337 matches
-
căreia adjectivele afective nu au un semnificat bine delimitat: este periculos să se stabilească diferențe nete între respingător, dezgustător, execrabil... sau minunat, splendid, genial... J.-C. Milner (op.cit.) asociază această distincție dintre două tipuri de adjective cu cea dintre structurile exclamative și interogative, a căror interpretare este complementară. Dacă enunțătorul pune o întrebare, adică cere o informație, este pentru că el ignoră valoarea de adevăr a propoziției și așteaptă ca răspunsul să plaseze sau nu grupul nominal în categoria vizată; astfel, când
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mod superlativ. Prin urmare, este suficient ca interogația să devină "retorică" (să formeze o aserțiune deghizată) ca să facă să apară cele mai subiective adjective. Dacă: * ? Luc este minunat? pare ciudată, întrebarea retorică: Luc nu este minunat? este perfect naturală. Contextele exclamative și interogative permit o clasificare a interpretărilor "subiective" și "obiective". Dacă anumite adjective (cf. drăguț) sunt compatibile cu ambele interpretări, în funcție de cotext, altele sunt mai stabile: prin excelență, minunat este subiectiv și pătrat este obiectiv. De aceea, acesta din urmă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
față de momentul enunțării și se opune, de exemplu, proceselor orientate spre viitor (Am de scris, o să mă întind). În al treilea paragraf, fragmentul median, Ce de-a evenimente... Ce bine se simte Piciul!, nu ține de prezentul narațiunii. Aceste enunțuri exclamative sunt asumate de personaj sub forma "discursului indirect liber", datorită faptului că absența punctuației marchează faptul că este vorba despre discursul direct (cf. cap. al V-lea). Ultimul paragraf continuă pe modul non-ambreiat, însă la perfectul simplu asociat cu pronumele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
afectelor actorilor, naratorul utilizează două procedee distincte, dar convergente: femeia scoate exclamații, iar bărbatul devine centrul de percepție, după cum se subliniază în fraza: "a continuat să-i privească expresia feței", care indică retrospectiv că bărbatul este focalizatorul descrierii precedente. Enunțul exclamativ repetat de două ori: "Cât e de frumos!" prezintă două avantaje: o face chiar pe femeie să recunoască obiectul care constituie centrul dispozitivului masculin, erecția, și ne oferă accesul la afectele unui personaj conform exigențelor cooperării sexuale. La modul general
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
talentului (Chandler, 2000, p. 17). Zece ani după această săgeată înfiptă în punctul vital al industriei filmului, în 1949, viața de la Hollywood i se pare „falsă”. Pe de altă parte, caracterul social-utopic al Hollywoodului îl determină să scoată și semne exclamative: Hollywoodul e singura industrie din lume care-și plătește muncitorii cu salarii pe care le au doar capitaliștii sau marii directori din industrie (Chandler, 1981, pp. 38-39). Această viziune duală, ce pune în evidență atât binefacerile materiale, cât și ireparabilele
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
legate prin înțeles; 64 exprimarea se realizează prin propoziții bine îmbinate. Pentru început elevii alcătuiesc propoziții pe baza unor imagini, învățătorul dirijându-le observația și gândirea. Apoi se trece la alcătuirea și la folosirea propozițiilor afirmative, negative, enunțiative, interogative și exclamative. După multe exerciții, elevii ajung să înțeleagă definiția propoziției așa cum este dată la clasa a III-a: o comunicare orală sau scrisă. Prin lecții bine organizate, elevii însușesc cunoștințe despre formularea și scrierea propoziției simple și dezvoltate. Apoi se trece
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
ce ușurință vă hrăniți din vomiturile de ieri, apostole!". De altfel, substituirea numelui cu apelativul ironic accentuează ideea diferenței grotești între statutul imaginar în text ca autoproiecție a adversarului -, și cel real, declasant și amendabil din perspectiva polemistului-pamfletar. Uneori, enunțul exclamativ constituie o punte tactică între o secvență ambiguizată de ironie și o alta referențială, tranzitiv asertată: "Ei! lăsați-mă să spun adevărat. E pasiunea simpliștilor și a mărginiților, de a simplifica totul la unic și de a-l mărgini la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Centrează mesajul pe emițător, trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacitățile cognitive și cultura emițătorului. *Scop: exprimă atitudinea vorbitorului față de conținutul enunțului, a stării interne a emițătorului. *Ea se se exprimă prin: verbe și pronume la persoana I, interjecții, enunțuri exclamative, prin lungirea emfatica a sunetelor, folosirea diminutivelor și augmentativelor, preferința pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziția vorbitorului. *O întâlnim în poezie, dar și în eseu, publicistică, memorialistică confesiuni, comentarii, interpretări critice etc. *Ex: Ah, când
