212 matches
-
crescută, realizată pe baza valorificării muncii unor mase de oameni mai mari, tot mai calificate, tot mai specializate. Toate problemele de acest fel au făcut ca rezultatele lui Galton să fie interpretate cu alți ochi, privite ca ale unui simplu experimentalist. S-a formulat problema însemnătății atitudinilor și caracterelor oamenilor în raport cu eficiența socială a muncii lor. În acest context, psihologia diferențială devenea ceva mai mult decât o simplă segregație disciplinară specifică, decât o preocupare pentru cultul caracterelor specifice, etc. Dimpotrivă, ea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
prelucrată de Wundt. Mai mult, în cercetările sale a fost condus de necesitatea găsirii bazelor ce definesc obiectiv nivelul superior inteligent de adaptare la mediu. În 1894, a fost numit directorul primului laborator de " psihologie fiziologică " la Sorbona, cu orientare experimentalistă declarată. În 1896 îi reproșează lui Henri Pieron orientarea cercetărilor sale spre studiul vieții psihice la animalele inferioare. Ideile lui Binet vor găsi aplicabilitate practică în pedagogie. Astfel, în 1905 a primit încredințare din partea Ministerului Francez al educației să elaboreze
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
o serie de tendințe speculative metafizice și anistorice. Inițierea, însă, a unor cercetări de acest fel, în care viața psihică era considerată dependentă de factori culturali și sociali de diferite feluri, a avut o influență pozitivă asupra apariției și fundamentării experimentaliste a psihologiei. Aplicațiile se făceau la nivelul mulțimilor, al maselor, și domeniul care se contura era cel al psihologiei sociale. Din această perspectivă, psihologia va fi tot mai insistent pusă alături de științele sociale, de cele umaniste. Prin aceasta s-a
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
grupurilor, etc. 7.2. Psihologia socială și problema sugestiei Manifestările hipnotice au fost cunoscute de milenii, iar interesul față de ele s-a păstrat neschimbat până în zilele noastre. În contextul dezvoltării psihologiei la începutul secolului al XX-lea, al necesității fundamentării experimentaliste, problemele de acest fel au prezentau un interes aparte. Aceste manifestări se refereau la mulțimi de oameni, la posibilitatea stăpânirii și influențării acestora, la concentrarea acțiunilor acestora, etc. Deși era vorba de fenomene sociale, explicarea lor a debutat din perspectiva
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cu deosebire medici, pe întreaga întindere a Uniunii Sovietice și pe urmă și în țările învecinate, cu deosebire în cele foste socialiste. La bază Pavlov însuși a fost de profesie medic, statut profesional completat la el de abilități geniale de experimentalist, care i-au permis diversificarea și extinderea investigațiilor sale. Preparatele experimentale pe care le-a imaginat ("hrănire fictivă", "stomac izolat" ș.a.) au surprins secvențe distincte ale arcului reflex implicate în producerea condiționării la toate etajele de dezvoltare ierarhică a sistemului
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
generale, de apărare a reflexologiei pavloviene, cea acceptată de sistem ca parte a ideologiei partidului politic unic al acelor timpuri. Explicația pavlovistă, materialistă și partinică, era considerată suficientă, potrivită pentru înțelegerea mecanismelor fiziologice ale comportamentului. Asemenea altor domenii de fundamentare experimentalistă a psihologiei, întemeierea psihanalizei se raportează tot la numele unui medic, la cel a lui Sigmund Freud (1856-1939), contemporan cu I.P. Pavlov. El a pus bazele acestei orientări în psihologie într-un context în care preocupările ce țin de psihismul
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
redefinirea filozofiei ca Weltanschauung. În fine, să mai notăm că Andrei Marga vorbește despre un "naturalism metodologic" "conform căruia cunoașterea se realizează cu o metodologie generală de felul celei aplicate în științele moderne ale naturii", altfel spus cu "o metodologie experimentalistă și inductivistă" -, dar în cele din urmă autorul citat ajunge la aceeași sintagmă a lui von Wright, explicând că în virtutea "monismului metodologic", "disciplinele științifice edificate sau pe cale de edificare nu pot fi decât unitare sub aspectul metodologiei, indiferent de specificul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
agresiv și pozitivism insolent, au întârziat asimilarea fenomenologiei - cea mai adecvată metodologie de abordare a fenomenelor și proceselor educaționale care, prin definiție, sunt conștiente. Dar pedagogia viitorului va fi o știință fenomenologică sau, dacă nu, va rămâne o simplă maimuțăreală experimentalistă care nu merită atributul de știință! 104. Elevul lui Edmund Husserl, Martin Heidegger este probabil cel mai mare filosof al secolului XX. Nu putem reda, în spațiul restrâns al unei note bibliografice, argumentele necesare pentru o asemenea apreciere. Ele vor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a corelațiilor statistice dintre ele) și mai puțin explicative. De cele mai multe ori explicațiile sunt construite în termeni biologici sau psihosociali. Din această perspectivă Ă a principiilor metodologico-explicative Ă majoritatea teoriilor personalității pot fi circumscrise următoarelor orientări (Golu, M., 1993): biologistă, experimentalistă, psihometrică și socio-culturală și antropologică. Fără a intra în analiza detaliată a teoriilor personalității, evidențiem doar câteva din principiile de bază ce fac ca una sau alta din aceste teorii să fie circumscrise orientărilor menționate. Astfel, orientarea biologistă circumscrie și
