414 matches
-
230.000 de soldați ai armatei regulate cu 183.000 de rezerviști, iar Armata teritorială numără 270.000 de oameni - un total de 683.000 de oameni. Ca urmare a invadării Poloniei de către Germania Nazistă de pe 1 septembrie 1939, Forța Expediționară Britanică a fost trimisă la jumătea aceleiași luni să ocupe poziții la frontiera franco-belgiană. Amplasarea primului val al BEF s-a închiat pe 11 octombrie 1939, când în Franța fuseseră desfășurați 158.000 de militari. Secretarul de stat pentru apărare
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
serie de ofițeri de rang înalt, printre care Erich von Manstein, Heinz Guderian sau Karl Dönitz, au considerat că neordonarea în timp util de către Înaltul comandament german a unei ofensive puternice la Dunkerque, care ar fi dus la eliminarea Forței Expediționare Britanice, a fost una dintre cele mai mari greșeli ale germanilor de pe frontul de vest. După începerea evacuării de la Dunkerque, atenția lui Churchill și a Marelui Stat Major a fost înderptată spre unitățile care fuseseră izolate în sud de înaintarea
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
în care apărare franceză ceda presiunii atacului, să creeze o „redută” în peninsula Bretania. Generalul Alan Brooke a fost rechemat la Londra pe 29 mai, fiind numit la comanda trupelor din sud, care au fost cunoscute ca a doua Forță Expediționară Britanică. În plus față de aceste forțe care se aflau deja în Franța sau care erau în deplasare către prozițiile din sud, Brooke a cerut ca Divizia a 3-a mecanizată a lui Montgomery, care se reîntorsese de la Dunkerque, să fie
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
1943 de către „Șeful Statului Major al Comandantului Suprem Aliat” (COSSAC), generalul locotenent Frederick E. Morgan, secondat de adjunctul său american, generalul maior Ray Barker. Planul a fost adoptat și adus la zi în ianuarie 1944 de „Cartierele Generale ale Forțelor Expediționare Aliate” (SHAEF), conduse de generalul Dwight D. Eisenhower. Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
fortificată și în același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul forțelor germane. În noiembrie 1943, generalul Eisenhower a fost numit Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate din Europa Occidentală. În ianuarie 1944, generalul britanic Bernard Montgomery a fost numit în funcția de comandant al Grupului de Armate al 21-lea, care avea în subordine toate forțele terestre, și a fost însărcinat cu dezvoltarea planului de
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
de nave. 6.938 de vase erau împărțite în 1.213 vase de război, 4.125 vase de transport (vase de debarcare) și 1.600 vase de sprijin, dintre care unele erau vase comerciale neînarmate. Comanda supremă a Forței Navale Expediționare Aliate era asigurată de amiralul Bertram Ramsay. Forța navală a fost împărțită în două flote separate: cea vestică, sub comanda contraamiralului Alan G Kirk și cea estică, sub comanda contraamiralului Philip Vian. Navele de război asigurau protecția transporturilor împotriva atacurilor
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
care se aflau în vest pe 6 iunie (Divizia a 11-a Panzer și a 19-a Panzer) nu au intrat în luptă în Normandia. Chiar mai înainte de declanșarea invaziei, generalul Eisenhower a transmis un mesaj istoric tuturor soldaților Forței Expediționare Aliate. Se spunea printre altele: Factorul final care a determinat data declanșării debarcării a fost prognoza meteorologică. În această fază a luptelor, submarinele germane fuseseră practic alungate din Atlantic, iar stația lor meteorologică din Groenlanda fusese închisă. Aliații aveau un
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
americani denumesc luptele începute pe 25 iulie „Campania din nordul Franței” și includ în această campanie și luptele pentru închiderea pungii de la Falaise, pe care britanicii, canadienii și polonezii le consideră parte a Bătăliei pentru Normandia. Cartierul General al Forțelor Expediționare Aliate (SHAEF) din Londra și guvernele aliate au fost foarte nemulțumite de încetineala cu care s-a desfășurat înaintarea în fazele de început ale campaniei. Lipsa unor progrese rapide a fost pusă pe seama naturii terenului în cadrul căruia se desfășura atacul
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
exploata la maximum superioritatea lor economică. Pentru a răspunde amenințării germane - un atac principal în Țările de Jos, care ar fi ocolit fortificațiile de pe Linia Maginot - Gamelin avea intenția să trimită cele mai bune unități ale armatei franceze, alături de Corpul expediționar britanic, în nord, în regiunea râului Dyle, la est de Brussels. Planul original al germanilor corespundea în cea mai mare parte așteptărilor lui Gamelin. Prăbușirea în Belgia a unui avion ușor la bord doi ofițeri germani, care aveau asupra lor
