389 matches
-
apărea orgasmul. CONTINUITATEA NARCISIACO-OBIECTUALĂ A COPILĂRIEI Atunci când este copil, subiectul își investește părinții cu calitatea de a fi în același timp garanții trebuințelor sale și furnizorii dorințelor sale. Figura părinților, în același timp în realitatea lor interactivă și în investiția fantasmatică pe care o realizează copilul despre ei, asigură această continuitate narcisiaco-obiectală care îl protejează și îi dă un sentiment de omnipotență. Într-adevăr, atâta timp cât copilul rămâne copil, atâta timp cât imaturitatea sexuală a corpului său lasă în umbră ambiguitatea raporturilor dintre obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
faptului că obiectul încorporat este perceput ca fragil, fie pentru că sinele a suferit deja durerea unei pierderi sau a unei amenințări de pierdere precoce. Depresia adolescentului „se aseamănă mai mult cu refuzul unei realități dezamăgitoare și o repliere pe pozițiile fantasmatice infantile legate tocmai de menținerea investiției relațiilor cu aceste imagini arhaice decât cu o renunțare și un abandon al acestor relații” ne spune Jeammet (1985). Adolescentul deprimat se agață de obiectul precoce încorporat, garant al continuității narcisiaco-obiectuale și al sentimentului
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
copilăriei poate fi asociată incontestabil cu experiența traumatică suferită datorită primei doici în copilăria mică (15 luni-2 ani). Sandra a fost confruntată cu spaima de abandon și cu amenințări cu violența care au exercitat o influență terorizantă asupra activității sale fantasmatice. După această experiență traumatizantă, Sandra s-a supus exigențelor adulților (cea de a doua doică, profesoarele, profesorii, mama sa, etc), dar rămânând în colțul său, cu o rezervă prudentă pe care adulții au numit-o cumințenie. Apariția adolescenței antrenează reapariția
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
travaliul psihic ce caracterizează această perioadă (vezi capitolul 6). Actul suicidar corespunde deci unei creșteri a tensiunii și excitației pe care subiectul nu poate nici s-o rezolve, nici s-o elaboreze prin urmărirea investițiilor sale de reprezentare psihică, emergența fantasmatică având un efect traumatic (vezi mai departe). Această relativă intoleranță la frustrare dar și mai mult la recrudescențele pulsionale interne se regăsește la mulți adolescenți cu tentativă de suicid. Ea este descrisă ca o „slăbiciune a Eului” care nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cărui corp este îndreptat acest atac (vezi cele ce urmează): - este vorba despre corpul copilului și despre relațiile pe care acesta le întreține cu imaginile parentale izvorâte din trecutul infantil?; - este vorba despre corpul sexuat și imaginile parentale ale actualității fantasmatice incestuoase și excitante? Într-o oarecare manieră putem opune în adolescență tentativa de suicid care vizează mai întâi să ucidă corpul infantil și tentativa de suicid care vizează să ucidă corpul sexuat. Într-o abordare fenomenologică și psihodinamică am putea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
putea să le descriem astfel, diferențiindu-le: - tentativa de suicid în care domină dorința de a îngropa corpul infantil deoarece acesta reprezintă în ochii adolescentului o piedică în dezvoltarea corpului puber, combinată cu dorința de a ataca relațiile cu obiectele fantasmatice ale trecutului. Acest tip de TS este marcat de dificultatea de a renunța la copilărie, de a se separa de trecut. Din punct de vedere semiologic, această tentativă de suicid este adesea izolată, fără să prezinte alte manifestări simptomatice co-morbide
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Pompiliu Constantinescu). G. Călinescu se oprea la voluptatea muzeală a scriitorului, apreciind că pretutindeni „gustul colecționarului e desăvârșit”. Numai E. Lovinescu îl fixa restrictiv sub semnul neosămănătorismului ardelean. În povestirile din Legătura roșie, se încheagă, în orizontul rustic, o lume fantasmatică, aproape aproape ca de umbră, bântuită de un blestem al pământului de care, cu sau fără voie, oamenii se înstrăinaseră. Timpul, supus unei noime străvechi, ființele împietrite în nenoroc, retezate de un trai „apăsat și fără zâmbet”, cu văzul imobil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
spațiu al morții. Ambele sunt incluse în cele din urmă în ceremonialul vieții, perfidul mesager al extincției, al golului. Mai întâi, Cetatea și Dunărea, realități interferente, puncte de reper în peisaj (exterior și interior), apar disputate de viață și de fantasmaticul ei dublu. Și în nebuniile de-o clipă ale lui Șefki, în învălmășeala gândurilor, în visele sale treze, reverberează concomitent impulsul spre viață și simțământul zădărniciei. Cea mai rezonantă și somptuoasă imagine a întâlnirii vieții cu nemișcarea o răsfrânge un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
