5,597 matches
-
muri. Ceea ce reușește, de unde finalul "pozitiv" al filmului. Sfârșitul e fidel titlului, nu vezi moartea eroinei, ci doar cum ceilalți își continuă viețile. Viața mea fără mine nu e un lungmetraj în care camera să fie masculină. Dimpotrivă, modul de filmare încearcă să prindă mereu auto-reflecția personajului, modul în care Ann se privește. Iar protagonista nu e simplificată: nu e doar purul eroism al femeii care-i scutește pe cei dragi de calvarul premergător morții ei, ci și o doză de
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
adulteri... Cel puțin pe ecran, iubirea lor nu se consumă; mai târziu, îți vine greu să crezi că cei doi au întreținut relații sexuale al căror rezultat e un băiețel. Această incredulitate a spectatorului e motivată de modul voyeuristic de filmare. Camera pare să-și pândească subiecții pe la colțuri, prin cadrul ușilor, pe alei întunecate, ceea ce pune spectatorul într-o poziție jenantă, dar inedită, de "violator al intimității personajelor". Pe de altă parte, această senzație e atenuată tocmai de pasiunea lui
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
vezi o distribuție atât de armonioasă din punctul de vedere al prestației actoricești - toți performează nuanțat, minimalist, iar emoția se ghicește din gesturi și expresii faciale fără a te copleși vreun șuvoi de replici siropoase. Apoi, mizanscena și modul de filmare, atât de Wong Kar Wai + Christopher Doyle (care sunt deja o echipă veterană) încât îți sare în ochi ca o semnătură de pe un tablou. Cea mai mare parte a filmului se petrece în interioare claustrofobice, o aluzie la faptul că
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
că le-am spus ceea ce nu voiau să audă". Satul fără nume se află lîngă o pădure, în care (nu e literatură, e botanică) cresc trei specii de plante incompatibile între ele ("și de ce n-ar putea conviețui trei etnii?"). Filmările - din Serbia și Muntenegru - au durat 13 luni, ceea ce e enorm pentru viteza curentă a mașinăriei cinematografice; un operator francez de excepție, Michel Amathieu, a rezistat turului de forță pe care îl presupune orice filmare cu Kusturica (cunoscut ca un temperament pasionat
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
de ce n-ar putea conviețui trei etnii?"). Filmările - din Serbia și Muntenegru - au durat 13 luni, ceea ce e enorm pentru viteza curentă a mașinăriei cinematografice; un operator francez de excepție, Michel Amathieu, a rezistat turului de forță pe care îl presupune orice filmare cu Kusturica (cunoscut ca un temperament pasionat, care caută și improvizează în permanență și a cărui mizanscenă efervescentă se îmbogățește pe măsură ce avansează filmările). Un lux pe care puțini cineaști ai lumii și-l pot permite. Unul dintre ei e Wong
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
un operator francez de excepție, Michel Amathieu, a rezistat turului de forță pe care îl presupune orice filmare cu Kusturica (cunoscut ca un temperament pasionat, care caută și improvizează în permanență și a cărui mizanscenă efervescentă se îmbogățește pe măsură ce avansează filmările). Un lux pe care puțini cineaști ai lumii și-l pot permite. Unul dintre ei e Wong Kar-wai. Wong Kar-wai, violența melancoliei Cannes-ul 2004 a asistat la o perturbare fără precedent în programul proiecțiilor, pentru că n-au sosit la
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
un fel de mini-cinema de studio), dar, pe de altă parte, nu abandonează niciodată un decor, nefiind sigur că n-o să vrea să mai revină acolo, poate peste un an, timp în care caută, caută, caută (și timpul suspendat, dintre filmări, e cît se poate de costisitor!). Dar lucrurile se echilibrează, financiar vorbind, de vreme ce publicul merge să vadă această "căutare a unui altundeva și a unui timp abolit - ghidată de un simț al timpului radical diferit față de cel occidental"... Uneori "romantismul
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
se înțelege printr-o prezență fizică puternică, și că "trebuia să joc ca un bărbat, păstrîndu-mi calitățile unei femei". Actrița vede în "Kill Bill" un film feminist și, poate ca o mică răzbunare pentru cum a maltratat-o "Quentin" în timpul filmărilor, cu solicitări fizice inimaginabile (drept care echipa a rebotezat filmul "Kill Uma"), se lansează într-o mică încercare de psihanaliză la botul calului: drept care am aflat că, dacă filmul e feminist, asta se întîmplă pentru că regizorul a fost crescut de o
Splendoarea și mizeria Rivierei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12837_a_14162]
-
