373 matches
-
negli anni '80 nell'ambito del dibattito internazionale relativo allo sviluppo umano e alla economia del benessere (welfare economics) da Amartya Sen - premio Nobel 1998 per îl suo contributo alla scienza economică e alla teoria della politică sociale e dalla filosofa americană M. Naussbam. Sen ha utilizzato per la prima volta îl concetto di capability în una lezione, tenuta presso l'Università di Stanford, dal titolo Equality of What?, în cui affermava che "ciascun soggetto deve mirare ad ampliare la propria
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
ha evidenziato la problematicità inerente la traduzione operativă del modello teorico în strumento di valutazione del reale livello di benessere oggettivo e della effettiva qualità della vită delle persone appartenenti ad un determinato contesto socio economico e culturale. Inoltre la filosofa ha evidenziato anche la difficoltà di utilizzarlo operativamente come base etică per la formulazione di una filosofia politică attiva, di princìpi costituzionali e di specifiche strategie di sviluppo. La Nussbaum contesta dunque a Sen di non essere riuscito a superare
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
e di specifiche strategie di sviluppo. La Nussbaum contesta dunque a Sen di non essere riuscito a superare, o comunque a tradurre în un ottica maggiormente costruttiva, îl relativismo (soggettivo e culturale) che fondamentalmente pervade la sua teoria. Per la filosofa infatti, Sen, volendo affermare îl valore dell'individuo e delle sue specificità, di fatto, si è limitato ad affermare che nel valutare (normativamente) la qualità della vită di una collettività dobbiamo considerare le capacità di cui gode ciascun individuo separatamente
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
alla considerazione inerente la problematicità e la non chiarezza del rapporto concettuale tra capability e diritto, ed în particolare tra capability e diritti umani. Tale ambiguità, viene risolta nell'ambito della rielaborazione del CĂ effettuata da M. Nussbaum. Secondo la filosofa, infatti, îl concetto di capability non è alternativo o differente rispetto a quello di diritto, semmai lo comprende. Essa infatti afferma che i diritti umani possono essere concepiti come capacità che concettualmente è possibile individuare e distinguere fondamentalmente în tre
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
mereu aceeași: voința universului. De aceea muzica e voință întrupată și muzicianul e un gînditor care nu are conștiința că face metafizică. Parafrazîndu-l pe Leibniz, Schopenhauer scrie: „Muzica e un exercițiu de metafizică ocult, în care spiritul nu știe că filosofează.” (p. 307) Straniu e că filosofarea aceasta se face fără lexic, muzica fiind scutită de ingerința noțiunilor, care au dezavantajul că impun o tentă abstractă ce merge pînă la alterarea prospețimii voinței. Dumnezeu nu se lasă prins în concepte, ci
Velle non discitur (II) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3945_a_5270]
-
Stilul descrieii, mesteșugit șlefuit, este în măsură să nască gânduri:. “Picuri grei spălau deopotrivă acoperișul casei și turla Bisericii, blocurile de beton armat și trotuarele pustiite de o primăvară care mima cu succes o toamnă aspră”. Pe acest fundal toți filosofează, își spun păreri cu pretenții uneori livrești alteori cu modesta recunoaștere a “artei conversației” în slujba trecerii timpului. Din când în când se nasc și concluzii: ” Sunt convins că avem același țel de a merge înspre bine ca esență, chiar dacă
ROMANUL UNEI SINGURE ZILE ŞI NOPŢI – de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383923_a_385252]
-
MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care consideră că a filosofa este incompatibil cu a fi adept al plăcerii, că filosofia exclude voluptatea ca obiect sau că jubilarea face imposibilă orice formă de gândire, și cu atât mai mult de înțelepciune. Filosof hedonist: iată, de mai mult de douăzeci de veacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un mod alternativ de a practica disciplina, care se sprijină de obicei pe curs, ezoteric sau exoteric, și pe transmiterea unei învățături plecând de la cuvinte consemnate, în genul notațiilor „să nu uit”, în suluri care traversează secolele. Se poate deci filosofa într-o școală, la umbra unui magistru care vorbește, plecând de la texte; dar și pe stradă, în agora, privindu-l pe un filosof care, din motive de eficacitate concentrată, redusă la chintesența ei, se exprimă nu atât prin vorbire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
