145 matches
-
manieristă a practicilor suprarealiste. Diversitatea haotică, hazardul combinațiilor constituie încă de acum o dimensiune a „irealității”. Viața apare ca un „umblet” printre șiruri de lucruri, sub cerul nedefinit, insensibil, o rătăcire prin lumea sinelui. Poetul propune un corectiv acestei veșnice evanescențe a existenței, imaginând „materializări” ale timpului, ale febrei, visului, amintirilor în obiecte care să eternizeze clipa. Poate cea mai plastică imagine a unei stări onirice ca soluționare a impactului dintre conștiință și viețuire este aceea din Plimbare marină, care parcă
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase”. Aglomerarea
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
Păsărilă; configurând între cer și pământ crucea cu trei dimensiuni, ca Scară a Cerului, ca Lungilă și ca Lațilă, identic deci cu Vortexul Sferic Universal, săgentând păsările ca Herakles la lacul Stymfal, adică harponând si fixând din zbor intelecțiunile în evanescența și inefabilul lor. Ca și Herakles, este, prin urmare, un actualizator neostenit, inepuizabil, de coordonate rectilinii și polare. Fiu al Săgetătorului, nepot al Arcașului, se identifică cu constelația zodiacală cu același nume (Săgetătorul zodiacal este reprezentat ca Centaur ținând un
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
altele, că asumarea absolutului monovalent, proprie tradiției occidentale, nu mai este în vigoare. Ne aducem aminte de judicioasele și profeticele analize ale lui Alexander Mitscherlich asupra "societății fără tată" (Auf dem Weg zur vaterlosen Gesellschaft)9, care pun accentul pe evanescența puterii patriarhale tradiționale. Drumul este acum parcurs. O societate a "fraților" tinde să prevaleze. Androginia remarcabilă așa cum apare ea în producția de modă masculină arată bine că masculul dominant este înlăturat din centrul lumii. Bărbatul devine din nou o enigmă
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
despre poezie al lui Ion Vinea, poate părea cititorului de azi o colecție de platitudini moderniste; situat în contextul de idei al epocii, el își dezvăluie însă implicații semnificative. Definirea poeziei ca experiență interioară („stare sufletească”), ca elementaritate și ca evanescență („e un element precum: apa, eterul, lumina”) trimite la ideea purismului nonfigurativ, antimimetic și autotelic: „pentru a fi redată, nu necesită nici obiect, nici anecdotă, nici logică, nici punere în scenă”. Acestea sînt vehicule „depășite”, noii poeți năzuind către poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea - comentariu fără sfârșit la Ecleziast
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singur e o stare difuză de păcătuire. Din ea izvorăște nevoia de Dumnezeu, din frica de sine însuși. Virtuțile nu servesc cerul. După ce-ai gustat înșelăciunile vieții, decepțiile se întind blând ca untdelemnul și ființa se îmbracă în splendorile evanescenței. ... Și atunci regreți de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legăna în amarul absenței lor. Fără sentimentul morții, oamenii sânt copii - dar cu el, ce mai sînt? Când știi ce-i sfârșirea, a fi nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
martiriului sau virginității 1. Aceasta va fi contribuția unică și decisivă a scriitorilor creștini. Tabloul Antichității târzii zugrăvit de Michel Foucault ne prezintă sexualitatea în structurala sa ambiguitate. Iraționalitatea care caracterizează unirea corporală în legătura heterosau homosexuală contribuie indirect la evanescența grijii față de sine. Cel puțin în mediile aristocrate (dominate de figura bărbatului adult și liber), abuzul de plăceri erotice (voluptas) amenință într-un sens strict material plăcerile poate mai rafinate ale cunoașterii (latinii numesc această plăcere „bucurie”: laetitia sau gaudium
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția alții. Arbori de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar În cel de al doilea, sub un titlu sugerînd și el evanescența, deși În regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace În inima voastră. În pura Oră oprită cu-o nălucă-n casă Rotiri prin veșnicia
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ironie și narativitate, revendicându-și-l drept precursor 349 și neglijând în mod deliberat împrejurarea că, la autorul nostru tocmai ironia este cea care conduce adeseori, și în mod paradoxal, la intuirea unui straniu sens al fragilității, la „o muzicală evanescență, o rece înfiorare în fața Absenței”350. Aproape toți comentatorii au recunoscut însă - pe bună dreptate - natura livrescă a inspirației ivănesciene, aportul covârșitor al memoriei culturale și rolul crucial al intertextualității. Ne aflăm, după câte ne dăm seama, în fața unui scriitor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
