505 matches
-
în valoare o admirabilă inteligență asociativă. Nostalgia sintezei (1984) șlefuiește cu migală și rafinament viziunea din volumele anterioare: titluri precum Grecia, un prezent perpetuu, Între Septentrion și Hellada sau Roma, implacabilă și eternă vorbesc de la sine. Aflat în fața ruinelor grecești, estetul trăiește cu maximă intensitate plăcerea privirii care alunecă peste „calcarul marin căruia Pausanias îi spunea poros”, asumându-și statuile, templele și gândirea Antichității ca pe propriul trecut, într-un efort anamnetic de regăsire a sinelui. Limbajul descriptiv devine inevitabil unul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
oarecum recunoștința față de ei. Îi respecta doar și nimic mai mult. Începuse să ducă o viață dublă: la serviciu era inginerul perfect, cel mai bun profesionist poate, dornic cu tot dinadinsul de a studia în permanență. În timpul liber, era estetul boem, dornic în permanență de distracții, citind cu frenezie tot ce apărea nou și broșuri de poezii. Se înscrisese la Masterat, era deja în anul II, în vacanța mare mai mergea pe la părinți, atunci când avea concediu, dar se simțea din
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
acei trufași experți care știu atât de bine ce trebuie să facem sau să nu facem cu bietele noastre organe sexuale, toți tinerii bărboși, îngâmfați, inculți și toți chitariștii lipsiți de talent și ucigașii de Zen și trupa de papițoi esteți care privesc de sus această planetă pe care (nu mă întrerupe) au poposit Kilroy și Hristos și Shakespeare - deci înainte de a ne alătura acestora, îți spun în particular, bătrâne prieten, (sau mai curând nu-ți vorbesc ție, ci în tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
că, în parte, e din cauza celor patruzeci de ani ai mei și a convingerii că toți scriitorii mai bătrâiori ar trebui să părăsească terenurile și arenele. Nu. Știu - Dumnezeule, chiar că știu -de ce ezit atâta să-l prezint pe estet ca atlet. Ani și ani de zile nu m-am gândit la acest lucru, dar iată răspunsul: Când lucram cu Seymour la radio, era cu noi în echipă un băiat extrem de inteligent și de simpatic, Curtis Caulfield, care, mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
înfrumuseța biografia: narcisismul, plăcerea de a mistifica, gustul scandalului și mai cu seamă voința explicită de a pune orice angajament estetic în slujba ideologiei 120. Estetismul afirma că totul e artă, dar, în realitate, făcea abstracție de ea121. Dandy-ul, estetul și flaneur-ul trăiau en artiste ferindu-se să lucreze în profit, să ducă o viață obișnuită, domestică, banală. Bunăoară, munca nu era doar blestemul proletariatului ci și al lui Marx, niciodată dispus la un efort susținut, susceptibil să asigure subzistența
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
poetice, de la punctul de pornire simbolist până la renunțarea la artificiu din Stanțe burgheze, insistându-se asupra apropierii de Mihai Eminescu sau Al. Macedonski, de Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé și, în sfârșit, pune în lumină calitățile prozei bacoviene - apreciată de estet -, cum ar fi gustul pentru senzațiile rare și reverii, pentru armoniile muzicale și scenele plastice. De asemenea, cele patru serii epistolare, distincte tematic și ca tonalitate din Corespondență. Sinuciderea din Grădina Botanică (2000), adresate lui Petru Creția, Miron Radu Paraschivescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
pe care-l blamează, fie o sumă de contradicții. Ne vom opri asupra acestei sume imposibile, asupra acestei sinteze ratate Ă din care răbufnește suferința. Într-un loc, Cioran constată: „E în mine ceva dintr-un călugăr și dintr-un estet, fără vreo posibilitate de sinteză. În fiecare clipă, cineva protestează și se tânguie în mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Are în el ceva de palavragiu și de călugăr trapist. E laș sau umil, se declară, însă, înțelept, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
această dimensiune a identității sale cere o analiză minuțioasă, nu putem ocoli aici, fie și parcurse în fugă, câteva repere care pot constitui contextul mai larg al analizei negativității. Iată: „E în mine ceva dintr-un călugăr și dintr-un estet, fără vreo posibilitate de sinteză, bine înțeles. În fiecare clipă, cineva protestează și se tânguie în mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Altundeva: „Nu sunt nici gânditor, nici om de acțiune (!), nici, nici, nici, nici, nici nimic altceva Ă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ceea ce a precedat-o, dar și cu ceea ce o însoțește. Generația mea, de pildă, a repudiat multe valori ce păreau incontestabile părinților noștri. Ei se formaseră în spiritul fin de siècle de după 1900, un spirit pe de o parte individualist, estet, hedonist, critic, dar pe de altă parte tributar unor dogme pozitiviste și evoluționiste care le dădeau o suficiență plină de chietudine și confort intelectual. Așa-numita „generație tânără” a anilor 1930, față de care cei de vârsta mea eram mezini, repudia
