155 matches
-
editate, unele on line altele pe hârtie, dar toate de calitate literară. De aici, de la cunoașterea reciprocă a versurilor noastre și până la experiența colajelor poetice realizate nu a mai fost decât un pas, o carte, două cărți.Se știe că experimentalismul poetic are o mai mare posibilitate de abordare în mediul virtual. Comunicarea electronică deznoadă inspirația și exprimarea, provoacă, riscă, omul din spatele monitorului are un scut, o ecranare și de aceea, apărat, purcede la un dialog literar dezinhibat. Mai lipsită de
CRISTINA ŞTEFAN [Corola-blog/BlogPost/379129_a_380458]
-
europeni importanți ai secolului, face ca ei să devină pentru avangardă românească mai degrabă modele decât obiect al polemicii. Este sugerată și utilitatea preluării în descrierea acestui fenomen a unor formule curente în critică italiană, cum ar fi aceea de „experimentalism”. Poezia română contemporană, în special cea a tinerilor autori, beneficiază la C. de o lectură competența și entuziasta, care își propune să integreze fenomenul în spațiul cultural european. Elocventa este antologia Nuovi poeți romeni (1986), îngrijita în colaborare cu Marin
CUGNO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286563_a_287892]
-
de proză), el tatonează propriul teritoriu imaginar, împrăștie în discursul evaluativ mininarațiuni personale, reverii critice și digresiuni, practică limbajul aluziv, jocurile lexicale, ironia și alterizarea eului critic, într-un cuvânt, face o „critică artistică”, situată între hotare. Dispoziția histrionică și experimentalismul jovial ar fi notele dominante în volumul de debut, unde aplicațiile la caragialeanism sunt urmate de o suită de parodii critice în care C. se joacă (absolut convingător) de-a Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu ș.a., scriind despre N. Breban
CONDURACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286360_a_287689]
-
Rabbi Haies Reful, urmat de Tezaur bolnav (1936), Moartea nimănui (1939) și Domnița Ralu Caragea (1939). Dualitatea conștiinței, luciditatea interogațiilor, adâncind prăpastia dintre eurile care locuiesc ființa umană, sunt tot atâtea „fapte” care structurează subiectul romanelor, înscriindu-se între coordonatele experimentalismului, ale autenticismului din anii ’30-’40. În Rabbi Haies Reful, personalitatea protagonistului se reflectă dual prin perspectiva din care este percepută: cea a discipolului său și cea a faptelor săvârșite de el însuși într-un târg prăfuit din Moldova. Este
MANOLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287992_a_289321]
-
pe fondul opoziției manifeste față de avangarda istorică, acuzată de membrii Grupului ’63 de superficialitate și ineficiență. Vechiului avangardism al „generației lui Vulcan” (metafora îi aparține lui Umberto Eco), eșuat în gesturi și atitudini nihiliste și în sterilitate, îi este contrapus experimentalismul „generației lui Neptun”. Urmărind ideile grupului din perspective complementare - estetică, lingvistică, sociologică, ideologică -, I. pune în lumină atât conținutul novator, cât și punctele slabe ale manifestelor neoavangardiste, datorate unor abordări sociologizante dogmatice, tributare esteticilor marxiste ale lui Georg Lukács și
IONESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
forme ale memoriei generice în literatură, București, 1989; ed. 2, Iași, 2000; Omul supt vremi. Eseu despre Marin Preda, romancierul, București, 1993; Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, 1994; Apărarea și ilustrarea criticii, București, 1996; Interpretarea fără frontiere, Cluj-Napoca, 1998; Experimentalismul literar postbelic (în colaborare cu Gheorghe Crăciun și Ion Bogdan Lefter), Pitești, 1998; ed. (Experiment în Post-war Romanian Literature), Pitești, 1999; Ștefan Bănulescu, Brașov, 2000; Principii de semiotică a culturii, București, 2000; Cultura: modele, repere, perspective, București, 2002; Mihai Eminescu
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
tip expresionist, pentru care "autodefinirea estetă, livrescă și halucinant implicată" (ca la Constantin Hrehor) nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția la "simplele și descărnatele experimente textualiste" de care s-ar face vinovați optzeciștii bucureșteni este constantă și aproape că funcționează ca o cumpănă a apelor. De "partea cealaltă", în afară de incriminații "Mircea Cărtărescu et compania", Fețele poeziei, p. 170, (considerat
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
și era rudă cu Istrate Micescu și cu Ion Pillat. S. urmează la Târgoviște școala primară și Liceul „Ienăchiță Văcărescu”, absolvit în 1948. Rămâne orfan de tată la vârsta de zece ani. Are preocupări literare precoce, cu înclinare către avangardism, experimentalism, parodie etc. Împreună cu Radu Petrescu, Costache Olăreanu și alți adolescenți târgovișteni, redactează reviste-manuscris într-un singur exemplar („Apollo”, „Carnet literar”, „Cântece noi”, „Cloșca cu pui”, „Colorado”, „Oraș de nikel”, „Metru cub”, „Mogador”, „Spada” ș.a.) și plachete de versuri, dezbat chestiuni
