208 matches
-
alături de Violeta Andrei, apariție suavă, voce proaspătă și emoție pătrunzătoare întrebându-se unul pe altul: „Cine ești tu?” pe versurile Flaviei Buref și muzica lui Temistocle Popa. Câteva apariții cu totul episodice fixează personaje de insectar: Draga Olteanu într-o florăreasă plină de savoare, Amza Pellea mușcând dintr-un sandviș, realizatorul însuși strâmbându-se comic în obiectiv ș.a.m.d.”" Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC, considera că filmul "Eu, tu, și... Ovidiu" se înscrie
Eu, tu, și... Ovidiu () [Corola-website/Science/327340_a_328669]
-
Cele mai importante străzi sunt Calea 13 Septembrie și Calea Rahovei. Cartierul se învecinează cu Drumul Taberei, Centrul Civic, și Ferentari și este conține dealurile Viilor și Uranus. "Calea Rahovei" a fost cunoscută în trecut sub denumirea de "Podul Calicilor" sau "Drumul Florăreselor", principalul drum de acces către Alexandria. Numele de pod venea de la scândurile de lemn cu care era pavat, acesta fiind un material mai ieftin decât piatra. "Podul Calicilor" era înconjurat de cerșetori și oameni nevoiași dar autoritățile i-au alungat
Rahova (cartier) () [Corola-website/Science/303439_a_304768]
-
numele ei este preluat de o revistă de artă, la care Luchian este un colaborator activ. Datorită lui Luchian pictura românească va trece de impresionism apropiindu-se din ce în ce mai mult de postimpresionism. În 1901 pictorul realizează o lucrare deosebită numită „Safta florăreasa” ce are o încărcătură melancolică, fiind realizată în contururi lineare ce închid ferm suprafețele de culoare. Luchian realizează peisaje, portrete, naturi moarte, compoziții cu personaje dar și un număr important de pasteluri de o calitate artistică deosebită rămânând cel mai
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
Artistul nu renunță în totalitate la tradiționalism ci păstrează elemente ale acestuia, combinându-le cu cele ale modernismului. Luchian este un iubitor al universului citadin, cunoscând lumea boemei bucureștene („Alecu literatu”, „Birt fără mușterii”) dar și, cea a mahalalei („Safta florăreasa”, „Spălătoreasa”, „Ghereta din Filantropia”, „Colț din strada Povernei”). Vara obișnuia să plece din București în căutarea motivelor picturale la Brebu, Moinești sau Filipeștii de Pădure. Lucrări ca: „Fântâna de la Brebu”, „Moara de la poduri”, „Scrânciobul”, „Sălciile de la Chiajna”, toate realizate în
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
vieții, foșnitoare și comerciale, din Montmartre, Margareta Sterian stăruie îndelung, în fraze ce se pot cita. Fiindcă nu-mi îngădui să stărui tot atît, trec la medalionul următor, făcut din Coasta de Azur. Văzută iarna, amănunt care nu contează, din moment ce "florăresele îți oferă anemone proaspete în cele mai parfumate culori și parfumate crengi de mimoză." O frumusețe dată cu generozitatea unicei dăți, fiindcă regretul, cu care a pornit la drum, n-o părăsește pe pictorița-diaristă: "îl părăsești ca să nu te mai
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
care să-și întindă tentaculele prin jungla de tablă și beton a cartierului, dar nu mă socoteam nici ultimul om. Știam ce să caut. Mă uitam respectuos, plictisit, după exact opusul a ceea ce-mi plăcea. Universul meu începea cu florăreasa din fața blocului și se termina cu doctorițele nevinovate care plecau, în două serii, la unu și la șapte și jumătate de la policlinică. Despre doctorițe (de fapt niște surori sau asistente; îmi plăcea mie să le spun așa), v-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un Moulin Rouge, bâțâit din zeci de picioare medicinale. Imaginea se forma în spațiul dintre geam și perimetrul meu ocular, declanșând micile calupuri ale plăcerii. Împachetate frumos, durabil, în pânza fină a neuronilor, nu rămânea decât să fie colectate. Cu florăreasa, era altă poveste. Femeia nu încăpea în cuvinte. Budai-Deleanu ar fi fost mândru de ea: purta niște fese exorbitante, ca două plăpumi. Te putea strivi cu ele de gard, într-un moment de neatenție. Iar dacă le priveai mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
indivizi bronzați, bărbieriți și bine îmbrăcați, vindea de toate: sandale, ceasuri, ochelari de soare, papuci, aparate foto digitale. În fiecare vineri, apărea un echipaj de poliție, într-o Dacie avariată. Din mașină cobora un tinerel în uniformă; strângea bani de la florăreasă și de la echipa cu bazarul, după care pleca. Dar să mă întorc la fata florăresei. Venea îmbrăcată mereu în negru, ca de doliu. Părul, negru și el, era strâns într-o coadă bogată, lăsând să cadă cerceii rotunzi și grei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aparate foto digitale. În fiecare vineri, apărea un echipaj de poliție, într-o Dacie avariată. Din mașină cobora un tinerel în uniformă; strângea bani de la florăreasă și de la echipa cu bazarul, după care pleca. Dar să mă întorc la fata florăresei. Venea îmbrăcată mereu în negru, ca de doliu. Părul, negru și el, era strâns într-o coadă bogată, lăsând să cadă cerceii rotunzi și grei, din aur roșu. Fusta fusese scurtată, sub ea străluceau niște ciorapi de plasă, cu ochiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