monopolul creației. Dominique Colas (1990) propune o lectură a politicii culturale în termeni de dominație: orice imagine a puterii se întemeiază pe o putere a imaginii. Nu-și însușește statul imaginea "creatoare" a culturii tocmai fiindcă arta (contemporană), cu toată evanescența semnificațiilor ei și cu absența limbajului articulat, reprezintă unul dintre ultimele centre de abundență, de "plusvaloare a sensului" (după expresia lui Claude Lévi-Strauss)? Nu este arta unul dintre ultimele locuri unde imaginea dezinteresării capătă formă și servește scopurilor politice? Dacă
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
sufluri, la vapori” și la „emanații” (anathymiaseis)3. Ne amintim avertismentul adresat aceluiași Lamprias În paragraful 413 d: „Ia seama, Lamprias, la ceea ce facem - zise el- și ai grijă ce cuvinte rostim, ca nu cumva să ajungem să micșorăm până la evanescență rolul Zeului!”4. Ammonios califică ipoteza lui Lamprias drept naivă și absurdă, fiind incompatibilă cu practicile ritualice delfice care pregătesc consultația oracolului. Este vorba despre sacrificii și rugăciuni, despre aspersiunea victimelor, despre interdicțiile ritualice impuse Pythiei, mai ales puritatea și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
asemenea colocviu de Înalt nivel intelectual unde este admis să ia și el cuvântul. - Filip este un syngrapheus, ceea ce Înseamnă cercetător În domeniul istoriei (418 și urm.). El povestește mituri despre dispariția „Marelui Pan” (419), legendă care se referă la evanescența treptată a divinităților păgâne În favoarea monoteismului, mediatizată În secolul I d.Hr. Eusebiu din Cezareea (secolele III-IV d.Hr.) considera acest mit ca fiind punctul final al păgânismului: Praeparatio Evangelica, 5, 17. Explicațiile și interpretările care se dau fenomenului stingerii interesului
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
să ne mai spună vreun cuvânt. 8. Pentru câtva timp a domnit tăcerea. Apoi, Ammonios mi se adresă: - Ia seama, Lamprias, la ceea ce facem - zise el - și ai grijă ce cuvinte rostim, ca nu cumva să ajungem să micșorăm până la evanescență rolul Zeului! Dacă atribui tăcerea și dispariția oracolelor unui alt motiv decât voința Zeului, este posibil să dai de bănuit că, În mintea ta, (E) ele nu-și datorează originea și existența bunăvoinței Zeului, ci vreunei alte cauze. Adevărul este
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
înainte de plecarea din țară. Intuiește imposibilitatea pactului autobiografic: "nu există autobiografie lineară, certă, cronologică, ci numai frânturi ca din ceață care vin spre tine în dezordine. Nu se poate să te povestești fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescență nu numai a amintirilor, dar și a persoanei care și le deapănă: ea e compusă din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodată identice. O viață nu e o biografie, ci o suprapunere de clișee biografice. Cele mai multe, nesemnificative"375. Autoarea este responsabilă
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
trei ani de zile; începând chiar din clipa de față; după ce am inventat poezia 7. Cele două comparații identificate în poezie - curajul și puterea (omenească) sau topit ca aburul, respectiv sufletul meu doarme ca întro vizuină pierdută - sugerează starea de evanescență (aburul), de singurătate, de alienare și deznădejde pe care o traversează poetul, odată eliberat de caznele creației. Originală este și metonimia degete - putrefacție - moarte, desemnând nu numai ființa biologică, ci și mâna care scrie. Astfel, versul degetele subțiri care vor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
e drept dar chipu-i nevăzut rămâne. Tsunemasa nu s-a săturat încă de viață, de palatul în care trăise. Firește, nu e decât o umbră: ca duh venit-am încoace nălucă dintr-un vis venit-am încoace dar în fața evanescenței unei forme gata să se destrame în orice clipă, waki nu are cum să nu constate: Minune mare! Duhul lui Tsunemasa a dispărut, numai glasul i-a rămas și, vai, îmi răspunde! astfel încât problema iluziei ori a realității, a apariției
