168 matches
-
infinit mai profund decât eul conștiinței transcendente lumii (cuplată în actele noetico-noematice ale intenției de semnificare și ale intuiției saturante). Ambiția lui Michel Henry a fost aceea de a transgresa - din interiorul strict al filozofiei - frontiera ontică sau mundană a fenomenalității. De ce oare apelul la o Viață al cărei nume trebuie scris cu majusculă 1? Fenomenologic vorbind, întrucât noi suntem vii prin impresia originară pe care orice percepție ordinară o depliază tacit, iar continuitatea viețuirii noastre, care debordează percepția discretă a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozofia greacă, specia „animală” și pe cea „umană”. Criteriul diferențierii între viața animală și cea umană nu poate fi inteligența (ceea ce înseamnă o altă cumulare a energiei biologice), ci capacitatea de participare a omului la autorevelația patetică a Vieții în fenomenalitatea lumii 1. Acest lucru dezvăluie încă o posibilitate radicală: aceea ca, în pofida ireductibilității dintre lume și Viață, Viața să fi luat trup, fără ca prin aceasta ceva anume din esența procesului de autoafectare a Vieții să se altereze. Captarea acestei posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
precum în cazul fenomenelor lumii. Viața lumii (nu lumea vieții) este „ceea ce, în apariție, a fost numit materia sa fenomenologic pură, sau încă a cărnii (chair) sale incandescente, a ceea ce strălucește sau arde în ea”2. Învăluirea fenomenelor lumii în fenomenalitatea manifestării pure devine, în cazul Revelației, găzduire și ocrotire: nici „oribila neutralitate”1 a lui es gibt (Heidegger), nici impersonala „diferare” a lucrului către apariție (Derrida), ci respirația vie a esenței manifestării. Aceste formulări nu sunt deloc arbitrare, ci verificate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
personal al dorinței divine. În cuvintele Sfântul Grigorie de Nyssa: „Este firesc ca frumusețea dumnezeiască să-și aibă o trăsătură care o face iubită, în înfățișarea ei înfricoșătoare, arătată prin cele potrivnice frumuseții trupești”. Dimensiunea „înfricoșătoare” a acestui tip de fenomenalitate nu are nimic grotesc sau repugnabil. Acest atribut semnalizează doar necesara distanță prin care frumusețea dumnezeiască, spre deosebire de erosul căzut, se sustrage unei aproprieri vulgare, grăbite, indisciplinate. Impuritățile cu care se naște dorul după frumusețea fizică a celuilalt nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
existenței. (Teoria existenței). Existența este faptul de a fi, de a avea o realitate obiectivă, independent de conștiința celui care gândește sau percepe această realitate. Existența este un concept fundamental cuprinzând cu dificultate totalitatea determinărilor sale. Aperceptiv, existența este o fenomenalitate dinamică, primară, reprezentarea minimală mijlocită de simțuri. Realitatea nemijlocită a percepției intră Însă În starea conceptuală a existentei doar prin apariția limbajului semnificant care permite diferențierea și interpretarea precisă a obiectului existent. Doar conștiința face posibilă perceperea reflexivă a existenței
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
dispariție în perioada interbelică unde predomină cenaclul ce presupune evidențierea personalității. În acest sens, sunt foarte interesante observațiile autorului cu privire la maniera de relaționare a scriitorilor moderni care nu mai pot "convorbi" deoarece fiecare crede în "valoarea destinului unic, în absolutul fenomenalității lor" nu mai există o mentalitate comună, ci o pluratitate de mentalități. Se face apel la imaginea unui ospiciu decent în care impresia generală este a unei conversații, dar prin apropiere de pacienți se observă că fiecare vorbește singur. Opțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o relație de profundă empatie cu lumea "personajelor" înfățișate, care pentru el "există realiter", cum observa Adrian Marino: "Pentru critic, literatura, eroii, lumea lor există realiter. Este vie, și analiza, întreaga discuție, ține seama de aceste fantasme ca de niște fenomenalități concrete, care vin doar să confirme anumite intuiții fundamentale." (Adrian Marino, Prefață la volumul G. Călinescu, Scriitori străini, E. S. P. L. A., București,1967). Interesul criticului pentru "iluzia" realului, pentru lumea als ob, se împărtășește de la viziunea scriitorului, creator de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
atmosfera generală fiind una de stabilitate și echilibru. Noul conducător s-a căsătorit deja cu Gertrude, soția fratelui decedat (în aparență, din cauze naturale!), starea monarhiei redevenind una optimistă. Amănuntul nu trebuie neglijat. Mentalitarul medieval concepe echilibrul ca pe o fenomenalitate piramidală, cu monarhul de drept, în plină exercitare a puterii, la vîrf. Claudius al lui Shakepeare creează, măcar în debutul lui scenic, această impresie. Deschis, cu abilități diplomatice clare (rezolvă tensiunea politică și militară cu regatul norvegian vecin într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Hoax/ Farsa cu balonul confirmă preocuparea ideologică a autorului pentru funcția reprezentațională a creației artistice. Diddling... este idubitabil un manifest estetic cu cifru, în care conținutului ficțional al literaturii i se atribuie necondiționat calități transcendente. Realitatea în sine rămîne o fenomenalitate neinteligibilă. Semnificațiile ei de profunzime pot fi revelate doar prin transfigurare, adică prin proiecția ipotetică într-un contur ficțional. Desigur, acesta corespunde zonei esteticului, ilustrînd astfel funcția majoră de mistificare a literaturii. Este indiscutabil faptul că, prin naratorul diversionist al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
