195 matches
-
ou trois, peut-être, qui sembleraient n'en avoir pas mis pour se faire remarquer" [Girardin, t.II,1986, p.244]. Pariziana se deosebește printr-un cod vestimentar în care nici un element nu este de neglijat. Constatăm în cazul Parizienei un fetișism al pieselor toaletei. Fiecare detaliu, semnificativ, își găsește funcția în obținerea unui anumit efect. La Pariziana totul este în detaliu, în accesorii; de aici perfecțiunea detaliului. Baudelaire scria: "la femme est naturelle, c'est à dire abominable". Însă bijuteriile, parfumurile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
orice antropomorfism, resursele poetică și estetică ale gîndirii umane la începuturile ei, lipsite de pericol pentru știință din acel moment, vor putea fi reintegrate în credințele și practicile colective. Ajunsă la starea pozitivă, umanitatea nu va fi întors așadar spatele fetișismului din primele epoci (astăzi am spune mentalitatea primitivă). Ea va putea, dimpotrivă, să i acorde din nou un loc, la fel ca Dante, a cărui operă nu opune, ci mai degrabă armonizează cele două moduri istorice de a reprezenta cerul
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
artă la vizual și de la istorie la cultură. Viziunea multidisciplinară asupra culturii vizuale este confirmată de seriile de termeni și metafore vizuale provenite din studiile culturale și media: societatea spectacolului și simulacrul, politicile reprezentării, privirea masculină și feminină, stadiul oglinzii, fetișismul și voyeurismul, reproducerea imaginii și de seria de autori, menționați de Evans și Hall, a căror opere ar forma baza canonică a studiilor culturale și media: Barthes, Benjamin, Lacan și Foucault 94. Odată cu "turnura culturală", practicile și relațiile sociale sunt
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
căci este un corp dincolo de limite, "poate fără limite".748 Aceste corpuri sunt puternic sexualizate, posesoarele unei "super-sexualități" dihotomice cu grijă construite ("erotizare a corpului și sexualitate violentă"), desfășurându-se chiar la limita polemicii pornografice, cum afirmă Taylor, etaloanele unui fetișism care deși este consumat de public adolescentin, masculin și heterosexual, oferă nenumărate indicii despre o potențială subiectivitate bisexuală: "personajele masculine, cu capete mici și mușchi de piatră și vene pline de steroizi sunt desenate cu o sinceritate fatală, fără farmecul
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
realitatea și frecvența unei asemenea atitudini, observabilă, de exemplu, în expresia: „Sunt sigur, dar...”, care, reflectând un eu aflat în stare de clivaj, este formulată în doi timpi, separați în punctuație printr-o virgulă. Freud consacră clivajului un articol intitulat „Fetișismul” (1927b/1985), în care arată că acest mecanism apare atât în nevroza obsesională, cât și în psihoză. În 1938, articolul său „Clivajul eului în procesul de apărare” se referă la același mecanism, pe care îl va comenta și în Compendiu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o funcționare abuzivă a identificării proiective, prin externalizarea conflictelor interne, fapt ce are drept consecință o sărăcire a eului. Mecanismul clivajului întreține cea mai reușită relație de complementaritate cu refuzul, după cum o demonstrează de la bun început studiul lui Freud dedicat fetișismului. Grație clivajului, fetișistul refuză realitatea - cea a absenței penisului la femeie -, dar și-l salvează pe al său recurgând la fetiș. Prin urmare, alături de acceptarea intelectuală a unei realități, clivajul implică în mod necesar acest refuz al unei alte părți
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prejudecată obișnuită în faza falică și care dispare pe măsură ce principiul realității câștigă teren în fața principiului plăcerii. În „Organizarea genitală infantilă” (1923/1985), el arată că organul genital masculin, primatul falusului joacă un rol decisiv la ambele sexe. În 1927, în „Fetișismul” (1927b/1985), Freud precizează că refuzul nu conduce în mod necesar la psihoză, dar se prezintă ca mecanismul caracteristic funcționării psihice a perversului, confruntat cu amenințarea castrării, prin recunoașterea absenței penisului la femei, despre care știe însă bine că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o arie mai largă, idei reluate în studiul său intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938/1987). Astfel, după ce a prezentat refuzul realității ca o reacție obișnuită la copil, aplicându-l apoi în special psihozei, Freud îl extinde la fetișism și incită la studierea sa în cadrul a diferite organizări mentale. Putem remarca faptul că, în ultimele sale scrieri, Freud nu include refuzul printre „apărările eului”, cum ar fi refularea sau izolarea, în timp ce mulți dintre succesorii săi, între care și A
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
