261 matches
-
unor piese, melomanii descoperă o nouă conduită melodică și noi combinații ritmice și armonice. Pentru mulți auditori, mai puțin pregătiți prin lipsa de cunoaștere a spațiului cultural al timpului, ascultarea "Cvartetului de coarde", a pieselor "Preludiu la după amiaza unui faun" sau a celor "Trei nocturne", modernitatea melosului va șoca cu siguranță. S-ar părea că muzica operează într-o mare libertate de creație.
Claude Debussy () [Corola-website/Science/302661_a_303990]
-
Roma. Se deda la perversiuni sexuale, abuza de bebeluși, se înconjura de grupuri de biati spintriae și se deda la acte homosexuale. Instruia copii pentru a se juca între coapsele sale când înota, numindu-i "peștișorii săi". Costuma tineri în fauni și tinere în nimfe și îi punea să facă dragoste în grotele de pe insulă. Dormitoarele îi erau decorate cu picturi și sculpturi erotice. Fiecare participant trebuia să aibă modelul poziției pe care el îi cerea s-o folosească. Avea o
Tiberius () [Corola-website/Science/298632_a_299961]
-
clasice, dar prelucrarea lor este mult mai senzuală, emotivă, plină de "pathos" și de dramatism, departe de frumusețea austeră caracteristică subiectelor analoge ale sculpturii din perioada clasică. În marea sculptură statuară, artiștii explorează teme ca suferința, somnul sau bătrânețea. Astfel "Faunul Barberini" (în prezent în ""Gliptoteca"" din München) reprezintă un satir adormit, cu o figură anxioasă, ca în prada unor coșmaruri. "Laocoon", sufocat de șerpi, cu o față crispată de durere, încearcă disperat să scape de strânsoarea lor. Galerie Complexul din
Arta elenistică () [Corola-website/Science/314636_a_315965]
-
a acestuia, le explică copiilor. În timp ce copiii Pevensie se joacă de-a v-ați ascunselea, Lucy descoperă un dulap prin care intră într-o lume fantastică de iarnă, lume numită Narnia. După ce vede un felinar, Lucy se întâlnește cu un faun, domnul Tumnus, care-i explică unde este și care o invită la el acasă. Acesta o adoarme pe Lucy cu un cântec de leagăn cântat la flaut. Când Lucy se trezește, observă că Tumnus este foarte trist. Acesta îi explică
Cronicile din Narnia - Leul, Vrăjitoarea și Dulapul () [Corola-website/Science/333745_a_335074]
-
cu gazdele de prin sate ori popasuri pe la mănăstiri, vrea să eternizeze tablouri unice: răsărituri și apusuri de soare, perspective panoramice, codrii deși, abia străbătuți de întortocheate cărări. Dacă în realitatea cea aievea nu există nici imense bariere naturale, nici fauni și nimfe, nici ciobani „tăiați în linii de uriași”, este evident că lui H. i-a plăcut să exagereze, să hiperbolizeze. Conturați pe un fundal aproape mitologic, falnicii păstori, dioscuri în ițari și opinci, sunt consubstanțiali cu zona înaltă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
acest hibrid monstruos nu provine dintr-un uter matern, ci mai mult ca sigur dintr-un Ephialte, dintr-un Incub, sau din vreun alt demon Îngrozitor, de parcă ar fi fost concepută dintr-o ciupercă putredă și veninoasă, fiu al unor Fauni și Nimfe, mai asemănător cu un demon decât cu un om. (Athanasius Kircher, Mundus Subterraneus, Amsterdam, Jansson, 1665, II, pp. 279-200). În ziua aceea voiam să stau acasă, presimțeam ceva, dar Lia Îmi zisese să nu fac pe prințul consort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
epocii. S-a manifestat ca un poet egal cu sine, cultivând modele, teme, aspirații ce nu au trădat niciodată sensul armonios al existenței. Dominantele tematice ale liricii lui sunt erosul și bucolicul. O întreagă figurație clasicizantă (Pan, Narcis, Elena, nimfe, fauni) însoțește aceste scenarii, transpuse într-o poezie elaborată în respectul formei. Rigoarea prozodică spre care poetul aspiră îl face să opteze pentru sonet sau alte forme fixe. Temperament stenic, J. este un poet al afirmațiilor constructive, al optimismului solar. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287670_a_288999]
-
văzut pentru prima oară statuile Nijinski, în bronz, sculptate de Rodin. În catalogul expoziției era și articolul scris de Rodin (un răspuns răspicat dat detractorilor lui Nijinski, care-l ștampilaseră cu două cuvinte: „erotică bestială”) după spectacolul baletului După-amiaza unui faun, cu muzică din Debussy. Rodin scria: „Nijinski posedă frumusețea frescelor și statuilor antice, el este modelul ideal la care fiecare pictor și sculptor a visat vreodată”. Se spune că în acest balet (coregrafiat de însuși Nijinski) el a întruchipat chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și statuilor antice, el este modelul ideal la care fiecare pictor și sculptor a visat vreodată”. Se spune că în acest balet (coregrafiat de însuși Nijinski) el a întruchipat chiar sexualitatea și a dansat cu erecție. Am desenat mișcările corpului faunului imaginat de Nijinski (după sculpturile lui Rodin), pentru a înțelege frumusețea și geniul dansului. Citind jurnalul lui Nijinski, descopăr acum adâncimea gândurilor și a sentimentelor care stau în spatele artei, al talentului său. Felul său ideal de a se apropia de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
