96 matches
-
Bisericii, iar a doua, jenanta intervenție recentă a patriarhului Teoctist, prin care cerea, pur și simplu, ca oamenii din subordinea lui să fie exceptați de la eventualele controale ale Agenției Naționale de Integritate. A pretinde, pe de o parte, statut de excepționalitate spirituală, dar a te înfrunta din toate avantajele conferite de apartenența la teritoriul pământean denotă, în cel mai bun caz, fățărnicie. E acceptat de orice locuitor cu frica lui Dumnezeu din România că Securitatea a reprezentat o întrupare a Satanei
Jurământul de castitate și îmbuibare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10268_a_11593]
-
simt ritmul timpului, merg întotdeauna în sensul cel bun, aceia mai ușor de recunoscut asemenea nouă. Fără a fi mediocri acești excepționali fac posibilă mediocritatea și chiar o duc prin girul lor la maximă înflorire. Fără a da sens peiorativ excepționalității, Lucian Raicu se simte, cred, mai solidar cu ceea ce numește "morala intransigentă" a celor mari, decît cu "morala relaxată" a celorlalți. Prostiile respectabile" și înfricoșătoarea banalitate ucid adevărata înțelegere a operelor literare, de aceea criticul autentic, cel care trebuie "să
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
putea să zburde liniștit în paradisul cotrocean. Tot mai mult, observăm că la mijloc a fost vorba de o neînțelegere. Actualul președinte își imagina, probabil, că a fi ales înseamnă recunoașterea meritelor proprii, un referendum prin care i se certifica excepționalitatea. Numai așa se explică de ce dl. Constantinescu se comportă de parcă următoarea etapă a vieții sale ar fi îmbălsămarea și plasarea mumiei prezidențiale într-un mausoleu al societății civile. Or, lucrurile au stat exact pe dos. Dl. Constantinescu a fost ales
O propunere: desființarea președinției! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17171_a_18496]
-
primitivi și incorigibili cetățeni (europeni, totuși!) din „mereu surprinzătoarea și fascinanta” Românie. (Vorbă să fie!). Până și corupția de aici este sui-generis, explicabilă istoric, psihologic, politic etc. și, prin urmare, avocățește scuzabilă (vezi comunicarea „științifică” a lui Adrian Severin despre „excepționalitatea corupției la români”, compusă după prinderea chiar a d-sale cu mâța în sac în Parlamentul European). Raționamentul ștefangheorghidist al lui A. S. sună cam așa: Păi, dacă boierii români nu ar fi fost nevoiți să-și cumpere tronul de la turci
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
primitivi și incorigibili cetățeni (europeni, totuși!) din „mereu surprinzătoarea și fascinanta” Românie. (Vorbă să fie!). Până și corupția de aici este sui-generis, explicabilă istoric, psihologic, politic etc. și, prin urmare, avocățește scuzabilă (vezi comunicarea „științifică” a lui Adrian Severin despre „excepționalitatea corupției la români”, compusă după prinderea chiar a d-sale cu mâța în sac în Parlamentul European). Raționamentul ștefangheorghidist al lui A. S. sună cam așa: Păi, dacă boierii români nu ar fi fost nevoiți să-și cumpere tronul de la turci
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
problematică avea un caracter special, fiind vorba despre o practică larg răspândită la toate categorii sociale și se manifesta, în cazul mioritic, sub formula testamentului verbal, desemnat de "limba de moarte". Spectrul pedepsei, în maniera blestemului, căpăta aici rolul central, excepționalitatea momentului determinând, ca în majoritatea cazurilor, acestea să servească unui ideal comun sau să exprime dorința de iertate și compasiune. Arhimandritul punea problematica în directă conexiune cu morala, bunuț simț și ordinea publică, considerând că : "1. Dacă ea nu depășește
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
amurg; ca și astrul care pogoară, el este superb, fără căldură și plin de melancolie”. Voluptatea singurătății morale, refuzul comunicării, răceala și sterilitatea sunt trăsături satanice, cărora masca impecabilă a dandy-ului le sporește puterea de fascinație. Individul, conștient de excepționalitatea sa, subliniază prin semne, variabile de la o epocă la alta, neaderența lui congenitală la spiritul vremii sale, separația radicală, prin mijlocirea disprețului, Înțeles ca o tehnică ascetică de apărare a unicității sale, de indistincția și trivialitatea celorlalți. La Byron, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a recunoaște existența în fiecare om a unui grad de creativitate ce poate fi dezvoltat și valorificat. „Creativitatea este ca o stare individuală sau de grup, cu dinamică specifică, ce difuzează și se integrează în fenomenul unitar mai larg, al excepționalității umane, în interdependență cu alte stări, saturate preponderent de factori cognitivi, motivaționali, 6 afectivi și atitudinali. Această stare conduce la apariția unui produs nou și original, cu valoare în mediul comunității de referință, la un anumit moment. ” ( Carmen Crețu, 2005
