492 matches
-
altul "minciuna" în slujba adevărului". Mai apoi se adaugă și alte revelații: L. Blaga, T. Arghezi, Mateiu I. Caragiale, N. Stănescu, urmate de multele cârteli la adresa criticilor, Theodor Codreanu fiind un fel de revoltat împotriva proletcultismului (abia consumat), cât și estetismului / modernismului la fel de păgubos. Cărțile sunt pentru acesta prietenii săi cei mai apropiați, pentru că îi îngăduie supraviețuirea spirituală și-l apropie de eternitate. Ca "zoon politikon" a început prin a crede în generozitatea comunismului ca teorie, pentru ca treptat să înțeleagă falsul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vieții", dar, până la urmă, șansa maximă de autoprotecție o reprezintă creația. "Arta, ne mai spune autorul, nu pune ordine în lucruri, ci sens", umanizează, pune lumea sub semnul iubirii. Iar critica, fiind tot creație, rămâne fără o formă de iubire. Estetismul supradimensionat i se pare la fel de nociv ca și proletcultismul. De ce? Simplu. Pentru că "teama de a nu scrie rău ucide arta", îndepărtează pe artist de esența ei. E un efort de autolimpezire, de consolidare a unei atitudini ce va justifica viitoarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
artistică rămâne un reper necesar pentru cunoașterea în genere, pentru că, mai curând, provoacă tipul de discurs dominant decât i se supune 83. Remarcile de mai sus sunt cu atât mai valabile în perioada romantică, definită, spun criticii, de un anume estetism, de idealul unei vieți preschimbate în obiect de artă. În virtutea acestor considerații am fost tentați să vedem în marxism un efort de a ieși prin operă din biografie 84. Scrisul lui Marx nu a fost doar o formă de confesiune
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
-se împotriva tuturor dezmințirilor de zi cu zi119. Romantismul inaugura astfel epoca în care arta înfrumuseța biografia: narcisismul, plăcerea de a mistifica, gustul scandalului și mai cu seamă voința explicită de a pune orice angajament estetic în slujba ideologiei 120. Estetismul afirma că totul e artă, dar, în realitate, făcea abstracție de ea121. Dandy-ul, estetul și flaneur-ul trăiau en artiste ferindu-se să lucreze în profit, să ducă o viață obișnuită, domestică, banală. Bunăoară, munca nu era doar blestemul proletariatului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ei se traduce în pierderi pentru celălalt. Succesul scriitorului este o pierdere sigură pentru cititor, în vreme ce înșelarea vigilenței cenzorului este o falsă victorie. Întrucât ansamblul societății rămâne neschimbat, fiecare dintre actorii implicați își joacă rolul quasi-autonom. Chiar dacă a salvat literatura, estetismul a contribuit la depolitizarea culturii. Sorin Alexandrescu se întreba, pe bună dreptate, dacă România nu oferă premisele unui nou ev mediu, datorită capacității sale de a produce o cultură rafinată, în spații rezervate, pe fundalul involuției societății și al dezinformării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
română, văzut ca manual de cultură și civilizație, caracterul integrativ al predării și caracterul transdisciplinar al predării asigurate prin tipurile de lecturi și selectarea conținuturilor, aspect considerat important și de Fl. Ilioasa, care adaugă și criteriul calității materiale a manualului, estetismul și durabilitatea. VI. Predarea lecturilor este aspectul important, specific sau de substanță al disciplinei și este bine surprins în tratarea lui Papadopol prin cele două praxisuri coexistente în școli: pe care le-am numi, praxisul abordării hermeneutice, bazat pe emoția
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
culturale” și „ideologice” (societatea, filozofia) intră în sfera sa de cuprindere. Arta are, bineînțeles, legea ei proprie (autonomia), dar nu e un fenomen ce se lasă izolat fără a-și pierde din substanță. Critica estetică nu are nimic comun cu estetismul, care înseamnă un minus de inteligență și e totdeauna un semn sigur de mitocănie. Cine nu-și dă seama de asta cu propriile sale mijloace, îl va crede poate pe Proust, care o arată pe sute de pagini în salonul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
știrbească propriul statut și legitimitatea propriilor afirmații. Mai ales literatura întreține o relație privilegiată cu erotismul, care, ca și ea, se folosește de căi ocolite și de ornamente pentru a seduce spectatorul sau cititorul. Textul erotic cade întotdeauna pradă tentației estetismului, căutând să convertească sugestia sexuală în contemplare a unor forme pure. A considera erotismul și pornografia pe fiecare în ordinea sa înseamnă și să admitem că și unul, și cealaltă au criterii de calitate specifice. Asemeni unui thriller sau unui
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