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
Jos. Comandamentul aliat și oamenii politici de frunte, după ce au intrat în posesia planului de invazie inițial, au fost foarte siguri că pot obține victoria împotriva germanilor în chiar primele faze ale războiuliu. Spre deosebire de ei, generalul Gamelin și comandantul corpului expediționar britanic, John Vereker, au considerat corect că germanii vor concepe un alt plan de atac în locul celui deconspirat. Treptat, Gamelin a ajuns la concluzia că germanii vor încerca o străpungere cu ajutorul unei concentrări ample a forțelor lor mecanizate. Era puțin
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
sud, francezii puteau aduna foarte puține tancuri funcționale. Weygand s-a deplasat pe calea aerului la Ypres pe 21 mai pentru ca să convingă forțele aliate din nord de viabilitatea planului său. În aceeași zi, pe 21 mai, un detașament al Forței Expediționare Britanice comandate de generalul Harold Edward Franklyn a încercat să încetinească ofensiva germană sau poate chiar să taie și să izoleze vârful ofensivei armatei naziste. În timpul luptei de la Arras, tancurile grele britanice Matilda și-au demonstrat superioritatea în fața blindatelor și
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
cu cele mai bune arme grele sau tancuri. Weygand avea de apărat un front uriaș, de la Sedan la Canalul Mânecii. Guvernul francez și-a pierdut încrederea în victorie, în special după momentul în care britanicii au început să-și evacueze corpul expediționar. Germanii au lansat sloganul ironic propagandistic; „Britanicii vor lupta până la ultimul francez!” Germanii au reluat ofensiva pe 5 iunie în regiunea Somme. Atacul blindatelor germane a străpuns linia franceză plasată de Weygand în vederea apărării capitalei. Pe 10 iunie, guvernul francez
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
modern prin intermediul programului Lend-Lease pentru reechiparea a o divizii. Acest fapt a permis francezilor să returneze echipamentul împrumutat de la britanici. În acest moment unitățile FFL și fostele unități vichyiste trecute de partea Aliaților s-au unit pentru a forma [[Corpurile Expediționare Franceze (1943-1944)| Corpurile Expediționare Franceze]]. FFL a dispus de suficienți piloți, proveniți în principal din bazele aeriene din coloniile africane, pentru a forma mai multe escadrile care au acționat în Anglia și Africa de Nord. Francezii au folosit la început aparate de
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
pentru reechiparea a o divizii. Acest fapt a permis francezilor să returneze echipamentul împrumutat de la britanici. În acest moment unitățile FFL și fostele unități vichyiste trecute de partea Aliaților s-au unit pentru a forma [[Corpurile Expediționare Franceze (1943-1944)| Corpurile Expediționare Franceze]]. FFL a dispus de suficienți piloți, proveniți în principal din bazele aeriene din coloniile africane, pentru a forma mai multe escadrile care au acționat în Anglia și Africa de Nord. Francezii au folosit la început aparate de zbor de diferite tipuri
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
locul unde se spune că pușcașii marini și-ar fi luat porecla de ""Teufelshunde"" ("Câinii-diavoli", în ), datorită agresivității cu care atacau. Un raport german oficial spunea despre pușcașii marini că sunt „viguroși, încrezători și trăgători remarcabili...” Generalul Pershing, comandantul Forțelor Expediționare Americane a spus că „cea mai mortală armă din lume este pușcașul marin și arma lui”, și că „bătălia din pădurea Belleau a fost pentru SUA cea mai mare bătălie de după Appomattox și cea mai considerabilă ciocnire pe care au
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
asigura retragerea autorităților statului și a Armatei Române în Moldova. Un aspect puțin cunoscut este faptul că pe aliniamentul Bordei Verde - Viziru s-a dat în perioada Crăciunului anului 1916 prima mare confruntare motorizată de pe teritoriul României dintre trupele Corpului Expediționar Otoman și aflat în compunerea Diviziei Rusești de Mașini Blindate, care apăra acest aliniament. Soldații care au luptat în război aveau să fie împroprietăriți prin reforma agrară din 1921. Împroprietărirea s-a făcut prin exproprierea moșiei Bordei Verde aparținând Eforiei
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
