12,743 matches
-
întrebat, a invocat retrospectiv acea magie ocultă, acea fascinație obscură care se exercită deobicei asupra membrilor sectelor. Cînd își recitea textele de odinioară avea impresia de a fi fost locuit, invadat, covîrșit de o altă personalitate fără nici o legătură cu eul său anterior. Nu era nimic de înțeles în acest comportament în afară poate de faptul că ceea ce urmărea comunistul consecvent era "purificarea" totală și crearea unui "om nou" conform expresiei canonice, legitimînd astfel lichidarea fizică integrală a omului vechi. În
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
cu excepția lui Christian, personaj ambiguu - nu e danez!). Cât despre regele Christian, acesta crede că totul în jurul său e doar un spectacol de teatru (și tocmai de aceea piesele de teatru pe care le joacă par a exprima, prin revers, eul său autentic) din care speră să fie izbăvit de "stăpâna universului", Dumnezeu neavând timp pentru el. Această stăpână a universului e însă pentru el Botine-Caterine, o prostituată... pe care o crede atotputernică pentru că îl salvează de torturantele ceremonialuri. Caroline Mathilde
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
de a completa pata albă din peisajul literaturilor balcanice prin "Biblioteca de literatură cipriotă". Stylianou înseamnă în traducere Stâlpnicul - cel ce se supune unei asceze cățărat pe un stâlp: dar Yannis Katsouris folosește semantica numelui în sens de ascensiune carieristică. "Eul" auctorial străbate o adolescență romantică, o tinerețe studioasă, cu euforii sportive și revelații erotice, dar și cu un diarium al evenimentelor politice; intervine apoi, cu vârsta, așa-numita "criză ontică", idealurile se răcesc, nevoia de bani și de putere trec
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
care nu poate fi exprimată în nici un alt mod decât acela în care a cristalizat verbal. Așadar, inefabilul misticilor constă în imposibilitatea de a elabora un limbaj pe măsura realității psihice trăite; în timp ce inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
observator situat dincolo de poziția oricărui subiect; în timp ce aici propoziția are un subiect (subînțeles, desigur, dar nicidecum de neglijat) care-și va dezvălui și afirma identitatea abia în strofele următoare. Un "conținut" ideatic, indiscutabil cu rezonanță filosofică, este grefat pe acest "eu" subînțeles, care - de acum încolo, de-a lungul versurilor ce urmează - îl va prelua, și-l va asuma, și îl va explicita prin confesiuni extrem de personale - aș zice; printr-o clamare aparte - care în felul acesta smulge cuvintele din solul
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
putință să mi se întâmple mie, și ce anume mi se întâmplă? De îndată ce apar următoarele două cuvinte - "să-nvăț" - lucrurile par să se clarifice. Nu mai e vorba nici de surpriză, nici de îndoială, ci de mărturisirea unei incapacități existențiale: eul nu se simte în stare să-și asume experiența care i se propune. În ce constă această experiență? Răspunsul este dat de cuvântul următor: "a muri". Așadar, surpriza combinată cu îndoiala - ca să reiau primele două ipoteze, respinse pentru o clipă
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
constă această experiență? Răspunsul este dat de cuvântul următor: "a muri". Așadar, surpriza combinată cu îndoiala - ca să reiau primele două ipoteze, respinse pentru o clipă amândouă - duc aproape la un real blocaj psihic care ar putea să fie lămurit astfel: eul liric este în același timp și surprins, și sceptic că experiența morții ar putea fi "învățată", și că ea ar fi, pentru el, suportabilă. Dar totodată același eu liric refuză, prin întreg palpitul său interior, să admită că iubirea ar
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
se înțeleagă ca o "ucenicie a morții", este în realitate suma insuportabilă a chinurilor destinate celor ce se iubesc, și că adevărata moarte nu este iubirea; adevărata moarte, cea definitivă, nu se poate obține decât după ce nepăsarea va face din eul liric ceea ce acesta era înainte de iubire: Vino iar în sân, nepăsare tristă!/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă! După opinia mea, ambiguitatea acestui vers provine și din faptul că este utilizat ca vers prim, în loc să fie ceea ce
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
dezlănțuie, capătă accente puternice, disperate; figurația mitologică începe să aibă rolul de a potența imaginea suferințelor generate de Eros. Iubirea este asimilată unui rug pustiitor, căruia i-au căzut jertfă câteva personaje legendare emblematice, Nesus ori Hercul. În felul acesta, eului strict individual i se pune în spate povara strivitoare, intolerabilă, a unei suferințe amoroase care se legitimează prin numele invocate, Erosul este conceput și trăit ca o smulgere din indiferența contemplativă a unui tânăr îndrăgostit, și ca aruncare în vâlvătaia