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
bufonadei satirice, dar și al unei productive ambiguități. O carte importantă - în epocă, probabil că și pe termen lung, deși relativ ignorată - este masivul roman Lia Mora (2001), chintesențiere a optzecismului după aproape trei decenii de la primele lui manifestări. Despre experimentalismul, plurisemantismul și caracterul autoreflexiv al cărții, cititorul e avertizat chiar de la pagina de titlu, unde se poate citi: Lia Mora. Încercări narative despre Autor, Opera sa & relația lor incestuoasă. De altfel, Lia Mora nu e un personaj obișnuit, ci mai
UNGUREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
urmată de altele, privitoare la „misiunea și realizările generației tinere” (de Crăciun 1932 și în 1937), la crezul personalităților (În ce cred, 1933) ori la „cetatea universitară”. Acestora li se adaugă nenumărate „semnalizări”, texte precum Simbolizarea omului modern, Estetizare și experimentalism, Explicațiile timpului nostru (despre mișcările tineretului francez) sau Franța de azi (dări de seamă asupra congreselor internaționale de filosofie de la Praga și Paris), ori interviuri (cu Léon-Pierre Quint, Rolf de Maré, René Benjamin), comunicări privind activitatea Seminarului de Sociologie, recenzii
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
1924) le apărea contemporanilor ca spirit de frondă și nihilism ostentativ, contribuind însă decisiv la impunerea și manifestarea lipsită de inhibiții a avangardismului în literatura română interbelică, se revelează a fi, în perspectiva unei practici auctoriale proteice și înclinate către experimentalism, asumarea tranșantă a cadrului axiomatic inaugurat în zorii modernismului de gândirea lui J. G. Herder, F. Schelling ori John Stuart Mill. În plus - crede jurnalistul V. -, practica gazetărească, ajunsă la maturitate expresivă, a preluat în forma reportajului toate „impuritățile” structurale
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
Kelly (1988); Henry Giroux (1990); Michael Apple (1990); Susan Junhek (1990); Michael Imber (1988) ș.a. Pedagogia fenomenologică este rezultatul aplicării metodei fenomenologice, inițiată de Edmund Husserl, la studiul fenomenelor educaționale. S-a realizat în acest fel o depășire radicală a experimentalismului behaviorist și a raționalismului eficientist. În anii ’70, cercetarea curriculară sesizase „natura duală” a fenomenelor și proceselor educaționale: obiectivă și subiectivă în același timp. Aplicarea metodelor folosite în științele naturii la studiul fenomenelor pedagogice lăsa neacoperită latura subiectivă a acestora
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
John Watkins Chapman l-a utilizat încă din 1870 pentru a descrie evoluția artelor plastice. Analizând postimpresionismul, Chapman anticipa apariția unui „postmodernism artistic”. Federico de Onis a folosit în 1934 termenul postmodernismo, prin care desemna o reacție împotriva dificultăților și experimentalismului poetic modernist. Arnold Toybee a folosit, în 1939, conceptul de postmodernism pentru a desemna „sfârșitul modernității burgheziei occidentale” (care ar fi debutat în secolul al XVII-lea). Bernard Smith (1945) a caracterizat mișcarea realismului socialist în pictură ca „postmodernism”. Charles
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prăpastiei culturale”, ci și un geniu ce, prin gândirea sa revoluționară, a reușit să penetreze granițele dintre obiectivitate și subiectivitate - decretate ca inexpugnabile de știința modernă - și să fundamenteze o știință obiectivă a conștiinței. Din păcate, științele educației, cantonate în experimentalism agresiv și pozitivism insolent, au întârziat asimilarea fenomenologiei - cea mai adecvată metodologie de abordare a fenomenelor și proceselor educaționale care, prin definiție, sunt conștiente. Dar pedagogia viitorului va fi o știință fenomenologică sau, dacă nu, va rămâne o simplă maimuțăreală
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Educational Practices Gone Wrong and Our Best Hopes for Setting Them Right, National Endowment for Humanities, Washington, D.C. Cherryholmes, C. (1988), Power and Criticism: Poststructural Investigation in Education, Teachers College Press, New York. Childs, J. (1931), Education and the Philosophy of Experimentalism, The Centuy Co., New York. Ciocan, I., Negreț, I. (1981), Formarea personalității umane, Editura Militară, București. Clement, J. (1923), Curriculum Making in the Secondary Schools, Henry Holt & Company, New York. Cohen, S. (ed.) (1974), Education in the United States: A Documentary History
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
