KorAP: Find »[drukola/base=fereastă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...9 >

209 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

de onoare ce sînteți... dar, până nu-ți sunt femeie, am dreptul de a te ruga să mă scutești..., vei avea destul timp să mă chinui când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe un bătrân mucalit silindu-se a tăia fețe evlavioase pentru a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei stăteau în uliță; Onufrei, numărând metaniile ce le ținea în mînile unite pe pântece, Ieronim

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon... frumos, nepăsător. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... - Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cum ar fi dorit... ce ar fi dorit..? Ah! cine o spune, și care limbă e-ndestul de bogată ca să poată esprima acea nemărginire de simțiri cari se grămădesc nu în amor însuși, ei în setea de amor. Ea visează în fereastă... și viseze numai... III Euthanasius cătră Ieronim Este o frumusețe de zi acum când îți scriu și sunt atât de plin de mirosul câmpiilor, de gurele înmiite ale naturei, încît pare că-mi vine să spun și eu naturei ceea ce

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim tabloul și locul ce are să- ocupe chipul său pe acea pânză; apoi intrară amândoi alături... Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. Francesco reveni, își căută paleta, lăsă peste fereastă o perdea de mătasă încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mână și cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se crucișa, apoi s-auzi un gemet... O cădere grea pe pavagiul stradei; una din cele două umbre dispăru într-o casă... cealaltă rămase mută. {EminescuOpVII 164} VII Ieronim se-ntinse pe patu-i și dăduse-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând parcă din suprafața lui un drum moale si luminos... Auzi bătând încet în ușă. El se sculă și deschise. Era pictorul. - Tinere, zise el, trebuie să fugi cât mai curând

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se văd ferești cu gratii negre, cu ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd, în oale, roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă, dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel svîrcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru. iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe un scaun șade un călugăr tânăr

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de conștiință, de sine care - ar putea deveni cutezare - espresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastă și se uită în gradină jos la iarba moale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul si desemnă pe părete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
onoare ce sînteți... dar, până nu-ți sunt femeie, am dreptul de a te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinui ești când îți voi fi femeie. Frumoasa contesa îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un batrîn mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei steteau în uliță; Onufrei, numărând metanile ce le ținea în mînile unite pe pântece, Ieronim

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon... frumos, serios, nepăsători. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două, scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lui Ieronim tabloul și locul ce are să-l ocupe chipul său pe acea pânză; apoi intrară amândoi într-un cabinet [alături]. Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. {EminescuOpVII 171} Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de "un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță [mînă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
încet - strada aceea strâmtă și întunecoasă; numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine.... vino cu mine acasă,.. Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer[uri ]... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
crucișa, apoi s-auzi un gemet... o cădere grea pe pavagiul dur al stradei; una din cele două umbre dispăru într-o casă apropiată ... cealaltă, rămase mută. VII Ieronim se-ntinsese pe patu-i și dăduse-ntr-o parte perdeaua de la fereastă spre a se uita cum luna apunea în râu, făcând pare-că, din suprafața lui un drum moale și luminos, când auzi bătând încet în ușă. EL se sculă și deschise. Era pictorul. - Tinere, zise el, trebuie să fugi cât mai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
într-o stâncă de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare. {EminescuOpVII 238} ICONOSTAS ȘI FRAGMENTARIUM ["Pe podelele reci de cărămidă"] 2255 l. Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna poleia pietrișul uliței ce-l puteai număra, și umbra evreului, lipită pe păreți, îl urma parecă... într-o căsuță mică se vedea pin fereasta colbăită și afumată arzând un muc. El s-apropie și bătu încet. Un bătrân cu barba sură și lungă apăru în prag. Erau Ruben și Levy. - Le-ai adus, zise el încet, și ce face Hagar a mea, ginere? zise

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și-l greși. Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3. Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai nainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ia-mă numai, palatul cel nou va fi și mai frumos decât cel vechi. [ Bătrânul îi întinse urciorul. - - Halila! departe de mine. Ley scăpă urciorul pe pietre de se facu hârburi. Ochii lui se cascară - el se uita țintă la fereastă și scutura cu mînile grilagiul. Bonetul îi căzu de pe cap și el alături. - Ai adormit, frumosul meu mire, zise Hagar, ai adormit în palatul tău, în perini de purpură, în polog aurit. Ea-și întinse mâna cu dorință la bătrânul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fie care colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăsând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăsând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere mortală... Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură, s-apropie

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cum nu mai fusese. Tăcere mortală... Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură, s-apropie de casă și merse-n față-i cu pași lini și abia auziți. Era liniște ca-n mormânt. El se uita pin fereștile de jos, dar își fixa ochii într-un întuneric nepătruns și nu putu cunoaște nimica. După un scurt monolog merse la poartă, de-a cărei ușcior era atârnat, de-un lanț, un ciocan greu. El îl ridică, se răzgândi, apoi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cal ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochilor. Deodată dădu cu nasul de ceva rece ca oțelul. Aceasta era pata de lumină: era o fereastă brumată, da de la ce nici știa; el suflă-n geam până făcu o roată rotundă și se uită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă și niște degete subțiri întinse pe-un condei și condeiul ***; alta nu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se uită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă și niște degete subțiri întinse pe-un condei și condeiul ***; alta nu văzu nimic, căci întuneric era afară și încă * pe atâta înăuntru. El bătu cu degetul în fereastă. Mâna stătu din scris*, condeiul rămase ridicat deasupra hârtiei, dar nici un sunet. El bătu încă o dată. Mâna dispăru. El simți că cineva-i smulge frâul calului din mâni, se uită-napoi, nu era nime. Dar nici calul nu mai era

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Tăcu. Se lăsă dus. Intră într-o odaie în care era un fel de semiântuneric sau întuneric mai de tot, cu toate astea vedeai de jur împrejur. Parcă era lumină de lună în casă, fără ca această lumină să intre pe fereastă. Din contra, în fereastă întuneric [ul] e[r]a crunt. Într-un colț al casei mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași mână umblând pe masă peste o hârtie și acum distinse un bătrân cu capul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]