91 matches
-
o convingă să renunțe. Eu priveam ca prostul, știam că voi coborî, lucru pe care îl așteptă de aproape o lună jumătate. Problema mea era că nu eram pregătit să înfrunt lumea altfel decât singur. A venit la mine fără fandoseli și mi-a spus: "Bătrîne, îmi pare rău, nu știu ce m-a apucat, te rog, hai să ducem la capăt ce am început. Mai avem puțin, într-o lună jumate' sîntem acasă la Marsilia. În trei zile sîntem în Africa de Sud, după
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
spuseră cu toții în același glas și porniră plini de voie bună. Ilinca fu pusă în gardă cu povestea cerbului din pădure, ceea ce motiva lipsa din grup a lui Tomiță. Uite-așa începu expediția la Peștera Liliecilor. Fără prea multe mofturi, fandoseli și alte marafeturi cu care erau obișnuiți din alte ocazii. Drept e că erau oameni serioși cu toții, nu niște mucoși plîngăreți de care găsești cu duzina pe toate drumurile, cît ai scăpăra un chibrit. Ziceți poate că Bărzăunul era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
operă sau la film cu vaporul sau cu propria lor ambarcațiune. Cei care locuiesc în golfuri sunt de obicei oameni înstăriți, de-a lungul coastei vezi case foarte frumoase, vederea la Oceanul Pacific se plătește scump și este un motiv de fandoseală. Numai că vraja apei dispare după câteva săptămâni. Chiar dacă vezi oceanul doar din baie, te costă bani grei, spune Kati. Râdem amândouă. Spun: "I am hungry". Râde: "Just moment, please". "It's OK". Intrăm într-o pensiune. Bucătarii se mișcă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
unele dubii. Nu mai sunt sigur nici că mi-am păstrat o privire lucidă asupra mizeriilor de la noi. Dovadă că mă surprind, uneori, fiindu-mi dor de bârfele de-acasă! Orașele noastre, cu mahalaua extinsă, deseori, până în centru și cu fandoseli cosmopolite cam provinciale (altădată, firmele erau, cu plăcere, "franțuzite", acum, cu o plăcere și mai mare, sunt "americanizate") îmi par, mai degrabă, aglomerații urbane decât producătoare de civilizație urbană, dar, în clipa aceasta, aș putea vorbi liric despre gropile și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Să nu se-nnegrească de tot. Mai bine cobor eu. BRUNO: Țțțț! Cobor eu. (Se leagă cu o funie de mijloc; GRUBI îl ajută.) Dă-mă-ncet. GRUBI: Ah, să nu se-ntâmple-o nenorocire. Îmi tremură genunchii. BRUNO: Lasă fandoseala. Dă-mă! GRUBI: Să nu faci vreo-prostie, acolo, jos. BRUNO: N-are-a face. GRUBI: Să nu se roadă funia. BRUNO: N-are cum. GRUBI: Mamăăă... BRUNO (Coboară încet în groapă.): Ține strâns! Mai fă un nod! Ține de amândouă capetele! (I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din sărite. BRUNO: Rabdă. GRUBI: Lasă-mă să-i ard. BRUNO: Ba nu. GRUBI: Zău... În doi timpi scăpăm. BRUNO: Dă-i încolo. GRUBI: Grețoși mai sunt. BRUNO: Sunt alții și mai răi. (Pauză.) GRUBI: Ce-i tot zice? BRUNO: Fandoseli d-ale lor. GRUBI: Ăștia vor să surpe groapa. BRUNO: Nu s-apucă ei. Vor să sugă totul ș-apoi se cară. (BRUNO și GRUBI își iau fiecare câte o sticlă cu lapte și încep să bea; apoi își continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ce mijloace, copyrightul. Dacă treaba ține și cartea Înregistrează succesul bubuitor În care sper, după un an, scoatem o nouă ediție și dăm În vileag toată mișculația. Pentru ce toate astea? Uite-așa, ca un bobârnac, ca o leapșă trasă fandoselilor strepezite ale criticilor noștri care fie o vor ignora, fie o vor expedia din vârful buzelor În derizoriul maculaturii comerciale, asupra căreia dumnealor nu catadicsesc să se aplece pen’ că s-ar compromite, mă-nțelegi; ei se ocupă de capodopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în Biblie nu se spune explicit pentru ce anume a creat Dumnezeu Lumea. Poate din plictiseală. Dar se precizează curiozitatea, uimirea, bucuria și plăcerea creației. Atribute esențiale, cred. Celelalte, partea, să-i zicem, neplăcută a actului creator este clamată din „fandoseală“. Nu poate fi libertate în suferință. Greșesc, poate. Dar îmi place să cred asta și, mai ales, să cred că am trăit astfel. Nu știu dacă-i adevăr în asta. Dar e adevărul meu și nu văd de ce m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Gicu la canal, ca fost legionar. Pe fete le-au dat afară de la