92 matches
-
răspund la toate întrebările la treizeci de secunde după ce le-ai rostit“. Am spus doar că o voi face astăzi. Asta înseamnă că ai trișat. — Ba deloc. Înseamnă că am fost isteață. Există o diferență. Radioul scoase niște sunete stridente, fâșâi și scuipă o singură notă înaltă, de operă înainte să se stabilizeze la o piesă de Happy Mondays. — Excelent, zise Scout, lăsându-se pe spate în scaun. — Poți căuta alt post, dacă vrei. — Mersi, dar l-am găsit. — Știu. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mari o au uneori când sunt treziți din somn pentru o fotografie de familie. — Scuze, am spus, așezându-mă pe marginea patului. Ian scutură dintr-o ureche. Am luat paharul și am mestecat cu degetul în el. Dreptunghiurile de hârtie fâșâiră. Convingere. Am închis ochii și-am încercat să mă conving că fâșâitul era de fapt susurul apei curgând printr-o țeavă lungă. După ce am reușit să fixez bine gândul, am scos degetul din pahar și am dus paharul la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ducă, În final, la schimbarea iremediabilă a lumii. Era o după-amiază Însorită de mai. Fauvé stătea lângă semafor, cu radarul pentru depășirea vitezei pornit, când a zărit cu coada farului cum o decapotabilă Alfa Romeo grena aluneca ușor În stânga-i, fâșâind din pneuri ca Într-o invitație subînțeleasă. Fudul nevoie mare, simțindu-se strălucitor grație proaspetei ceruiri, Fauvé a tras adânc aer și benzină prin supapele de admisie și a turat jucăuș motorul. Degeaba: grațioasa apariție nu i-a acordat nici măcar
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ar fi Încheiat definitiv socotelile războinice. Se mai auzeau când și când o tuse tuberculoasă de tinichea, un claxon stins, un oftat din eșapament. Străduța pe care am ieșit era aproape pustie. Limuzina pe care o văzuserăm Înainte, de la etaj, fâșâia din pneuri pe pietriș. Simțindu-ne, s-a oprit și parcă, sub capota ei prelungă, s-a Încordat. — Ai grijă! am spus, Încercând s-o trag pe Anna Înapoi, dar ea făcuse deja un pas spre mașină, vorbindu-i blând
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
gene cîrligate și ochii eterați cochet, păpuși oxigenate mișcau ritmic din coapse, simulînd indiferența. Fete de la țară, venite la tîrg să se școlească, vorbeau gros, azvîrlind cîte un „tu” ațîțat, și se lăsau urmărite de bandele elevilor cu muzicuță. Mulțimea fîșîia lasciv în timp ce cuburile clădirilor cu acoperișe cenușii și tencuiala roasă se înecau în viermătul multicolor. La mansarde ramele leproase ale ferestruicilor se înclinau, gata să verse fiere în cazanul de sub ele. Claxoane sunau sfîșietor și, o clipă rupte, lanțurile omenești
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
zgomot. Bolnavul se tot răsucea, chinuit de friguri, iar prea fericitul se apropia cu pași moi, rari, se aplecă asupra prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați. Renunță, se răzgândise, închise gura. Se întoarse cu spatele. Fracul fâșâi, aripile dinapoi se desfăcură, fluturând, scotocea să găsească arma sau termometrul, cerul fu absorbit în sunetul de bucium sau flaut sau corn, un vânt fermecat, vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
adică încotro mergem? Și el știe cu adevărat ce spune sau dorește numai să mă impresioneze? Să fie oare el? Să fie oare ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până departe, desfășurând orașul închipuit. Străzi, bulevarde, ulițe, alei, alei printre blocuri la mahala, alei în parcuri livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra deschisă, ascultând cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
