282 matches
-
secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr.. Denumirea sciții nu a mai fost folosită după secolul I î.Hr. cu referire la acest grup de triburi (vezi și sarmații, roxolanii, alanii). Unele documente romane târzii au folosit etnonimul sciți pentru a s referi la slavii răsăriteni. Între secolele I AD și al IX-lea, regiunea a fost locuită vremelnic sau tranzitată de diverse popoare germanice, iranice și turcice, între care cele mai cunoscute goții, hunii, avarii și ungurii
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
dar în realitate "ili" desemnează o așezare permanentă, și se regăsește în alte denumiri precum Coștangalia sau Mangalia, dar și la Caracalpaci („șomișli”), Turcmeni („ciumiclî-tabun”), Bașchiri („ciumucili”), Tătarii nohai din nordul Caucazului („șomișli”, „șomișli-as”, „cimișlu-as”), iar Cimiș are la bază etnonimul çumeç-ili - cunoscută denumire a unui trib tătăresc care a colindat și pe meleagurile noastre. Denumirea tribului provine de la numele tamgalei/dangalei tătărerești: „çumeç-ciumeci”, însemnând căuș. Localitatea Cimișlia intră în istoria scrisă a Moldovei încă din prima jumătate a secolului al
Cimișlia () [Corola-website/Science/304420_a_305749]
-
ebr. Avraham), urmaș al lui Sem (ebr. Șem) sau de faptul că vechii evrei au venit în Canaan „de dincolo (ever) de râu” (Iordan sau poate Eufrat). Denumirea veche israelit (în varianta de pronunțare slavă și germană -„izraelit”) provine din etnonimul ebraic, בני ישראל, „fiii lui Israel”, unde Israel are semnificația tradiționala biblică de „a luptat cu Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Luptătorul lui Dumnezeu”. Există ipoteza că numele Israel însemna de fapt "El (Dumnezeul) este
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
că numele Israel însemna de fapt "El (Dumnezeul) este Stăpânitorul". Variantele etnonimice românești vechi ori regionale, devenite azi mai mult peiorative, bazate pe rădăcina slavizată jid- și sufixate cu -ov (jidov) și -an (jidan) provin din numele propriu ebraic devenit etnonim, יהודה, Iehuda (Mulțumire lui Iahu, sau Iahve, adică lui Dumnezeu) ( יְהוּדִי , iehudí fiind cuvântul cu care evreii se denumesc pe ei înșiși în ebraică). (Variantele din urmă „jidov” și mai ales „jidan” au ajuns
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
a intrat în limba română prin intermediul latinei și elinei. Denumirea „evreu” care a intrat în uz în limba română modernă e asemănătoare cu denumirea folosită astăzi în limbile italiană („ebreo”), rusă („yevrey”), sârbă, bulgară și greacă („evréos”). În aceste limbi etnonimele provenite din numele ebraic Iehuda („giudeo”, „jid”, „jidov”, „ioudaios”) au căpătat o conotație peiorativă. În limba italiană și numele uzual al religiei iudaice este „ebraismo”, și nu „giudaismo”. Denumirea „israelian” desemnează pe cetățenii statului modern evreiesc Israel, în majoritatea lor
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
sau tărcanii (in limba maghiară "tárkányok" sau "tárkány magyarság") reprezintă un subgrupuscul maghiar cu trăsături etnografice specifice, care se revendică a fi descendent din kavarii hazari sedentarizați în enclave împrăștiate pe teritoriul Ungariei, respectiv în vestul Transilvaniei, în Crișana. Etimologia etnonimului "tarcan" este departe de a fi lămurită. Denumirea de tarcani a fost uneori interpretata ca fiind mai degrabă o variantă a numelui Tarján, respectiv al unuia dintre cele șapte triburi maghiare strămutate după 896 din Ucraina în Câmpia Tisei și
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
se aplica unor seminții turcice medievale care au rămas la stadiul de configurație tribală, fără a mai deveni popoare sau națiuni propriu-zise, și s-au asimilat cu timpul popoarelor învecinate, în speță maghiarilor. Astfel denumirea de "tarcani" în sens de etnonim, aplicată unor grupuscule tribale cu identitate etnică bine conturată, pare să duca în ultimă instanță înapoi în timp la onogurii proto-bulgari de sub hanul Kuber (Кубер in bulgară, grafiat și Kuver) care s-au stabilit alături de avari în bazinul carpatic în
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
în întreaga Europă. Totuși, această teorie tradițională nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia” a apărut pe hărți abia în secolul al XIV-lea, cu referire la o insulă ce s-ar fi aflat la vest de Azore. Etnonimul „brazilian” ("brasileiro" în portugheză) a apărut în secolul al XVI-lea, referindu-se la început doar la cei care s-au ocupat de afacerile cu fernambuc. Mai târziu a fost folosit pentru a-i desemna pe oamenii născuți în colonia
Brazilia () [Corola-website/Science/297758_a_299087]
-
-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov” din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos (sec. XI). Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se numesc pecenegi" ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. Ioan Skylițes, a cărui scriere, datând din sec. XI, este inserată