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
cred eu - deopotrivă la sporirea aridității, a dimensiunii filosofice și a ambiguității. Vreodată, care aici înseamnă "cândva", vrea să sublinieze că incredibila "aventură" a iubirii, comparabilă cu o "ucenicie a morții", fixează ascea clipă - greu de imaginat - în care un eu personal, individual, se poate simți ales pentru o experiență care nu poate fi decât un dar - poate otrăvit - al zeilor. Acest vreodată indică momentul - incredibil - în care poetul se simte răpit, ca de o grație sau de un blestem divin
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
orice experiență a iubirii (chiar ca "ucenicie a morții") se sustrage timpului, evadând în eternitate. Vreodată este echivalent, aici, cu acea clipă eternă, care constituie oximoronul definitoriu al iubirii. A suferi din dragoste înseamnă a suferi veșnic, pentru că marchează participarea eului la o trăire supraomenească. Iată de ce invocarea morții din final este rugăciunea pe care cel ce iubește o adresează - cui? Dacă nu lui însuși! - pentru a scăpa de acel incredibil dat real vreodată; pentru a se reîntoarce în lipsa de timp
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
se autocontempla prin mijlocirea acestuia, adică prin gestul poetic de-o sterilă fertilitate paradoxală: "Părul tău rostogolindu-se din unica armonie./ Să ajung la freamăt, ultim fetus/ Al spiței adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relațiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorința unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoția și corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potențează o
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
ne oferă la tot pasul o ilustrare a unui asemenea fenomen. În viziunea de ele dată, simțurile par a se revărsa din ființa auctorială într-un cadru obiectual, a-l umple cu misterioasele lor semnale într-un extaz în care eul constată că lumea în care credea că a țîșnit eliberîndu-se de sine e constituită din propriile-i simboluri organice. Supusă unui asemenea suflu metamorfotic al subiectului, obiectele capătă structuri, stări și deprinderi anatomice și fiziologice (există o anatomo-fiziologie a anorganicului
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
matricea ta./ Zi și noapte de absență,/ Membrele-mi sînt sfărîmate în arome./ Îmi sprijin sîngele la băutura ta,/ Străin ca florile/ Ce nu știu ale suferinței/ Zdrențe îngrozitoare" (Fără suferință de viață șvariantăț). Provocată prin extrapolarea "senzațiilor elective" ale eului, materia însuflețită ca și cea neînsuflețită se reîntoarce asupra emitentului liric în starea sa devalorizată, primordială, precum o foaie albă. Existența apare în sine, despuiată de atribute, ca o pură vocație, ca un punct zero al creației poetice. Produsul acestor
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
fiind, nu un dat, ci o acțiune, o invenție continuă... Iar memoria generală, memoria organică sau naturală nu se termină, nu se reduce la individualitatea noastră biologică, la ovul și spermatozoid, ci se durează de milioane de veacuri - diferență între eul biologic și cel psihologic secundar și general... O distincție foarte importantă, în istoria culturii, cu urmări directe în artă și literatură, explicând diferența dintre realismul literar - de tip Balzac - și literatura impresionistă, subiectivistă, gen Proust, și modernii ulteriori... Distincția se
Adevăratul corp uman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15374_a_16699]
-
de domenii. Maria găsește premisele în însăși plângerea lui Iov, în mod sigur Sfântul Augustin e un "confesor", și frecvența mărturisirii crește după idealismul german. Dintre funcțiile limbajului, ea răspunde nevoii de "descărcare", dar e și o exagerată dilatare a eului, o întârziată autoapreciere a propriei adolescențe (sunt aici ecouri din Freud și Jung). Filosofic, Maria argumentează și cu teoria autocunoașterii, a raporturilor cu alteritatea, religia, categoriile estetice, transcendența. Datorită ei dobândește statut dreptul de a scrie despre sine: realitatea subiectivității
Povestiri sau poezii? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15381_a_16706]
-
schimbat" îl fac să se demaște prin magistrala interpretare a unui concert de Rahmaninov. In locul dresajului cu "soldățelul de plumb", concertul care nu avusese loc în 1939... După zece ani de Siberie și domiciliu forțat, bătrânul e descoperit de "eul auctorial" într-o mică și mizerabilă gară de provincie, unde, între horcăituri sinistre de soldați și prostituate, cânta, la lumina lanternei... Adevăratul chip, cel care dădea el însuși lumină, își rememora muzica vieții. Andrei Makine. Muzica unei vieți. Traducere din
