216 matches
-
difuză, alteori acută, caracterizată printr-o neliniște nelămurită (putînd uneori să ajungă pînă la panică) ce pare a izvorî din teama față de un pericol iminent. Firește, cel mai mare pericol care ne amenință pe noi toți încă de la naștere rămîne fîlfîitul aripei negre a morții. Ceea ce explică de ce - mai ales de la Kirkegaard și filozofii existențialiști încoace - angoasa a căpătat o accentuată tentă metafizică, născută din reflecția asupra precarității existenței. Potrivit doctrinei existențialiste, ,,existența omului precede esența sa", lăsîndu-i libertatea și răspunderea
Angoase by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15644_a_16969]
-
au sosit, doamne. Astfel informat, Dosan mormăi și-și îndreptă atenția spre drumul din fața ferestrei. Încuind ușa, slujitorii își lipită fețele de crăpăturile și găurile scândurilor. Păstrau o tăcere strictă. Glasurile păsărelelor din șirul de copaci tăcură și ele. Cu excepția fâlfâitului lor de aripi, ca și cum toate și-ar fi luat zborul dintr-o dată, domnea o tăcere desăvârșită. Nici chiar briza ușoară care sufla nu scotea nici un zgomot. Picioarele trupei ordonate de soldați se apropiau statornic. Muschetarii, ducându-și armele de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu putem rămîne acolo, chiar dacă am vrea, l-am făcut însoțiți de Apolodor, așa cum vă amintiți, primul pinguin cosmonaut. L-am făcut ca vîntul și ca gîndul, am simțit aripile puse de Gellu Naum în copilăria mea, dublate acum de fîlfîitul vajnic al băiatului meu și al unui spectacol fără de sfîrșit. În 2003, actrița Ada Milea, cunoscută mai bine marelui public prin muzica sa protestară, pamfletară, parodică și ironică, a scos un CD care se numește simplu, Apolodor. Mi s-a
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
onorabilă, n-a mai pățit o rușine ca asta, făceți-l repede să dispară, înmormântați-l! * * * Din vârful păstrat, cu un orologiu străvechi ce arată doar orele și pe care un trăznet l-a topit pe jumătate pe la 1700, prin fâlfâitul ciorilor și peste găinațul secular care acoperă podeaua, vezi tot colțul răsăritean al }ării Bârsei, cu acoperișurile de țiglă țuguiate, - loc mănos, dar zbuciumat... Coborând înaintea mea scara plină de găinaț și de crengi uscate, profesorul Zerbes, - care mă însoțește
Păstrăvii (din reportajele de altădată) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7852_a_9177]
-
privi și el, dar nu văzu decât o rază de soare izbindu-se, năucă, de pavăza lucrată În argint de pe peretele din spatele tronului și risipind licăriri de lumină blândă pe pietrele prețioase de pe mânerul sabiei lui Ștefan. Departe, se auzi fâlfâitul unui stol de vrăbii rotindu-se de plecare spre țărmurile Însorite ale Mediteranei. 9 septembrie 1458, Castelul Bran, Transilvania Căpitanul Oană ajunsese mai devreme la locul de Întâlnire. Mai erau, până atunci, câteva ceasuri bune. Se opri Înainte de ieșirea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Omul pe care trebuiau să-l ucidă era peste tot și nicăieri. Fiecare din ei putea vedea doar un fragment de mișcare, o umbră prinsă cu coada ochiului, un braț lovind, apoi nimic, doar un geamăt de moarte sau un fâlfâit de aripă, sau o răsuflare calmă de animal care ucide metodic, iute, fără să obosească. Un animal de pradă. Așa Îl văzu Midhat, care, deși aflat În afara luptei, era străbătut de un fior pe care nu Îl au decât cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Dar de unde putea strânge voievodul forțele necesare unei asemenea lovituri? Brusc, Oană se concentră la ceva ce se petrecea În liniștea nopții undeva foarte aproape de cortul În care se afla. I se păruse că aude un zgomot ușor, ca un fâlfâit de pasăre. Ascultă Încordat. Nu, nu se mai auzea nimic. Dar cortul era parcă inundat de lumină. Să se fi Întors sultanul, cu făcliile luminându-i drumul? Nu. Era altceva. Uitase cu totul șirul zilelor. Era lună plină. Prima lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mut, ca o revărsare de forță, ca o voce pe care n-o auzise niciodată dar o așteptase dintotdeauna. Și atunci mă vei vedea... . Umbra zbură din nou, venind de nicăieri, și ajunse Între el și spahii. Văzu doar un fâlfâit alb, o rostogolire În aer, o formă care putea fi orice, poate o pasăre, poate un fum, poate doar o eșarfă pe aripile vântului. Nu. Pasărea aceea ciudată scăpără o lucire metalică. Culorile și strălucirile erau un domeniu familiar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
