108 matches
-
versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin Sadoveanu (e adevărat, nu în perioada „avangardistă” a revistei). Criticul și poetul estetizant Nicolae Davidescu, membru al primului val antiacademist autohton și, totodată, cel mai avizat critic al simbolismului românesc din epocă, scrie despre „Scriitorul bugetivor“, atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru depășirea barierelor dintre literatură și „masse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu privire la „originea cultă a poemului în proză suprarealist” sînt în general pertinente. O observație se impune totuși: nu de „suprarealism” e vorba aici (termenul e, de altfel, mult prea lax și prea vag definit de către stilisticianul român), ci de avangardismul „estetizant” al perioadei pre-suprarealiste... Propunerea lui Mihai Zamfir nu va avea însă ecoul scontat: Costin va reintra în conul de umbră... După mai bine de 70 de ani de la debutul său editorial, unicul său volum va fi republicat abia în 2002
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime...“ Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei „Complexul periferiei” se suprapune, în cazul lui Vinea, peste un complex (aristocratic, estetizant...) al „Centrului”, destul de curent în epocă: articolul „Pentru egalitatea în critică“ publicat în Luptătorul, nr. 235, din 2 aprilie 1921 deplînge discriminarea pozitivă a scriitorilor din Ardeal (taxați drept ruraliști și rudimentari) de către criticii din Vechiul Regat, favorabili lor - mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În ultimele numere, această foaie săptămînală a luat locul unui organ de luptă modernist și nu ferește cu ironia de spiritul său nici pe confrații din străini - arta e luptă”. Pentru ca o alta din nr. 78 să aducă un argument estetizant suplimentar - și deosebit de sugestiv în același timp: „L’Italiano, foaia de artă și politică a spiritualului Longanesi, e întotdeauna impregnată de ironia unei aristocrații intelectuale. Desenuri personale, politică fascistă, manifeste jucăușe, prosă de Giuseppe Raimondi și zeflemea multă lîngă puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în cercul sibarit al dandy-ului mecena Alexandru Bogdan-Pitești), o nouă „generație” de artiști români - formată în ambianța boemei literare a Franței fin-de-siécle - va iniția prima emancipare estetică în raport cu populismul ruralist, paseist și etnicist dominant în epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardă», așa cum și era, pentru perioada respectivă, simbolismul francez”. Simbolismul înțeles ca avangardă a epocii apare și la Mihai Zamfir, în Poemul românesc în proză (ed. a doua, Editura Atlas, București, 2000, p. 207). Am acordat o atenție particulară cercului estetizant al controversatului colecționar și critic de artă, dandy, escroc și mecena Alexandru Bogdan-Pitești, figură informală excentrică a epocii, protector și susținător al primei noastre modernități artistice. Repatriat din Franța după o tinerețe anarhistă și aventuroasă, acesta a intermediat, la sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
model al insurgenței de generație, e unanim considerată drept prologul „Tinerei Polonii”, mișcarea fondatoare a modernismului polonez. Pledoaria sa (În eseuri, studii, romane, drame) pentru supremația artei În raport cu viața, pentru transformarea artei Într-o nouă religie Îl apropie de toți estetizanții epocii la care ne referim. Iar modul de a trăi „la extreme”, plasat de mulți contemporani la granițele patologicului, Îl Înrudește cu marii damnați satanici ai vremii. După cum publicului român Îi rămâne foarte puțin cunoscută opera lui Csáth Géza (1887-1919
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dintre două generații și la frontiera dintre genurile literare. Poate că e o falsă problemă, care continuă, însă, să-i preocupe intens pe criticii literari. Neomodernismul a fost, în perimetrul culturii române, un fenomen cultural complex, al cărui conținut preponderent estetizant a reinventat fața unei întregi literaturi. Carismatica Ana Blandiana, care face parte din al doilea val al generației '60, cum o încadrează A. Piru, își are cititorii ei fideli și locul ei bine meritat în cultura română. Criticul Alex Ștefănescu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aceast text este și cel mai important. Pascal Quignard, fidel convingerii (exprimată În carte) că arta nu evoluează - ci, cum repetă Hugo Friedrich, este - nu aduce nimic veritabil nou În peisajul literaturii franceze. Nimic nou, dacă ne gîndim la filonul estetizant și la vitalismul sexualist pe care le Îmbrățișează. După 11 septembrie 2001, după intervenția americană din Serbia, Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