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cel mai explicit poetica dramaturgului, căci aici se întâlnesc și se reiau toate întrebările lui referitoare la statutul realității în teatru, în raport atât cu indecizia: „apariție fantomatică efectivă sau truc menit să înșele privirea?”, cât și cu tensiunea dintre evanescența imaginii din vis și materialitatea solidă, densă a statuii. „Camera aparițiilor” din actul al treilea devine un spațiu al tuturor ambivalențelor, în primul rând al ambivalenței mască imobilă/aparență umană, având în centru figura manechinului ca o chintesență a sentimentului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în scenă a unor fantome” și, chiar din această clipă, avem revelația esenței pure a artei teatrale, căci personajele sunt „văzute din unghiul aspectului halucinatoriu propriu oricărui personaj de teatru”. Starea spectrală nu are însă nimic de-a face cu evanescența, spectacolul balinez remarcându-se, dimpotrivă, printr-o incredibilă profuziune a materiei, printr-o abundență a elementului material, care, de altfel, favorizează nașterea dublului. Actorul-dansator, căruia i se datorează, așadar, apariția dublurilor și care se înscrie într-o materialitate sonoră și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce reflectă o realitate compactă și continuă”. În teatru, spectralul nu există decât dacă e înscris în vizibil, în materialitate. În teatru, adică în acea sferă paradoxală a „durei aparențe”, care ține în egală măsură de rigiditatea monumentalului și de evanescența reflexului. În jocurile de reflexe din teatrul lui Genet, oglinda lui Narcis stă alături de cea a lui Gorgo. Antichitatea, ne amintește Vernant 1, cunoștea trei mari mituri legate de oglindă: al Gorgonei, al lui Dionysos și al lui Narcis. La
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Neunitar, dar nici dual, pare a savura infinitudinea noilor posibilități și conexiuni, deși își poartă cu sine finitudinea și mortalitatea trupului și perisabilitatea sentimentului. Avatarul nu crede în ideile de absolut și de eternitate. Încă o dată, virtualitatea nu își dovedește evanescența și imaterialitatea, ci intensitatea și variabilitatea fluxurilor identitare și dinamica contingentă a forțelor și a vibrațiilor corporale care compun ființa umană. În contextul avataric online, rețeaua de conexiuni și de metisaje a identităților umane este o dovadă a devenirii și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
trecut care a avut loc,însă fără a se petrece în realitatea reperată în afara sceneide ochiul uman. Prin aceasta, teatrul scapă de sub controlul rațiunii imediate (a logicii primare) și forțează granițele metafizicii. Viața teatrului viul reprezentației escamotează neajunsurile literarității și evanescența imaginarului. Prin aceasta, îngăduie celui fără chip, grație necesității, să-și arate fața, readucând în joc marile absențe și destine care încă nu s-au împlinit. Realitatea reală (cotidiană, istorică, datată) și realul imaginarului (anisotric, propriu unui timp fără timp
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
trei ani de zile; începând chiar din clipa de față; după ce am inventat poezia 7. Cele două comparații identificate în poezie - curajul și puterea (omenească) sau topit ca aburul, respectiv sufletul meu doarme ca întro vizuină pierdută - sugerează starea de evanescență (aburul), de singurătate, de alienare și deznădejde pe care o traversează poetul, odată eliberat de caznele creației. Originală este și metonimia degete - putrefacție - moarte, desemnând nu numai ființa biologică, ci și mâna care scrie. Astfel, versul degetele subțiri care vor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
seamă, încercările de a depăși impasul acestuia au relansat dezbaterea cu privire la o serie de idei precum unitatea și/sau diversitatea istoriei în general și a (istoriei) filozofiei în special, continuitatea și/sau discontinuitatea demersului filozofic, progres sau stagnare, imanența epocilor, evanescența acestora 53 etc. De aceea credem că înainte de a vorbi despre Dilthey, se cade să discutăm mai pe larg despre poziția istorismului și a supraistorismului în legătură cu aceste idei, pentru ca apoi să vedem în cunoștință de cauză unde se situează autorul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pornesc de la aceste probleme" (s.n. Filozofia ca știință riguroasă, p. 72). 53 În ciuda faptului că, așa cum am mai văzut (cf. I, nota 2), "prezentul are tendința de a se dogmatiza", el este "instabil", "precar", "fluid" și devine "inactual", conform "legii evanescenței" a lui Fr. Paulhan (M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 353). 54 Imm. Kant, Prolegomena..., p. 52. 55 M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 353. 56 V. Tonoiu, op. cit., p. 172. 57 M. Riedel, op. cit., p. 130. 58 Ibid., p. 129. 59
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]