ale unor eroi pentru a le racorda la ale altora, apelează la substituiri de identitate sau interpolează în biografia unor personaje tranșe din trăirile altora, amalgamează trăirea realistă cu visul, pune în relație personaje construite realist cu fantasme, cu figuri fantasmatice, din totul adunându-se o impresie puternică de tumult existențial și de febricitare. GABRIEL DIMISIANU SCRIERI: Cartierul muncitoresc, București, 1950; Din regiunea de ieri și de azi, Orașul Stalin, 1957; Un gram de aur, București, 1958; Iubește ziua de mâine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
prostituează nu atât spre a-și satisface instinctul, cât pentru a-i face pe plac bărbatului care o adoră, disprețuind-o. Așa se justifică remușcarea lui Tullio. Și, nu mai puțin, nesiguranța sa. Descrisă până acum din exterior, ca proiecție fantasmatică a dorinței masculine, femeia capătă consistență psilologică și o identitate bine conturată abia în Scherzo, a treia nuvelă din volum, unde povestea amoroasă e tratată în cheia unui comic ușor, grațios, în acord cu perspectiva echilibrată a bunului simț și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mai corect ar fi să atribuim cuvântului o funcție ambivalentă: pe de o parte, prin mijlocirea discursului, trăirea erotică se "purifică" de zgura reacțiilor elementare; pe de altă parte însă, cuvântul alimentează obsesia și transferă experiența existențială într-un regim fantasmatic, imaginar, acaparând pe deplin conștiința. Așa încât, în măsura în care salvează, protejându-l de neplăcuta confruntare cu viața, cuvântul condamnă pe cel ce iubește la o dureroasă captivitate, departe de zgomotul și furia vieții care se viețuiește. 4.1.3. Neverosimil, dar lovinescian
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Gabriel Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, Editura Univers, București, 1975. 96 Apud Hans Robert Jauss, op. cit., p. 202. Pornind de la observația potrivit căreia "orice senzație reală se poate converti într-o reprezentare", Vîgotski sublinia că "experiențele noastre fantasmatice se desfășoară pe o bază sensibilă reală". 97 Așa cum afirma Michael R. Booth, funcția melodramatică a femeii este o amplificare și o intensificare a funcției eroului masculin ("the melodramatic function of the heroine is an enlargement and intensification of that
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a încorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ele, cei mai mulți se ajută cu albume speciale, pline cu pozele partenerilor. Furtul acestor albume și folosirea lor în toaletă echivalează cu violarea nevestei, fapt aspru pedepsit. Pentru prevenirea altercațiilor pe această temă, cadrele furnizează deseori deținuților reviste pornografice, stimulîndu-le sexualitatea fantasmatică, încercînd astfel să limiteze numărul relațiilor și violurilor homosexuale. Dacă pușcăria este o formă de castrare psihologică, homosexualitatea le apare unora ca un mijloc de reafirmare a virilității, stimulată de absența vorbitoarelor sexuale și de neglijența sau răutatea unor gardieni
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
se datorează acest lucru? Ce se află la baza lui? În primul rând Supra-Eului moral, care normează regimul imagologic și caracteristicile psiho-morale ale Eului unei persoane. Fiecare individ tinde să fie, nu cel care este, ci acel care exprimă imaginile fantasmatice ale propriilor sale valori și aspirații de ideal. Din acest motiv, orice biografie este dublată de o mitografie individuală (S. Freud, S. Bataglia, J. Starohinski, L. Binswanger, M. Robert, C. Enăchescuă. Acest fapt se datorează unei anumite duplicități a persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de a-l Îndepărta sau ascunde pe cel care sunt. Nu este Însă vorba decât de o orientare valorică a Eului meu către o anumită situație, convenabilă acestuia. În felul acesta, Supra-Eul, prin valorile sale, devine pentru Eu o sursă fantasmatică creatoare. Rezultatul acesteia va fi acea biografie paralelă, mitografia, care va constitui „romanul vieții individuale” a persoanei respective. Eul normal nu este dublu decât ca tendință, nu și ca structură. Romanul individual, care Înlocuiește sau aranjează, după anumite criterii valorice
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aceste situații, Eul personal manifestă serioase forme de regresiune. Cea mai generală dintre acestea este cea de victimizare a persoanei. Ne aflăm În fața a două modele biografice: romanul apoteotic și romanul victimizant. Romanul apoteotic pune În valoare, printr-o exagerare fantasmatică, Eul personal al unui individ, cu valoare compensatoare a orgoliului acestuia. Romanul victimizant este cel care prezintă Eul individual ca pe o victimă a destinului. În acest de-al doilea caz, persoana va pune accentul pe nenorocirile propriei sale vieți