a acestora, precum și de asigurare a finanțării operațiunilor. În acest scop, a fost trimisă de către Guvernul României o Comisie Militară, care a ajuns în estul Siberiei în aprilie 1920. În luna mai a ajuns și Legiunea - aflată în ariergarda corpului expediționar, la Vladivostok. În lunile mai, iunie și august 3 eșaloane - primele 2 conținând majoritatea efectivului rămas (aproximativ 2.500 de militari ai Legiunii), au fost îmbarcate spre țară și au fost primite cu onoruri în România întregită. Până la încheierea sarcinii
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România în contextul intrării în compunerea ei a noilor provincii (Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat), în anul 1919 a preluat repatrierea tuturor acestora - atât a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
un total de circa 23.000-24.00 de persoane, din care au fost peste 20.500 de ardeleni, 2.400 de bucovineni și câteva sute de persoane - membri ai familiilor de ofițeri, basarabeni, precum și alții. Generalul Janin care comanda forța expediționară aliată antibolșevică din Siberia a estimat în martie 1919, un număr de 10.000 de prizonieri de origine română încă prezenți în arealul siberian (incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea Română"). Cifra luată în calcul de către Guvernul Român
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în cinci eșaloane feroviare și două trenuri blindate, Legiunea continua să formeze ariergarda corpului expediționar și a ajuns la Vladivostok pe 18 mai 1920. Aceasta s-a întâmplat în pofida unor manevre de întârziere coordonate de cehi - care controlau traficul feroviar în sector și care au oprit eșaloanele în stația feroviară Pogranicinaia (la jumătatea distanței dintre
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
aliate au fost cantonate în Creta după declanșarea invaziei italiene în Grecia pe 28 octombrie 1940. Deși atacul inițial al italienilor a fost respins cu succes de eleni, atacul declanșat de germani a dus la ocuparea Greciei și evacuarea corpului expediționar aliat din Grecia continentală. Evacuarea a fost făcută cu ajutorul navelor Royal Navy, o parte a soldaților fiind transportați în Creta, pentru întărirea garnizoanei de aici. Controlul asupra porturilor și aeroporturilor insulei Creta asigura britanicilor controlul asupra estului Mediteranei și posibilitatea
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
de scurtul răgaz dat de marina britanică pentru a restaura controlul colonial în Antile. Expediția, care părea un succes la început, s-a terminat cu un dezastru, comandantul francez, cumnatul lui Bonaparte, Charles Leclerc, murind de febra galbenă, întreaga forță expediționară fiind decimată de boli și de atacurile feroce ale rebelilor. Ostilitățile dintre Marea Britanie și Franța au reînceput pe 18 mai 1803 cu declarația de război a Angliei. Țelurile aliaților s-au schimbat de-a lungul conflictului: nu numai că trebuiau
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Asediul orașului Calais a fost o bătăile dusă pentru controlul orașului și portului Calais în timpul blitzkriegului german prin care Wehrmachtul a ocupat nordul Franței în 1940. Luptele au precedat cu puțin evacuarea britanicilor din BEF (Corpul Expediționar) prin Dunkerque în timpul Operațiunii Dynamo. Cele două operațiuni au fost subiect de dezbateri pentru multă vreme, existând păreri conform cărora sacrificarea garnizoanei britanice de la Calais a fost un preț prea mare plătit pentru reușita evacuării de la Dunkerque Pe 10 mai
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
Calais, Boulogne și Dunkerque (portul belgian Ostend fiind uneori luat în calcul). Acestea sunt porturi destinate în special transportului de persoane și, doar într-o mai mică măsură, celui de mărfuri. Atunci când au fost făcute planurile pentru desfășurarea unităților Corpului Expediționar Britanic (BEF), Marele Stat Major Imperial s-a folosit de experiența pe care o căpătase în prima conflagrație mondială. BEF folosise „porturile Canalului” ca principale baze logistice, chiar dacă ele se aflau la doar 30-40 km de linia frontului. Dacă germanii
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
Ofensivei din primăvara anului 1918 să străpungă liniile aliate și să cucerească aceste porturi, sau dacă doar ar fi reușit să le amenințe funcționarea, trupele britanice s-ar fi aflat într-o situație disperată. Din acest motiv, în 1939, Corpul Expediționar Britanic și-a plasat bazele mult mai la vest, în principal în porturile Le Havre și Cherbourg. Calais și celelalte porturi „ale Canalului” au fost folosite doar pentru transporturi mici ale personalului sau mărfurilor. Britanicii nu au pregătit din acest
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]