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
acceptarea violenței împotriva femeii era susținută într-o oarecare măsură de legitimitate. În interiorul familiei, violența era considerată un comportament legitim al soțului sau tatălui și, ca urmare, uneori, tolerată chiar de femeile asupra cărora era îndreptată și, implicit, de comunitate. Excepționalitatea cazurilor de divorț a indus o acceptare crescută a soției față de comportamentele violente ale soțului. Pe de altă parte, având în vedere că ordinea socială se bazează pe principiul nonintervenției comunității în problemele de familie, deși dezaproba anumite cazuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
el este dator să reflecteze. Acesta este punctul cel mai important: dincolo de constatarea istorică, sociologică și chiar economică a unui statut aparte în diviziunea muncii, este esențial ca toate profesiile culturale să fie privite ca repetiția în undă a acestei excepționalități. Toate vor și pot să se perceapă ca elemente care o exprimă. Ele par a vrea să se inspire, pentru a obține un beneficiu, din charisma artistului și a creatorului, în diferite grade. Prin acest fapt le putem recunoaște. El
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
de Artă Plastică Contemporană din Bordeaux, conservat ca antrepozit tocmai fiindcă fusese transformat în muzeu). Astfel, statul nu ezită să sustragă bunurile din dreptul comun sau din cel comercial. El defiscalizează, în parte, bunurile și locurile. În cercetarea sa despre excepționalitatea bunurilor culturale, juristul Jean-François Poli (1996) arată, în primul rând, că protejarea înseamnă integrare în patrimoniul național. Astfel, controlul deplasărilor (vamă), acordurile de licență, dreptul de preempțiune și cel de retenție, regimul de interdicție a exportării arhivelor, restricțiile de circulație
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
că protejarea înseamnă integrare în patrimoniul național. Astfel, controlul deplasărilor (vamă), acordurile de licență, dreptul de preempțiune și cel de retenție, regimul de interdicție a exportării arhivelor, restricțiile de circulație supun bunurile culturale aparținând statului unui regim derogatoriu fondat de excepționalitatea și inalienabilitatea bunurilor. Dar, în al doilea rând, autorul evidențiază îndatoririle de protejare care decurg pentru stat, articulându-le în jurul mizelor de cultură și socializare. "Clasările patrimoniale", serviciile pedagogice de arhivă ilustrează efectele sociale ale acestei integrări în patrimoniul statului
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
decât în cea a lui "a spune". Oricum ar fi, conservarea și restaurarea par să constea în recalificarea bunurilor protejate. Tot cu aceste ocazii, bunurilor le poate fi atribuită o altă finalitate. În definitiv, prin cele două forme, înscrierea în excepționalitate și conservarea stării bunurilor culturale, statul, care deține monopolul, acționează asupra timpului, a spațiului și a numărului. Valorizarea Obiectivele După dobândirea, conservarea și protejarea de către puterea publică, urmează timpul valorizării. O cultură nu poate exista fără publicuri care să permită
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
fundament al principiului său personalitatea autorului, în contrast cu proprietatea industrială și cu dreptul brevetelor. Este o distincție esențială prin efectele ei sociale (Moulin, 1999, în legătură cu fotografia, și mai ales Edelman, 1989). Unii sociologi au analizat în detaliu munca de construire a excepționalității artiștilor, fie prin inventarea mitului romantic, strict contemporan revoluției industriale (Heinich, 1991), fie prin dezvoltarea grupurilor de avangardă (Heinich, 1998). Producerea generalității Fie că e vorba de "reputație" (Becker, 1988; Moulin, 1992; Benhamou, 2002), de "vizibilitate" (Moulin, 1992), de "notorietate