numinosul, a cărui importanță a arătat-o R. Otto, este pivotul central. Tocmai pentru că este ciudat și neliniștitor. Și întreaga demonologie contemporană se sprijină pe reapariția acestui soclu antropologic. Muzică "gotică" sau "metal", multiplicarea localurilor unde se practică partuze, dezvoltarea fetișismului și a sadomaso-chismului, "branding"-ul care constă în însemnarea cu fierul roșu, stilismul barbar, chiar succesul tehnicilor New Age sau ale șamanismului, toate acestea pun accentul pe experiența bizarului încercată în comun. Experiențe cotidiene care reiau, mai mult sau mai
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
claritate a rațiunii contractuale, ci prin "obscura claritate" a emoțiilor și a pasiunilor. Nou și vechi ciment al unui sens încarnat. Comuniunea cu aceste figuri originare este cea care fondează diversele fascinații suscitate de monștri, atracția bestiarului, diferitele forme de fetișism, dezvoltarea actelor de posesie. Pe scurt, sălbăticirea vieții sociale. Dar recunoașterea în aceste "figuri incisive" (Nietzsche) este un mod de a reda culturii moderne istovite o vitalitate pierdută. Într-adevăr, socialitatea pe care o instaurează ele este consistentă. Ele participă
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
aflat sub controlul lucidității. Constituindu-se ca motiv central în Preludiu pentru trompetă și patru pereți (1992), oglinda pare a fi suprafața care degrevează ființa de o falsă interioritate și recreează imaginea exteriorului, prin definiție imperfect și fragmentar, constrâns la fetișism pentru a putea încropi o presupusă armonie. Solitudinea devine o stare provocată, supravegheată și tratată ca un ritual autoimpus („Și singurătatea-i o sărbătoare dacă știi s-o/ trăiești”). Coerența, claritatea, derularea aproape logică a discursului creează o impresie de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
având asemănări și înfățișări umane. Iconoclaștii erau de fapt cei de la curtea imperială, armata și o parte din cler mai apropiată împăratului; în favoarea picturii religioase erau monahii, clerul minor, și marea parte a poporului. Iconoclaștii doreau să purifice cultul de fetișism,iar divinitatea să‑și con‑ serve spiritualitatea sa. Pictând pe Cristos spuneau: arătăm doar natura sa umană dat fiind că cea divină nu se poate reprezenta. Pentru Biserica orienta‑ lă în schimb, posibilitatea de a‑l reprezenta pe Cristos, arăta
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
și profesori; în ciuda Clotildei de Vaux, propria-i Fecioară Maria, transsubstanțierea populară nu s-a produs (doar în mică măsură, în Brazilia). Marx, care voia cu orice preț să rămînă detașat, îndepărtînd femeile ca fiind ridicole sau accesorii, îndepărtînd sentimentul, fetișismul, a declanșat devastatoare manifestări de căldură, cucerind masele. Marx a devenit, prin ceea ce a făcut, contrariul a ceea ce voia el de fapt, dar tot ceea ce contemporanul său Comte voia pentru el însuși: fondatorul unei religii pentru obidiți și umiliți. El
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
poate fi fascinantă, însă ea nu este niciodată plăcută. Acest gen de monoteism îi caracterizează pe nomazii care se sedentarizează. Creștinismul evanghelic merge în contrasens: este o religie sedentară care nomadizează ulterior. El reciclează, în monoteism, reziduuri de politeism și fetișism așa cum un arhitect utilizează materiale refolosibile, fiindcă el a reconstruit deșertul în mediul urban, în felul propriu, cel al Antiohiei, Alexandriei, Efesului, Cezareei, Corintului, Constantinopolului toate metropole ale culturii elenistice. El a combinat de asemenea ariditatea originilor cu "prospețimea fetișismului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fetișism așa cum un arhitect utilizează materiale refolosibile, fiindcă el a reconstruit deșertul în mediul urban, în felul propriu, cel al Antiohiei, Alexandriei, Efesului, Cezareei, Corintului, Constantinopolului toate metropole ale culturii elenistice. El a combinat de asemenea ariditatea originilor cu "prospețimea fetișismului" și angoasa singurătății cu grația poetică a subiecților tranziționali care-l însoțesc pe bunul Dumnezeu ca niște binefăcătoare cortegii de mediatori. De aici și vine acest frumos paradox: farmecul martirului, prin care cultul unui dumnezeu suferind s-a revelat atît
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
la inițiativa și spre profitul lor. Întruparea a fost, în fond, o decizie politică codată în limbaj teologic. Simplul fapt că este vorba de o metamorfoză putea să ne aducă deja pe calea cea bună. De la animismul primitiv pînă la fetișismul banului (acest lucru care se poate transforma în orice altceva), știm că supranaturalul, puterea și metamorfoza sînt termeni sinonimi. Zeus se preschimba în ploaie, în taur, în lebădă, în amfitrion, în tot ce voia, fiindcă era, în Olimp, number one
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
avansează pe linia ideologiei înțelese ca mijloc de organizare, ca tehnică de grup. Ideile "simpliste" nu sînt și cele mai puțin hegemonice. REPUBLICA LUI GUTENBERG McLuhan democrat, Gutenberg republican? Noi avem religia imaginii. Revoluția franceză a avut superstiția scriiturii și fetișismul tipăriturii. Solidar în difuzarea unei culturi scrise popularizate (și la început mulțumită dispariției graiurilor și dialectelor), iacobinismul provine dintr-o credință cvasi-mistică în virtuțile regeneratoare ale alfabetului. Sociologic vorbind, lui îi datorează existența. Istoricul englez Lawrence Stone a observat că
