1,275 matches
-
mai înalt posibil, la înfăptuirea sa și la sporirea sa, atunci știința, percepută nu doar în mod restrictiv drept câmpul obiectivităților ideale, ci pornind de la prestațiile transcendentale care le produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în deplina sa concretizare nu este altceva decât o formă de cultură. De la cultură ea împrumută locașul său ontologic, cel al praxisului și, în același timp, caracterele care aparțin oricărei "realități" definite de către
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
că ea este o cunoaștere a vieții. Însă dacă știința știe ce face scoțând din joc viața, ea știe de asemenea ce este, fiind o formă și o manifestare a acestei vieți: contradicția internă care o definește este o contradicție fenomenologică; pe planul fenomenalității sale, ca fenomenalitate originară a vieții, putem noi să discernem adevăratul său sens, însă mai întâi ceea ce căutăm: propria sa posibilitate. Contradicția internă a științei ca fenomenologică, ca mod de viață întors împotriva vieții, se lasă astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei vieți: contradicția internă care o definește este o contradicție fenomenologică; pe planul fenomenalității sale, ca fenomenalitate originară a vieții, putem noi să discernem adevăratul său sens, însă mai întâi ceea ce căutăm: propria sa posibilitate. Contradicția internă a științei ca fenomenologică, ca mod de viață întors împotriva vieții, se lasă astfel surprinsă după cum urmează. Un mod de viață, modul de viață științific la fel ca și oricare altul, este așadar o experiență în sensul vieții, este o manieră de a se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
există o bucurie aparte a descoperirii științifice de pildă, o bucurie care aparține viziunii ca atare și care, în funcție de modalizările, rafinările și perfecționările acestei viziuni, se modalizează ea însăși, parcurgând seria plăcerilor intelectuale care sălășluiesc în adâncul sufletului ca potențialități fenomenologice originare ale sale, care sunt ideile sale înnăscute într-un anumit fel. La fel, cel care, urmând sfatul lui Malebranche, încearcă se facă în așa fel încât într-un cerc nu toate razele să fie egale și care se lovește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiecare dintre aceste "reveniri" idealității matematice pe care am substituit-o datului sensibil i se opune, nu în interiorul unei lumi, ci radical, în afara acestei lumi și a exteriorității transcendentale în care ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în subiectivitate și identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se așează asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
independent de el, ca fiind acolo înainte de el sau fără el, ci ca ceea ce nu survine decât dacă devine el însuși acest adevăr și nu devine astfel decât în măsura în care acest adevăr își face loc în el ca una dintre potențialitățile fenomenologice constitutive ale ființei sale, ca ceea ce poate deveni, tocmai, cu condiția unei autotransformări a vieții sale și ca modificare a sa. "Adevărat" nu înseamnă așadar în primul și în primul rând acel ceva în fața căruia trebuie să te estompezi, cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea însăși adevărului să fie locul venirii sale, singura sa manifestare și singura sa înfăptuire posibile, este cultura, adică ansamblul tuturor experiențelor în sensul de toate experimentările prin care viața conduce la realitatea unei "prezențe" în ea, în efectuarea sa fenomenologică incontestabilă, tot ceea ce poartă în sine ca virtualități, "dorințele" și "necesitățile" care exprimă natura sa originară. Cultura nu rezultă niciodată dintr-o decizie, decizia vieții de a executa asupră-și anumite transformări, anumite "experiențe" tocmai, cu scopul de a aprecia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine, a se nega pe sine este totuși ceva ce nici suferința, nici viața în general nu pot face, nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este astfel în sensul că ceea ce este așezat și adus în față nu este niciodată viața însăși, care se afectează numai în sine, ci reprezentarea sa goală, o semnificație, semnificația de a fi viața sau de a fi viață. Reprezentarea fenomenologică într-un corelat intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai precis cu actualitatea fenomenologică a auto-afectării sale, ci doar o presupune. Orice semnificație care vizează viața sau se referă la ea într-un fel oarecare se constituie printr-un împrumut, este o poliță asupra vieții transcendentale și o implică cu titlu de presupoziție. Un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al unei măsuri, în care, de asemenea, nici o privire nu se strecoară pentru a lua sau a da această măsură. Munca ce determină valoarea bunurilor și permite schimbul lor va fi reprezentarea acestei munci vii reprezentarea a ceea ce, ca actualizare fenomenologică a Corproprierii originare și ca prezent viu al acesteia, rămâne în sine în subiectivitatea sa invizibilă. Reprezentarea muncii vii nu produce așadar decât o semnificație ireală și vidă, semnificația "muncă", "muncă ce a produs cutare obiect". Această reprezentare este munca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu o precede, nici nu o "determină" la drept vorbind, ci îi este identică, în calitate de această pricepere originară care este viața, în calitate de praxis, în calitate de corp viu. Acțiunea, așa cum am văzut, nu este niciodată decât actualizarea puterii primitive a acestui corp fenomenologic. Determinarea valorilor pornind de la viață se lasă astfel descrisă și se descompune după cum urmează. Viața este cea care conferă o valoare lucrurilor (care prin ele însele nu au nici una) în măsura în care ea le găsește convenabile, în care ele satisfac una dintre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în esența sa fenomenologică. Mai veche decât ivirea pre-obstanțială a lumii și decât explozia sa ek-statică, ea le precede nu pentru a le ceda locul și a se transforma în ele, ci ca ceea ce rămâne în sine în Noaptea abisală a subiectivității sale, pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o risipește vreodată. Și totuși aici, în această Noapte nepătrunsă și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