tubular, și numai la căpătâi aveau plăci subțiri de stejar sculptat, încastrate în zid. Îndărătul unor uși duble, uvrajate, pereții sălilor de baie erau căptușiți cu sticlă în culori irizate, înfățișând doamne care se extaziau pe o culme de deal, fauni, cozi uriașe de păun, aeroplane, baloane, și așa mai departe. Podeaua și mobilierul din băi erau acoperite cu blană, iar feluritele nișe, protejate prin grilaje din fier forjat, cu modele orientale. Bazinele (negre) erau îngropate și aveau forma unor bărci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
opri și începu să privească prin cameră, mișcându-și ochii într-un fel ciudat, aproape mecanic, de parcă privitul ar fi însemnat o activitate specială, cu totul nouă. Se uită la placa de stejar de la căpătâi, pe care era sculptat un faun printre niște frunze în formă de sulițe. Privi apoi la una dintre farfuriile albe cu portocaliu, importate din Suedia, așezată pe un scaun lângă ușă. Se uită la cărțile de pe masă și văzu că unele dintre ele erau prăfuite. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aparenta contradicție cu tezele din fragmentele politice asupra concordiei, totul contribuie mai curând la adâncirea misterului decât la ridicarea vălului... Să reținem, pentru ceea ce ne interesează, un Antiphon net opus lui Socrate și luând o atitudine exact contrară celei a faunului, contestat chiar pe locurile unde își desfășura activitatea. Aceasta pentru a-i corupe pe câțiva discipoli ai magistrului, spun gurile rele... Antiphon îi reproșează lui Socrate că trăiește ca un model al idealului ascetic: mănâncă hrană de proastă calitate, bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Comandorul cu veleități piromane. Și multe istorioare puse pe seama unuia sau a altuia se clarifică în lumina contextului antiplatonician. într-un fel, lupta este dusă contra idealismului lui Platon în numele pretinsului său maestru, Socrate, omul liber, magicianul cuvântului, strălucitul vorbitor, faunul ironic care străbate străzile cetății ca interpelator glumeț și pe care nu-l interesează să viziteze adâncimile unor peșteri ipotetice. Antistene, Diogene și Aristip împărtășesc aceeași repulsie teoretică și fizică pentru Platon. Cum îl întâlnesc, îl critică, își bat joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
capitol, apare și metafora cărții, în fragmentul intitulat „pietrele verii (o poveste nemaiauzită, în care e regăsit un scriitor considerat pierdut, e citită o carte care zăcuse treizeci de ani pe un raft...)“, în cel numit „pseudobibliopolis“, în „după-amiaza unui faun“ sau în „cartea din vis“. Metafora cărții amintește de Jorge Luis Borges și de a sa „carte de nisip“, fără început și fără sfârșit. Pe autorul Curcubeului dublu nu îl interesează o anumită carte de pe raftul unei librării sau al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
camera într-o lumină roșiatică, decolorată de cenușiul marilor perdele, vrându-se imperiale, și răsărea o dulce așezare a covoarelor de lână, nebăgate în seamă până atunci, a pernelor lucrate la gherghef ori cu fețe brodate naiv, închipuind nimfe și fauni, luminări de animale exotice ori seraiuri cu cadâne culcate în ierburi moi, odihnitoare, la care se adăuga și prezența acelor femei, stând uneori într-o rână pe cele două canapele afunde, că toate la un loc anunțau începutul Levantului, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
brusc, din această lume de grații un salt în antica eră, unde delicatețea și toată gestica supravegheată, de salon, plonjează într-un „delir” orgiastic. Nimfe și bacante, în splendida lor nuditate, se prind într-un dans frenetic, antrenând pe dată fauni, satiri și silvani. Exuberanța de plein air, frivolă întrucâtva, se potrivește mai bine cu temperamentul sangvinic (de unde, preferința pentru culorile tari), senzual și agresiv al poetului, care schimbă cu ușurință - și nu neapărat cu ușurătate - harfa în „mandolină”. Dar cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