familie comun reprezentanților Școlii de la Târgoviște. Ceea ce o apropie de scrierile lui Mircea Horia Simionescu sau ale lui Radu Petrescu sunt, în primul rând, caracterul ei de proză intelectualistă, caligrafică și caligrafiată, rafinată stilistic și sofisticată narativ, clasicismul temperamental și experimentalismul efectiv, recursul continuu la resursele livrescului și ale autobiograficului. O diferențiază priza mai directă la realitate, inclusiv în ceea ce privește simțul limbii vorbite, precum și un gust al umorului sensibil mai apropiat de cel al lumii lui Caragiale. Biografia scriitorului reprezintă, cu toate
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
puterii” așa cum a făcut-o (Essays, 1597). Nu întâmplător, Montaigne a fost supus controlului cenzurii din Vatican (Essais, 1588), iar în Italia, umanistul Baldassare Castiglione lansează tot printr-un eseu (Il Cortegiano, 1528) critica autorității despotice. Evident, reproșurile la adresa acestui experimentalism cultural nu au întârziat să apară, venind mai cu seamă din partea elitei formate la școala umanismului teuton. Oarecum ironic, într-un fragment nemilos din Știința voioasă (1882), tocmai Nietzsche acuza „încercările” lui Montaigne de patima limbuției; pentru filozof, eseistica lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în raport cu literatura obișnuită (scrisă de „băiețași încrezuți, gagicuțe simpatice foc, doamne și domni robiți fluxului conștiinței și romancieri de redacție”) ia locul entuziasmului. Mare cititor de literatură contemporană, Chandler devine partizanul pe față al literaturii-ca-poveste și un adversar al sterilelor experimentalisme ce năpădiseră odată cu triumful poeticii moderniste. Oricât ar părea de straniu, o asemenea evoluție are legătură cu viziunea politică a scriitorului. El nu poate înțelege distrugerea modelului literar clasic, la fel cum nu înțelege cum poți fi comunist după pădurea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
vervă publicistică. În ultimele cărți - Îngerul și croitoreasa (1998), Lamentația Semiramidei (2000; Premiul Național al Republicii Moldova), Lampa și oglinda (2001), Strictul necesar (2002) ș.a - apare o varietate de formule, prin care autorul își valorifică biografia și se dedă unui experimentalism radical, de esență postmodernă. Autoreferențialul - liric, eseistico-publicistic - se alimentează atât din cotidian, din „feliile de viață”, cât și din proiecții fanteziste, din aducerea în prim-plan a unor personaje arhetipale, mitice, tinzând să ilustreze original, cu grilă postmodernistă, motivul eternei
BUTNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285967_a_287296]
-
al Contimporanului - afin cu stilul Art Deco al anilor ’20 - este moderat, eclectic și sintetic, afirmativ și popularizator, vizînd, la modul „pedagogic”, emanciparea unei culturi resimțite drept minoră și provincială. Ecourile dadaisto-futuriste din numărul unic al revistei 75 HP, cu experimentalismul său „pictopoetic” insurgent, au un caracter aprés coup, căci, la acea dată, dadaismul era deja mort și îngropat, iar futurismul se afla (în Italia) în plin proces de oficializare. Abia Integral tinde să realizeze o „integrare” specifică a tendințelor avangardiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „anecdotă” realist-tradițională - acesta e modelul romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd lui Vinea și adepților interbelici ai romanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai avangardelor și experimentalismului din anii ’60, Umberto Eco și Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat drept un „înnoitor” cu nostalgia tradiției autentice și cu bovarismul avangardei... Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
experimentale (subl. a)” și, pe urmele teoriilor lui Angelo Guglielmi despre neo-avangarda italiană a anilor ’50-’60, subliniază caracterul „experimentalist”, constructiv al avangardei noastre istorice, prevalent în raport cu caracterul radical, negator al unor avangarde europene. O avangardă autohtonă „cuminte” și un experimentalism autohton avant la lettre... Numai că atît modernismul, cît și avangardele, incluzînd, fiecare în felul lor, o componentă „experimentalistă”. Chiar dacă Marin Mincu reelaborează într-o manieră personală conceptul, denominația rămîne totuși neconvingătoare, fie și prin faptul că trimite mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anume excentricitate impopulară. Venit pe o filieră americană, termenul de „postmodernism” - asimilat la noi de prin 1985 - are o rază mult mai largă de acțiune. Oricum: un import terminologic deja datat în țările de origine (textualismul/tel quel-ismul francez, respectiv experimentalismul italian „semiotizant”) este pus în slujba demonstrării caracterului „anticipativ” al scrierilor unui autor român preavangardist. Proza lui Urmuz — consideră M. Mincu — pune la dispoziție întreaga tehnologie „experimentală” prin care textul se autogenerează: „se cercetează printr-o lucrare experimentală constantă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]