361 matches
-
fi fost din abur și care trăia cu Însuși Satan, Într-un palat dedesubtul unui lac. Isabelita mea a avut coșmaruri o lună Întreagă. Să vedeți că era bolnăvicios copilul ăsta cîteodată. Am aruncat o privire În bucătărie. Geamul unei ferestruici care dădea spre o curte interioară era spart și, de partea cealaltă, se putea auzi fîlfîirea nervoasă și ostilă a aripilor porumbeilor. — Toate apartamentele sînt Împărțite la fel? am Întrebat eu. — Cele care dau spre stradă, adică de la a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
său, de trei ori mai mare decît cel de la ușa apartamentului. Doña Aurora mă privea cu teamă, ca și cum aș fi fost pe punctul de a deschide cutia Pandorei. — Încăperea asta dă În stradă? am Întrebat eu. Portăreasa tăgădui. — Are o ferestruică, o răsuflătoare care dă spre luminator. Am Împins ușa. Un puț de beznă ni se deschise dinainte, impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că și ceilalți se treziseră deja și că Îl auziseră. Deschise larg ușa odăii sale, cuprinzând cu o privire nerăbdătoare interiorul micii chilii. Părea să fie totul acolo. Își controlă scrierile, adunate Într-un teanc pe masa de scris, În dreptul ferestruicii, și prețiosul manuscris al Eneidei. Își trecu mâna peste pergamentul uzat de nesfârșitele consultări. Erau toate, da, dar nu În ordinea În care Își amintea că le lăsase. În timpul cât lipsise, cineva pesemne că Îi cotrobăise, căutând să-i afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară din lemn care ducea către un coridor umed, abia luminat de câteva ferestruici deschise sus, spre curte. Aerul greu, Îmbâcsit de miasmele de excremente, Îi tăie răsuflarea. Învingându-și amețeala, urcă până la celulele unde erau ținuți deținuții cei mai periculoși, până când ajunse Într-o Încăpere mai largă. De-a lungul Întregului traseu, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
expresie de satisfacție. - Știam că are să te intereseze, zise el aplecându-se spre dulăpior și făcându-i semn să facă același lucru. Pe raft era un ciudat felinar de alamă, ceva mai Înalt de un cot, de formă octogonală. O ferestruică se deschidea pe una din laturi, ocrotită de un cristal gros. Filosoful atinse cu un deget suprafața metalică, ca și când ar fi vrut să Îi parcurgă conturul. - E ultima operă a maestrului meu, Elia da Cortona, zise el cu afecțiune. - Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
obiect era un gemuleț Închis cu un mâner. Dante desprinse dispozitivul de fixare, aruncând o privire Înăuntru. Acolo era doar o plită mică, ecranată În partea dinapoi de o parabolă care pesemne că avea funcția de a concentra lumina spre ferestruică. Se Întoarse către Arrigo cu o expresie dezamăgită În privire. - Nu mi se pare prea diferit de oricare alt felinar, observă el. Lăsând, poate, la o parte dimensiunea. Dar pe galere am văzut și mai mari. - Nu În felul cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
umflau În pene. Trebuia să fie mai precaut. Iar după miezul nopții, avea să fie vital să nu trezească suspiciuni. În momentul acela, arbaletierii, după ce Își terminaseră laborioasele operațiuni de Încărcare, Începuseră să Își lanseze proiectilele spre creneluri și spre ferestruicile deschise În turn. Nu se putea Înțelege spre cine sau spre ce trăgeau, cu excepția câtorva umbre care se Întrezăreau pe sus. După toate nici o căpetenie nu coordona focul, fiecare părea să tragă după bunul plac. Râsete și comentarii deocheate făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de arcași se retrăsese până la capătul celor trei străduțe care dădeau În piață și, de acolo, reîncepuse să țintească spre turn. Un nor de săgeți aprinse se abătu peste pietre, ricoșând Într-o ploaie de scântei. Câteva proiectile pătrunseseră prin ferestruici, iar altele se Înfipseseră În căpriori. Benzile de pânză rășinoasă Înfășurate pe vârfuri fumegau În văzduh. Un țipăt de durere, urmat de umbra unui trup În cădere, arătă printre strigătele de bucurie ale trăgătorilor că cel puțin una din săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se carbonizeze și el, iar vântul Îl purta Într-un nor infernal de scântei. Dacă cineva se refugiase acolo sus, nu mai putea fi de acum decât cenușă spulberată de vânt. Ceva se mișcă În dreptul primul etaj, unde o ferestruică dădea către un balcon Îngust din zidărie. Doi bărbați apăruseră, atrăgându-le atenția celor de jos. Unul trăgea de păr o ființă omenească. - Uitați-vă pe cine am găsit! strigă el batjocoritor. Cu o smucitură violentă Împinse trupul peste balustradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