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
cu scopul de a trezi la revizuirea vieții). Posibilitățile de a modula flexibilitatea limbajului sunt încă multe și fac referință și la alte registre ce se pot activa pentru a spune Cuvântul, despre care putem aduce numai câteva clarificări: interogativ, exclamativ, propozitiv, exortativ, dojenitor, imperativ. - În sfârșit trebuie să știm să concluzionăm, surprinzând chiar cu un pic de anticipare a timpului, cu un climax chibzuit sau de îndemn, cu o idee vivace, pătrunsă de sens și mnemotehnică, cu o întrebare gravă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în însemnările de drum din volumele Raite prin țară (1926), Impresii din Italia (I-II, 1930-1938), Peste hotare (1931). El este un descriptiv, care nu știe totdeauna să aleagă semnificativul, povestind cam fără nerv și plutind nu o dată în generalități exclamative. Se simte totuși prezența filosofului și a moralistului, care sondează dincolo de aspectul „turistic”, producând reflecții interesante, bunăoară asupra specificului unei țări sau numai al unui loc („l’esprit d’épargne” al locuitorilor din Lyon), asupra modului de viață al unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288800_a_290129]
-
încolți iar, insidioasă, o neliniște. Și-atunci, ca să-și risipească orice dubiu în legătură cu realitatea stării sale de libertate, apucă o piatră de pe marginea drumului și o repezi interogativ către becul felinarului ce străjuia șoseaua. Pocnetul resemnat al plexiglas-ului punctuă exclamativ concluzia ce se impunea: distrug cu impunitate, deci sunt liber de-adevăratelea! Pfui, bine mai e să-ți iasă pasența! Îl bântuiau încă imaginile neputinței umane înconjurate de aura splendorii artistice, așa cum îl întâmpinaseră ele în expoziția de fotografie a
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
inaugurale, sunt se întărise de păzea! precum eu de însumi - și asta cu o naturalețe discutabilă, căci deja prin el simpla supraviețuire cerea novator garanția respectului. Ne-a fost oare înmânat, sau am subtilizat acel obiect insurecțional dătător de greutate exclamativă timidului sunt? Disputată de tenebrele începutului, mai fiecare respirare umană trebuie să fi fost sustrasă voiei întâmplării - desigur, însăși existența noastră în ceea ce are ea mai specific uman. Un fior plăcut izvorâ în mâna lui Bart din metalul prelucrat anume
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mă scol eu însumi din genunchi / Să-Ți fiu coroană verde, să-Ți fiu trunchi? / [...] Eu, cel bolnav de bine și de rău,/ vrei să mă-nalț aici în locul Tău”. Starea dominantă este cea așezată sub semnul întrebării, nu cea exclamativă. Iată o adaptare a motivului abissus abissum invocat: „Abis ești, Doamne. Însă nu mi-e teamă:/ abisul sufletului meu Te cheamă.// Chemare fără glas și fără țintă,/ minciuna mea azi nu mai vrea să mintă.// De-aceea-ntreb: De ce să se agațe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Foc!, La dracu!, La dreapta!, La muncă!, Noroc!, Poftă bună!, Sănătate!, conținând cuvinte sau combinații de cuvinte cu independență sintactică, care altfel nu sunt interjecții, ci alte părți de vorbire, folosite în aceste roluri în urma izolării lor durabile din propoziții exclamative (Dați-mi ajutor!, Îți doresc să-ți fie (sau să ai) bună ziua!, Stați drepți!, Întoarceți-vă la dreapta!, Treci la muncă!, Să ai poftă bună! etc.), devenite prin condensare propoziții nominale; o reducție suplimentară are loc uneori în vorbirea colocvială
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
cum îl recomandă Ion Pop - un „poet al meditației grave și al emoției supravegheate de intelect, la care confruntarea dintre scris și trăit deține o poezie centrală”. Poetul refuză revărsarea necenzurată a sentimentelor, având reticențe față de ceea ce criticul numește „întâmpinarea exclamativă”, sechelă taxată ironic într-un vers: „Pubelele de pe mal sunt pline de exclamații reziduale”. Înscriindu-se într-un dialog explicit și implicit cu cărțile, el mărturisește preocuparea pentru strunirea verbului prin travaliu: „Scriu cu aceeași grijă cu care sărut o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Afganistan Încredințată lui Allard trebuia să-i parvină la Bordeaux, unde soseau vasele din Oceanul Indian, precum și la Marsilia, de unde plecau unele În Ceylon, În timp ce Alecsandri, În drum spre Africa la 1839, se plimba pe chei invocând „raiul Indiei” și regretând exclamativ că nu se Îmbarcă - pentru a Înlocui poate acea Călătorie În Africa cu o descriere a „Celui mai frumos loc pre pământ”6, dacă nu cu Povestiri adevărate din voiajele mele prin Indii și Insula Ceilon supranumită Raiul Pământesc 1