multe uimiri pentru o singură zi. Încălecă fără să spună nimic și Îl urmă pe Ștefănel. Avea să vină și timpul vorbelor. Acum era timpul armelor. * Semnalul care anunța moartea lui Amir Baian trecu peste armata lui Mahomed ca un fâlfâit negru. Amir fusese, multă vreme, aliatul otomanilor. Fusese cel mai bun războinic al Cuceritorilor. Apoi se aflase că acel războinic are un frate de sânge, care era chiar Marele Maestru. Mulți dintre spahii făcuseră parte din Ordinul Șarpelui și Săgeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
semnalul de victorie al vânătorilor domnești. Soarele apunea roșiatic, deasupra munților. Alexandru veni, Încet, puse un braț pe umărul tatălui său și celălalt pe umărul fratelui. Nu mai era nimic de spus. Nu atunci. Nu acolo. Înserarea sosi cu un fâlfâit lung de aripi, Învăluind tăcerea aceea care vorbea Într-un tărâm aflat cu mult deasupra cuvintelor. * 17 august 1476, Cetatea Sucevei, Jurnalul lui Gianluca Fontanelli Incredibile. Assolutamente incredibile. Una meraviglia. N-aș fi putut născoci o asemenea Întâmplare nici dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fluture metalic. Mechanicus Îl deplasa cu o fracțiune de rotație, iar ceva din interior se urni cu un țăcănit. Acum, axa superioară Începuse să se Învârtă, accelerând progresiv regimul de rotație. Dante urmărea totul cu un interes plin de neliniște. Fâlfâitul celor două semicercuri se Întețise, ca elitrele unei insecte uriașe care se pregătea să-și ia zborul de pe bancul de lucru. Mașina vibra ușor, Însă greutățile părților rotative trebuie să fi fost măsurate cu cea mai mare grijă, Întrucât echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în fiecare clipă cu incendiul: Priveam cum se ridica aburul din ceașcă și firicelul de fum pe care-l zămislea țigara. Afară, în tufișuri, o pasăre tot zburda, vorbea sigură cu ciripeli firave și din când în când îi auzeam fâlfâitul aripilor. Apoi cafeaua n-a mai făcut aburi, iar țigara a încetat să mai fumege și a rămas doar un chiștoc stins pe marginea unei scrumiere. Am aruncat-o la gunoi, sub chiuveta de la bucătărie. Am aruncat cafeaua, am spălat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
impresionat de Nicolae Labiș, "talent uriaș și feroce", invidiindu-l pasager; ca model existențial era însă în admirația lui Vasile Pârvan, stâlpul acesta expresie austeră a "curăției" -, motiv de eseu liric, ulterior dedicându-i Elegia a doua, Getica. Câte un fâlfâit angelic (Nichita zicându-și "poet al îngerilor"), câte ceva din miturile anticilor, ori provenind de la alexandrini și întreținând sublimul, acestea se citesc în ipostazele lui de smerenie sinceră, ori de jubilație candidă. Dimensiunea zglobie (înșelătoare), exuberantă, deși frapează, nu exclude deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fusese. Apa care continua să cadă începu să stârnească un vuiet grav. Mâini cunoscute îl împingeau de pe canapea, opintindu-se să-l smulgă dintr-o inerție plumbuită. Topiseră ghețarul tactil. Deodată pricepu: acolo, la etaj, era lucarna salvatoare! Simți un fâlfâit în spinare și fu smuls de el în sus, pe scările care duceau la baie. Dădu buzna înăuntru, trântind ușa de perete. Femeia scoase un țipăt. " Ce te-a apucat?" Îl lovi peste mâini și țâșni pe lângă el în dormitorul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
altă parte bucuros v-aș lăsa, că-s român creștin, bucuros de oaspeți, cum poruncește și legea noastră românească. Se conturează o atmosferă propice venirii ursitoarelor: cântecul cocoșilor este urmat de o vîjâietură ușoară ca un vântișor lin , ca niște fâlfâituri de aripi moi de păsări și zgomot, glasuri subțiri, ca de clopoței de argint . Ursitoarele vin de ursesc copilului umbletul, soartea și norocul În lume . Boierul aude cum cea dintâi ursitoare Îi menește copilului să fie voinic, frumos, tăcut, Înțelept
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
În care omul Încearcă să se opună destinului nefavorabil este aceea relatată În narațiunea Ursita, unde o femeie naște o mândrețe de băiat, să-l sorbi Într-o lingură de argint și nu alta. Oaspetele aude la miezul nopții un fâlfâit de aripi la fereastră. Ursitoarele Îi prezic noului-născut: să trăiască cât tăciunili acesta din sobă; o să aibă mare noroc, dar n-o să se bucure de el. Moșul reușește să schimbe cursul destinului multă vreme. Ia tăciunele din sobă, Îl Înfășoară
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
local, Săcueni-Roman a doua oară îți fac semn cu lanterna, mînă, nu e nimeni! multă rutină la deschiderea înțelegerii, blestemul semnului în grotescul oamenilor-semne din preparatul organic, stația Galbeni cînd a ieșit ea la peron, cu pantofii lustruiți! fundal studiat fîlfîitul de tricolor peste tabela cu mersul trenurilor, te șterg faldurile, continuă manevra, lași un moment scena goală, mergi la mecanic, o întreagă stație lăsată așa, la voia gîndurilor, întorcîndu-te ai arcuit spinarea, lunci pe uscătură Bacăul, vai, cît oraș, cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
