374 matches
-
este Laiotă. Asociabile etimologic ar putea fi Laia Mare, vîrf în Munții Vlădesei și Dealu Laiului, în Podișul Solcăi. Fiind comparat cu toponimele Lehota, foarte frecvent în Slo vacia, care desemnează de cele mai multe ori sate, i-a fost propus ca etimon apelativul vechi slovac lhota, lehota, „ușurare, scutire de dări, sat nou colonizat scutit temporar de dări și de toate slujbele către stăpînire“ (sinonim cu rom. Slobozia). În Cehia, de asemenea, sunt circa 300 de sate numite Lhota (avînd la bază
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ușor“. Emil Petrovici observă, pe bună dreptate, că un munte nu putea să se numească „Slobozia“, astfel de sate găsindu-se de obicei în cîmpie, iar reflexul v. sl. g > h este specific graiurilor slave din nord. El propune ca etimon un nume de persoană, avînd în vedere că munții au la bază frecvent antroponime, unele cu sufixul -ota (Arnota, Balota, Breota, Șerbota, Scorota, Mișcota, Dragota etc.) și, mai rar, chiar apele pot purta astfel de nume (Bîrzota, Probota). Numele de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
județelor Gorj și Vîlcea, există mai multe pîraie și pîrîiașe cu numele de Latorița (Latorița Benghii, Latorița de Jos, Latorița de Sus, Latorița Mică, Latorița Urdelor), pe care localnicii le mai numesc și Lotrița. Pentru acestea s-a propus ca etimon magh. lator, „hoț“, fără a avea atestată baza nediminutivată, care ar putea fi *Lator (așadar masculin de la care s-ar fi format un derivat feminin). În schimb, printre atestările Lotrului există și forme feminine (Lotra, Lodra), de la care s-ar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
bolovan, stîncă“). Apropiind numele Moldova de unele sau de altele dintre cuvintele menționate și de nume sau apelative din limbile populațiilor care au trăit laolaltă cu romînii, o serie de cercetători, de la cronicari și pînă la cercetătorii contemporani, au propus etimoane diferite pentru acest nume, aparținînd limbii romîne, substratului, limbii germane sau limbii slave. Finala -ova încadrează toponimul într-o serie bogată de nume (Craiova, Sadova, Brabova, Glogova etc.) de așezări umane sau obiecte geografice fizice (ape, aspecte geomorfologice), ale căror
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diferite pentru acest nume, aparținînd limbii romîne, substratului, limbii germane sau limbii slave. Finala -ova încadrează toponimul într-o serie bogată de nume (Craiova, Sadova, Brabova, Glogova etc.) de așezări umane sau obiecte geografice fizice (ape, aspecte geomorfologice), ale căror etimoane aparțin limbii slave (sufixul -ov, -ova poate arăta posesia, apartenența, dacă e atașat unui nume de persoane, sau caracteristica locului, dacă e atașat unui apelativ: glogova < glogov, „cu păducei“). O soluție foarte simplă este cea oferită de Iorgu Iordan, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Muchia Molvii și cu antroponimele Mold, Molda, Moldea, susțin și ele aceste semne de întrebare (îndreptate și împotriva derivării din molidova) și conduc spre o posibilă origine romînească sau romîno-slavă a toponimului Moldova. Pentru prima variantă s-a propus ca etimon un posibil plural *moldavă a lui moldă, moldău, devenit Moldaua („valea pietroasă“), și evoluat fonetic (din cauza vocalei labiale u) și ana logic (prin încadrarea în seria numeroaselor toponime slave terminate în -ova, -ava) la Moldova. Pentru a doua variantă, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din 1264, Nazowd). Alții s-au gîndit la un radical maghiar, aszú, „uscat“ „sec“ (vezi Aszód), anticipat de un n protetic apărut frecvent în rostirea populației săsești din zonă, iar un cunoscător