În spate, peste umăr, și apoi În față și firul, curbându-se Înainte lăsă cosașul Într-unul din canalele dintre ierburi. Un păstrăv se repezi și Nick Îl agăță. Ținând undița la distanță, În direcția copacului răsturnat, și retrăgându-se fâșâind prin apă Împotriva curentului, Nick trăgea păstrăvul, cu lanseta care se afunda, se Îndoia, ținută departe de tufele periculoase. Se zbătea, dar era tras Întruna, undița se Încurca În ierburi În timp ce el se mai smucea sub apă, dar era tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
plină de sânge, În timp ce se uita spre mulțime. Veneau una după alta, repede. Cineva aruncă de aproape cu o sticlă goală de șampanie. Îl lovi În picior. Stătea acolo, privind În Întuneric, de unde veneau toate chestiile alea. Și apoi ceva fâșâi prin aer și căzu lângă el. Era sabia. O Îndreptă pe genunchi și gesticulă cu ea către mulțime: — Mulțumesc, spuse, mulțumesc. Ah, jigodiile dracu’! Jigodii Împuțite! Ah, ale dracu’ scârbe și jigodii Împuțite! Alergând, dădu cu piciorul Într-o pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Și jumătate din antebraț. Imaginea rămîne nemișcată mai multe secunde. Apoi obiectivul se apropie, ca hipnotizat. Prim-plan cu hîrtiile de-o sută răsfirate de mîna reporterului În poala cretinoidului. Și, imediat, imagini de la demonstrația din fața televiziunii. Acum, pe Onești fîșÎie ca pe vremuri cauciucurile sicrielor negre cu număr mic de Înmatriculare și antene ridicate amenințător. Transportînd polițiști, militari, civili cu aer opac. Lumea e tot mai agitată. Totuși predomină cei bucuroși că vor putea circula din nou, În sfîrșit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și tornade, și astfel Își dau seama cu cine au de-a face odată cu noi, cînd privim ursuleții de pe bancheta din spate a mașinii Îndrăgostiților asasini, așadar candoarea mai există chiar și-n inima lor, e noapte, ei se iubesc, fîșÎie pe autostradă ca-n Wild Heart, doar că Oliver Stone are mai puțin umor decît Lynch, e mai rar vizitat de har, dar și cînd e vizitat se produce o explozie ca JFK sau Natural Born Killers. Printre cei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Într-un manșon de vată; În jurul meu, se strigă, se vorbește, se gesticulează, dar nu mă atinge nici un sunet, parcă aș fi izolat de o materie invizibilă; mă aflu imers În oceanul de aer, fără să simt spațiul; doar timpul fâșâie În timpan; țiuie cu o viteză teribilă, mi se albesc perii din mustață și-i văd cum Își schimbă nuanța, mi se pare că nu sunt eu acesta, că altcineva se află În carapacea corpului meu și o folosește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Aoleo, aoleu... nu mai pot, mă năbuș... Uite cum mi s-au răcit mîinile!... Aoleu, Maică Precistă! În cocioabă era un aer greu de sudori și de suspinuri. Pe geamurile murdare de-abia pătrundeau câteva raze de soare. În vatră fâșâia un ciot verde bolbocind șomoioage de fum. Un băiețel de doi ani se juca gângurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie Heruvimu stătea lângă patul de scânduri cu mâinile împreunate în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
abia așteptam să văd reacțiile tuturor. Tocmai mă pregăteam să verific de trei ori cu Sammy și oamenii lui de la ușă dacă știau că trebuie să-i refuze accesul lui Abby În caz că Încearcă să intre când i-am auzit vocea fâșâind În cască. —Bette? Sunt Sammy. Tocmai au sosit Jessica și Ashlee. Am auzit, ajung Într-o secundă. Am Înșfăcat un gin tonic de la bar ca să am cu ce să-l mituiesc pe Philip, dar nu l-am găsit nicăieri. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mult. Numai că inocența, bunăvoința, spontaneitatea se bizuie la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui, el cîntă: „Cum fîșÎie plopul, cum vîjÎie valul, Cum vuvue un vînt”* adică după ureche, atent la sunetele materiei, În ignorarea deplină a științei de a versifica. Bolintineanu nu-i, cu toate acestea, nepăsător față de legile armoniei În poezie. Citind pe Grigore Alexandrescu, este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]