654 matches
-
o nouă evocare a Amarului Târg, reperul obsedant al liricii lui Gheorghe Grigurcu. În Ilustrată din Amarul Târg, poetul se plimbă pe străzile pustiite ale urbei, cufundat în gândurile sale - deloc optimiste -, precum un alt Leopold Bloom. Dubla perspectivă interioritate/exterioritate, specifică poeziei lui Gheorghe Grigurcu, devine explicită, reliefurile palpabile alternând cu meditațiile poetului stors de iluzii. Dacă în poemele minimaliste viziunea poetică este întemeiată fie pe reflecție filosofică, fie pe contemplație, în Ilustrată din Amarul Târg cele două elemente coabitează
De veghe în Amarul Târg by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8728_a_10053]
-
din vitalitatea negativă a resentimentului și a instinctului de distrugere. Nu are talent, nu are vocație de artist, este un fiu rău, un prieten odios și un amant mîrșav. Azilul este ori poate fi în el, asemenea unui virus, devenind exterioritate prin mijlocirea proiecției onirice. Cartea se termină cu incendierea Azilului, după care sculptorul se trezește într-un pod, amușinat de guzgani. Ori, poate, cine știe?!, delirează de frig în atelierul mizer unde cioplește cruci și de unde, nu e imposibil, n-
Poveste din anii orwellieni. by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/8789_a_10114]
-
manualității și al gestului așezat sub orizontul lumii diurne. Un maestru al lemnului, dar, la rigoare, și al bronzului, adică un cioplitor și un modelator în aceeași măsură, el lucrează, oarecum, cu materialul clientului, altfel spus cu elemente obiective, cu exteriorități ale realului. Formele lui, derivate din stocul de imagini curente, se istoricizează simultan cu exprimarea, nu numai ca o consecință a exprimării înseși, ci și prin funcția lor fatală de comentariu asupra unui univers controlat. Tronul, Cubul, Poarta, Pasărea, Stîlpul
In memoriam, Ovidiu Maitec - Contradicțiile materiei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9803_a_11128]
-
lui Lévinas nu e scrisă în limba română, ci într-un jargon în care, deși fiecare cuvînt e românesc, întregul la care se ajunge e ceva cu neputință de diagnosticat. Citez la întîmplare: "Se manifestă, de-a lungul tangențelor cu exterioritatea, o anume procesie în sensul unei saturări noumenale, al dobîndirii unui în sine care ar da suficiență ontologică și ar face tenabilă univocitatea atribuirii de sens, căci ceea ce întreține constanța referințelor de sens este centralitatea convergentă a obiectității, în abstracție
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]
-
interesul de pe capacitatea de observație a formei și de pe abilitatea de ordonare a limbajului în sine, pe tipul de lectură, pe natura atitudinii și pe încărcătura morală a mesajului. Prins, ca și El Greco, la intersecția unor realități divergente, aceea a exteriorității imaginii și a interiorității spiritului, sedus, în egală măsură, de spectacolul privirii și de fervoarea ideii ori, altfel spus, de voluptățile materiei și de imperativele unei credințe implicite, pictorul identifică - și, în parte, construiește - o lume intermediară, o a treia
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
materiei, un exponent al manualității și al praxisului mundan. Un maestru al lemnului, dar, la rigoare, și al bronzului, adică un cioplitor și un modelator în aceeași măsură, el lucrează, oarecum, cu materialul clientului, altfel spus cu elemente obiective, cu exteriorități ale realului. Formele lui, derivate din orizontul imanent al lumii, se istoricizează simultan cu exprimarea, nu numai ca o consecință a exprimării înseși, ci și prin funcția lor fatală de comentariu asupra unui univers controlat. Tronul, Cubul, Poarta, Pasărea, Stîlpul
Alte radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9280_a_10605]
-
linia dimanică, dar gravitatea formulărilor, absența oricărui relativism și desăvîrșita lipsă de umor ne alimentează prompt puterea de a nu ceda în fața ispitelor credulității. însă această rezistență hotărîtă nu împiedică, finalmente, un alt șir de observații. Deși își refuză orice exterioritate și face o implicită apologie a impersonalității, una dintre cele mai grave slăbiciuni ale acestei geometrii cromatice este faptul că își inventează propriile sale exteriorități. Și cea mai evidentă dintre ele este goana după efect. Tonurile puternic saturate care țîșnesc
Despre Arta concretă (o rememorare) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9366_a_10691]
-
această rezistență hotărîtă nu împiedică, finalmente, un alt șir de observații. Deși își refuză orice exterioritate și face o implicită apologie a impersonalității, una dintre cele mai grave slăbiciuni ale acestei geometrii cromatice este faptul că își inventează propriile sale exteriorități. Și cea mai evidentă dintre ele este goana după efect. Tonurile puternic saturate care țîșnesc realmente din bezna fundalului, exploatarea ostentativă a complementarității și o deliberată hărțuială optică nu sînt doar nevinovate forme de exprimare. Ele constituie, mai degrabă, tehnici