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
sintactică și coerența semantică a enunțului sunt asigurate de predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive, fie situându-se în vocativ (cu diferite valori semantice, condiționate de desfășurarea funcțiilor conativă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
115), când guvernează sintagme cu determinări atributive: „Blestemată politică! un moment n-ai pace!...” (Ibidem, p. 159), „E tare... tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului.” (Ibidem, p. 139) sau când este însoțit de un pronume exclamativ: „A! Ce nenorocire!” (Ibidem, p. 118) Când predicația se realizează prin intermediul unui predicat, substantivul poate ocupa diferite poziții sintactice: Este centru al unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intră, ca și substantivul, în cele două tipuri de enunțuri, cu intonație predicațională de natură suprasegmentală și cu predicația realizată prin intermediul unui predicat. Predicația se realizează prin mijloace de natură suprasegmentală, când adjectivul realizează, în solidaritate cu substantivul, enunțuri nominale exclamative. Aceste enunțuri se pot înscrie, printr-o relație de incidență, într-un enunț complex sau se pot caracteriza prin autonomie. Se înscriu, ca termeni secunzi, de natură subiectivă, în desfășurarea enunțului complex sintagmele nominale situate în cazul vocativ; adjectivul poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dulce.” (Ibidem, p. 199) Vocativul caracterizează numai persoana a II-a și se întrebuințează, de regulă, în propoziții imperative: „Stihii a lumei patru, spuse lui Arald,/Străbateți voi pământul și a lui măruntaie” (Ibidem, p. 94) sau în propoziții asertive exclamative: „O tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi,/Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!” (Ibidem, p. 80) Genitivul se caracterizează printr-o serie de deosebiri între persoanele I și a II-a, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interogative retorice, pronumele interogative corespund, semantic, unor pronume negative: „Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?” (M. Eminescu, I, p. 151), „Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar?” (Ibidem, p. 83) În enunțuri exclamative, pronumele ce devine mijloc de marcare a exclamației, fără conținut semantic propriu și fără funcție sintactică: „Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii,/ Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te ații?” (Ibidem, p. 157) ADJECTIVUL
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
credem că făptura normală a omului este cea anume făcută ca să vadă adevărul?” (M. Eminescu); „- Și el o pipăie. Cu ce drept modul nostru să fie cel adevărat și al lui cel fals?!” (M.Eminescu) • disprețul; în propoziții interogative sau exclamative: „Să colaborez eu la «Moftul»? Să-mi prostituiesc pana cu pornografii și insanități? A!” (I.L. Caragiale) • regretul; în propoziții interogative retorice: „Eu atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? Mă abat pe la tei...” (I. Creangă); „Să nu fi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce.” (M. Eminescu) Observații: În strânsă legătură cu valoarea de imperativ a conjunctivului prezent se află valoarea optativă, cu deosebire frecventă în limba vorbită (este o caracteristică a stilului oral), în enunțuri exclamative, în diferite urări: „- Să trăiești! cu români ca tine n-am teamă!” (I.L. Caragiale) „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se prețuiască...” (I. Creangă) sau în imprecații (unde, de cele mai multe ori, reia un potențial-optativ): „Fir-ați ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de timp de relație. Ca timp absolut, situează acțiunea verbală într-un moment anterior momentului comunicării: „Oare să nu fi fost vreo temere ascunsă de Stângă, bărbatul Floarei...?” (D. Zamfirescu) Valoarea de timp absolut se manifestă în propoziții interogative sau exclamative. Când se întâlnește în propoziții enunțiative neexclamative, construcția este, de fapt, eliptică. Conjunctivul este în aceste contexte un timp de relație, numai că termenul de referință, altul decât prezentul comunicării, nu s-a mai exprimat sau s-a exprimat dar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]