postmodernismului american prin revenirea romanului recent la epic și la viziunea narativă integratoare -, în realitate, aș îndrăzni să presupun, nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moștenite de la Barth sau Hassan și la reconsiderarea funcțiilor esențiale ale ficțiunii. Reabilitarea fenomenalității epice, așa-zicînd, este contribuția estetică a "generației următoare", în interiorul căreia strălu cesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) și Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). Ceea ce la postmoderniștii ultimelor decenii ale seco lului XX
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a dispariției suveranității Angliei în politica internațională). Ele accentuează starea de "final", de "sfîrșit al istoriei", pe care Coe o acreditează la un nivel subliminal. Decepțiile și nostalgiile vieții nu reprezintă apanajul prin excelență al individului supus timpului, ci și fenomenalități istorice, răsfrînte pe palierul de manifestare a unor întregi colectivi tăți. "Istoriile" personale merg în paralel cu "istoria" comunitară, în care se reflectă aidoma frunzelor în apa unui lac gigantic. Gestica eroilor, chiar atunci cînd e profund individuală și adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un teren intelectual absolut fascinant, complet străin mie pînă în momentul respectiv (fiind încă fidel maiorescianismului clasicizant, asumat în școală, trăiam în cultul unui soi de purism estetic idealist, derivat din vechile clișee ale "artei pentru artă" și literaturii ca "fenomenalitate autonomă"). Aici, arta și societatea, cultura și biografia, textul și existența se îmbinau, straniu însă legitim, pînă la simbioză. Am descoperit, cu surprindere, că Școala de Frankfurt nu fusese arhetipul experimentului comunist european (prin faimoasa "săptămînă de lucru marxistă", inaugurată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
executate" la anumite date (Viktor deduce că articolele sale, pezumtiv benigne, sînt, în realitate, rotițe dintr-un mecanism infernal al asasinatelor comandate). Realizează faptul că, într-un fel sau altul, toți protagoniștii "cruciulițelor" au conexiuni cu omniprezentul univers interlop (o fenomenalitate paradoxală în roman: manifestă în mod discret și totuși covîrșitoare ca intensitate!). Își dă seama, în consecință, și de ce adevărul total nu i-ar fi spus decît în condițiile în care munca sa nu ar mai fi necesară. În paralel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
funcții, instincte, impulsuri și nevoi individualizate. Peste "voința" dimensiunii ficționale ("1Q84") percepute ca o entitate în sine, suficientă sieși nu poate trece nimeni: nici Autorul (mort), nici Cititorul (mesme rizat). Cei doi devin componente auxiliare (dar, oricînd, dispensabile!) ale unei fenomenalități absolute, rupte de orice determinare. Literatura (din "1Q84") trăiește în mod nemijlocit, asemenea echivalentei ei ontologice istoria (din "1984"). Dacă, în primele două volume, Aomame și Tengo abia recuperau, mnemotehnic, puținul timp petrecut împreună în anii copilăriei, prin exersarea acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
emoțiilor"25. Ca atare, înainte de a formula teoria mutației valorilor estetice, impresionistul Lovinescu pare să privilegieze mai curând sensibilitatea paseistă, cu întregul cortegiu de emoții livrești, mediate de memorie și de intelect. Astfel, în loc să fie percepută direct, în divers-fascinanta ei fenomenalitate, natura capătă un aspect decorativ, de carton, lăsându-se descifrată exclusiv în cheie alegorizantă, după metoda care făcea cândva gloria școlii unui Quintilian, de pildă. Nu ne mai surprinde, prin urmare, nici alternarea facilă de procedee, în scopul evitării monotoniei
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
pe care îl poți îmbrățișa sau impune, cade sub domnia ideologi cului. Orice structură, configurație, sistem de idei încre me nit într o doctrină predicabilă devine, prin instrumentalizare, ideologie. Libere de orice miză „politică“, aceste structuri sunt doar expresia unei fenomenalități naturale, dezinte resate. Astfel sunt percepute, de exemplu, un tablou, un dans, un poem zen sau o mandală. Obstinația încarcerării, a persistenței unei forme anume prin agresarea celorlalte este semnul ideologicului. Religia ca sistem nu poate fi decât ideologizantă, în vreme ce
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