Despre Arta concretă (o rememorare) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9366_a_10691]
-
veni, la altceva mai bun nu te poți aștepta de la un individ din specia „Fulgerică“. Un purtător ilegal de creier. Lui Fulgerică, corpul, implicit creierul, îi aparține așa cum i-ar aparține orice alt obiect. Pentru că un Fulgerică mizează exclusiv pe exterioritate. Asta deplânge pompierul, că oamenii din ziua de azi înseamnă în mare parte doar exterioritate, ocupare de spațiu. Și nu au pic de, ați ghicit, interioritate. Ocupare de spațiu prin obiecte care să-i reprezinte: mașini, căsoaie, ghiuluri și-alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Un purtător ilegal de creier. Lui Fulgerică, corpul, implicit creierul, îi aparține așa cum i-ar aparține orice alt obiect. Pentru că un Fulgerică mizează exclusiv pe exterioritate. Asta deplânge pompierul, că oamenii din ziua de azi înseamnă în mare parte doar exterioritate, ocupare de spațiu. Și nu au pic de, ați ghicit, interioritate. Ocupare de spațiu prin obiecte care să-i reprezinte: mașini, căsoaie, ghiuluri și-alte drăcii. Așa participă ei la lumea asta, prin obiecte, nu prin ființa lor zărâncită. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
universal, după care se poate decide ceea ce este drept sau nedrept. Deci, principiile dreptului trebuie căutate nu În experiența sensibilă, ci În legile rațiunii. Filosoful din Königsberg găsește trei caracteristici determinante ale acestui concept. Astfel, dreptul are În vedere doar exterioritatea relației dintre două persoane ale căror acțiuni se poat influența reciproc. În al doilea rând, el vizează relația dintre două libere arbitre, și de aici, implicit, se are În vedere, În al treilea rând, numai forma acestei relații, nu și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este o acțiune neconcordantă cu libertatea universală: principiul după care se conduc maximele celorlalți nu poate să nu fie și principiul maximei proprii a unei persoane. În acest moment se impune distincția subtilă Între drept și moralitate. Dreptul vizează doar exterioritatea relației dintre două acțiuni ale unor persoane, În timp ce moralitatea are În vedere interioritatea subiectivă care se reflectă În acțiune. Cu alte cuvinte, dreptul se conduce după principiul de a nu aduce daune celuilalt prin propria acțiune exterioară, nu și după
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o contemplă asemenea unui obiect de a acționa asupra sa și în primul rând de a o declanșa apare ca misterioasă și ține de domeniul magiei. Și numai pătrunzând în viață, recunoscând în ea esența care exclude din sine orice exterioritate deoarece exclude din sine orice raportare la obiect, orice intenționalitate și orice ek-stasis, facem ca misterul să se risipească. Într-adevăr, capacitatea de a se uni cu mișcarea mâinilor și de a se identifica cu ea, de a fi ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
faptul că cea de-a doua se epuizează în raportarea la obiect și în ceea ce o fondează în ultimă instanță: apariția unei prime îndepărtări, punerea la distanță a unui orizont, o ek-stază. Fenomenalitatea care instituie această putere este cea a exteriorității transcendentale în care se înrădăcinează orice formă de exterioritate și de obiectivitate, mai cu seamă obiectivitatea lumii și a științei. În puterea de revelare a vieții, dimpotrivă, nu mai există nici îndepărtare, nici diferență, viața este o încercare de sine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
raportarea la obiect și în ceea ce o fondează în ultimă instanță: apariția unei prime îndepărtări, punerea la distanță a unui orizont, o ek-stază. Fenomenalitatea care instituie această putere este cea a exteriorității transcendentale în care se înrădăcinează orice formă de exterioritate și de obiectivitate, mai cu seamă obiectivitatea lumii și a științei. În puterea de revelare a vieții, dimpotrivă, nu mai există nici îndepărtare, nici diferență, viața este o încercare de sine fără distanță, fenomenalitatea în care constă această încercare este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ci o lume-a-vieții. Mai precis: o lume care nu este dată decât vieții, care există pentru ea, în ea și prin ea. Căci acel ceva în care se formează orice "lume" posibilă, deschiderea unui În afară, Exteriorizarea originară a unei exteriorități oarecare (cea a unui număr, de pildă), nu este susceptibil a se produce decât cu condiția ca această producere să se afecteze pe sine, în Afectivitatea acestei produceri prin urmare și mulțumită ei. Astfel, lucrurile nu sunt sensibile ulterior, ele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea ignoră și va ignora mereu ceea ce, încercându-se pe sine și auto-afectându-se în imanența radicală a afectivității sale și numai în aceasta, se prezentizează și se esențializează în sine însuși ca viață. În fapt, lumea este un mediu de exterioritate pură. Tot ceea ce găsește în ea condiția ființei sale nu se înfățișează niciodată decât ca ființă-exterioară, o bucată de exterioritate, o suprafață, o plajă oferită unei priviri și pe care această privire alunecă la nesfârșit, fără a putea vreodată pătrunde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