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
subordonează întreaga organizare psihocomportamentală a omului structurii lui morfofuncționale, accentuează rolul motivelor biologice și supralicitează experiența timpurie Ă preși postnatală Ă în devenirea ulterioară a personalității, construind explicațiile în termenii unor trăsături considerate primare: dependența, agresivitatea, sexualitatea etc. Necesitatea abordării experimentaliste a personalității a fost explicit formulată de Stanford (1963): „Studiul personalității este studiul modului în care oamenii diferă pe un registru foarte întins în ceea ce au învățat: fiecare persoană este deci unică. Dar toți au învățat în concordanță cu aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
la televizor, pentru a ne da seama că acest mecanism este departe de a fi banal. Majoritatea animalelor (peștii, țestoasele, șerpii și mamiferele) au doi ochi; însă nu toate: de exemplu, păianjenii au opt ochi. Așadar, de ce doi ochi? Primii experimentaliști, în special Benjamin Bourdon, în cartea sa despre Percepția spațiului (1902), au arătat că vederea monoculară (fără indici exteriori) nu permite o estimare corectă a adâncimii. Dar unele studii în microelectrofiziologie au permis recent înțelegerea exactă a mecanismului. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
treizeci de ani într-o cafenea literară, îi găseai pe John Donne al poeziei ebraice la aceeași masă cu Byron al poeziei ebraice și cu Allen Ginsberg al poeziei ebraice. Găsești și azi, laolaltă, poeți metafizici, clasici, romantici, moderni, postmoderni, experimentaliști. Îi găsești pe toți, plini de viață și gata să dea cu piciorul unii în ceilalți. La noi, totul s-a comprimat într-un timp foarte scurt. De fapt, totul provine dintr-o tradiție, în parte europeană, în parte iudaică
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
anumite școli pentru care eu sunt diavolul: ar trebui să fiu demolat, distrus, dat la o parte, pentru a face loc la ceva nou, la ceva diferit. Eu sunt genul de realist desuet, care trebuie anihilat pentru a face loc experimentaliștilor. E un lucru pe care-l înțeleg. A.R. Dar dumneavoastră cum vă considerați, cum vă definiți realismul? A.O. Eu nu mă consider un realist, eu mă simt cel mai apropiat de poeții metafizici. Dar îmi prelucrez me ta
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
câteva volume de splendide studii publicate În România Înainte de exilarea sa, propunea „exerciții fanteziste”, după părerea mea, de valorizare. De exemplu, Într-unul din aceste studii Încearcă să ne convingă, cu risipă de argumente și inteligență, că Ion Călugărul, scriitorul experimentalist și apoi dogmatic-stalinist, ar avea o valoare literară care ar Întrece-o, de fapt, pe cea a ctitorului romanului românesc modern, Liviu Rebreanu! Și altele...Ă Alți „fugari” din suscitata falangă: Matei Călinescu, al cărui nume apare des În memoriile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
rolul și profilul unui romancier se trădau „relicvele” ideologiei post-memorandiste ardelene și, deși estetica mea e mai aproape de Camil Petrescu sau H.P. Bengescu, de fapt, în anii aceia, Liviu Rebreanu sau un Victor Hugo mi-erau modelele și mai puțin „experimentaliștii”și admirabilii Svevo, Proust sau Joyce. De Proust m-am apropiat însă, ca și de Mann, mai ales în anii „recluziunii” mele sociale și de „pelerinaj”!Ă Ambiția mea, pur literară și socială, sub șocul „Tezelor din Iulie”, când mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
reviste literare, așa încât, cu gândul că vor deveni și colaboratori, le-am propus direcțiunea onorifică a revistei. Au acceptat cu plăcere, ceea ce a însemnat mult pentru tonusul nostru vital, iar Mircea Horia Simionescu mi-a încredințat numărul unic din revista experimentalistă, dactilografiată în câteva exemplare numerotate, pe care o scria și o difuza singur în acea vreme: Atelier M.H.S. Am primit dreptul exclusiv să scoatem și să publicăm în Longitudini absolut tot ce am fi dorit din Atelier M.H.S. Cu un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
treilea vorbitor din partea gazdelor, discuția e „deturnată” și asistăm în continuare la un foarte dur schimb de replici pe subiecte mai vechi, de viață literară petersburgheză, care, constat, își „așteptau rezolvarea” cu acest prilej. Se conturează două tabere: „tradiționaliștii” și „experimentaliștii”. Primii apară tradiția și „valorile emblematice ale spiritului rus”, ceilalți pledează pentru o mai mare deschidere către modelele europene. „Tradiționaliștii” sunt comuniști sau nostalgici camuflați în ortodoxiști, iar „experimentaliștii” s-au „vândut” Occidentului, nu au nimic cu viața din Rusia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
