88 matches
-
-al tău sclav, "Plîngînd să-ți sărute al urmelor prav. "Și lasă-mă-n umbra cămări-ți să vin, "Frumos-îmbrăcate cu alb musselin, Iar Cupido pagiul cu palma s-ascundă "A lampei de noapte lucire de nuntă". De-asupră-și aude uscata foșnire A poalelor lungi de mătasă subțire; Prin flori îi apare, se-nclină pe gratii Duioas-arătare a mult-adoratei. Ghitara lui tace; cu șopot ea spune: - "Zadarnică este iubirea ta, june! "De-un farmec legată-i întreaga-mi simțire, "Iubirea-mi asemeni
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rațiune se-nvinge răul. Pe câtă vreme omul va număra între plăcerile sale principale chinuirea semenului său, pe-atâta vreme nu poate fi vorba despre îndreptare. Oare ce plăcere găsește o femeie în mulțimea admiratorilor? Chinul lor este plăcerea ei. Fetele bătrâne. Foșnirea rochiei unui amant fericit. Plăcere de-a trezi invidia în inima altuia, și cât de nefericit face invidia. Plăcerea de-a trezi gelozia ["LEGILE NATUREI -LEGILE OAMENILOR"] 2287 Din legile naturei rezultă că și legile oamenilor trebuie să construiască un
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Spătarul Milea, al șaptelea și cel mai de soi dintre noi, era Însă ceva de vis. Le știa pe toate, Își dădea cu părerea despre te miri ce. Era portavocea Celebrului animal, noi ne păstram anonimatul. * Mda, iată că bucolicul, foșnirea pădurii, mirosul de rășină al băncii pe care mă odihnesc după cursa pe bicicletă mă Îndeamnă să teoretizez. Adevărul e că Spătarul nu s-a Înfățișat În felul acesta de la Început, dar așa s-a desfășurat pe parcurs. Startul i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
neschimbat! - E o părere, răspunsei și ochii mi se fixară Într-ai ei, neverosimil, neputînd să se smulgă acelei atracții nemaipomenite, din lungimea timpului cînd venisem aici prima dată, Încît se auziră - pentru urechile noastre - Între noi, zgomote de Înnebunite foșniri de mătase. După o oră sau două, imediat după masă, ne duserăm, mama Anei, Ana și eu, acasă la soția lui Lung. O Îmbrățișai și spunîndu-i că am venit special, acum, În săptămîna mare să mă Închin la mormîntul celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și proaspăt de înălțimi. - În preajma mea e numai liniște și pace, un cer albastru mă acoperă, zumzet de gâze în lanuri de grâu, - Deasupra mea seninul cu nori de vată. - O toropeală plăcută mă năpădește ca o boare marină, precum foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare... - O lumină diafană mă împresoară încet, încet, încet, - Se stinge orice zvon în jurul meu... - Lumina se pierde treptat, ca umbrele estompate în noaptea polară... - Culorile sunt mereu, mereu mai stinse... - Liniște, greutate, echilibru... - Liniștea și
Refacerea: sursa performanței by Silviu Șlagău; Mariana Costache () [Corola-publishinghouse/Science/91782_a_92326]
-
imn - "marele accent poesc" - în glorificare adusă Creației și cunoașterii extatice pe care o presupune, asemănătoare experienței mistice, cu care actul de creație poetica este uneori asemănat 35, si la care, într-un fel, participă, prin acel "cântec încăpător precum / Foșnirea mătăsoasa a marilor cu sare, / Ori laudă grădinii de îngeri, cănd răsare / Din coasta bărbăteasca, al Evei trunchi de fum"36... ("Timbru") În literatura alchimica, din care Ion Barbu pare să fi luat termenul, "nuntă" denumește rezultatul urmării caii "științifice
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
al elementelor în căutarea expresiei: Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul în drum, Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Dar piatra în rugăciune, a humei despuiare Și unda logodită sub cer, vor spune - cum? Ar tebui un cântec încăpător, precum Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum. Poetul s-a ridicat totuși la un ermetism veritabil bizuit pe simboluri, într-o lirică de mare tensiune. Oul dogmatic
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tărâmul obârșiilor: „Când o să vâslesc în lumină, pe ape / Sihastre, albastre, / Să-mi pui pădurile tale sub pleoape, / Să le răsfrâng undeva-n curcubeu, / Umbrar la coverga lui Dumnezeu. // Și târziu, barem în somn pe sub lună / Să le mai aud foșnirea, doinirea / În «limba» română...” (România). Recursul la latinitate, izvorând dinspre Geția spre Italia, reface drumul spre originile împăratului Traian și tranșează la nivelul cuvintelor cele mai adânci semnificații ale trăirilor românești; poetul remarcă în da-ul slavon și nu-ul
GREGORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287352_a_288681]
-
învățat să bată măsura/ în fortăreața de carbon a melancoliei" ( se întoarce precum un asin). Sau "moartea un diapozitiv color și moartea cu gaița pe creștet/ aluat dus pe scripeți frig luminos pagină de ivoriu / cimpoaiele himerice ce tînguiau/ sub foșnirea uscată a stelei" ( Ochii). Astfel de metafore sînt antiepice deoarece suprimă devenirea, mișcarea, alcătuind un punct final al epicului pe care-l abstrag, ale cărui esențe dramatice le figurează în ornament. Aspirația antiepică a poeziei în discuție vizează cele două
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
lacrimilor / durerilor lumii, poezia fiind transcriere de „stări care dor”, versul - „plâns” al condiției umane: «transcriu doar niște stări care mă dor / și scriu un vers atunci când nu-l pot plânge» ("Inevitabila poezie" - PS, 311). Trupul poetului nu este barbiana «foșnire mătăsoasă a mărilor cu sare», ci «un port la stranii mări»; poetul nu are «vreo pretenție de a urca / pe scări ierarhice, în veacu-acesta», în vârful piramidei sociale, dar el este mai mare decât împăratul, regele, președintele, decât omenirea toată
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
pierdute în „sborul invers“, „zborul“ dinspre tinerețe spre bătrânețe, dinspre viață spre moarte, dinspre lumină spre întuneric; numai în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea transparentelor meduze ivindu-se dintr-o foșnire mătăsoasă a clorurii de sodiu. În "Timbru", se continuă "ars poetica parnasiano-hermetică barbiană;" "cimpoiul" și "fluierul" (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacoromâni-arhaici), întregului neam al orfeicilor; "misia Poetului / Poeziei" este de a cânta «durerea divizată
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
ins" al ei; dar nu numai omul este demn de cântare, ci și «piatra în rugăciune» („statuile“), «a humei despuiare» („arta ceramică“), natura întreagă, «unda logodită sub cer», adică toată creația dumnezeiască. Poezia trebuie să fie «cântec încăpător», atoatecuprinzător, ca «foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare», ori ca imnul edenic al îngerilor din clipa în care Dumnezeu a făurit pe Eva din coasta bărbătească a lui Adam. "Poezia pură" în accepțiunea barbiană se vrea "holo-cântec", ori "cântare a Genezei", a întregului
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
Dar și mai bine-i, cînd afară-i zloata, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. Și eu astfel mă uit din jet pe gînduri, Visez la basmul vechi al zînei Dochii; În juru-mi ceață crește rînduri-rînduri; Deodat-aut foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri... Iar mini subțiri și reci mi-acopăr ochii. ÎI Șunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm, Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm
Sonet () [Corola-website/Science/297633_a_298962]