numai în aceasta, se prezentizează și se esențializează în sine însuși ca viață. În fapt, lumea este un mediu de exterioritate pură. Tot ceea ce găsește în ea condiția ființei sale nu se înfățișează niciodată decât ca ființă-exterioară, o bucată de exterioritate, o suprafață, o plajă oferită unei priviri și pe care această privire alunecă la nesfârșit, fără a putea vreodată pătrunde în interiorul a ceea ce i se sustrage îndărătul unui nou aspect, al unei noi fațade, al unui nou ecran. Căci nefiind
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
suprafață, o plajă oferită unei priviri și pe care această privire alunecă la nesfârșit, fără a putea vreodată pătrunde în interiorul a ceea ce i se sustrage îndărătul unui nou aspect, al unei noi fațade, al unui nou ecran. Căci nefiind decât exterioritate, această ființă nu are deloc interior, legea sa este devenirea, ivirea necontenită de noi fațete, de noi planuri, iar cunoașterea merge pe urmele succesiunii tuturor acestor năluci, care, fiecare dintre ele, nu i se arată decât pentru a ascunde imediat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tocmai aceasta un sac imens care conține totul, în care ființele și lucrurile își găsesc locul unele alături de altele, pietrele, pământul, cerul, curentul electric, oamenii este o mare iluzie. Nu există o lume posibilă ca lume pură, nu există o exterioritate radicală care să se reducă la ea însăși. Într-un mediu de exterioritate radicală fiecare element ar fi atât de străin tuturor celorlalte, încât nu ar putea întreține cu acestea nici o relație, nici măcar una de exterioritate, astfel încât un astfel de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
își găsesc locul unele alături de altele, pietrele, pământul, cerul, curentul electric, oamenii este o mare iluzie. Nu există o lume posibilă ca lume pură, nu există o exterioritate radicală care să se reducă la ea însăși. Într-un mediu de exterioritate radicală fiecare element ar fi atât de străin tuturor celorlalte, încât nu ar putea întreține cu acestea nici o relație, nici măcar una de exterioritate, astfel încât un astfel de mediu ar fi, tocmai, complet nepotrivit. Atunci când vorbim despre lume ca despre un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pură, nu există o exterioritate radicală care să se reducă la ea însăși. Într-un mediu de exterioritate radicală fiecare element ar fi atât de străin tuturor celorlalte, încât nu ar putea întreține cu acestea nici o relație, nici măcar una de exterioritate, astfel încât un astfel de mediu ar fi, tocmai, complet nepotrivit. Atunci când vorbim despre lume ca despre un mediu de exterioritate pură, presupunem de fapt altceva, presupunem unitatea acestui mediu, adică acest "mediu" el însuși ca atare în acest caz auto-afectarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
element ar fi atât de străin tuturor celorlalte, încât nu ar putea întreține cu acestea nici o relație, nici măcar una de exterioritate, astfel încât un astfel de mediu ar fi, tocmai, complet nepotrivit. Atunci când vorbim despre lume ca despre un mediu de exterioritate pură, presupunem de fapt altceva, presupunem unitatea acestui mediu, adică acest "mediu" el însuși ca atare în acest caz auto-afectarea ek-stazei exteriorității, care o face posibilă ca exterioritate, în auto-afectarea sa așadar, și prin ea. Ceea ce tocmai au numit este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un astfel de mediu ar fi, tocmai, complet nepotrivit. Atunci când vorbim despre lume ca despre un mediu de exterioritate pură, presupunem de fapt altceva, presupunem unitatea acestui mediu, adică acest "mediu" el însuși ca atare în acest caz auto-afectarea ek-stazei exteriorității, care o face posibilă ca exterioritate, în auto-afectarea sa așadar, și prin ea. Ceea ce tocmai au numit este lumea sensibilă, o lume a cărei unitate, adică posibilitate, este sensibilitatea. În sensibilitate totul se ține laolaltă ca Unul, ca prins într-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tocmai, complet nepotrivit. Atunci când vorbim despre lume ca despre un mediu de exterioritate pură, presupunem de fapt altceva, presupunem unitatea acestui mediu, adică acest "mediu" el însuși ca atare în acest caz auto-afectarea ek-stazei exteriorității, care o face posibilă ca exterioritate, în auto-afectarea sa așadar, și prin ea. Ceea ce tocmai au numit este lumea sensibilă, o lume a cărei unitate, adică posibilitate, este sensibilitatea. În sensibilitate totul se ține laolaltă ca Unul, ca prins într-o Unitate, în legătură așadar cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]