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
încredere ne dă ființa omenească? Gândirea omului este un scandal. Răsfoiți un text din Istoria filozofiei. Să vedem: sistemele filozofice sunt nenumărate. Ele sunt numite mai ales după principiile pe care se bazează filozoful care studiază ființa: monoteismul, dualismul, panteismul, fetișismul, gnosticismul, atomismul, stoicismul, sofismul, cinismul, epicureismul, scolasticismul, empirismul, pragmatismul, transcendentalismul, scepticismul, enciclopedismul, tradiționalismul, idealismul, criticismul, ontologismul, ocazionalismul, dinamismul, sensismul, evoluționismul, raționalismul, materialismul, pozitivismul, eclectismul, neoplatonismul, neo-scolasticismul, modernismul, imanentismul, istoricismul, existențialismul, actualismul, teozofia. Să observăm că toate sistemele în care militează
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
reacție împotriva impresionismului; caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional; orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei 19. fetișism = formă timpurie a religiei în comuna primitivă de adorarea fetișurilor prin deificarea diferitelor obiecte și lucruri, printr-o reprezentare denaturată a unor raporturi sociale, atribuindu-le însușiri misterioase inaccesibile înțelegerii omenești (supranaturale) 20. gnoseologie = învățătură filozofică despre capacitatea omului de
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
aparținând realității comune și, ca atare, nu constituie o singularitate cosmică; de „perversități“, luasem deja la cunoștință din romanul lui Octave Mirbeau, Journal d’une femme de chambre, citit clandestin în traducere românească, șocat și impresionat fiind mai ales de fetișism), am devenit cititor asiduu mai cu seamă al celor dintâi, în Revue des deux mondes atenția căzându-mi îndeosebi asupra cronicilor și notelor cu caracter informativ: și astăzi, aparatul critic al edițiilor științifice mă atrage irezistibil. Nu mi aduc aminte
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
inferioare celor primite de bărbați, pornesc mai puțin decât ei la asaltul cuceririi piramidei sociale, sunt puțin organizate în sindicate, îi respectă mai mult pe bărbați decât pe femei, sunt ocupate mai mult de fizicul lor decât de afacerile publice. Fetișismul frumuseții feminine funcționează ca un vector de reproducere a unei mâini de lucru, docilă, nu prea solidară, puțin revendicativă, în momentul în care femeile încep să se apropie de sferele puterii (Naomi Wolf, 1997, p. 20). Așa cum se recunoaște faptul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
bucura mai deplin de experiențele noi. Nu există mântuire în afara progresului consumului, fie el și redefinit de noi criterii; nu există speranța unei vieți mai bune dacă imaginarul satisfacerii complete și imediate nu este repus în discuție, dacă rămânem la fetișismul creșterii nevoilor comercializate. A trecut vremea revoluțiilor politice, ne aflăm în fața momentului reechilibrării culturii consumeriste și al reinventării permanente a consumului și a modurilor de trai. Începuturile societății de hiperconsum datează de la sfârșitul deceniului 1970-1980, iar de atunci, aceasta n-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
s-a deplasat de la câmpul societal înspre oferta-marketing. Nu mai interesează atât imaginea socială și vizualizarea ei, cât imaginarul mărcii; cu cât e mai puțină valoare statutară în consum, cu atât crește potențialul de orientare al valorii imateriale a mărcilor. Fetișismul mărcilor, luxul și individualismultc "Fetișismul mărcilor, luxul și individualismul" Odată ajunși aici, nu putem eluda o întrebare: cum să conciliem avântul consumului emoțional cu gustul pentru marcă, remarcat atât la tineri, cât și la adulții din noile clase înstărite 7
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
societal înspre oferta-marketing. Nu mai interesează atât imaginea socială și vizualizarea ei, cât imaginarul mărcii; cu cât e mai puțină valoare statutară în consum, cu atât crește potențialul de orientare al valorii imateriale a mărcilor. Fetișismul mărcilor, luxul și individualismultc "Fetișismul mărcilor, luxul și individualismul" Odată ajunși aici, nu putem eluda o întrebare: cum să conciliem avântul consumului emoțional cu gustul pentru marcă, remarcat atât la tineri, cât și la adulții din noile clase înstărite 7? Merită să ne oprim asupra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
oprim asupra acestei chestiuni nu doar pentru că lumea cumpără din ce în ce mai mult o marcă, și nu un produs, ci și pentru că fenomenul poate părea a fi în contradicție cu un consum eliberat de codul prestațiilor simbolice. Atunci când luăm în considerație actualul fetișism al mărcilor, suntem oare obligați să reformulăm modelul consumului demonstrativ atât de drag lui Veblen? Desigur, snobismul, plăcerea de a străluci, de a figura în top și de a se diferenția n-au dispărut câtuși de puțin, totuși tropismul către
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]