al dialectului săsesc a propus, din contră, ca etimon Nîssendraf (< săs. nîss = nass, „umed“). Apropierea fonetică de Aiud și Șamșud au sugerat o structură comună, cel puțin la final, dar d din Aiud aparține chiar temei din care se trage (Aegidius > Egyed > Aiud), iar Șamșud are la bază un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ale germanilor, îndeosebi la goți, care au trecut în mai multe valuri pe teritoriul romînesc. Krahe, susținut de R. Vulpe, îl pune în legătură cu cîteva nume din afara Daciei, considerîndu-l de origine ilirică. Numele Olt a fost apropiat și de unele posibile etimoane latinești: Allutus, format de la verbul alluo, „spăl“, „curg pe lîngă“ < ad-luo (a se compara cu alluvies < adluvies, alluvium < adluvium, „puhoi“, provenite, în ultimă instanță de la luo, „spăl“, ca și lavo, „spăl“); lut < lutum . C. Poghirc a comparat numele Olt cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Șureanului), Orăștioara de Jos și Orăștioara de Sus (sate în județul Hunedoara). Numele maghiar al municipiului este Szászváros, „orașul săsesc“. Cele mai vechi atestări au forma Város, Waras, numele romînesc fiind atestat abia în 1581. Emil Petrovici a propus ca etimon magh. *Varosd, *Varasd (< magh. város, „oraș cu cetate“ + sufixul local maghiar -d), sinonim cu sl. grădiște (> Grădiște), după care s-ar fi configurat fonetic în finală (-iște este tot un sufix local), după cum susține Iorgu Iordan. Prezența lui t în locul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dintre toponimele omonime Padeș pot avea la bază antroponimul Padeș, constituit potrivit mecanismului descris mai sus. Etimologia toponimelor Padea, Padeș, Pădeșel etc. ne dă ocazia să constatăm încă o dată, „pe viu“, că geneza numelor de locuri trebuie reconstituită atît lingvistic (etimon, originea acestuia într-o limbă sau alta), cît și toponimic (statutul formanților, apelative, antroponime sau toponime; verosimilitatea onomasiologică a denominării topice, modalitatea de toponimizare: prin conversiune, prin transfer intertoponimic sau interonimic etc.). Parîng Numele se regăsește în Munții Parîngului, munții
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
neglijînd legile fonetice ale limbii romîne. Toponimul apare și cu formele Părîngul, Paringul, accentul fluctuînd (cînd pe prima, cînd pe a doua silabă). Într-un dicționar mai vechi apare și o movilă din Mehedinți numită Părînga. A fost propus ca etimon și apelativul vechi grecesc pharang, „stîncă sau munte prăpăstios; văgăună în munte sau în stîncă“, dar nu se poate explica prezența grecilor în aceste teritorii. Geografii susțin această etimologie arătînd că Parîngul, ca masiv glaciar tipic, este plin de forme
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cunosc foarte bine tendințele fonetice și gramaticale) și din perioada imediat următoare, care, în contact cu slavii și cu alte popoare, a putut trece prin filtre succesive (inclusiv de genul contaminărilor, etimologiilor populare, adaptărilor) variantele apărute, pînă la forma actuală. Etimonul slav neatestat și cu sens neclar *pŭrŭtŭ (după alții, părătă) ar putea intra în ecuație ca formă împletită (contaminată) cu numele străvechi, cu atît mai mult cu cît unele popoare slave (rușii și polonezii) au împrumutat și folosesc și astăzi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
folosesc și astăzi forma romînească Prut, care s-ar putea să fi trecut și printr-o filieră fonetică slavă, cum se pare că s-a întîmplat pe parcursul evoluției Alutus > Olt. Numele Prutului a fost pus în legătură și cu alte etimoane, care au fost totuși respinse, după analize mai riguroase. De exemplu: un presupus trac *părua, *părău; iran. par, „a umple“; gr. poros (corelat cu germ. furth), „vad“; sanscr. pru-th („a împroșca“); avesticul părătau, „trecere, vad, punte“ (în Evul Mediu a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