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
privează de plăcerea de a-i disprețui pe cei „practici”. De la grecii din vechime care aveau pentru îndeletnicirile utilitare termenul peiorativ de banausia, până la romanticii germani care-și băteau joc de „filistini” și până la sila față de „burghezi” și familiști a esteților fin de siècle, „idealiștii” și-au luat revanșa asupra celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității și apartenenței la o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
socoteam, din contra, că gestul muzicienilor a fost de o grație superbă: specimenul suprem al valsului vienez, executat sub bagheta primului șef de orchestră din lume de către formația cea mai calificată pentru aceasta: ce poate fi mai absolut? Dar supărarea esteților noștri vine dintr-o concepție foarte exigentă și deci exclusivă asupra artei; valsurile lui Strauss se cântau la baluri și la terasele berăriilor; sunt muzică de dans, deci ușoară, sunt ceva popular, ca, la vremea lor, versurile lui Béranger. Separația
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
asupra căruia romancierul atrage atenția. În mod imaginar, romancierul îl plasează pe cititor în sfera amatorilor cultivați (cf. "datorăm" care materializează comunitatea construită prin text). Prezența adjectivului afectiv minunat întărește această înțelegere: cititorul ideal este un amator, erudit, dar și estet. Diferențierea între funcția de desemnare și dimensiunea interlocutivă pare artificială: prin desemnare, sunt desemnate împreună, se acceptă o enunțare. Ne-am putut da seama de acest lucru atunci când am evocat "dubla temporalitate narativă" care permite reperarea anumitor deictice în raport cu scena
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de la pornografie până la cuptoarele din crematorii nu e mult"12. Putem deci presupune că surprinderea manifestată de C. Millet în 1976 este simulată: "Cum se face oare că, deși toată lumea este împotriva cenzurii, toată lumea (de dreapta, de stânga, mișcările feministe, esteții și proxeneții...) este totuși împotriva pornografiei?"13. Spre deosebire de alte tipuri de texte, în privința pornografiei cenzura este, într-adevăr, universală: toate tipurile de regimuri politice trasează o linie de demarcație între ceea ce este acceptabil și ceea ce este inacceptabil în materie de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
menționate, Philip Marlowe s-a întrupat din aerul unei epoci. Așa cum, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Anglia, Arthur Conan Doyle făcuse din Sherlock Holmes un fel de dandy în răspăr, în care se împleteau „omul de știință și estetul”, Dashiell Hammett și Raymond Chandler, marii reformatori ai romanului popular de aventuri, au pus în personajele lor limbajul anilor ’30, „modele și chiar gusturile privind jazzul, filmul și artele deceniului și, cu siguranță, obsesia sexualității” (Barzun, 2000, p. 741). Că
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Simion, Fragmente, III, 213-237; N. Steinhardt sau Fericirea de a fi creștin, îngr. Florian Roatiș, Baia Mare, 1999; Florin Rogojan, Cum să evadezi din totalitarism. Opțiunea Steinhardt, ST, 2000, 2-3; Alex. Ștefănescu, Expeditor: N. Steinhardt, RL, 2000, 18; Gheorghe Grigurcu, Un estet al ființei, VR, 2000, 8-9; Dan C. Mihăilescu, Răspunsurile monahului rătăcitor, „22”, 2000, 41; George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt, Brașov, 2000; Dicț. esențial, 796-797; Cristea-Enache, Concert, 429-434; Manolescu, Lista, II, 316-319; Micu, Ist. lit., 783-784; Petraș, Panorama, 593-594; Pop, Viață, 19-36
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
restrictivă a unui timp și spațiu date. Pamfletarul este polemistul ale cărui percepții senzoriale s-au "pervertit" (simte enorm și vede monstruos). Abandonarea argumentelor de autoritate ad rem, ad locum, ad verecundiam în favoarea evadării în imaginar fac din pamfletar un estet al polemicii. Și pamfletul, și polemica se adresează unui anumit tip de cititor cu disponibilități selective, capabil să decodifice subtilități de fond și de formă, flexibil intelectual, într-un cuvânt inteligent. Polemistul, printr-un factum elaborat, mizează pe adeziunea publicului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