propagandistic, folosind tot felul de montaje, unghiuri, planuri și efecte „poetizante”, cu rezultate de multe ori grotești sau ridicole. Pintilie a procedat altfel : mijloacele extradiegetice pe care le avea la dispoziție le-a folosit nu încercând să creeze un spațiu estetizant paralel cu scenariul, ci ca să adâncească diegeza până la expunerea omenescului dincolo de propagandă. Cadrele lungi, prim-planurile, chiar gros-planul extrem, în secvența cablului metalic împletit al ascensorului care se derulează pe tambur, încarcă filmul cu un dramatism autentic. Deși pe generic
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Meandre a făcut săli mai mult goale, cum era și de așteptat. Și totuși, cenzura l-a interzis și așa a rămas până în 1989. Ce le-a cășunat culturnicilor pe acest film care ar fi beneficiat doar de aprecierile criticilor estetizanți, trecând neobservat pentru marele public ? Probabil că le era teamă de ceea ce nu înțelegeau. Colecția de imagini ciudate, de nonsensuri a lui Săucan îi împingea în nesiguranță, îi silea la un travaliu interpretativ politico- ideologic uriaș. Și atunci au ales
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Kraus doar una dintre expresiile estetismului, în care el vedea un indiciu major al declinului culturii. Protestul lui Kraus împotriva estetismului se întâlnea cu cel reprezentat de arhitectura austeră a lui Adolf Loos, o artă îndreptată aproape programatic împotriva amestecului estetizant al frumosului și utilului. Kraus făcea vinovat estetismul de acea slăbire a sensibilității față de valorile morale elementare care se exprima printr-o revărsare nestăvilită de afectare, artificialitate și ipocrizie. Toate acestea subminează comunicarea, relațiile simple și firești dintre oameni. Pentru
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Kraus doar una dintre expresiile estetismului, în care el vedea un indiciu major al declinului culturii. Protestul lui Kraus împotriva estetismului se întâlnea cu cel reprezentat de arhitectura austeră a lui Adolf Loos, o artă îndreptată aproape programatic împotriva amestecului estetizant al frumosului și utilului. Kraus făcea vinovat estetismul de acea slăbire a sensibilității față de valorile morale elementare care se exprima printr-o revărsare nestăvilită de afectare, artificialitate și ipocrizie. Toate acestea subminează comunicarea, relațiile simple și firești dintre oameni. Pentru
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
provincial o sfârșește rău. Subiectele, deși banale, capătă o notă originală, deoarece Ș. este un bun povestitor, are un fel de exactitate neutră în expunere, nu se implică și nu încearcă o organizare a epicului în scop demonstrativ, moralizator sau estetizant. Interesantă este Băieții de la grădină, probabil o reconstituire autobiografică a studenției într-o instituție destul de specială, cu o organizare cvasimilitară: mici drame și aventuri, câteva tipuri de studenți și profesori, totul sigur, cu bun-simț și umor, agrementat cu dialoguri hazoase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
lor. Interesul pentru asemenea momente de „întâlnire”, ce valorifică explorări minuțioase în arhive și colecții documentare, este dublat de reflecția teoretică și metodologică asupra imagologiei, ca domeniu al unui comparatism eliberat de mecanismul europocentrist al „influențelor”, ca și de fetișismul estetizant al istoriografiei literare. Discipol al unor specialiști români precum Adrian Marino, Alexandru Duțu, Paul Cornea, C. este pasionat, în același timp, de deschiderea teoretică inițiată, prin estetica receptării, de Școala de la Konstanz, pe care, inclusiv prin traduceri și comentarea unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286410_a_287739]
-
să rămână cu el "toată seara", încredințînd-o că nu-i nimeni "să ne vadă și să ne-auză", nefăgăduind nici o statornicie. Tonul e fanfaron și teatral, insinuant și sentimental. Sentimentalismul, care a câștigat adeziunea publicului, este tratat într-un spirit estetizant violent. Poetul pune în fascinarea prin sentiment o grijă excesivă artistică, teatrală și comică oarecum, ca orice mistificație. El arde pentru iubită miresme otrăvitoare în trepieduri de argint, îi presară în pat garoafe și maci, stropește pernele cu parfum de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