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
autori din România și din Republica Molodva) ; studierea obligatorie în școlile de stat a limbii române, a istoriei românilor și a cursului integral de literatură română ; folosirea în învățământ a glotonimului « limba română » pentru limba oficială a statului și a etnonimului « popor român » pentru denumirea populației majoritare din republică; revenirea la sistemul clasic de structurare a învățământului preuniversitar (primar, gimnazial, liceal ; special și profesional) și de apreciere a cunoștințelor elevilor și studenților pe bază de 10 puncte ; deschiderea, pentru prima dată
Nicolae Mătcaș () [Corola-website/Science/318167_a_319496]
-
avarilor în zonă până la sosirea ungurilor aici. Un document emis în anul 860 de către Ludovic Germanul pentru abația Mattsee face referire la „mlaștinile wangarilor" "(marcha uuangariourum)" din extremitatea vestică a Bazinului Carpatic. Numele "wangar" pare să reflecte forma slavă a etnonimului onogurilor, un alt popor de origine turcică, care ar fi fost la rândul lor prezenți în regiune. Un al treilea grup, cel al gepizilor, care fusese unul dintre vasalii avarilor, a supraviețuit până în a doua jumătate a secolului al IX
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
citează în 1699 expresii românești că: "„Sie noi sentem Rumeni”" și "„Noi sentem di sânge Rumena”". Autori români ai secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea că Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, sau Dimitrie Cantemir tratează amănunțit problematică etnonimului „român”, a originilor și semnificației sale, precum și a diferenței dintre exonimul „valah” și endonimul „român” în istoriografia străină și autohtonă. Documentele istorice conțin două grafii: "„român”" și "„rumân”". Până în secolul al XIX-lea ambele forme sunt folosite în mod nediferențiat
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
Termenul de „România” în accepțiunea să modernă este atestat documentar în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea. Etimologia numelui „România” nu urmează regulile de formare ale numelor de țări în limba română, care în mod preponderant adaugă la etnonim sufixul "-ia" cu menținerea accentului inițial, ca în: "„german” → „Germania”, „grec” → „Grecia”, „bulgar” → „Bulgaria”, „rus” → „Rusia”", etc. Termenul „România” are o istorie internă mult mai veche, fiind format din adăugarea sufixului "-ie" la endonimul „român” după modelul "„moș” → „moșie”, „domn
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
ambii părinți născuți în Germania era de 44,6 ani. Unele segmente de populație sunt denumite "minorități naționale" ("nationale Minderheiten") și sunt autohtone (minorități naționale istorice): danezii, frizonii, romii și sintii (tot populație romă, dar care în țările germanofone au etnonimul "sinti"), precum și sorabii, o populație slavă de la frontiera cu Polonia și Cehia. Minoritatea daneză (de circa 50 000, conform unor surse guvernamentale) locuiește în cel mai nordic stat din Schleswig-Holstein, care se învecinează cu Danemarca. Frizonii se împart în două
Demografia Germaniei () [Corola-website/Science/319533_a_320862]
-
după sine precizarea limitelor geografice ale Palestinei. Provinciei omonime îi aparținea acum întreaga Iordanie de Vest sau Cisiordania (teritoriul situat la vest de Iordan până la Marea Mediterană), părți din Iordania de Est sau (Transiordania), precum și Deșertul Negev. Regionimul „Palestina” provine din etnonimul filisteni, atribuit unei populații de origine indo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Sursele egiptene au înregistrat acest popor sub numele "prst", în Biblie locuitorii se numesc în , iar colectivul, populația, „Peleșet”, din care a
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
de confruntări armate cu alte triburi localnice (madianiții și amaleciții), triburile israelite au ajuns pe pământul "Palestinei". După anul 1220 î. Hr., mai exact în jurul anului 1207 î. Hr., este evocat pentru prima dată, pe o inscripție din timpul faraonului Merenptahs (1213-1203), etnonimul Israel. Atât exodul din Egipt cât și ocuparea Canaan-ului de către triburile israelite sunt relatate în Vechiul Testament, respectiv în Exodul și Deuteronomul. Date istorice de dată recentă au evidențiat însă o serie de discrepanțe cronologice și actuale între relatările biblice și
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
