113 matches
-
începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași ului pelasg” (p. 673). 3. Separarea grecilor ca etnie și limbă pe fondul oceanului pelasgic, dovadă a neînțelegerii originii naturale a limbajului și evoluției globale a limbii prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară (gramaticală) de limbă, este o operație artificială necesară autorului pentru schema sa istorică. În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix, sufix, terminație
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latină rămase desprețuită și persecutată. Literații romani începură să imiteze pe greci: în gramatică, în poezii, în filosofie, în istorie și chiar în geografie. Geniul popoarelor italice începe a se schimba” (p. 721). Trecerea de la limba veche, aglutinantă, la latina flexionară este văzută de învățați precum Cato cel Bătrân, Cicero, Pliniu, Quintilian și alții ca o corupere a limbii vechi latine. „Deosebirea între limba latină veche și limba pe care o vorbesc astăzi romanii, zice Polybiu (sec. II î. Hr.), este așa
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de romani „s-a nutrit în mediul ei nou prefăcând nutrimentul în organe specifice ale sale și rămânând limbă romanică”, Eminescu exprimă, cum se putea în epocă, faptul că latina a adus în estul Europei, cu precădere, structura morfematică și flexionară a limbii, structură pe modelul căreia simbioza traco latină a reorganizat gramatical bogatul material lingvistic autohton de factură aglutinantă, dând naștere limbii române. Dar punerea în valoare a substratului este de neconceput fără o nouă explicație dată elementelor nelatine ale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu se măsoară decât cu măsura istoriei: „Vreme lungă câtă jale / Scrisă-n sufletele noastre” (La groapa lui Laie). Sentimentul este atât de adânc, încât poetul simte nevoia unui parangon de natură specială, reluând nu același cuvânt cu altă formă flexionară, ci aceeași idee printr-o sintagmă foarte apropiată, ca în invocația: „Ci jalea unei lumi, părinte, / Să plângă-n lacrimile mele” (Rugăciune). Termenul inițial își formează o adevărată constelație de echivalenți, uneori sinonimici, alteori foarte înrudiți ca sens. Jalea se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
analizat ca grup al determinantului (DP), este tot un domeniu fazal 40. Fazele au abilitatea de a proiecta periferii, domenii care găzduiesc constituenți cu relevanță pragmatică. Periferia domeniului C a fost identificată de Rizzi (1997); Belletti (2004) delimitează o zonă flexionară joasă ("low IP-area") pe care o identifică cu periferia domeniului v. Periferia grupului nominal a fost descrisă pentru română de Giusti (2005); Cornilescu (2007) și Cornilescu și Nicolae (2011b). O proprietate importantă a fazelor, formalizată sub forma Condiției de impenetrabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propoziției, nu în domeniul flexionar (Schifano 2014). Distribuțional, adverbele preverbale precedă complementizatorul să, generat în poziția de centru al FIN0 (v. §3.4 infra pentru argumentele care arată că să este un complementizator generat în poziție joasă, nu o marcă flexionară) și negația propozițională, care în limbile romanice și în română selectează drept complement grupul flexiune IP (Neg > IP) (Zanuttini 1997), fiind astfel elementul care marchează limita dintre domeniile IP și CP (v. §3.3 infra). (62) a. Pentru ca dessă-i vizitezi
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în vocală, de tipul a bea, a ști: bea / să bea, știe / să știe): (64) (el) merge / (el să) meargă În al doilea rând, sincretismul 3SG≡ 3PL este generalizat la subjonctiv, spre deosebire de indicativ, unde relațiile sincretice sunt depedente de clasa flexionară: (65) conjugarea V: hotărî conjugarea I: mânca INDICATIV SUBJONCTIV INDICATIV SUBJONCTIV 1SG: hotărăsc (să) hotărăsc mănânc (să) mănânc 2SG: hotărăști (să) hotărăști mănânci (să) mănânci 3SG: hotărăște (să) hotărască mănâncă (să) mănânce 1PL: hotărâm (să) hotărâm măncâm (să) mâncăm 2PL
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
din comparația indicativ / subjonctiv / imperativ: (66) INDICATIV/SUBJONCTIV IMPERATIV 2SG (să) hotărăști hotărăște! Utilizarea de mărci flexionare diferite și relațiile de sincretism diferite indică prezența unei proiecții de mod discrete în domeniul flexionar. Este important de reținut că, în afară de diferența flexionară de mod, celelalte categorii gramaticale sunt identice în paradigmele comparate (aspect - temă / formă imperfectivă; timp - prezent). Existența unor proiecții discrete de aspect și de timp se dovedește prin aceeași metodă (păstrând specificarea de mod și timp constantă pentru identificarea diferențelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