am mai reușit să mă agăț de ceva și m-am prăbușit în gol cu capul înainte de la o înălțime de circa 5-6 metri. Eram îmbrăcat în pantaloni scurți și o cămașă mai largă care a făcut un zgomot ca fâlfâitul aripilor unei păsări uriașe. Asta a durat câteva secunde care mie mi s-au părut o veșnicie. Am ajuns în mărul din care am urcat în cireș, acesta a amortizat oarecum căderea iar cămașa chiar m-a oprit la un
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Culcați pe o parte, sprijinți în coate, respirau cu nesaț răcoarea nopții.. ascultau și, se uitau în foc, cum împroașcă scântei. Deodată, un greiere începu încet încet... parcă o doină. „Hu-hu... hu-hu..!”, se auzi în vârful unui brad... Apoi, un fâlfâit greu, de aripă, trecu pe deasupra lor. Cârțu făcu un semn cu mâna, parcă ar fi alungat un gând urât și, trase mai adânc din țigară. Prin minte le treceau fel de fel de gânduri... cele mai multe erau rele. Alistar, noul venit
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
întunecau mai tare pădurea. Toți erau numai ochi și urechi... îi așteptau. Așteptau ca vietățile la pândă... Nici o suflare... Pădurea părea pustie,.. Doar tăcerea codrilor, cu clătinarea crengilor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, păsări de noapte croncănind, ori câte un fâlfâit greu de aripi... Țipătul unei păsări de noapte, spintecă tăcerea.. ca un tăiș de sabie. Căpitanul Baltă tresări... Era semnalul dat de Sofronie, care din punctul de observație supraveghea Cheile și marginea pădurii. „Țipătul păsării”, venea cu vești rele. De
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cauzat de vreo scăpare nevinovată și pardonabilă a inginerilor proiectanți, care omiseseră trecerea pe planșetă a unui astfel de obiectiv. Nu. Era politica perversă și criminală a comuniștilor, hotărâți să unifice toate cultele într-o singură și universală cupolă, sub fâlfâitul caracatiței roșii ATEISMUL. Au încercat să ne deposedeze și de ultima noastră nădejde, de ultima speranță cuibărită în sufletele noastre, de ultimul punct de sprijin împotriva ororilor săvârșite cu maximă nerușinare de-a lungul unei jumătăți de secol, cât au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Leu, care nici el nu subscrisese voluntar la regimul alimentar "dintele calului", fiind cel mai ușor, înainta pe pojghița de gheață ca la patinoar, neexistând riscul scufundării în zăpadă. Arareori, deasupra capetelor noastre, pe cerul încruntat, se făceau auzite slabele fâlfâituri ale unor grupuri răzlețe de ciori căutându-și cu disperare hrana care scăpaseră ca prin minune de pârjolul înfiorător din liziera de salcâmi de astă-vară. Pentru Mircea, efortul deplasării era cu adevărat un chin. Fiecare pas pe care-l făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
uitat cu atenție în jurul meu, dar nu am reușit să descopăr ființă omenească. Nu a durat, însă, prea mult și vocea s-a făcut din nou auzită: - O, domnule, dar nu mă mai cunoașteți!... Cum se poate?!... A urmat un fâlfâit de aripi și, prin lumina palidă a înserării, am deslușit un ghemotoc negru, care a sărit de pe o creangă mai depărtată a cireșului din preajmă pe una mai aproape de mine. îndată am înțeles despre ce era vorba: stăteam față în
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92332]
-
realității obiective, Cum vine asta?! Cum poate mâna să vadă, când ochii nu sunt în stare s-o facă?! Dar oare, în acest moment, nu întreg trupul lui vede în locul ochilor părăsiți de lumină?! Aida era toată o fluturare, un fâlfâit de aripi, sau aveam eu impresia asta pentru că o zăream doar câteva secunde, de obicei când venea nu stătea mult, îi pândeam plecarea prin ușa întredeschisă de la camera mea, alergam apoi la fereastră și-i urmăream drumul până la poarta de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sosit, stăpâne. Aflînd aceasta, Dosan mormăi și-și Îndreptă atenția spre drumul din fața ferestrei. Încuind ușa, vasalii Își lipiră fețele de crăpăturile și de găurile scândurilor. Păstrau o tăcere absolută. Glasurile păsărelelor din pîlcul de copaci tăcură și ele. Cu excepția fâlfâitului lor de aripi, ca și cum toate și-ar fi luat zborul dintr-o dată, domnea o tăcere desăvârșită. Nici măcar briza ușoară nu o tulbura. Picioarele trupei ordonate de soldați Înaintară cu hotărîre. Muschetarii, ducându-și armele de foc lustruite, mergeau În rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]