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
mai mică nevoie de călăuzirea mea. Există vreo notă autobiografică în scrierile dvs.? Romanele nu par a fi astfel. E vreunul cu deosebire confesiv? E inevitabil ca romanele să aibă elemente autobiografice, din moment ce eu, omul, sunt cel ce le scrie. ' Eul' meditează inevitabil asupra propriei ființe. ' Eul' are înțelesuri proprii lui, pe care nu le poate ocoli. Există elemente evident autobiografice, de plasare, în First Light. în rest, nimic ostentativ, nimic însemnat. Demontați cronologia în chip subtil. Dacă Lessing e mușcătoare
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
Există vreo notă autobiografică în scrierile dvs.? Romanele nu par a fi astfel. E vreunul cu deosebire confesiv? E inevitabil ca romanele să aibă elemente autobiografice, din moment ce eu, omul, sunt cel ce le scrie. ' Eul' meditează inevitabil asupra propriei ființe. ' Eul' are înțelesuri proprii lui, pe care nu le poate ocoli. Există elemente evident autobiografice, de plasare, în First Light. în rest, nimic ostentativ, nimic însemnat. Demontați cronologia în chip subtil. Dacă Lessing e mușcătoare, Lodge și Bradbury glumeți, Barnes usturător
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
mai puțin temei, de la ideea de "jurnal". Astăzi, după ce granițele acestei specii au fost modelate după bunul plac și nu doar de scriitorii târgovișteni, este evident faptul că T. Țopa, "încearcă" mai mult decât un fals-jurnal. Schimbarea numelor personajelor conferă "eu"-lui narator ceva din atribuțiile lui "el", avem cel mult un jurnal "la mâna a doua". T. Țopa nu este în situația lui M. Jourdain, el știe că "încercarea scriitorului" este tocmai abandonarea jurnalului prin trecerea dincolo", unde ficțiunea umple
Reușita scriitorului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15489_a_16814]
-
tale. Pe umerii tăi osoși călătorind" (La farmacie). În felul acesta textul poetic își dezvăluie funcția de catharsis prin difuziunea Răului în imaginarul care, fixîndu-l îl dezamorsează... Celălalt protagonist al discursului în chestiune este neîndoielnic Istoria, proiecție epică, multiplicată, a eului ultragiat de context. Atemporalitatea paradisiacă a copilăriei e frîntă brutal, absolutul său se izbește de fortuitul unor împrejurări adverse, grația jocului său se retrage îngrozită în fața unor orori fără seamăn. Interzicînd mirajul copilăriei, cîrmuirea totalitară interzice dreptul umanității de-a
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
Marina Constantinescu Brînzoaica Mergeam cu mașina spre redacție și purtam o avîntată discuție despre arta de a mînca. Pentru noi, românii, îndestularea burții rămîne încă un mod primitiv de a înțelege lumea, legătura cu natura, relația cu propriul eu și cu ceilalți. De regulă, o vizită sau o sărbătoare ortodoxă se transformă într-un supliciu. Și pentru gazdă, și pentru musafiri. Scopul nu este întîlnirea, dialogul, savoarea discuțiilor, tihna tăcerilor, misterul privirilor, înfocatele polemici. Nu. Toate acestea sînt puse
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]
-
o balustradă, ca să nu cad. Mă țineam de o balustradă metalică și aveam frisoane în spate". în altele, timpul e dilatat în fraze încărcate de detalii, cum se întîmplă în Psihologie, unde umple, pe o pagină și ceva, paranteza dintre "EU" și "AM UCIS". Molia magnifica, un text amplu, scrisori către un poet, disipează în fragmente cu personaje incerte povestea a patru prieteni. Epilogul reia și explică parțial aceste scene ("fotografii") într-un discurs care se vrea o artă poetică, încărcat
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
hectare de-asfalt" (Neclintita limbă). Dar "deschiderea" lui Ioan Flora are o accepție mai largă decît cea a deschiderii textului către text, prin intertextualitate, a modalităților expresive, una către oglinzile alteia. Avem a face și cu o deschidere caracteristică a eului către lume, deci cu o extrovertire (și aci e de văzut o trăsătură de legătură, demnă de luat în seamă, între autorul Scriptorului și optzeciști). Saturat de sine ori pur și simplu insuficient interesat, de la un punct, de spectacolul lăuntric
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
conferința Criterion, la ora 7 seara la bordel și la ora 9 seara să deambulez prin București, cu Arșavir Acterian, precum Eugen Ionescu, vorbind despre moarte, despre nemurire, despre mai știu eu ce. Era o libertate, o trăire extraordianră a eului individual și o experimentare a vieții ca aventură spirituală pe care noi nu le mai avem. De la 50 de ani, noi nu mai trăim. Practic, noi supraviețuim, trăim un subdestin al unei subistorii, într-o sublume, cu o mentalitate subterană
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]