anul 1241, au variantele: Rudana, Rodona, Rudna, Rodna, Rodnya, Radnabánya, Rodŭna, Rothna-Bànya. Popular, numele se rostește și Rogna, Rocna, iar locuitorii, rodneni, rogneni, rocneni. Transformarea d > g > c este frecventă (cf. Zlat na > Zlacna > Zlagna, Lopatna > Lopacna > Lopagna, Sătmar > Săcmar). Etimonul este, fără îndoială, sl. rŭdŭni > rudna (< ruda, „metal“, „pămînt roșu“ + sufixul na), forma germană, Rodenau, fiind o etimologie populară, care o apropie de apelativul Roden, „desțelenire“. Slavul Ruda este prezent, în formă simplă, compusă ori derivată, în toponimia țărilor învecinate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Rudenica, Rudnica; ucr. Rudnyky, Rudenko, Rudenka, Porudenko; pol. Rudnik. Forma romînească Rodna și cea săsească Rodnă nu pot proveni direct din slavă, evoluția u > o fiind imposibilă în corespon dențele fonetice dintre aceste limbi (dovadă că toponimele romînești cu același etimon final, venite direct din slavă, au u: Ruda, Rudabaia, Rudăria). Transformarea este posibilă însă în maghiară (čudo > csoda, krupa > korpa, sluga > szolga etc.), așa cum se poate observa în atestările vechi din documentele maghiare. Se pare că romînii au folosit inițial
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
era valahă, iar țara în care locuia a devenit Valahia (Wallahia < Walachei). Trebuie precizat că termenul valah a fost restrîns semantic pentru desemnarea locuitorilor vechii Dacii (el nu a putut fi confundat cu etnonimele Welsh și Wallon, care au același etimon, din cauza diferențierii fonetice foarte mari și a îndepărtării geografice a popoarelor respective față de teritoriile „valahe“). Deși Valahia a denumit în Evul Mediu îndeosebi Muntenia, în multe documente și celelalte două țări romînești, Moldova și Transilvania, erau supranumite valahe (Valahia Mare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
latinist), trebuie menționat că în graiurile daco-romîne de est și în dialectul fărșerot al aromînei a circulat mereu forma romîn, așa cum a demonstrat V. Arvinte. Putem spune că oamenii de cultură în realitate, nu au „refăcut“ forma, apropiind-o de etimonul latin, ci au ales și au impus varianta dialectală cea mai apropiată de forma originară. Încercările, consemnate în unele documente medievale, de a numi întreg teritoriul locuit de romîni cu vechiul nume Dacia (precum Belgia, Italia, Spania), iar cele trei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
petrecut în latina dunăreană sau în străromînă, adică dacă suntem în fața unor toponime minore moștenite din latină sau a unor entopice romînești vechi dispărute și fosilizate ca nume de locuri. Frățilă arată că în dialectul aromîn există un urmaș al etimonului invocat de noi (un loc în Epir numit Souma-cou bradou, adică suma cu bradu, „vîrfu cu bradu“). Legătura etimologică dintre cele două toponime face improbabilă originea antroponimică (numele de persoană Simcă, Simca, Simcea, diminutivat cu -el), propusă de I. Pătruț
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Sîncel în același ținut și de localitatea Sîncel din județul Harghita, existentă și în prezent. Observația lui Dumitru Loșonți că toponimul Sumatheg din documentul maghiar ar putea fi transpus în romînește ca muntele Șumat, ceea ce ar conduce la un alt etimon (pornind de la sl. șuma, „pădure, codru, zgomot“), este pertinentă, dar Frățilă oferă mai multe contraexemple din documente maghiare contemporane cu cel din 1437 în care litera maghiară s redă sunetul romînesc s (Salach = Sălacea, Salard = Sălard, Supur = Sopor etc.), e