roșu. Fusta fusese scurtată, sub ea străluceau niște ciorapi de plasă, cu ochiuri mari și rupte. Carnea proaspătă, dar puțin fleșcăită, se lăbărța la șolduri, țâșnind pe sub bluză. Era de neînțeles cum o asemenea scenă mă interesa. O întâlneam pe florăreasă la nunta fi-sei, acoperindu-mi pleoapele cu întinderile grele și incomensurabile ale trupului, dansând amândouă cu mesele în brațe și cazanele cu sarmale ridicându-se în praf. Nu eu eram mirele (nici nu mi-aș fi dorit-o), dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din apartamente. La parter atârna un covor, spălat cu apă și detergent. Cât despre platforma de la demisol, acolo găseai de toate, ca la bazar: găleți, o umbrelă de soare, mături, ipsos, ziare, chiar și-o băncuță (pe-asta o căra florăreasa în fiecare dimineață, să-și odihnească fundul de proporții biblice); în zilele bune, dormea și-o pisică pe trepte. Curtea se bălăcea în frunze. În pivniță, dacă deschideai grilajul, te împiedicai de-un motor de Isuzu. Lângă el, fiecare vecin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
s-o guști. Tarabele străluceau de culori, legumele se-amestecau cu florile stropite cu apă rece, murăturile cu fructele exotice, semințele cu piramidele de mălai, brățările țigăncilor cu micile casete de tablă din care scoteau banii, să-ți dea restul. Florăresele purtau iegări roz și verde-turcoaz, mulați pe picioare: bareta chilotului ieșea din pantalon, anunțând funduri supreme, îmbrăcate în dantele negre sau vișinii. În rest, Bucureștiul nostru jalnic și-obositor avea grijă să treacă neobservat. Cineva ar fi trebuit să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
țâșnește o umbră de apă. Termometrul electronic arată un exces de grade Celsius care te face să blestemi ideea ciobanului Bucur de a se stabili pe malul Dâmboviței, și nu în inima Carpaților. Asfaltul este moale și vâscos, aerul lichid. Florăresele vântură apa murdară din fântână cu căldări de plastic roșu aprins. Varul alb dat pe inscripțiile de pe clădirea Universității a căpătat nuanțe incadescente, ca și cum ar fi fost ars cu napalm. Richard, un student francez pe care l-am cunoscut iarna
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
alți doi mici vagabonzi, care aleargă brownian în jurul său, ca doi pești piloți în jurul unui rechin. Tabloul în sine conține ceva din abjecția străzii Evului Mediu, este dezgustător și magnific în același timp. Omul cu crucea traversează piața în diagonală. Florăresele, vânzătorii de soft-uri pirat și DVD-uri pornografice, taximetriștii de la stația din apropiere au înlemnit cu toții. Imaginea ființei acesteia chinuite și pierdute, penitența aceasta inutilă și ireală este mult prea greu de suportat chiar și pentru ei, persoane obișnuite
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
SIDA, nene, și nu vreau să te îmbolnăvesc și pe matale." Toată lumea își pleacă greu capetele. Nimeni nu mai râde. O fac doar micii piloți vagabonzi, care se tăvălesc cu satisfacție, mici brute sângeroase, arătând cu degetul spre spectatori. O florăreasă își face cruce, taximetriștii se prefac că vorbesc în stațiile lor de emisie-recepție cu luminițe strident colorate. Se aud vocile sparte, distruse de cafea-filtru, ale celor de la dispecerat. Zeroo opt unu cheamă Zeroo opt doi, se audeee? Crucea este ridicată
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
se îndepărtase complet de mine datorită minții ei dificile și caracterului meu sucit. Prin urmare, colindam prin oraș, gândindu-mă la toate cele. Mă uitam la mariachi și la schilozii care-și cântau litaniile de moarte la vioară sau la florărese și la albinele care poposeau pe tarabele cu dulciuri. Oriunde te întorceai zăreai zăpada unuia dintre vulcani, un întreg munte care plutea peste oraș. Mă străduiam să nu mă uit deloc în oglindă zilele astea, căci arătam tras la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
uneori într-o rână pe cele două canapele afunde, că toate la un loc anunțau începutul Levantului, încât nu-i trebuia închipuirii decât un pas ca s-audă cântecul tamburinat al Chirei Chiralina. În afară, orașul venea din Orient, cu florărese oacheșe ducând coșuri din rafie pline cu tufănele, buchete de liliac, micșunele, violete, frezie, trandafiri, garoafe, lalele, explozie de culori însoțite de plecăciuni politicoase și cuvinte meșteșugite pentru perechile tinere și doamnele cu voaluri elegante la pălăriile cu boruri mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