așteptau rezolvarea” cu acest prilej. Se conturează două tabere: „tradiționaliștii” și „experimentaliștii”. Primii apară tradiția și „valorile emblematice ale spiritului rus”, ceilalți pledează pentru o mai mare deschidere către modelele europene. „Tradiționaliștii” sunt comuniști sau nostalgici camuflați în ortodoxiști, iar „experimentaliștii” s-au „vândut” Occidentului, nu au nimic cu viața din Rusia și consumă - „fără demnitate” - granturi străine... Un refren pastișat, parcă, după procurorii literari de la Chișinău. Din punct de vedere fizionomic, reprezentanții celor două tabere adverse împărtășesc, cu câteva excepții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu boala (terapia) sau cu moartea (terapia intensivă/reanimarea): este sau nu rentabilă acțiunea terapeutică? Justificată de realitatea practicii medicale curente, ca doctrină medico-morală, ea este totuși greu de acceptat. Dincolo însă de „bunele intenții” ale medicinei moderne, direcția evoluției experimentaliste, în esența ei utopică, de dezvoltare a practicii medicale, reprezintă, indiferent de „forma istorică” sub care se înfățișează și indiferent de nivelul de dezvoltare științifică, aceeași pulsiune-dorință primară, permanentă, a omului de „a fi sănătos” și de „a învinge perisabilul
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a deplinei sale reprezentativități pentru o avangardă literară pe drept cuvânt definită prin formula integralistă a „sintezei moderne” sau, mai recent, prin aceea a unui „avangardism prudent”, ca „tentativă de a transforma negativismul tipic avangardist într-o afirmare constructivă” sau „experimentalistă”. În această ultimă și definitorie ipostază, Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat încă în Integral, la Arghezi sau Bacovia
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
proximitatea, omul particular, salvând individualitatea de sub obrocul patetismului, prin proceduri ironice și autoironice. Reprezentanți ai radicalismului intelectual i se par autorului a fi Dan Petrescu, AI. Mușina, Liviu Antonesei, Luca Pițu, Florin Iaru, Mircea Nedelciu, I. B. Lefter. Dar și experimentaliștii anarhici (cei trei Gheorghe în frunte cu Gheorghe Iova), sau Cristian Popescu. Retrospectiv vorbind, în fruntea Maximalismului românesc se impun I. D. Sârbu, N. Steinhardt, dar și Adrian Marino. Punctul culminant al invectivei romanțate este atins de Caius Dobrescu cu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
la fel de în largul său în lumea lui Eminescu ca și în universul spasmodic al noii generații a ,copiilor fierți în mămăligă", mai degrabă conservator în gusturi, fără a-și pierde însă ceva din locvacitate atunci când discută despre performanțele scriitoricești ale experimentaliștilor de ultimă oră, fascinat de ,Generația '27", dar și de Beatles, mustos în stil și precis în argumentație, mereu jovial și plin de farmec, Dan C. Mihăilescu este, probabil, criticul literar al perioadei de tranziție. Dacă s-ar face, la
Aproape politice by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11155_a_12480]
-
noi, personale. Gama de situații care facilitează fantasticul nuvelisticii, remarcă Mircea Popa, este extrem de întinsă, parcurge traseul "de la simple obsesii, fixații și freudism, spre forme tot mai acute de miraculos creștin și hagiografic, iar de aici spre fantasticul anatomic și experimentalist, bazat pe experimente și teorii științifice, cu o aparență logică impecabilă, dar în realitate greu de crezut." Depășirea realității se face prin căutarea insolitului, a fenomenelor atipice, stridente, bizare. în alte nuvele, incluse în volumul Sufletul lui Faust, această tendință
Un eseu monografic by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/6912_a_8237]
-
vom vedea că majoritatea acelor scriitori sunt, înainte de toate, niște foarte buni povestitori. Indiferent că e vorba de Yourcenar, Kawabata, Cortázar sau de Coelho. Nu putem decât spera că acești tineri prozatori care vin acum puternic își vor tempera avântul experimentalist (vizibil bine doar la unii) și vor descoperi savoarea și adevărata provocare a povestitului pur și simplu. Căci, slavă Domnului!, realitatea înconjurătoare furnizează subiecte extraordinare pe bandă rulantă, iar televizorul, orice ar spune teoreticienii "societății spectacolului", nu știe să povestească
Povestiri pe 16 mm by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12771_a_14096]
-
Oricum, chiar dacă faptul cu pricina este săvîrșit din simplu amuzament (atitudine ce nu-i stă deloc în fire!), poetului consacrat și dramaturgului cu piese jucate pe scena Naționalului li se alătură un prozator cu totul original, cu nimic îndatorat lor. Experimentalist învederat, V. Voiculescu supune și epicul aceleiași neostoite vis formativa. Povestirile fabuloase, "basmele" învăluite în misterul unor candori și erezii absolut aiuritoare trădează în Voiculescu un neîntrecut creator de instantanee: Dionis din Sakuntala joacă tenis cu Fräulein Lotte pe o
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12278_a_13603]