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Postăvaru. Sunt corelate etimologic: Tîmpa din Pîrîu (vîrf din Munții Lotrului), Piciorul Tîmpei (alt vîrf din Munții Lotrului), Tîmpele (culme din Munții Lotrului), Tîmpu (vîrf din Munții Șureanului). Adjectivul tîmp, -ă (< sl. tǔpu, „prost, tîmpit, tont“) propus de unii ca etimon (probabil prin mijlocirea unei porecle) nu are logică denominativă topică într-un areal atît de larg și cu referire mai ales la vîrfuri de munte, de deal și de movile din cîmpie, fiind numai o coincidență de formă (deși S.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bîrzava, continuatoare ale unor antice Dierna, Tierna, Zierna, respectiv Berzovia, Berzobis) Numele maghiar este Temes (adaptare fonetică a formei romînești), cel german Temesch (preluat din romînă sau maghiară), iar cel sîrbesc Tamis (preluat din romînă). S-a propus și un etimon slav Tŭmiș (< sl. tŭma „întuneric“), greu de acceptat, date fiind atestările anterioare venirii slavilor. Așa cum au presupus N. Drăganu și, după el, alții, unele dintre nume (în afară de Timișești, la care sufixul ne obligă la această soluție) ar putea fi și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Tisnikovati, Tisčora - în Ucraina. În teritoriul romînesc, așa cum am arătat, sunt numeroase derivate și compuse cu și de la Tisa. Toate derivă, în ultimă instanță, din slavul tisŭ, tisa (rom. tisă), „tisă“. Așadar și rom. Tisa, și magh. Tisza au un etimon comun slav. Turda Este numele unui municipiu din județul Cluj, (atestat începînd cu anul 1075 sub formele Turda, Thorda, Torda), a unui deal din Cîmpia Fizeșului, a unei culmi din Podișul Tîrnavelor și a unui sat din județul Tulcea. Corelate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
XIV-lea, se integrează în grupul onomasiologic al așa-numitelor, mai ales de către geografi, zootoponime: Brebu, Boura, Colunul, Cerbaru, Fărcașa (< magh. farkas, „lup“), Catîra, Bivolele, Iepura, Lupa, Mînza, Poarca, Racovița, Taura, Ursa, Viezuri, Zimbroaia, Zimbru. Variațiile fonetice ale numelor, față de etimon și între ele, pot fi explicate prin transcrierile aproxi mative în documente sau prin evoluțiile istorice și dialectale ale formelor. Astfel, așa cum arată V. Frățilă, „intercalarea“, în unele variante fonetice, a unui i semivocală între t și u este un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ulterior la Vîrvor printr-o serie de asimilări: Vîrbov > Vîrbov > Vîrvor. Toponimele sloven și croat Vrbovo, croat Vrbova, ucr. Verbyca etc. și oiconimele romînești Salcia și Sălcuța din județul Dolj par a susține, într-adevăr, probabilistic o astfel de etimologie. Etimonul legendar Varvara are o silabă în plus (care nu putea dispărea) și accentul pe o altă silabă. Antroponimul *Vîrvor, refăcut după pluralul Vîrvori, citat de DLR dintr-o poezie populară și considerat „o contaminare între barbari și vîlvari“ diferă tot
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și nu a dobîndit, prin vreo schimbare sau adaptare, r la final), ceea ce înseamnă că transformările sugerate sunt cel puțin discutabile. De altfel, una dintre cele două atestări Vîrbov a fost relocalizată pe teritoriul altei localități doljene. DTRO indică drept etimon numele de persoană Vîrvor, probabil o poreclă, deoarece se trimite la apelativul vîrvor (al cărui accent nu e indicat) cu sensul „ramură subțire“. DLR indică însă accentul, care este oxiton, deci diferit de Vîrvor. Apelativul vîlvară corespunde ca accent, dar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]