flăcări se Încovoie cu un trosnet sub propria sa greutate și dispăru În interior, trăgând după sine etajele intermediare. Dante se Întoarse instinctiv, exact la vreme ca să mai zărească o masă de grinzi incandescente ce se prăbușea străfulgerând intermitent prin ferestruicile din zid, ca și când o oaste amețitoare de torțe ar fi coborât vijelios pe scări. Sus, mai rămăsese doar cercul de creneluri carbonizate, o vatră enormă din care ieșeau fum și flăcări roșiatice, aidoma fălcilor unui balaur care Încerca să muște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut de crepusculul slab ce se strecura prin oblonul tras peste ferestruică. Se opri o clipă În prag, așteptând ca ochii să i se deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței vine cu mine, ca să dai seama pentru crimele dumitale, scandă el cu o voce fermă și cu mâna ridicată, asemenea unei statui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că plecarea în America o să mai întârzie puțin. Și acum și neplăcerea asta cu nebunii care-l urmăreau pe Popa. Poate cineva se uită chiar acum la ea. Mariana se sui cu picioarele pe veceu și se uită afară, pe ferestruica aia ce dădea în curticica MaxiBarului. Nu era decât bețivul ăla, săracu, care i-a murit băiatul. Popa îi zisese să-i mai dea, așa, pe datorie, că-i dăduse și lui Mișu halterele. Bețivul venea aprig, cu viteza a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
săracu, care i-a murit băiatul. Popa îi zisese să-i mai dea, așa, pe datorie, că-i dăduse și lui Mișu halterele. Bețivul venea aprig, cu viteza a mii de aripi de musculițe de oțet. Își scoase pălăria la ferestruica la care stătea Mariana și se năpusti în MaxiBar. - Mie să-mi dai înapoi halterele! îi strigă lui Mișu. - Păi nu le-ai dat pe datorie? Nu bei de ele de-o lună? - Beau! Și dacă beau, e treaba mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
primise în schimbul acestei fapte bune o oglindă de cristal încrustată cu pietre prețioase. Lângă nea Ovidiu venea sprinten nici mai mult nici mai puțin decât Romeo. Mariana fu cât pe ce să alunece în veceul pe care se înălțase la ferestruică. După ce-l întâlnise pe Mișu la Costinești, Mariana nu se mai gândise la vreun alt bărbat. Și nici un alt bărbat nu păruse interesat de ea. Și acum, iată că tânărul acesta pe care-l oblojise cu fleica ei, tânărul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în America, unde specialiștii în interogatoriu aveau să afle totul de la el. - Ce-i cu ghiveciul? traduse Gabrielescu gândul american al lui Smith. - Pentru Mariana. - O cunoști? - Da! Da, da, da, mă cunoaște! țipă Mariana, puțin cam prea grăbită, prin ferestruica veceului. Așa se face că Horațiu și nea Ovidiu primiră locuri chiar lângă scena improvizată. Văzând-o pe Marcela care își așeza cu grijă și emoție acuarelele, Ovidiu, încă palid după episodul cu whisky-ul, se făcu mic, ascunzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
a murăturilor și mai ales a bor � �canelor cu bureți de fag care stăteau așezați precum peștii, iar din când în când vedeai albul cățeilor de usturoi ce le da un gust deosebit. Bucătăria comunica cu salonul hanului printr-o ferestruică mică de unde te îmbiau mirosurile sarmalelor cu praz în compoziție, în loc de ceapă, ce le da o dulceață anume, ale pastramei nesărate, ciorbei de burtă și tuslamalei numai din mura stomacului de junincă. Deseori la comandă puteai degusta specificul domnișan: bulzul
DOMNEŞTIUL OAMENILOR SIMPLI de ION C. HIRU în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360867_a_362196]
-
PENITENTA Autor: Lorena Georgiana Crăia Publicat în: Ediția nr. 2048 din 09 august 2016 Toate Articolele Autorului Se lasă asfințitul peste mine, Așa cum norii lasă umbră lor Pe geana de lumină, care vine Din genele și ochii tuturor. Prin geamul ferestruicii,-o adiere, Ce imi gonește părul despletit, Pe genele-n repaos, - o tăcere, Șezând pe-un umăr care-a amorțit. Nu sunt o diligenta pentru nimeni, Nu mă mai întrebați de unde vin Și nici unde mă-ndrept! Eu, de asemeni
ÎN PENITENŢĂ de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2048 din 09 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365224_a_366553]
-