franceză și compuse după model german ("social-démocratie"). Prin intermediul germanei au intrat în franceză și câteva cuvinte din limbi central-europene, precum "calèche" „caleașcă” și "pistolet" din limba cehă, "coche" „diligență” și "sabre" „sabie” din limba maghiară, "cravate" „cravată” din limba croată (etnonimul "hrvat" „croat”), "uhlan" „ulan” (militar cavalerist) din limba poloneză (care l-a preluat din limba turcă). Împrumuturile din engleză, atât britanică, cât și americană, sunt cele mai numeroase în franceza actuală, majoritatea lor fiind relativ de dată recentă, dar sunt
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
la Europa Medievală. Cuvântul românesc "germani" provine din cuvântul latinesc "germani", în timp ce cuvântul "nemți" este de origine romanica . Există diferite etimologii pentru cuvântul "germani". Ca adjectiv, el este pluralul adjectivului "germanus" (de la "germen", ("sămânță")), care are sensul de "înrudit". Ca etnonim, acest cuvânt este atestat pentru prima oară în anul 223 î.Hr., în inscripția "Fasti Capotolini", DE GALLEIS INSVBRIBVS ET GERM, unde ar putea pur și simplu să se refere la popoare "înrudite" cu galii. Dacă substantivul ulterior "Germani" provine din
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
de altă parte, negermanii, în principal celți, romani, greci, erau numiți "walha-*" (acest cuvânt este la originea unor cuvinte precum Wales, Vlahi, Valonia etc.). Cuvântul generic "țiuda-*" ("oameni") (care apare în numeroase nume proprii, precum "Thiud-reks" și, de asemenea, în etnonimul "Suedezi" din engleza veche "sweo-ðēod") nu este o auto-denumire. Totuși, adjectivul derivat din acest substantiv, "țiudiskaz*", ("popular"), a fost folosit în referire la limba poporului, în opoziție cu limba latină (primul exemplu menționat în 786). Cuvântul a evoluat diferențiat apoi
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
existența lor, însă în copiile oficiale aflate la Vatican termenul "„Brodnicorum”" este înlocuit cu "„Blacorum”" (în latină: „a/al/ai/ale vlahilor”). Din această cauză, unii istorici au considerat că brodnici erau subînțeleși valahii (românii), în timp ce alții susțin că modificarea etnonimului a fost doar o greșeală de redactare comisă de Vatican. Totuși, sinonimia brodnici-valahi a mai apărut în alte documente, maghiare, ceea ce vine în sprijinul ipotezei că brodnicii erau valahi. În august 1227 papa Grigore al IX-lea îi cerea într-
Brodnici () [Corola-website/Science/313612_a_314941]
-
seminomad al acestei populații. Dimitrie Onciul credea că „Brodnicii lui Ploscânea își trag denumirea de la vechiul nume al Prutului, "Brutos"”. Găsim forma aceasta într-o cronică bizantină, ceea ce poate fi considerat dovadă pentru teza istoricului Onciul. Ilarie Mintici credea că etnonimul brodnic ar fi provenit din slavul „brodeaha”, brodnic înseamnând „a umbla necontenit”, „ciobani cu turmele de oi”. În 1216 erau semnalate cete de brodnici în serviciul cnezilor din Suzdal. Mai mulți autori fac diferența între brodnicii de pe Prut și cei
Brodnici () [Corola-website/Science/313612_a_314941]
-
i au fost populația de bază a ei. Cu etnonimul "ilirioi" ('Iλλυρίoi) grecii au numit, se pare, mai întâi unul dintre triburile mai apropiate de ei care se afla în apropiere de Epir, spre nord-vest. În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus și Harmonia și ar fi
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
i sunt una dintre cele patru ramuri ale românilor, pe lângă dacoromâni, aromâni și istroromâni. Etnonimul „meglenoromâni” este un exonim folosit de către cercetători, care se referă la faptul că acest grup etnic trăiește în principal în ținutul Meglen și că este o ramură a românilor. Ei înșiși își zic "vlaș" (la singular "vla" sau "vlau̯
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
din cuvântul "szék" („scaun”), cu sensul de “scaun de organizare judecătorească” și, prin extensie, o unitate administrativ-teritorială specifică secuilor și sașilor în Transilvania. Deși aceasta este considerată a fi cea mai plauzibilă ipoteză, secuii erau denumiți cu variante ale acestui etnonim încă înaintea colonizării în Transilvania a sașilor, care au introdus termenul de "scaun" cu sensul de subdiviziune administrativ-teritorială.) 1) Din cuvântul compus "székelu", cu sensul „dincolo de scaun”; cu partea a doua, "-elu" (modern "elve") ca în numele propriu Erdély < "Erdőelu" "dincolo de
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
printre vecinii "majgharilor" se afla și tribul "asghil" zis și "așkil" ori "eskil". Această populație era un trib protobulgar (implicit "ogur" sau "onogundur"). 1) "Székely/secui" ca derivare și totodată amintire - pe filieră prototurcă - a sciților, al căror endonim și etnonim principal este saka. 2) Legătura dintre tema numelui cu străvechiul termen PIE "*sek-, *so-" „a tăia” (din care sînt derivate, între altele, lat. "secare" „a tăia” și "securis" „secure”, ger. "sägen" „a tăia cu fierăstrăul”, engl. "to saw". Securea de
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]