aparenta contradicție cu tezele din fragmentele politice asupra concordiei, totul contribuie mai curând la adâncirea misterului decât la ridicarea vălului... Să reținem, pentru ceea ce ne interesează, un Antiphon net opus lui Socrate și luând o atitudine exact contrară celei a faunului, contestat chiar pe locurile unde își desfășura activitatea. Aceasta pentru a-i corupe pe câțiva discipoli ai magistrului, spun gurile rele... Antiphon îi reproșează lui Socrate că trăiește ca un model al idealului ascetic: mănâncă hrană de proastă calitate, bea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Comandorul cu veleități piromane. Și multe istorioare puse pe seama unuia sau a altuia se clarifică în lumina contextului antiplatonician. într-un fel, lupta este dusă contra idealismului lui Platon în numele pretinsului său maestru, Socrate, omul liber, magicianul cuvântului, strălucitul vorbitor, faunul ironic care străbate străzile cetății ca interpelator glumeț și pe care nu-l interesează să viziteze adâncimile unor peșteri ipotetice. Antistene, Diogene și Aristip împărtășesc aceeași repulsie teoretică și fizică pentru Platon. Cum îl întâlnesc, îl critică, își bat joc
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tărâm aproape magic: Bucătării, bucătării de vară, Creme de zahăr ars strălucitoare, Mari șervete de-azur, dulapuri-sfinxe, Dulci utopii din linguri vechi prelinse (...) Miresmele iau foc de la perdele, Luminile s-așează lin pe scaun, Din cratițe bea lapte prins un faun... Dacă aici tabloul de gen se înscrie (aparent) în cadrele normalității, un Emil Brumaru funambul continuă la modul giocoso. Patetic și discret ironic, el își arată direct sau prin intermediul măștilor profilul interior grav; dedublarea îi dă libertatea de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în formă de dialog, în timp ce capitolul al treilea începe cu un rezumat narativ, după care se reia metoda "scenică". 7. Clara Reeve, Progress of Romance, Londra, 1785. 8. Hawthorne, prefețele la The House of the Seven Gables si The Marble Faun. 9. Poe începe a sa Philosophy of Composition cu un citat din Dickens: "V-ați dat seama că Godwin și-a scris cartea Caleb Williams de la sfîrșit spre început ?" Mai înainte, într-un articol despre Barnaby Ryăge, Poe citase romanul
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
însemna sublimare erotică, trândăvie și ignoranță. Acela e nenorocitul monahism de azi, cadavrul gloriosului monahism care a creat cultura Europei. Viața religioasă, care are felurite grade și nuanțe, culminează în contemplație, care e pipăirea directă a puterii dumnezeiești. Și acești faun de geniu ai culturii s-au dovedit atât de activi și de fecunzi, umplând veacurile de lumină, fiindcă au încremenit mai întâi în contemplație. Ea e izvorul celei mai intense și mai calitative activități. Spiritul creștin știe din toată această
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
veni cu o propunere: − Aseară, citind ceva despre Picasso ca să mă pun în temă pentru azi, am dat peste o reflecție de-a lui referitoare la un fapt straniu: se pare că numai în sudu-i natal găsea inspirația să picteze fauni, centauri, Minotauri și alte personaje mitologice. Chipurile, o asemenea faună exotică s-ar fi sfiit să-l bântuie pe-aici, prin Paris. Ei, asta mi-a dat ideea: dacă tot ești în vacanță și te arăți receptivă foarte la bestiarul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
din capitala Bavariei junele Lovinescu rămâne pur și simplu cu gura căscată, și își verbalizează uimirea într-o searbădă beltea de superlative, trădând nivelul unei culturi medii, de amator. Din toată galeria se distinge, prin "desăvârșirea amănuntelor" (sic!), "așa numitul Faun Barberini, sculptat în mărime supranaturală în marmură de Paros", creație ce "pare a fi originalul unui mare artist din epoca lui Alexandru". Dar autorul nu se mulțumește mereu cu postura de simplu reporter și riscă de câteva ori explicații ceva
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
aparenta contradicție cu tezele din fragmentele politice asupra concordiei, totul contribuie mai curând la adâncirea misterului decât la ridicarea vălului... Să reținem, pentru ceea ce ne interesează, un Antiphon net opus lui Socrate și luând o atitudine exact contrară celei a faunului, contestat chiar pe locurile unde își desfășura activitatea. Aceasta pentru a-i corupe pe câțiva discipoli ai magistrului, spun gurile rele... Antiphon îi reproșează lui Socrate că trăiește ca un model al idealului ascetic: mănâncă hrană de proastă calitate, bea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Platon, Comandorul cu veleități piromane. Și multe istorioare puse pe seama unuia sau altuia se clarifică în lumina contextului antiplatonician. Într-un fel, lupta este dusă contra idealismului lui Platon în numele pretinsului său maestru, Socrate, omul liber, magicianul cuvântului, strălucitul vorbitor, faunul ironic care străbate străzile cetății ca interpelator glumeț și pe care nu-l interesează să viziteze adâncimile unor peșteri ipotetice. Antistene, Diogene și Aristip împărtășesc aceeași repulsie teoretică și fizică față de Platon. Cum îl întâlnesc, îl critică, își bat joc
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]