mărgelele. Numai că era atât de întuneric în poiată, încât nu se vedea nimic, iar cocoșul știa lucrul acesta. Și povestea s-ar fi repetat la nesfârșit. Numai că, într-o seară, curcanului îi veni ideea să se culce lângă ferestruica poieții. Trezit, ca de obicei, de cântecul cocoșului, la miezul nopții, curcanul, până să adoarmă din nou, trase cu ochiul pe ferestruică să-și mai omoare timpul. Abia atunci, pentru prima dată în viață, cunoscu splendoarea nopții, cu foșnetul molcom
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
ar fi repetat la nesfârșit. Numai că, într-o seară, curcanului îi veni ideea să se culce lângă ferestruica poieții. Trezit, ca de obicei, de cântecul cocoșului, la miezul nopții, curcanul, până să adoarmă din nou, trase cu ochiul pe ferestruică să-și mai omoare timpul. Abia atunci, pentru prima dată în viață, cunoscu splendoarea nopții, cu foșnetul molcom al frunzelor, cu cântecul păsărilor de noapte și al greierilor, cu vocile brotacilor, cu suspinele oilor, cu tăcerea lunii și alte și
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
viață, cunoscu splendoarea nopții, cu foșnetul molcom al frunzelor, cu cântecul păsărilor de noapte și al greierilor, cu vocile brotacilor, cu suspinele oilor, cu tăcerea lunii și alte și multe frumuseți. Și, din noaptea aceea, curcanul se culcă numai la ferestruică, iar la miezul nopții, când cocoșul îl trezea cu cântecul său, nu-i mai spunea cuvinte urâte. „Uite”, se gândi curcanul, „el ne trezește să cunoaștem frumusețile nopții, iar noi îl mai și certăm”. Și pe zi ce trecea, curcanul
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
atracție pentru turiști e Piața... (bănuiți cum îi zice?) - Piața Orașului Vechi. Vezi acolo Primăria Veche, cu un turn și un celebru Orologiu astronomic. Din oră în oră se adună o mare de oameni, pentru că deasupra Orologiului se deschid două ferestruici și apar niște figurine multicolore. Simultan, din înaltul turnului răsună o melodie cântată la trompetă. Mai în mijlocul pieții se află statuia lui Jan Hus, iar după fațada unor clădiri se ițesc, precum niște urechi ciulite, două turnuri semețe ale unei
NUNTA DE CORAL LA PRAGA de DAN NOREA în ediţia nr. 1240 din 24 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350544_a_351873]
-
înviat. Rugăciunea în Sfântul Mormânt este pentru mine un moment foarte sfânt, într-un loc foarte sfânt. De aici a înviat cu slavă Domnul și de aici Și-a răspândit Lumina în lume”. Toate luminile sunt stinse, există numai câteva ferestruici prin care pătrunde foarte puțină lumină de afară. Așteptarea este plină de încordare și fiecare dintre credincioși se gândește la fericirea de a fi prezent la această clipă solemnă. Nu este un show mediatic. Este un eveniment unic. Patriarhul se
LUMINA SFÂNTULUI MORMÂNT (II) de ION UNTARU în ediţia nr. 834 din 13 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345728_a_347057]
-
cap.XXXI Distrugerea Palatului de Gheață Veșnică Dacă văzu Cotoroanța că și ultima babă a devenit stâncă, își dădu seama că i-a venit rândul. Ca să nu aibă soarta celorlalte, își aruncă javra pe mătură și, pe furiș, printr-o ferestruică dintr-un turn, zbură spre Țara de Fum, blestemând și înjurând. După ce termină cu toate babele, Mărțișor intră în Palatul de Gheață Veșnică. Scotoci prin toate cotloanele și văzu că e pustiu. Ieși afară din palat. Cioroipanii, care se transformaseră
MĂRŢIŞOR-26-ULTIMUL EPISOD de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1542 din 22 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353428_a_354757]
-
membru de seamă al lumii bisericești ortodoxe, dar si laice va fi consemnat în toate istoriile literaturii române. Astfel în istoria sa, Nicolae Iorga îl caracterizează : „Cântărețul de giumbușuri, lăutarul literar al petrecerilor, ghidușul de iatacuri, amorezatul care caută la ferestruicele căsuțelor de mahala, prinzând ceasul când lipsește respectivul jupân, tovarășul ceasurilor de veselie ale preoților, dascălilor, țârcovnicilor, cărora li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din plăcuta slujbă a Satanei”. Ca profesor de muzică psaltică, compozitor, folclorist
ANTON PANN de OVIDIU DINICĂ în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353075_a_354404]
-
Acasa > Versuri > Ipostaze > PRIER Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1553 din 02 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului Jupoane de nori stau de cer atârnate, Lăsând ferestruici pentru raze de soare Să cadă-n poieni ici și colo pătate, De neaua ce moare sub lina dogoare. Pe boltă se mișcă picturi fascinante, În tonuri de gri și de alb și de-azur. Pe dealuri și șes se
PRIER de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353743_a_355072]