țara cu el odată ce Castro preia puterea. Cu alte cuvinte, Dapes e exact contrariul lui James Bond, personaj pe care Connery l-a făcut faimos și viceversa. Surpriza e că actorul nu și-a dat seama de acest lucru în timpul filmărilor, și de aici conflictul de care vorbeam. Dar această satiră dăunează și aspectului thriller: te identifici cu personajul, deși știi că va pierde, fiind doar un om care se bate cu istoria. Iar asta, la rându-i, afectează suspansul, care
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
m-a surprins deloc mărturisirea lui Graham Swift, cu ani în urmă, că n-a văzut în viața lui aria știută ca "the Fens", spre dezamăgirea echipei de televiziune care spera că el le va indica un decor inedit pentru filmare. LV. Citești ce spun criticii despre opera ta? Te interesează părerile lor? TM. Nu mă interesează să citesc critică, iar ceea ce s-a scris despre mine e în mare parte rizibil dar critica literară de valoare cred că trebuie să
Timothy Mo – "Umorul dezumflă prefăcătoria" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/12341_a_13666]
-
ne conformăm cu standardele acceptabile social, ne pierdem statutul de "persoană", devenind "obiect" în ochii celorlalți (vezi imaginea în care Rebeca e lăsată să atârne în chingi în fața blocului). Au mai concurat și Accident, realizat de James Leech (impresionant prin filmarea exclusiv manuală, dar dezamăgitor prin scenariu) și Triptikul regretatului Cătălin Cocriș: trei scurtmetraje, surprinzătoare prin originalitate (nu au aerul auto-condescendent propriu multor filme românești, vezi Filantropica, Occident) și prin modul în care jonglează cu genuri de largă respirație pe care
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
uimitoare cu romanul Intensitate de Dean Koontz) și nici nu are, după cum asigură regizorul, "vreun mesaj". Mie mi s-a părut, cinematografic vorbind, o antologie de locații (de la cabina de duș din Psycho până la dulapul din Blue Velvet), tehnici de filmare și procedee utilizate în genul thriller. Povestea e și ea clasică: două fete, Marie (Cécile De France) și Alex (Maiwenn Le Besco) vin la ferma izolată unde locuiesc părinții și fratele acesteia pentru a studia în liniște; în timpul nopții, familia
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
sine), care tratează complet diferit membrele sexului frumos, totul sublimat în afirmația "oricare din femeile pe care le-am iubit și astăzi dacă le-aș chema ar veni înapoi!". Vizual vorbind, filmul stă ceva mai bine, deși rasolul dat la filmări, care-au avut loc în patruzeci-și-nouă de zile, se cam vede. La nivel tehnic, dau bine o suită de gros-planuri filmate în continuitate sau o juxtapunere de planuri paralele în slow-motion care anunță începutul flashbackului. Dar, cu siguranță, nu m-
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
identifici cu drama interioară a personajelor. Romanul spune povestea pe două voci (Kathy și Behrani), aducând astfel cititorul în proximitatea lor. Camera, deși se mai rotește pe lângă personaje în planuri apropiate, păstrează cel mai adesea o distanță moderată și glacială. Filmarea pare naturalistă și clinică, contrastând nepotrivit cu coloana sonoră excesivă a lui Horner (vezi Titanic). Lungmetrajul merită văzut doar pentru jocul actorilor, care, nu știu cum, au reușit să-și ia rolurile în serios. Dacă tot vorbeam înainte de elemente comune, și Misterele
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
unul pe altul de pe ecran în loc să realizeze un personaj colectiv viabil. Mai mult, colaborarea a fost atât de fructuoasă încât are o continuare: Keitel și Albert Dray joacă în noua producție a lui Mirman, intitulată The Shadow Dancer, ale cărei filmări au început în 2004. Oricum, această inversare a rolurilor nu face din film o capodoperă (pe DVD există comentariul regizorului Brad Mirman care recunoaște multe din greșelile comise), dar măcar aduce ceva nou în genul policier. Din punctul de vedere
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
însă vortexul narativ. Povestea nu e spusă din punctul ei de vedere, dar știm doar ce știe ea. Sutura spectatorului e realizată de Campion cu o rară subtilitate: în loc să ofere unghiuri subiective pentru a facilita identificarea cu personajul, regizoarea preferă filmările cu soft focus, imaginea fiind aproape neclară, eliminând astfel diferența dintre ochiul "obiectiv", clarvăzător, al camerei și perspectiva protagonistei. Mișcările torpide ale camerei se justifică și prin atenția pe care Campion o dă detaliilor decorurilor: orașul New York respiră pericol și
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
Nu e de mirare, regizorul debutant Yann Samuell a fost inițial ilustrator/ artist grafic; acum și francezii au un Terry Gilliam al lor. Dar experiența profesională de până acum a cineastului nu poate explica mișcările experte ale camerei; la Samuell, filmarea frontală apare destul de rar. În schimb, camera nu are un moment de odihnă, sunt explorate cele mai variate tehnici, reîncadrarea și schimbarea unghiului se fac frecvent în timpul aceleiași mișcări a macaralei. Ca să nu uităm o secvență antologică, în care camera