valorile sale principale se exprimă prin paradigme sintetice și nonsincretice. Absența unei paradigme sintetice și nonsincretice determină alegerea strategiei sintactice de satisfacere a trăsăturilor verbale, deplasarea. Astfel, spre deosebire de analizele tradiționale (e.g. Biberauer și Roberts 2010 mai recent) care leagă bogația flexionară de numărul de morfeme, abordarea în termenii instanțierii paradigmatice propusă de Schifano (2015a) reintepretează conceptul de bogăție flexionară ca rezultând dintr-o combinație de factori care alătură numărului de morfeme și condiția nonsincretismului. Concret, diferența dintre română și italiană - varietăți
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
strategiei sintactice de satisfacere a trăsăturilor verbale, deplasarea. Astfel, spre deosebire de analizele tradiționale (e.g. Biberauer și Roberts 2010 mai recent) care leagă bogația flexionară de numărul de morfeme, abordarea în termenii instanțierii paradigmatice propusă de Schifano (2015a) reintepretează conceptul de bogăție flexionară ca rezultând dintr-o combinație de factori care alătură numărului de morfeme și condiția nonsincretismului. Concret, diferența dintre română și italiană - varietăți caracterizate prin diferențe în nivelul deplasării verbului (deplasare înaltă, la MOOD, în română vs deplasare medie, la T
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
există două ipoteze privind componența domeniului flexionar al gerunziului (ambele convergente asupra ideii că structura domeniului flexionar al gerunziului este redusă): Avram (2003) propune că verbul de gerunziu se ridică până la proiecția de Aspect, iar Niculescu (2013) argumenteză că proiecția flexionară până la care se ridică gerunziului este proiecția de Timp. Analiza aspectuală (Avram 2003) face predicții corecte privind interacțiunea dintre aspect și (in)dependența temporală a gerunziului și explică de ce gerunziul acceptă în structura internă patru dintre cele cinci clitice adverbiale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fiind ocupată de cel de al doilea complementizator). Următoarele argumente distribuționale susțin această idee. În primul rând, generarea în FIN a lui să explică adiacența lui să la nucleul flexionar (distribuție luată în mod repetat ca indicând natura de marcă flexionară a lui să) (133c, c'), specială prin raportare la alți complementizatori, care permit interpoziția de constituenți între ei și nucleul flexionar (133a-b): (133) a. Știu căel vine. b. Mă întreb dacămâine vine. c. *Vreau săel vină / să mâine vină. c
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
condițional, nu și subjonctiv); primul complementizator lexicalizează poziția FORCE, iar să, poziția FIN; intercalarea de constituenți în periferia stângă este, conform analizei, posibilă (134c). Combinarea cu alți complementizatori a fost luată ca argument în sprijinul interpretării lui să ca marcă flexionară; considerarea lui să drept un complementizator generat în poziție joasă oferă însă o explicație corectă pentru această coocurență. (134) a. Mă întreabă dacăsă vină. (a'. Mă întreabă dacăvine) b. Știu cumsă fac. (b'. Știu cum a făcut) c. Mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și exponentul pentru fiecare categorie; o altă problemă controversată este cea privitoare la temporalitatea formelor irrealis complementizatorul să - distribuția elementului să conduce către interpretarea acestuia drept complementizator generat într-o poziție joasă a domeniului C (în FIN0), nu drept marcă flexionară - pe lângă construcția cu complementizator scindat ca... să, analizată ca activând ambele proiecții completive din domeniul C (ca în FORCE0și să în FIN0) (Stan 2007; cf. Rizzi 1997), româna dispune și de construcția cu recomplementare / dublarea complementizatorului (cf. Fontana 1993) să
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
4 Deplasarea centrului cu proprietățile de linearizare explicate în (8) a dat naștere la formele sintetice de viitor (și condițional) din limbile romanice (altele decât româna); în structura V-AUX, auxiliarul a fost reanalizat ca afix și apoi ca marcă flexionară a verbului (Roberts și Roussou 2003: 48-58). 5 Din perspectivă diacronică, vom arată în §IV.4 că, în structurile cu dislocare a formelor verbale compuse în care subiectul se plasează între auxiliar și verbul lexical (i), nu avem a face
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
engleza, de exemplu). 30 În continuare, vom desemna prin sintagma "forme analitice" toate formele verbale cu auxiliar, în afară de pasivul cu a fi; formele pasive se deosebesc de celelalte structuri cu auxiliar prin aceeea că (i) auxiliarul pasiv a fi este flexionat el însuși pentru toate formele de persoană, mod, timp și aspect disponibile în română (ești / este bătut - să fii / să fie bătut - erai / era bătut - fuseseși / fusese bătut -ai fost / a fost bătut - vei fi / va fi bătut etc.), deci
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