banalitate. Înainte de a scrie un asemenea reportaj, trebuie să ai o idee. De pildă, te poți ocupa de intrarea în metrou - locul întâlnirilor și despărțirilor între îndrăgostiți. Poți scrie despre oamenii care trăiesc o bună parte a zilei în subteran: florărese, vânzători de loz în plic, cerșetori, personaje bizare. O idee bună va salva un subiect aparent condamnat la banalitate. E suficient să vizualizezi stația de metrou ca un oraș în adâncul altui oraș (cu străzi, magazine, restaurante, post de poliție
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
40 de ani); „Este singurul loc de muncă din zonă” (vânzătoare, 43 de ani); „Mai lucrează la Avram Iancu” (șomer și lucrător cu ziua, 53 de ani), la Chișineu Criș „se duc să lucreze la o fabrică de cusut pantofi” (florăreasă, navetistă la muncă în Ungaria, 16 ani), la Arad „merg zidarii” (bărbat, pensionar, 80 de ani). Mijloacele de transport utilizate de navetiști sunt: microbuzele Arad-Oradea-Timișoara, „ocazia”, mașina personală sau mașinile firmei angajatoare (în cazul fabricii de la Nădab). Elevii care frecventează
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
Sunt unii care au venit din Timișoara, Arad și au cumpărat casă” (bărbat, pensionar, 80 de ani); „Vin cei care au intrat la pensie, din Oradea, din Arad” (lăcătuș, 50 de ani); „Cinci, șase familii. Mai mult de la Arad, Oradea” (florăreasă, navetistă la muncă în Ungaria, 16 ani); „Două case știu, doi timișoreni. Atât” (bărbat, angajat la Gaz Vest, 35 de ani); „S-au mutat pentru că este mai ieftin și infrastructura este destul de dezvoltată” (femeie, 52 de ani). Situația emigrației sezoniere
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
Dragomir? El crede că da, pentru că e charismatic, deștept, sincer și se bate plin de aplomb cu „țapii castrați“ din cele patru zări ale eșichierului politic. Mulți sînt de părere că nu. Cum iubirea sinceră nu poate fi un păcat, florăresele din colț vor suspina în continuare după el. La fel, securiștii mărunți ieșiți la pensie sau foștii plutonieri de companie care, pe vremuri, împărțeau izmene soldaților, iar acum, cînd nu le ajunge pensia, sînt frustrați că nu le mai zice
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
să nu fie exploatat și de literatură. Este cazul lui G.B. Shaw, care în My fair lady își construiește piesa pe acest motiv: un ambițios profesor de fonetică, prin tactici logopedice, discursive și situaționale abile, crede că dintr-o simplă florăreasă se poate ivi o vorbitoare și o lady de cea mai înaltă calitate. Și asta datorită reprezentărilor din exterior care o stimulează și o ridică din punct de vedere comportamental și cultural, dar și datorită progreselor evidente ale protagonistei, generate
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
i se pare normal să tânjească după marea iubire sau măcar după o aventură care s-o mai scoată din lâncezeală. Cunoscându-i firea visătoare, prietena sa, Giovannina, plănuiește să-i împlinească dorința și-i propune să se deghizeze în florăreasă, pentru a gusta mai intens farmecul "aventurii". Nerăbdătoare, femeia îmbracă hainele servitoarei (taman ca în comedie) și, sfătuită de îndrăzneața amică, pleacă să vândă flori pe treptele de la Santa Croce. Dar, cum povestea e ticluită să se termine bine, de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de îndrăzneața amică, pleacă să vândă flori pe treptele de la Santa Croce. Dar, cum povestea e ticluită să se termine bine, de Lucia se îndrăgostește un pictor vestit, Mario Albanello, care-și exprimă dorința de a-i face portretul, iar "florăreasa" acceptă, măgulită în orgoliul ei de femeie frumoasă. La puțin timp de la fericita întâlnire, portretul fiind gata (semn că stadiul "cristalizării" amoroase s-a consumat), pictorul o cere în căsătorie, spre bucuria femeii cu suflet sensibil, grăbite să aprecieze gestul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
deși crezuse că marele artist o ceruse în căsătorie doar pentru frumusețea ei, Lucia are neplăcuta surpriză de a descoperi, după un an de la căsătorie, că totul fusese aranjat pas cu pas de Giovannina, care dezvăluise pictorului identitatea reală a florăresei (în realitate, o doamnă nobilă și foarte bogată). Frumoasa femeie se consolează, totuși, constatând că fericirea vine și așa, ca o "glumă" pusă la cale de niște amici mai puțin visători. După cum observăm, pe lângă dramaticele manifestări ale pasiunii contrariate, cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]