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
rolul văduvei unui general nazist executat, doamna Bertholt, iar Montgomery Clift și Judy Garland joacă rolul unor martori la proces. Marea majoritate a acțiunii are loc în tribunal. Să ușurez discuția unui film dificil cu niște bârfă de pe platoul de filmare: în pofida nominalizărilor la Oscar care au urmat, Clift era deja într-un stadiu avansat de alcoolism și înnebunea restul distribuției uitându-și regulat replicile. Pentru Garland, era primul film făcut după șapte ani de inactivitate. Spencer Tracy și-a spus
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
conținea prea multe elemente inovatoare, este experimentalismul regizorului. Camera se învârte amețitor în jurul avocatului sau procurorului, pe când martorii sunt filmați static, indiferent de starea de tensiune pe care o generează. Zoom-ul se face brutal și neașteptat, iar unghiurile de filmare asigură o juxtapunere a imaginii călăilor și victimelor. Problematizarea unor situații se face în principal prin intermediul unor astfel de artificii. Vezi cazul doamnei Bertholt, care își pierde casa pe care familia ei aristocratică o deținea de generații, și soțul, pe
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
consistent la activ, dar tehnicile de intimidare violentă pe care le permite în sala de tribunal par un ecou - Janning remarcă acest lucru - al procesului condus inițial de completul de judecată care se află actualmente pe banca acuzaților. Unghiurile de filmare contribuie la realizarea efectului de reflectare al celor două complete de judecată. Nu sunt ignorate nici presiunile politice care erau exercitate asupra judecătorilor americani. Un război se terminase, cel rece abia începuse, prioritară era acum salvarea Europei de comunism, iar
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
ai căror protagoniști sunt Kichi și Sada, o prostituată, acte filmate "crud", iar eros degenerează în thanatos cum era și de așteptat. Inspirat de o întâmplare reală din anii '30. Cu siguranță, naturalismul nu lipsește din această peliculă, unghiurile de filmare au fost deja denumite "clinice". În pofida sexului abundent, erotismul e absent din acest lungmetraj, în schimb compulsia și puterea (a cărei balanță se inversează, previzibil, dar nu justificat în film) sunt radiografiate. Împotriva acuzației pe care a trebuit s-o
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]
-
Ku, limbă inventată numai pentru acest film. Iar realismul lingvistic merge până acolo unde Kidman nu vorbește engleză normal, ci cu accent Ku! Nu mai vorbesc de condescendența arătată Africii și de clișeele aferente. Replicile sunt inepte, iar modul de filmare nu are absolut nimic original: trebuie să mă fac ecoul unui critic britanic care observa că Pollack introduce în film cea mai des utilizată imagine cu putință: cea cu New Yorkul și cu acoperișurile lui filmate de sus. Să revenim
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
fiecare fiind gata să îl glorifice în funcție de numărul deceselor pe care le cauzează. Ideologia, epuizarea, foametea au animalizat complet oamenii care, când nu luptă pe front, se bat între ei. Lungmetrajul subliniază această agresivitate exacerbată, fără țintă, cu ajutorul unghiurilor de filmare: bătăliile și bătăile de aceeași parte a baricadei sunt filmate la fel, foarte de aproape. Camera nu e niciodată fixă în astfel de secvențe, dimpotrivă e manevrată manual, se mișcă în jurul combatanților în funcție de mișcările lor. Scenele de bătălie nu sunt
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
că el merită discutat. Suficient de mult cât să las baltă tot scandalul de la CNC cu Răzvan Theodorescu, travaliul pentru a obține un buget nu tocmai mare, cele trei săptămâni de repetiții cu actorii, demența cauzată de accelerație din timpul filmărilor, chiar și premiul obținut la Cannes. Ce te izbește din prima e scenariul. Evident, evenimentul central, în speță transhumanța spitalicească a unui personaj (d-l Lăzărescu, interpretat de Ion Fiscuteanu) a cărui durere fizică e mai intensă cu fiecare minut
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
buni. Plin de umor negru, doar m-a făcut să hohotesc de râs în contextul în care un om pe moarte era dus la tomograf, și reușind o performanță rară: un critic de film american spunea că sună mereu real! Filmările nu mi s-au părut spectaculoase, am detectat chiar câteva tăieturi brutale, dar zilele acestea ai nevoie de un buget mare pentru așa ceva. Un amănunt interesant m-a intrigat: camera e mobilă, dar nu într-un mod ostentativ (și cumva
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]