privat. Habermas îl critică pe Rorty pe motivul complacerii în ceea ce se numește filosofia vieții, în sensul că intenția sa principală ar fi aceea a "poetizării" și nu a raționalizării, cultura "poetizată" pe care ar promova-o Rorty, discursul său estetizant și relevarea "funcției limbajului de dezvăluire a lumii" opunându-se propriei sale concepții de rezolvare a problemelor în interiorul "praxisului intramundan". Rorty consideră că "diferența dintre încercarea lui Habermas de a reconstrui o formă de raționalism și recomandarea mea că ar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aleasă limbă literară și la un Înalt nivel artistic, poeme străbătute de o fierbinte dragoste pentru clasa muncitoare și popor și, În aceleași timp, de ură Îndreptată Împotriva stăpânirii burgheziei și moșierimii. Au Încercat burghezia și moșierimea prin criticii formaliști, estetizanți, să Împiedice răspândirea poeziilor lui A. Toma. Ele au circulat Însă În rândurile poporului În anii de urgie fascistă, ilegal și au slujit clasei muncitoare ca arme de luptă Împotriva asupritorilor. (Ă). În proză s-a putut Înregistra Înviorarea Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
acest rol politic de cea mai mare importanță este subminat de maniera formalistică a cronicii. În locul unei recomandări a acestei opere realiste de Înalt nivel artistic drept o armă prețioasă Împotriva reacțiunii, cronica pomenită, ține cu tot dinadinsul la un estetizant obiectivism, se complace În apolitism, e lipsită de spiritul de partid În judecarea operei. Această poziție apolitică este comună și unor articole care trec În revistă etape ale dezvoltării literaturii noastre. Este cazul unui «bilanț» al prozei literare din anul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care în Europa continuă dezbaterea postmodernism versus "a doua modernitate", Octogon își propune o lectură a artelor vizuale fără să se raporteze la o ordine de semnificații prestabilite". Editorialul mai precizează că publicația încearcă să depășească orice fel de schematism estetizant, în favoarea unui eclectism binevoitor și "moale". E și asta o soluție. Deși, în ce mă privește, prefer cele hard. Micile bucurii ale unui idiot" sună, vag dostoievskian, textul lui Nelly Graur (din același Observator cultural nr. 43-44) și se referă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sub patronajul sau chiar de către înaltul oficial. Pentru cel de-al doilea istoric, literar de această dată, din Recitind literatura română veche (3 vol.), genurile și formele sunt mai curând ceea ce teoria literară americană a anilor 1960, dublată de efortul estetizant al lui Hans-Robert Jauss, cupla la noțiunea de "instituție". Cel de-al treilea istoric, al culturii, se reinventează pe sine ca autor, în actul final, dar investește chipul privit frontal anterior cu un statut dramatic, de "mască", în spatele căreia vede
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
absurdului totalitar, conferind astfel scrisului lui B. o dimensiune nebănuită în anii ‘50 ai secolului trecut. Baconsky credea în superioritatea artei, poezia și eseistica lui puțin scorțoasă, cultă în chip excesiv, însă profundă și originală, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut în cerul marilor modele. El însuși, ca om, trecea până de curând printre noi ca un prinț exilat, abstras și melancolic, de o melancolie puțin studiată, voievodală. Am avut sentimentul, citindu-l și observându-l de la distanță, că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
care, în Critica puterii de judecată (), formulase conceptul de „finalitate fără scop” a artei, afirmând astfel gratuitatea fundamentală a acesteia. Accepțiile tradiționale nu au ieșit complet din circulație, dar se observă reconversiunea progresivă a accepțiilor „clasice” în sens tot mai estetizant, o considerabilă deschidere spre specificitate și poetic. Trecerea de la litere frumoase la literatura frumoasă exprimă cel mai bine desprinderea de conținutul pur cultural al literaturii și orientarea spre domeniul estetic. Ideea se regăsește la Doamna de Staël, Fr. Schlegel și
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
literatura asupra societății. Fr. Schlegel își dorește ca viața și societatea să devină poetice, iar Oscar Wilde consideră că societatea imită arta și nu invers. Se înregistrează în această perioadă și respingerea radicală a determinismului social de către moraliști, adepții romantismului estetizant (Musset), partizanii „artei pentru artă”(Th. Gautier). Aceeași poziție este întâlnită ulterior și la Mallarmé. Potrivit vechilor concepții, literatura conține, exprimă, este influențată de idei, dar după cum a arătat-o din plin și secolul Luminilor, literatura trebuie să adopte idei
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
învăluitor decât dezvăluitor și solicită un anume efort de decriptare. P. a lăsat însă destul de repede în urmă această fază, iar a doua carte, Apropierea (1990; Premiul revistei „Poesis”), aduce o radicală modificare de viziune și stil. Poetul ermetic și estetizant dinainte iese din labirintul imaginarului pur pentru a pătrunde în acela al realității. Acum poemele refuză aproape programatic să fie altceva decât stenograme ale clipei sau ale zilei, scurte dări de seamă biografice, glose pe marginea vieții din jur și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]