că n-ar putea fi un bun cetățean. în Atena zisă democratică, nu se prea glumea cu astfel de lucruri. Virtuosul Socrate, apărător al îndatoririlor cetățeanului în fața lui Aristip care le neagă, va plăti cu viața faptul de a fi filosofat contra cetății... Aristip se dezangajează din treburile colective, cu care consideră că-ți pierzi vremea și energia, bunuri de preț care pot fi utilizate mai cu folos pentru a te desăvârși, a te realiza ca ființă autonomă și independentă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea cu care este asociată: evident, plăcerea de a-i face un rău vecinului rămâne imposibil de susținut, în schimb plăcerea de a filosofa se definește ca fiind cea mai bună. De fapt, care hedonist autentic ar afirma contrariul? Cu siguranță, nu Aristip din Cirene, și nici ceilalți care situează plăcerea în vârful ierarhiei și fac din ea binele suveran; toți aceștia ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
-l imaginăm pe Heracle bigam... MOMENTUL AL ȘASELEA Sub semnul purcelului: epicurismul greco-roman X EPICUR și „plăcerea supremă” -1- Fiziologia filosofiei. Cu mult înaintea lui Nietzsche, care experimentează și teoretizează această evidență în prefața la Știința voioasă, Epicur afirmă că filosofăm cu un trup și că nu devenim înțelepți plecând de la orice stare corporală. O fiziologie a filosofiei în plin secolul al IV-lea înaintea erei noastre, iată o idee de-a dreptul genială - încă una - la un filosof ce reușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
aceste fapte sunt interpretate incorect cu bună știință. Astfel, în Grădină sunt admise și femei, ceea ce nu se întâmplă la adepții filosofiei oficiale, și ele sunt considerate egale cu bărbații; acest fapt este suficient pentru a le imagina nu atât filosofând, cât servind pentru desfătarea trupească după meditație: un pas este de-ajuns pentru a-l transforma pe stăpânul Grădinii în proxenet - și, de ce nu?, în proxenet al propriului frate; desigur, bugetului pentru hrană îi erau consacrate sume importante, atâta doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a explica faptul că Epicur putea mânca atât de mult, trebuiau admise și vomitările care permiteau orgiile culinare; Grădina era izolată, departe de Atena, unde noaptea coboară repede chiar și vara: ar fi trebuit oare să înceteze a mai filosofa odată cu lăsarea serii? Prieten al celor puternici? Când, unde și cu cine? Spre deosebire de Platon, el n-are la activ nicio practică lingușitoare, de curte, pe lângă vreun Denis al momentului ... Mai aproape de adevăr: Epicur nu era, într-adevăr, un cetățean de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
prezintă umanitatea așa cum era la originile ei, cultura cum era la început, deja departe de natură! Aceste dorințe țin de lumea culturii, nu de natură... Nenaturale, bineînțeles, dar necesare? Nu: nici naturale, nici necesare: pentru că unii cunosc fericirea fără a filosofa, fără a practica artele frumoase și neștiind nimic despre bucuriile prieteniei... Nu moare nimeni dacă nu practică filosofia - altfel, ce mai hecatombă ar fi! -, arta sau prietenia - în această ultimă ipoteză, omenirea ar dispărea aproape în totalitate... Concluzia se impune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
afirmă compoziția atomistă a universului și a oricărei realități? Așadar, ce înseamnă o plăcere corporală pentru Epicur? Dar o jubilare a sufletului? Cine resimte plăcerea sufletului în trup dacă nu trupul - deci sufletul? A mânca, iată o jubilare corporală; a filosofa - o bucurie a spiritului, gândesc dualiștii: dar care-s părțile separate, distincte și ireductibile care simt, resimt și fac posibile aceste senzații într-o materie unică? Epicur susține permanent în lupta sa antiplatoniciană că lumea ideilor ține de cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
asemenea prostii aferente domesticității conjugale. Istoria epicurismului păstrează numele unor Mammarion, Hedeia, Erotion și Nikidion, Leontion și Themisa, tot atâtea pretinse curtezane cu care, dacă e să-i credem pe adversarii săi, hedonistul Epicur chefuia, evident... Mai probabil, ele au filosofat absolut de la egal la egal cu Metrodoros sau cu dedicatarii celor trei faimoase scrisori - Pythocles, Herodot și Meneceu. Ceea ce nu putea intra în creierul unui grec obișnuit din vremea aceea, convins, ca toți masculii cu fruntea îngustă de pe planetă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un azil, o fortăreață sau un ospiciu. Filosoful nu se limitează la cadrul strict al comunității filosofice, ba poate chiar e mai filosof și cu mai bune rezultate în afara ei, dincolo de porțile Grădinii. De unde și necesitatea unei anumite perspicacități: nu filosofezi și nu duci o viață filosofică singur, dar nici chiar cu oricine. Față de cei care nu pot intra în mod decent în comunitatea electivă