FIN, fie prin inserarea unui complementizator prepozițional în cazul infinitivului. 34 E.g. (para) eu falar, tu falares, ela falar, nós falarmos, vocês falarem, elas farlarem'(pentru) a vorbi eu/tu/el//ea/noi/voi/ei' (portugheză, Madeira 1994: 180). 35Bogăția flexionară (verbală și nominală) se definește prin raportare la numărul de paradigme de mod/timp/aspect ale verbului (Biberauer și Roberts 2010; Schifano 2015a, 2015b) și, respectiv, la numărul de morfeme specializate pentru marcarea subiectului (Roberts 2010b, 2010c) (v. și infra
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
didn't know which model that they discussed. ' Au discutat un model anume, dar n-au știu exact pe care' (engleza vorbită în Belfast) 77 Și complementizatorul prepozițional a din structura infinitivului verbal a fost supus aceluiași dublu tratament (marcă flexionară / complementizator) ca să (v. Nedelcu 2013: 36-41; Pană Dindelegan 2013: 212-214 și referințele). 78 În lumina distribuției din (138), în structuri de tipul (i), în care constituenții interni propoziției infinitivale pot fi extrași, cel mai probabil proiecția în care se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
conjuncție ("rău și rău") sau de o prepoziție ("zi de zi"), cea în care un al doilea element îl reia doar în parte pe primul, fiind de fapt un derivat (de pildă un diminutiv: "nou nouț"), sau o altă formă flexionară ("frumoasa frumoaselor"). Structura invitației la bal sau la spectacol seamănă cel mai bine cu modelul sintactic destul de puternic în înjurăturile și blestemele românești: fir-ar să fie, arză-l-ar să-l arză, ducă-se să se ducă etc.: cazuri
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
lor sînt introduse clișeele inerte ale limbajului oficial: stinghii date la rindea pe care mintea lunecă fără pericolul de a se împiedica în ele. Rezultatul este aplatizarea filonului afectiv al limbii, cu toate consecințele pe care le resimțim astăzi: scleroza flexionară, sărăcirea lexicală și treptata mumificare a limbii. Într-un asemenea mediu verbal, chiar să vrei să fii orator, nu mai ai cu ce: ca o piele care a fost tăbăcită pînă la tocirea oricărei asperități, limba și-a atrofiat virtuțile
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
volum sînt prezente tendințele limbii, dinamica românei de azi: prin construcții gramaticale ilustrînd fenomene fundamentale: analitismul (în locu’ la șefă, din cauza la medicament), transformarea articolului lu(i) în „marcator analitic de caz pentru formele care nu pot exprima o variație flexionară” (p. 61), scindarea funcțiilor de marcă de caz și marcă de individualizare în construcții cu „dublă articulare”, precum lu șefu’, rolul articolului în adaptarea împrumuturilor recente la sistemul morfosintactic românesc, extinderea clasei de adjective invariabile etc. Un discurs clar, impecabil
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
română ceea ce fac nemții în limba lor: să nască un idiom compact, bine întrețesut lăuntric, în care familiile de cuvinte cresc organic, într-o legare firească în virtutea căreia fiecare vocabulă trimite la alta. Numai că limba română nu are mlădirea flexionară a germanei, ea nefiind un aluat apt a se lăsa modelat ca o plastilină. Colorată și intuitivă, româna e improprie pentru desfășurarea unor calupuri conceptuale de tip chistic, rezultatul unor asemenea sforțări lexicale fiind un amalgam iremediabil artificios. Cînd traduci
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
în manieră engleză și cărora li se adaugă sufixul de agent -ist. Termenul creează o omonimie cu mai vechiul piarist - adjectiv și substantiv care desemnează un ordin catolic (germ. Piarist, folosit mai ales la plural - Piaristen; provenind de la o formă flexionară a lat. pius "pios"). Circulația cuvîntului e destul de mare, mai ales în Ardeal și în Banat, unde școlile piariste au jucat un rol important; în internet, sînt frecvente sintagmele "ordinul piarist", "liceul piarist", "biserica piaristă", "călugării piariști". De fapt, forma
Meserii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8788_a_10113]
-
desprinsă de matricea lexicală a limbii. Nuanțele și obișnuințele lexicale ale unui om nu au legătură cu substanța gîndirii lui, ci doar cu expresia pe care el i-o dă. Gîndim la fel, dar ne exprimăm diferit, fiecare după suplețea flexionară pe care o are limba în care se mișcă. În acest caz, traducerile țintesc doar crusta exterioară a hainelor lingvistice pe care le îmbracă intuițiile, dar nu privesc intuițiile. Toți avem aceleași intuiții indiferent de limba în care trăim, în
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
în forma inițială de prezentare. Ei nu sunt capabili de a folosi un cuvânt, din punct de vedere semantic, decât într-un context asemănător cu cel în care a fost învățat, iar din punct de vedere gramatical, în aceeași formă flexionară de prezentare inițială. Nu de puține ori elevii rețin forma verbală sau scrisă a cuvântului, însă acoperirea semantică fie lipsește, fie este eronată. (2001, M. Popa, p. 5.) Același lucru se observă și în cazul textelor. Le pot reproduce fidel
Limba rom?n? ? limba matern? pentru surzi? by Marinela Istrat () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84350_a_85675]