111 matches
-
de a adăuga Filioque la Simbolul credinței, marcând această decizie prin gravarea celor două plăci de argint. Pe de altă parte, în liturghia latină se spune că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl și de la Fiul" (în latină: ""qui ex Patre Filioque procedit""). Temeiurile opțiunii catolice sunt la rândul lor dogmatice și istorice. Dogmatic, se susține necesitatea disjungerii ipostatice a Duhului în raport cu Fiul și afirmarea consubstanțialității Fiului cu Tatăl. Argumentele istorice pun accentul pe complementaritatea celor două formule, care ar exprima în
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
susține necesitatea disjungerii ipostatice a Duhului în raport cu Fiul și afirmarea consubstanțialității Fiului cu Tatăl. Argumentele istorice pun accentul pe complementaritatea celor două formule, care ar exprima în esență o idee comună, dar în formule particulare. Romanocatolicismul recunoaște deschis lipsa expresiei Filioque atât din Simbolul credinței niceo-constantinopolitan cât și din Biblie, sub forma literală (textuală). Consideră însă că expresia este subînțeleasă în Biblie, chiar și în textul de la "Ioan" 15.26, întrucât la "Ioan" 10.30, Fiul lui Dumnezeu spune: "Eu și
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de la "Ioan" 15.26, întrucât la "Ioan" 10.30, Fiul lui Dumnezeu spune: "Eu și Tatăl una suntem". Această unitate înseamnă, conchide Romanocatolicismul, că și Fiul este obârșie a Duhului Sfânt (Duhul Sfânt purcede și din Fiul), ca și Tatăl. Filioque este un termen din limba latină; înseamnă "și de la Fiul" - cazul ablativ plurisemantic; este cunoscut mai ales sub forma "și de la Fiul", cu referire la Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, și la raportul dintre Fiul și
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
este cunoscut mai ales sub forma "și de la Fiul", cu referire la Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, și la raportul dintre Fiul și Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi; prin urmare, în accepția generală, Filioque este un termen teologic; Termenul latin "Filioque" este traducerea expresiei grecești "Ekpouretai", "expouresis", a purcede, dar în același timp redă și termenul, folosit de Părinții Bisericii, "exerchetai", "a veni de la". Traducând doi termeni printr-unul singur, latina creează o falsă
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de la Fiul", cu referire la Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, și la raportul dintre Fiul și Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi; prin urmare, în accepția generală, Filioque este un termen teologic; Termenul latin "Filioque" este traducerea expresiei grecești "Ekpouretai", "expouresis", a purcede, dar în același timp redă și termenul, folosit de Părinții Bisericii, "exerchetai", "a veni de la". Traducând doi termeni printr-unul singur, latina creează o falsă echivalență. Astfel, s-a putut spune, în
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
falsă echivalență. Astfel, s-a putut spune, în literatura de limbă greacă, că Duhul Sfânt "purcede" de la Tatăl dar "vine" și de la Fiul (vezi Ioan 15, 26), ceea ce în limba latină nu a putut fi echivalat decât prin expresia unică "Filioque" sau "per Filium". Din punct de vedere istoric, termenul "Filioque" a fost introdus ulterior față de Conciliul Constantinopol I, dar este la fel de cert faptul că această adăugire a avut loc într-un timp când, pe de o parte, cele două biserici
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
limbă greacă, că Duhul Sfânt "purcede" de la Tatăl dar "vine" și de la Fiul (vezi Ioan 15, 26), ceea ce în limba latină nu a putut fi echivalat decât prin expresia unică "Filioque" sau "per Filium". Din punct de vedere istoric, termenul "Filioque" a fost introdus ulterior față de Conciliul Constantinopol I, dar este la fel de cert faptul că această adăugire a avut loc într-un timp când, pe de o parte, cele două biserici erau încă unite (fără ca la momentul respectiv adăugirea să reprezinte
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
însemnate, pe tot cuprinsul Imperiului. Înainte de secolul al V-lea, discuțiile trinitare erau orientate cristologic, problema purcederii Duhului neavând dezoltări speciale decât în măsura în care era presupusă de chestiunea economiei mântuirii, în raport cu care Duhul era dăruit de Fiul. În acest sens, termenul "Filioque" se găsește la autori mai vechi precum Ambrozie, Augustin, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschinul, fără ca la aceștia să apară discuția cu privire la vreo diferență dogmatică. Ei îl foloseau cu sensul de purcedere de la Tatăl prin intermediul Fiului. Pentru Chiril al Alexandriei, Duhul este