câte un bocet în linie folclorică subliniază, încă o dată, consecvența de sistem, ideatică și afectivă, a unui poet autentic; efigie distinctă între atât de numeroșii confrați de astăzi. Fragmentele de proză poematică (intercalate în volumele esențiale) relevă virtuți de comentator estet; textele de aspect eseistic, frecvent apărute în România literară, întregesc imaginea unui "poet de duminică". PASIONALITATE ȘI FRANCHEȚE CAROLINA ILICA Debutul poetei, cu Neîmblânzită ca o stea lactee (1974), fusese un moment editorial fast; rarisime sunt cazurile în care cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Westfried). Belgianului de expresie franceză Maurice Maeterlinck i se publică drama Oaspetele nepoftit în versiunea lui Al. T. Stamatiad. Pe de altă parte, Dragoș Protopopescu traduce din misticul irlandez William Butler Yeats și din G. B. Shaw, N. Davidescu din estetul britanic Oscar Wilde, iar Victor Rath din Rainer Maria Rilke. Nici celelalte spații ale modernității nu sunt ignorate: în descendența spiritualismului hindus e prezentat Rabindranath Tagore (traduceri de Vincent), lirica spaniolă este ilustrată prin Lope de Vega și Manuel Machado
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
numită simbolică, sau religioasă în sensul primar, nu este proprie imaginii, nici singura proprietate a acesteia, dar pe ea o explorează cu prioritate mediologia. Cuvântul mut Reinserarea imaginii în panoplia transmiterilor simbolice îi va nemulțumi, cu siguranță, pe artiști, pe esteți și pe alții. Oare nu refuzăm din instinct, ca pe o trivialitate aproape profanatoare, ideea că formele pot servi la vehicularea unui sens? Are valoare ceea ce nu servește la nimic: asta spune vulgata. Refuzul de a comunica este abeceul esteticilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
deplin numai în timpul cvasi-imobil al religiilor, foarte departe de dramaturgia scurtă a stilurilor și școlilor. Nu destul, fiindcă devenirea ei se clarifică printr-o foarte umilă istorie a materialelor, mecanismelor și procedeelor de creație, expunere și difuzare, nedemnă de un estet. Într-adevăr, e de ajuns să se schimbe dispozitivul pentru a se schimba conceptul. Benjamin: "S-a irosit multă energie în subtilități inutile pentru a decide dacă fotografia este sau nu o artă, dar nu s-a pus mai întâi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sursa imaginației în fiziologie și emotivitatea viscerelor și a demistifica astfel "inspirația divină". Dar corpurile artiștilor și-au găsit, la rându-le, mormântul: computerul. Inutil să refuzăm a vedea cea mai recentă dintre mașinile noastre spirituale. Aceasta, până și un estet știe, are spirit cât o sută. Kant prin ochii lui Castelli Vom măsura mai bine abisul care desparte actuala noastră practică a imaginii de teoriile academice ale artei recitind Critica facultății de judecare de Immanuel Kant în lumina secolului XX
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Este singurul domeniu unde comentariul devine independent de obiectul lui, încât nu este afectat de dispariția acestuia din urmă. În al doilea rând, din punctul de vedere al practicilor respective. Leo Castelli nu este numai un comerciant, ci și un estet, adică un om care crede în artă. Kant crede atât de puțin încât nu vorbește aproape deloc despre ea. Modelul "profesorilor-jurați de estetică", după cum îi numea Heinrich Heine, nu este niciun estet, niciun cunoscător. Cartea lui nu tratează despre Artă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu este numai un comerciant, ci și un estet, adică un om care crede în artă. Kant crede atât de puțin încât nu vorbește aproape deloc despre ea. Modelul "profesorilor-jurați de estetică", după cum îi numea Heinrich Heine, nu este niciun estet, niciun cunoscător. Cartea lui nu tratează despre Artă (deși evocă ici și acolo, nu fără umor, "artele frumoase"), ci despre Frumos și Sublim. Frumosul nu e ilustrat prin imagini sau opere, ci prin cântecul păsărelelor și crinii imaculați (sic). Cât
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
orice figură dispare, "unde simțurile nu mai văd nimic în fața lor"*, în fața spectacolului infinitului: bolta înstelată, Sinaiul sau Legea morală. Obiectelor de artă Kant le preferă spectacolul Naturii. La drept vorbind, însăși posibilitatea obiectelor este eliminată aici prin revoluția coperniciană. Estetul se învârte în jurul obiectelor de artă; filosoful face obiectul să se învârtă în jurul subiectului, Frumosul nefiind determinabil prin principii a priori. Nu-l putem deduce sau produce după bunul plac, căci principiul lui determinant nu este un concept, ci într-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prin înscrierea numelui său pe o placă și fără un interes fiscal? Fără legi referitoare la fundații și donații... "Funcția artei este să nu aibă o funcție." Această defuncționalizare poate fi concepută ca un proces, dar dezinteresul, dacă există la estetul pur, este un rezultat, nu un punct de plecare. Grecul care modela un idol sau un colossus, creștinul care comanda o ofrandă sau un ex-voto aveau un interes cât se poate de mare ca acel obiect să existe. De el
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]