faptul că vieții îi este cu neputință să se debaraseze de ceea ce o încarcă, adică de ea însăși. Așa cum am văzut, această neputință dublează încărcarea și o face intolerabilă insuportabilul nefiind astfel decât esența interioară a vieții în efectuarea sa fenomenologică: acel "a se suporta pe sine" care nu mai îndură să fie ceea ce este. Acesta este punctul de origine al oricărei culturi, ca și a posibilei inversări a acesteia în barbarie. Cultura este ansamblul acțiunilor și practicilor în care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în măsura în care aceasta înfăptuiește în ea prin operația sa proprie unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit a ceea ce sporește în sine și se încarcă de sine până la exces, atunci vedem prea bine că orice cultură este eliberarea unei energii, iar formele acestei culturi sunt modurile concrete ale acestei eliberări. Este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce anume este aceasta din urmă. A elibera o energie nu înseamnă a se debarasa de ea, a-i oferi prilejul să se cheltuie, să se diminueze progresiv și astfel să se epuizeze și să dispară. Legea vieții, a vieții fenomenologice transcendentale și absolute care suntem noi nu este entropia. Realitatea acestei vieți nu are nimic de-a face cu realitatea fizică și nu se poate înțelege pornind de la aceasta; orice model științific impus culturii este nu nonsens. E elibera energia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este ea și tot ceea ce face ea, devenind astfel propria noastră acțiune. Aceasta nu este așadar niciodată disociabilă de procesul etern în care Absolutul ajunge în sine și se istorializează, proces care, ca sporire de sine, este cu toate acestea fenomenologic de la un capăt la celălalt, înfăptuindu-se ca fapt de a suferi și ca fapt de a se bucura. Faptul că, purtați de acest proces, noi îl înfăptuim noi înșine ne aruncă în această suferire ca și în fenomenalitatea sporirii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cotidiene (care se subordonează ele însele unui proces de culturație continuat), această energie așadar rămâne nefolosită în sensul care tocmai a fost clarificat: ea nu este în acest fel suprimată, ci este ca și exacerbată, afectul, modul său de prezentare fenomenologică irecuzabil, căpătând forma unei neliniști crescânde. Ea caută așadar să se elibereze, însă urmând de data aceasta căile pre-trasate de-a lungul cărora se obține ușurarea imediată. Efort zadarnic: afluxul de energie care nu s-a putut investi în sarcinile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și esența rezultă că aceasta nu este reductibilă la o teorie formală sau la o rețea de legi formale care ar putea fi separată de conținutul cognitiv, de vreme ce în realitate dobândirea și astfel transmiterea unei cunoașteri sunt identice cu efectuarea fenomenologică concretă a acesteia în repetare, cu actul așadar care reproduce conținutul său reprezentativ în cazul cunoașterii teoretice, cu patosul care, tot în repetare, se identifică cu adevărul practic, în cazul esteticii, al eticii și al religiei. Ideea că pedagogia (sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Este adevărat că există o esență proprie a comunicării și că tocmai am prezentat schema acesteia. Teoria pură a acestei comunicări și astfel pedagogia ca atare este filozofia primară. Aceasta ne arată, tocmai, că esența comunicării se identifică cu actualizarea fenomenologică a cunoașterii de comunicat, în noeza sa și în noema sa. Teza unei transmiteri a cunoștințelor care să se producă independent de aceasta, de deținerea ei și de reactivarea sa în relația învățător-învățăcel este absurdă. Un pedagog ignorant este un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
percepție, în așa fel încât protestul să răzbată din spatele "liturgicului" dogmatic. În analiza propriu-zisă a autorilor selectați spre a face parte din această operă colectivă se pot ușor observa reverberațiile acestei analize globale introductive. Tipologiile globale care subzistă în analiza fenomenologică a literaturii perioadei comuniste sunt, credem, reprezentate emblematic de critica romanului Groapa a lui Eugen Barbu, critica a două dintre operele lui Paul Goma - determinat să plece din țară de refuzul constant al compromisului, deși ficțional - și analiza operelor lui
Noii critici by Dragoș Carciga () [Corola-journal/Journalistic/7391_a_8716]
-
departe... - imaginea devine, dimpotrivă, un anume mod de a însufleți, intenționat, un anume conținut hyletic (obiect, materie, substanță generală). Realitatea psihică, concretă o vom numi noeză. Sensul, umplând realitatea, îl vom numi noemă. De reținut raportul fundamental: noeză-noemă al cunoașterii fenomenologice. * Act noetic. Intenționalitate, capacitate a spiritului de a transforma lucrurile într-un sens diferit de materialitatea percepției, de fizica ei. Diferență dintre percepție și imagine. Diferența dintre imagine-ficțiune și percepție provine din structura profundă a sintezelor intenționale. Percepția se realizează
Conduita oglinzii, ca naivitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6844_a_8169]
-
în și dincolo de (trans!)lume (I) de Emanuela Ilie, Linia (I), Linia (II) Rugăciune (I) și Rugăciune (II), poeme de Laurian Stănchescu, Despre începutul lucrurilor (IV) de Vasile Popa Homiceanu, Seneca - filosofie și teatru (I) de Cristina-Maria Frumos, Ironia - perspectivă fenomenologică asupra discursului socratic (II) de Ramona Bujor, Paștele, o noapte de veghe! (I) de Vladimir Petercă, Istoricul titlurilor nobiliare și al gradelor militare (I) de Mihail Batog-Bujeniță. Există și cazuri când un text este numerotat ca episod dintr-un episod
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7145_a_8470]