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Tatălui și al Fiului, iar pentru Grigore de Nisa Duhul vine de la Tatăl, prin intermediul Fiului. De asemenea, pentru Maxim Mărturisitorul, Tatăl și Fiul sunt izvorul consubstanțial al purcederii Duhului (Sf. Maxim folosea însă expresia "dya tou Hyiou", adică "prin Fiul"). "Filioque" se afirmă explicit mai întâi în simbolul de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea clară a credinței că Iisus Hristos este Dumnezeu, de aceeași substanță cu Tatăl. Scopul era apărarea dreptei credințe față de arianism, iar accentul pus pe "Filioque" voia să facă mai explicit ceea ce în crezul niceo-constantinopolitan era conținut deja, anume că Hristos nu "primește" Duhul (aceasta ar fi însemnat că "devine" sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului. Astfel, "Filioque" avea drept menire
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
accentul pus pe "Filioque" voia să facă mai explicit ceea ce în crezul niceo-constantinopolitan era conținut deja, anume că Hristos nu "primește" Duhul (aceasta ar fi însemnat că "devine" sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului. Astfel, "Filioque" avea drept menire afirmarea divinității Fiului. Astfel, "Filioque" a fost introdus de latini în contextul luptei împotriva arianismului. Papa Leon al III-lea (795-816), pus în fața alegerii, a afirmat că formula Crezului trebuie rostită fără "Filioque" și ordonă imprimarea versiunii
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
explicit ceea ce în crezul niceo-constantinopolitan era conținut deja, anume că Hristos nu "primește" Duhul (aceasta ar fi însemnat că "devine" sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului. Astfel, "Filioque" avea drept menire afirmarea divinității Fiului. Astfel, "Filioque" a fost introdus de latini în contextul luptei împotriva arianismului. Papa Leon al III-lea (795-816), pus în fața alegerii, a afirmat că formula Crezului trebuie rostită fără "Filioque" și ordonă imprimarea versiunii Orientale a Crezului, pe două plăci de argint
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
la originarea Duhului. Astfel, "Filioque" avea drept menire afirmarea divinității Fiului. Astfel, "Filioque" a fost introdus de latini în contextul luptei împotriva arianismului. Papa Leon al III-lea (795-816), pus în fața alegerii, a afirmat că formula Crezului trebuie rostită fără "Filioque" și ordonă imprimarea versiunii Orientale a Crezului, pe două plăci de argint, puse pe porțile Palatului Lateran. Pe ele, sub textul Simbolului credinței stă scris, "Haec Leo posui amore et cautela ortodoxe fidei", adică "Eu, Leon, am pus (acestea) din
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
et cautela ortodoxe fidei", adică "Eu, Leon, am pus (acestea) din dragoste și purtare de grijă față de credința ortodoxă". Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziției împăraților franci, favorabili iconoclasmului și lui "Filioque". Papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) determină introducerea termenului "Filioque" în crezul latin, în anul 1014, cu prilejul încoronării solemne a împăratului Henric al III-lea (973-1024). Sfântul Toma de Aquino în Summa Theologica că ,trebuie spus că este necesar
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
din dragoste și purtare de grijă față de credința ortodoxă". Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziției împăraților franci, favorabili iconoclasmului și lui "Filioque". Papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) determină introducerea termenului "Filioque" în crezul latin, în anul 1014, cu prilejul încoronării solemne a împăratului Henric al III-lea (973-1024). Sfântul Toma de Aquino în Summa Theologica că ,trebuie spus că este necesar să afirmăm că Sfântul Duh este de la Fiul.. Odată cu Conciliul
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Toma de Aquino în Summa Theologica că ,trebuie spus că este necesar să afirmăm că Sfântul Duh este de la Fiul.. Odată cu Conciliul de la Florența (1438-1439), expresia lui Maxim Mărturisitorul, "dia tou Hyiou" ("per Filium") este prescurtată și afirmată ca atare: "Filioque". Se voia astfel evitarea considerării Fiului ca un simplu "canal" de trecere al Sfântului Duh. În aceeași perioadă, Biserica Orientală lupta împotriva "pneumatomahilor", care profesau erezia opusă arianismului, spunând că numai Fiul este Dumnezeu iar Duhul Sfânt este o simplă
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
că Duhul Sfânt provine numai de la Tatăl, pentru a se arăta mai clar că divinitatea Duhului este egală cu cea a Fiului. Astfel, pentru bizantini era importantă, în context, afirmarea divinității Duhului. În Constantinopol, unul din marii oponenți ai lui "Filioque" a fost Fotie (810-892). Sf. Grigore Palamas avea o poziție nuanțată. În contextul doctrinei energiilor necreate, el afirma că Duhul purcede doar de la Tatăl, dar își capătă consubstanțialitatea și de la Fiul. La 1054, când cele două biserici se excomunică reciproc