epicuriană, punctuală sau durabilă, geografic reperabilă, sedentară, sau legată de fluxurile intersubiective, nomade, îți rămâne ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vilă? Trecerea de la cultura elenistică la civilizația romană. în această parte a Campaniei se vorbește și se scrie grecește, dar, pentru prima dată, este imaginată posibilitatea de a vorbi și de a scrie și într-o altă limbă pentru a filosofa: latina. Sfârșitul privilegiului grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în a începe printr-o istorie bine scrisă, clară, precisă, inteligentă - chiar spirituală, dacă se poate: cea a lui Lucien Jerphagnon, Histoire de la pensée, Tallandier, 1989, Poche Pluriel, întrunește toate aceste calități. Pentru definirea ambianței, adică a ceea ce înseamnă a filosofa în perioada antică până în timpurile de început ale creștinismului, a se vedea Pierre Hadot, Qu'est-ce que la philosophie antique?, Folio, 1995 îtrad. rom. G. Bondor, C. Tipuriță, Ce este filosofia antică?, Polirom, Iași, 1997). A se citi, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Les fragments de Diogène d'Oenanda, traducere de Alexandre Etienne și Dominique O'Meara. Tot ce ne-a rămas - adică puține lucruri - beneficiază și de o introducere cuprinzând tot ce se poate ști astăzi în materie. * ** A trăi și a filosofa latinește. Schimbare de lume: trecerea de la Atena la Roma ne obligă la reajustări ideologice și la noi considerații asupra legăturii dintre timp și reflecție. Un fir al Ariadnei în acest labirint istoric ni-l oferă cărțile lui Lucien Jerphagnon, Vivre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
meritat. Poezia înseamnă forma cea mai înaltă de cunoaștere umană, singura în măsură să garanteze accesul la absolut. Nu numai că filosofia trebuie să primească sugestiile artei și să pună la contribuție facultăți specifice poetice, dar actul însuși de a filosofa începe să fie privit sub specia stilului, iar construcția unui sistem drept o problemă de compoziție de formă.Keyserling scria că “ filosofia e artă pură“( Philosophie als Kunst, Darmstadt, 1920, p.3), iar valoarea unei concepții despre lume e o
ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIE ŞI FILOSOFIE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364559_a_365888]
-
Să nu extrapolăm, dragii moșului, și să nu mutăm poveștile cu Elena din Troia în China, iar dragonii în vreo țară sud-americană. Ce-au toltecii cu inorogii, nimfele cu președinții Casei Albe și Albă-ca-zăpada cu centaurul?! Problema asta o s-o filosofăm la bar la Lili! a decretat Thomas. Lili este consilierul sfîntului Petru, cel cu cheile de la poarta raiului. Sfînt simpatic în partea asta de lume, pentru că pe seama lui s-au făcut nenumărate bancuri, care atestă capacitatea de pliere a unui
CAP 12 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360716_a_362045]
-
niște saboți din lemn, deci la mine se închide un circuit perfect. Am saboți din lemn în picioare și am și lemnul în mână când lucrez. Apare un efect de rezonanță, atunci când lovești cu dalta, cu ciocanul, altfel spus când filosofezi, apare un fel de rezonanță de sunete. Desenul meu se întâlnește cu fibră lemnului. În momentul când lovești mai mult si mai mult, iar șuntul se schimbă, te oprești, altfel ratazi. Trebuie să te bazez pe mișcări foarte precise, căci
„ AM TRAIT INTOTDEAUNA LA ORIZONTUL MISTERULUI ... „ de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360840_a_362169]
-
întrebare exista deja în mine, fără ca eu să o fi chemat, fără măcar să-mi propun să fac o analiză a existenței mele, a stărilor pe care le-am trăit în ultimul timp sau în tot timpul meu. Nu încerc să filosofez pentru că nu mă pricep, deși am urmat cursuri de filosofie în facultate. Filosofia înseamnă mai mult decât însușirea unor noțiuni. Filosofia cere timp și dăruire. Eu nu am timp. Și nici dăruit nu cred că sunt. Profesorul de filosofie ne
ARE YOU HAPPY? AUTOR VIOREL PLOESTEANU de DORINA ŞIŞU în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366907_a_368236]
-
de fire ori supranaturală. Cunoștința după fire este cea pe care o poate dobândi sufletul prin cercetare și căutare, prin folosirea puterilor naturale ale firii. Tot el învață că această cunoaștere naturală este îndoită. Una este simplă, atunci când cel ce filosofează despre lucrurile spirituale nu le cunoaște prin experiența directă, nemijlocită. Cunoștința aceasta, primită prin intermediul simțurilor, trupească, este îndoielnică, înșelătoare, diavolească. Ea este mincinoasă, deoarece consideră că știe cele ce niciodată nu le-a știut. Ea este mai rea decât neștiința
DESPRE CUNOASTEREA FILOCALICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367386_a_368715]