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
de sfârșit de secol. Zola îi reproșează lui Balzac caracterul hiperbolic, iar lui Stendhal caracterul genial al personajelor lor. În această ordine de idei, pertinenta ne pare observația Ninei Melic-Sarkisova că pozitivismul nu l-a împiedicat pe Zola să recunoască "excepționalitatea" [ p.66] că una dintre tendințele artei moderne, având în vedere potențialul sau constructiv, care permite că epoca să se rezume în imagini ale persoanelor care se deosebesc din mulțime. Unul din aceste personaje "excepționale" este femeia pariziana. Acest personaj
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
publice (regina R&B-ului, prințesa Caragea etc.), mai mult sau mai puțin onorabile, gratulate cu un apelativ folosit cu precădere în scopul de a eroda și discredita Casa Regală și abia apoi, poate, în unele cazuri, de a marca excepționalitatea. Acestei campanii insidioase i s-a alăturat și o parte a intelectualității publice care, după voluptatea și vioiciunea afirmării unui discurs anti-comunist atunci când, finalmente, "se dăduse voie de la poliție", se descoperea acum visceral antiregalistă. Regele le era acestor bonjuriști dâmbovițeni
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Întâmplător, multe cărți tratând problema morții vorbesc fie de o „experiență” (vezi Paul-Ludwig Landsberg, Supra, nota 12), fie de o „revelație” (ca În cartea clasică a lui Lev Șestov 16). Pe cât de banală În natură, ea dovedește un caracter de excepționalitate odată intrată În studiu și devenită obiect al contemplării filozofice. Caz particular al morții, sinuciderea trebuie judecată, paradoxal, În contextul mai larg al vieții. Trebuie, de asemenea, făcută distincția Între un comportament suicidar 17 și sinuciderea ca atare. Comportamentul sinucigaș
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
refuza să admiți că dorința ta Își poate găsi o cale de satisfacere definitivă. Sinucigașul e un obsedat al termenelor lungi, iar invocarea fericirii de moment nu face decât să amplifice drama secretă În virtutea căreia el Își percepe unicitatea și excepționalitatea. Rupturi, violențe, catastrofe Emile Durkheim extinde studiul sinuciderii la o „realitate morală”26, care acționează asupra mecanismelor de rezistență ale individului. Din perspectivă sociologică, aceasta nu e decât o redefinire a „realității colective” a psihanalizei. Ea ar fi una din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
părere despre sine a autorului, măcar atenția ieșită din comun față de propria personalitate, devenită centru al fantasmărilor confesive. Amorul-propriu este, aproape În toate cazurile, mecanismul care declanșează „compoziția” autoportretului, pentru simplul motiv că, scriindu-l, autorul dorește să probeze ceva: excepționalitatea persoanei sale sau, În orice caz, dorința de a ieși din banal, din serie, din obișnuitul biografiei comune. Aceste considerații nu exclud, firește, pozițiile contrarii. Cei mai mulți autori de jurnale sunt conștienți de interpretarea ce se poate da gestului lor. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Ovidiu față de Augustus. De acest fel par a fi mai ales versurile: Nec mea decreto damnasti facta senatus, Nec mea selecto iudice iussa fuga est, care pot exprima într-adevăr o considerație specială a lui Augustus față de poet, dar și excepționalitatea deciziei augustane care nu a ținut cont de nicio limită a justiției formale, a procedurii. Tocmai în acest ultim sens crede Concetto Marchesi că trebuie interpretate versurile iar noi nu putem spune că el se înșeală întrutotul. Tot el subliniază
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
destrăbălat de mâncare și băutură este stabilizat sub forma ospețelor comune. Participarea generalizată la excesele carnavalești dispare - acum, cea mai mare parte a orășenilor se comportă ca „public”, consumator pasiv al unui spectacol, preocupat de identificarea elementelor de divertisment sau excepționalitate estetică. Doar un număr limitat de „eroi” ai carnavalului, care s-au pregătit minuțios, performează scenariul ritual. Prin acest proces istoric, carnavalul „originar” a fost supus unor operații de represiune, marginalizare, sublimare estetică și fragmentare („Totul ne invită să privim
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]