școală. Casele pe care le moșteniseră în Bârlad le-au naționalizat pe toate, au băgat țigani în ele, să le pună la pământ. Și copiii ce mare fandoseală au făcut? Fetele s-au măritat după popi de țară, în ideea că o să-și crească plozii pe bătătură și o să aibă mămăligă în ceaun. O să fie doamnele satului. Ce să-ți zic! S-au țărănit toate și s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ceas și constată că avea timp să prindă ultimul tren de York. Noiembrie 1990 — Hai să părăsim această adunare sordidă, spuse Findlay, apucându-mă de braț. Arătă spre tablouri. Hai să nu ne mai mânjim privirile cu aceste bazaconii, aceste fandoseli, aceste fleacuri sclipitoare ale unei societăți putrede decadente. Duhoarea bogăției adunate prin mijloace necinstite și prin automulțumire mă sufocă. Nu mai suport nici o clipă compania acestor oameni. Vreau puțin aer curat, pentru Dumnezeu! Și spunând asta, mă împinse spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Așadar, cum voi putea să admit o creație de tip fatalist, văzând asemenea slujitori? Nu vreau să domnesc, nu doresc să fiu bogat, am refuzat comanda militară, urăsc desfrâul, nu practic navigația pentru lăcomie, nu concurez pentru coroane, am abandonat fandoseala gloriei, disprețuiesc moartea. Sunt superior oricărei specii de boală; durerea nu-mi consumă sufletul. În aceiași operă, dar în alt loc, filozoful critică sistemul politic al vremii care înșeală oamenii, profitând de credința lor în arta divinatorie: Ordinea lumii este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mai dureroasă a vremii pe care o străbatem. Îți mulțumesc încă o dată că nu ai pierdut ocazia să spui răspicat acest adevăr, neplăcut pentru mulți, într-o epocă de derută pustiitoare. Îmi place și cum scrii. Simplu, inspirat și fără fandoseli. Spui și nu spui tot. Suficient de încifrat și, totuși, suficient de limpede pentru a stârni interesul. Unele teme le-ai abordat direct, aprofundat, iar altele le-ai sugerat, ai lăsat să funcționeze intuiția, visul. Suntem amândoi de acord, îmi
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
spui? Ștefan: Vreau să-ți spun că și tu trăiești, numai că nu prea-ți dai seama de asta. Ilie: Nu mai spune! Ștefan: Ba mai spun. Și uite cam ce: n-o mai fă pe mortu-n păpușoi, lasă naibii fandoseala, sau angoasa, cum i s-o mai fi spunînd, ieși dintre dosarele alea soioase în care stai îngropat, că ăsta-i cavoul tău și altul nu-ți mai trebuie, și uită-te, frate, la lume, dar știi cum, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de aristocrat disprețuitor și sarcastic", personajul sfîrșind prin a-i deveni detestabil: "omul era însă detestabil și de cîte ori pozează în aristocrat și în înțelept îmi amintesc de turpitudinile lui." Pe aceeași linie, Ovidiu Cotruș nu trece cu vederea "fandoselile lui de nobil bizantin și de sibarit apusean", surprinzînd drama, dar și comedia acestei conștiințe dedublate al cărei purtător, ca și Macedonski, "intră prea declarativ în rolul de ales (ca) unul din ultimii reprezentanți ai seminției semețe crai exilat printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Ghiță Dej a rămas, în sumbra noastră amintire, cu griul lui costum de burjui, Ceaușescu a reintrodus garderoba stalinistă: tunica, încheiată maoist-militărește pînă sub gușă, șapca trasă bine pe urechi (nu fără perfida umilință a omului de rînd adică, fără fandoseli). Da, dar poza cu sceptrul regal mergea, ea, cu tunica mitocănească? Pardon! Costum la patru ace! Duplicitatea parvenitului. A dispărut tunica arsenalului bolșevic? Mai e una: a lui Castro, ultimul fidel al bolșevismului primar, uitat nu numai de Washington, dar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
altul... Simțeam că, în rezumat, iureșul acela îmi amintea insidios de ceva. „Viața!”, mi-a sugerat brusc o voce mută și buzele mele au repetat tăcut: „Viața...” Aceeași vânzoleală de trupuri mânate de dorință și care o ascund sub nenumărate fandoseli. Viața... „Și unde sunt eu în clipa asta?”, m-am întrebat, ghicind că răspunsul la această întrebare avea să dea naștere unui adevăr extraordinar, care urma să explice totul, definitiv. Dinspre alee au răsunat strigăte. I-am recunoscut pe colegii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]