, înainte de proclamarea Republicii Populare Române și preluarea totală a puterii de către comuniști, prin traducerile textelor devine martor al evenimentelor
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
care te și miri cum de colocatarii nu se numesc, toți, Popescu. Ca pe "eroii" noștri: Ilie și Mina... Popescu. Nu întîmplător, onomastica lor este una de serie. Ceea ce, la vremea alcătuirii acestei piese. autorul nu putea decît să strecoare, esopic, devoalăm, fără a privi în stînga și în dreapta, acum. Într-un sistem (se înțelege ce fel de sistem) unde valorile sînt, cu demonică obstinație, pervertite, schimonosite, ucise, cum să mai fii tu însuți, dacă nu ai în tine resurse să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ediției neadulterate din "Cartea Oltului"), acest academician, profesor sinecurist, care i se pare un autor minor dacă nu mărunt. Discernând valoarea estetică și ideologică implicită sau explicită, criticul și istoricul literar polemizează cu afirmația lui N. Manolescu, conform căreia limbajul esopic adoptat în carantina totalitară drept panaceu universal ar fi fost soluția salvatoare a scriitorului român de a spune totul despre tarele comunismului. De fapt, nuanțează Gelu Ionescu, adevărurile mari și teribile au fost doar atinse și strecurate, nu scrise și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
unor mituri ce se bazează pe o psihologie mai curând conservatoare și defetistă, chiar izolaționistă. Mituri cum ar fi rezistența prin cultură, tipologia Gravitas, recuperarea autorului carismatic, a larilor Cetății asediate vs. complotul malefic "din afară", cultul respectabilității, limbajul aluziv esopic ce au generat nu doar cititori pervertiți ai jumătăților de adevăr sau bovarici, ai evadărilor din "cetatea asediată", ci și modele eterne și imuabile făcând parte inalienabilă din mistica definitivului, figuri de legendă, tip Maiorescu (la 19 ani doctorat în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]