sunt și rămân aceleași la toate popoarele din lume, fără a exclude pe cele mai înapoiate, cu noțiuni mai puține, cum se întâmplă și în sânul aceluiași popor”; Noțiunile se înfățișează ca având o existență a lor proprie, care depășește fenomenalitatea lumii, pentru că ele nu primesc nici o schimbare în natura lor, ba chiar apar ca tot ce poate fi mai obiectiv”; „Acest fond comun (de noțiuni), care constituie cunoștința omenească și pe care filosofia din toate vremurile vrea să-l prindă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care importante ar fi inteligența, insensibilitatea, răceala afectivă, spirit justițiar acuzator, conștiința propriei superiorități. Cel care ridiculizează se plasează pe sine pe scara ierarhică a valorilor pe o treaptă superioară, de la înălțimea căreia își permite să contemple cu satisfacție micimea fenomenalității supuse programului său critic, prin prisma amorului său propriu revanșat. Din această perspectivă, Adrian Marino făcea următoarea observație pertinentă: "Copiii, modeștii, timorații, conformiștii de orice speță n-au sentimentul comicului. În schimb, orgolioșii, vanitoșii, vindicativii, malițioșii, spiritele inteligente, tăioase, lucide
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu stilistica modulară a povestirii, nu îi solicită atenția exegetică. Iarăși, într-un paralelism deplin cu Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan scrie exclusiv despre, unu, poeți și, doi, critici literari. Pe când prima categorie îi activează componenta analitică, desfășurată "în toate punctele fenomenalității creative", cea de-a doua îi incită spiritul critic în direcția inciziei și a portretului ironic. Din cei douăzeci și cinci (din nou douăzeci și cinci!) de colegi de breaslă prinși în sumarul Diacriticelor, majoritatea sunt fixați și în insectar: cu bunele și relele
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
Porții fiind un descifrator al psihologiilor elementare. [...] Structural, personajele aparțin familiei de spirite a oamenilor mărunți din nuvelistica românească de la începutul secolului al XX-lea, însă manifestările psihice ale unora se explică doar în lumina descoperirilor psihologiei moderne. Prozatorul semnalează fenomenalități de natură lăuntrică bizare, ignorate sau trecute cu vederea de scriitori ai timpurilor revolute. Esențial, umanitatea literaturii lui Velea nu-i alta decât cea descrisă de Gârleanu, Brătescu-Voinești, Demetrius, Bassarabescu, Dunăreanu, Cazaban, dar, în loc să-i fie surprinse comportamentele tipice, îi
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
fără natură...a fizic...corp tehnic sau instituțional” În felul acesta,Algirdas Julien Greimas locuiește și în Réalisme ou artifice,și în Profondeur, couleurs et sentiments, adică locuiește acolo unde nu este, a topic, nelocalizabil, într-o rumoare spectrală, în fenomenalitățile diferite născute din comentariile unor voci diferite, care nu-și permit să fie finale și obiective. Acest gen de locuire generează o dezarticulare a timpului. Acest fel de prezență aliniază Dictionnaire raisonné de la théorie du language, Sémantique Structurale, Du sens
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
germană și, poate, întreaga literatură europeană a secolului al XIX-lea au evoluat în mod clar de la tipul al doilea (idealismul obiectiv al lui Goethe și al romanticilor) - trecând prin primul tip (realismul), care, în impresionism, devine treptat conștient de fenomenalitatea lumii - la idealismul dualist subiectiv al expresionismului, reprezentantul celui de al treilea tip. Schema lui Walzel nu ne spune numai că această evoluție a existat, dar și că schimbarea a avut loc într-o înlănțuire logică. Panteismul, ajuns la un
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
de la identificarea tipului de obiect de care dispune, ce ne este revelat prin relațiile dintre individualii artei. 1. Tema cercetării și modul în care va fi tratată Opera de artă poate fi înțeleasă ca obiect auto-suficient. Ea prezintă și o fenomenalitate interpretată în virtutea stabilirii statutului operei ca obiect creator de lumi ficționale. În acest sens, putem vorbi de o lume secundară-reală1. Însă problema ontologică trebuie să stabilească și să explice existența operei de artă ca existență individuală auto-suficientă. Prin urmare, ontologia
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nu la eliminarea finalității lor. Noile forme de artă au dus la o existență iluzorie a lor și, prin urmare, opera de artă nu există decât ca formă ficțională dependentă de percepția și imaginația subiective. Acest lucru este posibil prin intermediul fenomenalității operei. Opera de artă se prezintă ca o formă materială prin intermediul materiei ei și ca o formă spirituală prin puterea și imaginea sa. Pornind de la tipul dublu de existență a operei putem propune o arhitectonică ontologică a operei de artă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
într-un sens general atribuindu-i o existență universală și abstractă sau într-un sens restrâns: obiectul poate fi un concept concret și particular. Această dihotomie a obiectului este subordonată categoriei obiectului în sine. Însă obiectul, prin statutul său de fenomenalitate, pare să dobândească mai multe dihotomii în aparență contrare doar aparente, așa cum putem vorbi de un obiect concret, dar abstract ce oferă un contrast între două categorii ontice diferite. Un astfel de obiect pare să nu existe întrucât prezintă o
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]