un castel pentru a se muta în apartamentul cu o singură cameră în care-și duce zilele aproape orice detectiv care n-a intrat în combinații suspecte. Condiția proletară a detectivului, ideologia sa frustă, dar consistentă, refuzul oricărei forme de „estetism” și de parvenitism transpar în fiecare paragraf. Acest gen de erou continuă, în linie directă, tradiția colonizatorului, a insului brutal care nu ezită să transpire în soare pândindu-și victima, să se bată cu pumnii ori să tragă cu pistolul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o formă de cunoaștere și de comunicare în sens moral. Autorul cel mai des citat (în Incertitudini literare, cel puțin) este Dostoievski, iar ideea ce se repetă este aceea de cunoaștere prin suferință. Eseistica lui S. se bizuie pe un estetism moral exprimat - și aici este orginalitatea sa - într-un limbaj în care se răsfață vocabulele dâmbovițene. De la „țicneli” și „nădufuri”, „împănoșați boieri” și de la craii care s-au „pirguit”, eseistul evadează spre Hegel și lumea conceptelor. În studiul despre poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
subiectiv, se va deplasa dinspre dialectică ("polemică ad rem", după Eminescu) spre "arta de a spurca frumos" (N. Balotă), atac gratuit, cu finalitate estetică. Nu e vorba aici de trecerea pe o scară valorică superioară, decât din prisma restrictivă a estetismului, ci de relevarea unei metamorfoze ca rezultat al intrării presei în jurisdicția literaturii. Acest lucru va duce la nuanțări și subtilități în demersul polemic, la transcenderea graniței real-obiectuale până la anularea evenimentului concret care a generat discursul și convertirea acestuia într-
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu un randament politic slab, și un estetism cu caracter păgân care, ca să spunem așa, "merge prea bine", acestea ar fi cele două extreme sau cel puțin cei doi poli de care am putea lega, pe de o parte, numele lui Tertulian și al Sfântului Bernard, iar de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ar fi avut de suferit. Reconcilierea Dualitatea christică a imaginii susține separarea tradițională a studiilor de artă între două idealuri: mistica uniune cu obiectul unic și ocolul sceptic prin contextul social; discursul intuitiv al cunoscătorului și discursul explicativ al profesorului; estetismul și istoricismul; cărarea și cunoașterea. Escarpenul și galoșul, dacă preferăm, căci fiecare exercițiu este conotat social. Cele două abordări, cea internă și cea externă, sunt în mod egal eretice sau legitime, fiindcă obiectul depus și expus în muzeele noastre este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a pus mai întâi întrebarea dacă această invenție nu transforma caracterul general al artei". Pentru a îndrepta un băț, trebuie să-l răsucești în celălalt sens. Pericolul ar fi, evident, dorința de a corecta un formalism printr-un matierism, un estetism de modă veche printr-un tehnicism up to date. N-am câștiga nimic înlocuindu-l pe Kant cu Toffler. Tehnica este necesară, nu suficientă. Este adevărat că evoluția materialelor și declinul topitoriilor a bulversat sculptura clasică în piatră, marmură și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
întâmplător a fost numit "secolul gustului". Căci în secolul al XVIII-lea a căpătat această superstiție o consistență doctrinală, descreștinarea societății cultivate începând pe la 1730 (Tolstoi, în contextul religiei ortodoxe, face pentru secolul al XIX-lea o remarcă analogă despre estetismul de compensație al claselor conducătoare rusești). Ca regulă generală, când bisericile se golesc, muzeele se umplu. Există, fără îndoială, o corelație în Franța ultimului secol între scăderea procentajului de participare la slujba duminicală și creșterea numărului de vizitatori ai marilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să picteze mai bine. La fel cum cinematograful, peste o sută de ani, va obliga teatrul să se cunoască mai bine pe sine și deci să se epureze; așa cum televizualul constrânge imaginea fixă la mai puțin realism și mai mult estetism, tripodul constrângea șevaletul să-și reexamineze resursele proprii pentru a-și contura mai bine domeniul de competență. Iar șevaletul a răspuns prompt tripodului, printr-o revenire la sine sub forma atingerii extremelor. Evoluția picturii moderne ar putea fi descifrată, din
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dovadă înduioșătoare că omul, regele creației, poate cădea și mai jos decât făpturile naturii, și anume: sub propriile sale făpturi. Forme de divinizare a culturii, analoage cu cele grecești. Întâlnim și în epoca modernă. Astfel pot fi considerate umanismul neopăgân, estetismul cu pretenții de a înlocui religia, științismul sau fiiosofismul, când manifestă aceleași tendințe, mașinismul care vrea să ridice uzina în locul Bisericii: dar cea mai tipică e „cultul umanității”, pseudo religia, pe care a vrut s-o instituie Auguste Comte în numele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dea un contur. Al patrulea, negativismul modern nu s-a mulțumit cu simpla afirmare a autonomiei esteticii, așa cum e liber s-o înțeleagă, ci, falsificând funcția artei, a căutat să facă din ea o uzurpatoare a religiei, o religie a estetismului pur. Față de asemenea simulacre caricaturale, teologia nu poate întârzia să restabilească adevărul. Al cincilea, neputința mărturisită a esteticii moderne de a defini frumosul și esența artei pe cale experimentală face cu atât mai necesară afirmarea punctului de vedere teologic în acest