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acută, de scurtă durată și trecătoare, lipsită de pericol vital; bă durerea provocată, mai nuanțată, mai complexă și care poate fi o durere provocată de alții, sau o durere autoprovocată; că durerea imaginară, care este o durere psihică, cu caracter fantasmatic sau chiar net delirant, raportată la o suferință sau la o suită de suferințe imaginare, dar care au autenticitate pentru individul respectiv; cea mai tipică formă este cea Întâlnită În cursul stărilor ipohondrice, fiind Însoțită de o stare de regresiune
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
surâs banal.// Dar contemplând profilu-i sculptural,/ Transfigurat prin filtru de imagini,/ Tu să citești pe locul gol din pagini/ Nepotolita-mi sete de ideal” (Epilog sentimental - cititorului). Goana după găteli fine duce la manierism. Năzuința spre desăvârșire, cu toate proiecțiile fantasmatice ale idealității râvnite, stimulează, însă, constiinta zădărniciei eforturilor: „Eternă căutare, cărbunele și-l scrie/ Pe lespedea stâncoasa, pe arbori și pe zări,/ Răspunsul singur naște iar mii de intrebari/ Că vântul se ridică nisipul din pustie” (Năzuinți). S. este și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
și cel mai vechi, existent independent de om, al acestei relații dintre un obiect și o imagine a lui este acela al oglindirii. El evidențiază diferența esențială dintre cele două elemente ale relației: primordialitatea și consistența obiectului, dependența și caracterul fantasmatic a celui de al doilea. În apă sau În oglindă se găsește doar o imitație spectrală a obiectului, aspectul și nu substanța lucrului. Înfățișarea și nu materialitatea lui. Oglindirea constituie și unul din motivele folosite frecvent În compunerea poemelor: Pisc
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
din Călătorie spre mine însămi (1985), trădează un remarcabil talent în realizarea portretelor unor mari dispăruți (Emil Botta, Marin Preda, Eugen Jebeleanu ș.a.) sau în conturarea atmosferei stranii, ca în câteva proze pseudomemorialistice, simbolice, în care memoria joacă un rol fantasmatic. Originalitatea poeziei Ilenei Mălăncioiu [...] pare a veni din modul în care plachează imaginarul (livrescul) pe o experiență existențială puternică. Imaginația scoate monștrii din cărți, existența interioară îi asumă și-i transformă în cele din urmă în expresiile unei drame personale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
integrat în practicile funerare, care caută să edifice mnēma, un suport pentru paradoxala înscriere a absenței în prezență (Vernant, Figure 27). El trimite atât la materialitatea statuii sau a bustului de piatră, kolossós, cât și la psychē, imagine fantasmatică a corpului, eídōlon, și ea o phásma, o umbră, o iluzie. Diferit față de greci, deși vorbim tot de un ritual funerar, romanii vor utiliza și vor distribui altfel sememele (cele de mai veche tradiție greacă): imago
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dintre fantasmă (a unui zeu care ia chipul unui muritor, fie el și erou; a morților), himeră (din somn), psychē, dublu și imagine. Cea mai desconsiderată − la Platon, în Legile (texte asupra cărora vom mai reveni) − este imaginea, ca dublu fantasmatic; de aici, și diferența, de substanță și de grad, față de eídōlon, pe care însă îl reproduce - la Empedocle și Democrit (pentru surse, Vernant, Figure 33-34). Dublul are o funcție excepțională (dar rar atestată) mai ales în construcția funerariilor
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și prin teroare - la un totalitarism de mică intensitate, în care această dorință este atenuată. După cum subliniază Claude Lefort, nu e zdruncinată serios „matricea simbolică” din străfundul comunismului sovietic, care cere ca societatea să fie în continuare concepută după modelul fantasmatic al unui corp unic, omogen, transparent pentru el însuși, și ca, în aceeași mișcare, să fie negată orice legitimitate expresiilor politice sau culturale de autonomie, a fortiori de rezistență, după cum o dovedesc reprimarea revoluției ungare* din 1956 și cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
paliditate”, ținând de esențele ultime (Sâmburii din miezuri). Setea de absolut și jalea „știrbirii de viață” a celui prins în labirintul căutării Spiritului sunt aduse la o limită a sfâșierii extreme, ce cheamă în minte ideea expresionistă de artă. Figurile fantasmatice, măștile alegorice, decorul straniu, metaforă a stărilor din afund, fac din poemele în proză un limbaj obsedant, cvasimagic ( Omul sunător, Zburătorul, Marginea, Dansatorul, Rugul înalt). Povestirile boabei și ale fărâmei (a doua parte a volumului Ce-ai cu mine, vântule
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]