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
o poziție nuanțată. În contextul doctrinei energiilor necreate, el afirma că Duhul purcede doar de la Tatăl, dar își capătă consubstanțialitatea și de la Fiul. La 1054, când cele două biserici se excomunică reciproc, latinii îi acuzau pe greci de eliminarea lui "Filioque" din Crez, în timp ce grecii îi acuzau pe latini de infidelitate față de Concilii. Nici unii, nici alții, nu înțelegeau, se pare, motivațiile dogmatice ale celuilalt pentru opțiunea privitoare la "Filioque". Acesta este, după teologul Paul Evdokimov, cel mai mare paradox din istoria
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
biserici se excomunică reciproc, latinii îi acuzau pe greci de eliminarea lui "Filioque" din Crez, în timp ce grecii îi acuzau pe latini de infidelitate față de Concilii. Nici unii, nici alții, nu înțelegeau, se pare, motivațiile dogmatice ale celuilalt pentru opțiunea privitoare la "Filioque". Acesta este, după teologul Paul Evdokimov, cel mai mare paradox din istoria bisericii. Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorința de a se clarifica problema lui "Filioque", în sensul explicării armoniei Crezului latin cu
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
dogmatice ale celuilalt pentru opțiunea privitoare la "Filioque". Acesta este, după teologul Paul Evdokimov, cel mai mare paradox din istoria bisericii. Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorința de a se clarifica problema lui "Filioque", în sensul explicării armoniei Crezului latin cu Conciliul Ecumenic din Constantinopol I. Astfel, în cadrul unei liturghii solemne, celebrate în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (29 iunie 1995), Papa Ioan Paul al II-lea a enunțat cinci directive, adoptate de Biserica
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
processio" este aceea că primul atestă calitatea de obârșie eternă(izvor, "πηγη") a Sfintei Treimi, în vreme ce "processio" semnifică, în accepția sa teologică, comunicarea substanței divine eterne asupra Duhului Sfânt de la Tatăl și Fiul, unde "ουσια" divină este aceeași. Introducerea adaosului "Filioque" în traducerea latină a Crezului a fost și o măsură de ortodoxie antiariană, în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin "Filioque" nu mai există putință de tăgadă că Fiul este de-o ființă cu Tatăl și
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
eterne asupra Duhului Sfânt de la Tatăl și Fiul, unde "ουσια" divină este aceeași. Introducerea adaosului "Filioque" în traducerea latină a Crezului a fost și o măsură de ortodoxie antiariană, în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin "Filioque" nu mai există putință de tăgadă că Fiul este de-o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune și împărtășire a Dumnezeirii, a ființei eterne. "Filioque" este, astfel, o întărire a poziției "homoousiene" și o lovitură dată
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin "Filioque" nu mai există putință de tăgadă că Fiul este de-o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune și împărtășire a Dumnezeirii, a ființei eterne. "Filioque" este, astfel, o întărire a poziției "homoousiene" și o lovitură dată ereziei ariene. Retroversiuena corectă a latinescului "processio" în limba greacă a sinoadelor ecumenice și a Sfinților Părinți ar fi "το προιεναι". Dovada istorică a bunelor intenții și a ortodoxiei
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
și din faptul că în realitate se servesc toți de cărți schismatice", "din care vorbesc poporului și slujesc Liturghia, în care se neagă în chip fățiș că Sfântul Duh purcede de la Fiul și nu se adaugă nici în Simbolul niceean filioque; ...absolut nici unul dintre popi nu învață și nu instruiește poporul, fie în mod particular, fie în biserică, despre cele patru puncte. Numai când se ivește vreo cauză, vreun litigiu, vreo contribuție proprie de ordin lumesc, se refugiază toți la imunitatea
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
pentru reformarea bisericii, însă fără să ascuțească obligația la o viață celibatară a clerului. Tot împreună cu Henric a luptat la mai multe sinoade împotrivă simoniei și în favoarea celibatului. Din cooperarea fructoasă cu Henric a rezultat și adăugarea definitivă a cuvântului "filioque" la Crezul Catolic. În 1017 și 1020 a dat ordin la Roma să fie decapitați sau arși mai mulți evrei sub acuzația că blasfemia lor ar fi cauzat un uragan ca și un cutremur. În 1020, fiind în Germania, a
Papa Benedict al VIII-lea () [Corola-website/Science/305422_a_306751]