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
prin cea mai degradantă mizerie morală, îmbrăcată în cele mai seducătoare forme estetice. Dacă filosofia platonică reprezintă culmea idealismului grec, tocmai acest idealism ne apare mai profanat de josnicia patimii justificate metafizic, în realitate, Elada păgână n-a cunoscut niciodată estetismul pur, cum îl concep și cum îl pretind teoreticienii moderni. Arta ei, în mare parte, e apoteoza viciului, a monstruozității morale. Când o judecă altfel, cu scopul de a o da model oricărei arte, esteticienii sunt pradă unei iluzii deșarte
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de înnobilare și de regenerare prin frumos, întemeindu-se, între altele, și pe această conștiință a geniului, anumiți filosofi și teoreticieni estetici au exagerat o, preconizând substituirea religiei prin artă. Cu toată absurditatea lui legată de imposibilitatea traducerii în fapt, estetismul absolutist se întemeiază, netăgăduit, pe ideea puterii morale, pe care o atribuie artei, sau pe ideea funcțiunii ei sociale. Dar trebuie să observăm că tot din sfera gândirii și artei laice s-a ridicat și atitudinea contrară, ce se poate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de revistă a revistelor intitulată „Viața culturală și literară”, unde sunt recenzate cărți și reviste românești sau străine, mai ales franceze („Les Annales”, „Les Nouvelles littéraires”). În recenziile din primele numere, Traian Mateescu se dovedește un adversar al modernismului și estetismului teoretizate de E. Lovinescu și cenaclul Sburătorul, repudiind, în consecință, romanele „ciudate”, pline de „germenii superficialității” ale Hortensiei Papadat-Bengescu și apreciind, parțial (ca surogate ale literaturii sociale), romane de Cezar Petrescu sau Al. Popescu-Telega. Dacă în primul an de apariție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287156_a_288485]
-
timp ostil, „pândită de noaptea rece ca țeava unei arme cenușii” -, precumpănitor devine un lirism al poeziei despre poezie și despre harul revelator al poetului. Cartea de maturitate a lui C., Tablou cotidian, aduce în prim-plan lirica blând-sarcastică a „estetismului ratării” în mica lume provincială. Placheta de „versuri alese” Alter ego rezumă un itinerar printre direcții și obsesii poetice, printre toate câte „au fost scrise”, dând curs, într-o secțiune intitulată Epilog, jocului intertextual de sincronizare, peste timp, cu pulsul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
concepției tânărului Lovinescu, care identifica resorturile plăcerii estetice în sensibilitate (și, implicit, într-un orizont psihologic), cu mențiunea că această preferință "temperamentală" (pentru melodramă) va fi reprimată, bovaric, de teoriile "intelectualiste" ale criticului modernist, convertit la doctrina radicală a unui estetism rigid și intransigent, clamând "puritatea" artei. 137 Gabriela Omăt crede că Holban l-a influențat pe Lovinescu, invocând un fragment din romanul Viață dublă (E. Lovinescu, "Sburătorul". Agende literare, vol. V, ed. cit., p. 458): Unele accente dovedesc că prozatorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
spiritului pozitivismul istoriografic al științelor istorice, care își află formularea filozofică în istoricism; • în cadrul politicii, nihilismul incomplet se manifestă ca naționalism, șovinism, democratism, socialism și anarhism (nihilismul rus); • în sfârșit, în cadru artistic sunt manifestări de nihilism incomplet naturalismul și estetismul francez. Numai odată cu constituirea a ceea ce Nietzsche numește nihilism complet este distrus, alături de vechile valori, și locul pe care acestea le ocupau, așadar lumea adevărată, ideală, suprasensibilă. a) Un asemenea nihilism este înainte de toate un nihilism pasiv, așadar o reacție
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
importante referiri la Nietzsche ajunge numai exemplul Clarissei cu entuziasmul său declarat pentru operele filozofului scriitor și nici să elaboreze, cu modalitățile proprii romanului, motive nietzscheene precum analiza decadenței și a manifestărilor sale, critica moralei și a valorilor tradiționale, perspectivismul, estetismul, genialitatea și patologiile creativității artistice, în sfârșit depășirea nihilismului prin intermediul existenței experimentale a artistului. Încă și mai grăitor, în istoria posterității lui Nietzsche, este exemplul lui Hermann Broch. Opera sa literară, nutrită, după cum se știe, de o articulată reflecție filozofică
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]