1,004 matches
-
ale aceluiași fonem, fără distincție semantică, și percepute de vorbitorii acelor limbi ca fiind unul și același sunet. ele cele mai evidente sînt chiar sunetele limbii respective, așa cum sînt ele percepute de vorbitori. De exemplu, limba română standard folosește 7 foneme vocalice, 20 consonantice și 4 semivocalice. Acest set situează limba română printre limbile cu un număr mediu de foneme. Extremele se consideră a fi limba vorbită de populația "Pirahă" din Brazilia cu doar 10 foneme în total, și limba "! Xóõ
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
cele mai evidente sînt chiar sunetele limbii respective, așa cum sînt ele percepute de vorbitori. De exemplu, limba română standard folosește 7 foneme vocalice, 20 consonantice și 4 semivocalice. Acest set situează limba română printre limbile cu un număr mediu de foneme. Extremele se consideră a fi limba vorbită de populația "Pirahă" din Brazilia cu doar 10 foneme în total, și limba "! Xóõ" din Botswana și Namibia care dispune de 141 de foneme. În limba română fiecare cuvînt polisilabic are o anumită
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
limba română standard folosește 7 foneme vocalice, 20 consonantice și 4 semivocalice. Acest set situează limba română printre limbile cu un număr mediu de foneme. Extremele se consideră a fi limba vorbită de populația "Pirahă" din Brazilia cu doar 10 foneme în total, și limba "! Xóõ" din Botswana și Namibia care dispune de 141 de foneme. În limba română fiecare cuvînt polisilabic are o anumită silabă pronunțată mai puternic decît celelalte. În cele mai multe cazuri poziția schimbată accentului nu poate modifica sensul
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
limba română printre limbile cu un număr mediu de foneme. Extremele se consideră a fi limba vorbită de populația "Pirahă" din Brazilia cu doar 10 foneme în total, și limba "! Xóõ" din Botswana și Namibia care dispune de 141 de foneme. În limba română fiecare cuvînt polisilabic are o anumită silabă pronunțată mai puternic decît celelalte. În cele mai multe cazuri poziția schimbată accentului nu poate modifica sensul unui cuvînt, putînd doar să dea acelui cuvînt un "accent" nenatural. Există totuși situații cînd
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
cuvîntului (substantiv, respectiv verb) și deci sensul acestuia. Prin comparație, în limbile franceză, maghiară accentul este fix și deci nu poate modifica sensul cuvintelor. În multe limbi lungimea sunetelor poate fi un element cu rol important în distingerea cuvintelor. Acest fonem se numește "cronem" (din grecește χρονος "chronos": timp) și se poate referi atît la durata vocalelor cât și la a consoanelor. Limba română are foarte puține astfel de situații în care lungimea unui sunet este importantă, ca în cazul consoanei
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
vocalelor sau consoanelor; astfel estona distinge vocale scurte, semi-lungi și superlungi și de asemenea are consoane cu trei lungimi posibile în funcție de care se modifică sensul cuvintelor. Unele limbi, ca de exemplu limbile cunoscute sub numele colectiv limba chineză, dispun de foneme exprimate prin intonația dată individual fiecărei silabe. Toate limbile folosesc un sistem sau altul de intonație (în limba română de exemplu intonația este esențială pentru diferențierea enunțurilor de întrebări), dar numai în limbile tonale sensul unui cuvînt separat se poate
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
妈妈骂马的麻吗？) în transcriere pinyin "măma mà mă de má ma?", folosește șase astfel de cuvinte (particula posesivă 的 se pronunță "de") și înseamnă „Ceartă mama cînepa calului?”. Un număr mare de limbi vorbite își bazează scrierea pe principiul fonemic — fiecare fonem al limbii este notat cu un semn grafic distinct — ori s-au bazat pe acest principiu într-o etapă anterioară a evoluției lor. În timp ce unele limbi, în urma schimbărilor fonetice apărute de-a lungul anilor, și-au actualizat treptat modul de
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
fi practicat intuitiv de vorbitori care stăpânesc cel puțin două idiomuri (dialecte și/sau limbi). În sensul cel mai restrâns, un diasistem poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u/, diasistemul respectiv poate fi reprezentat prin formula: formula 1, unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
nemijlocit" fiecare frază, fraza fiind în practică elementul uzual cel mai extins (există și elemente mai vaste: paragraful, capitolul, o carte în întregime etc.). Apoi se definesc segmentele care se degajează din frază, și așa mai departe până la "morfene" și "foneme". Se obține astfel un fel de ierarhie structurală, în care fiecare nivel se integrează la nivelul superior. Ar exista și elemente intermediare între nivelul morfologic și nivelul frazic. Grupul cel mai important l-a reprezentat școala din Praga, fondată în
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
(AITS: "") ( „विसर्गः”, tamilă: „aytam”, însemnând „a trimite înainte, a descărca”), numită și de către gramaticienii timpurii, în fonologia sanscrită (""), este numele unui sunet, , scris în felul următor: este un alofon al fonemelor și în pauza de la sfârșitul unui enunț). Din moment ce este un sufix flexionar comun (la nominativ singular, persoana a II-a singular, etc.), visarga apare frecvent în textele sanscrite. În ordinea tradițională a sunetelor sanscrite, visarga împreună cu anusvăra apare între vocale
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
iar celelalte, între care și limba română, cad în a doua. În limba română pluralul se formează prin adăugarea de sufixe ("-i", "-e", "-uri", "-le") însoțită și de alte modificări fonetice precum: mutații consonantice, mutații vocalice sau interpunere de alte foneme: "om - oameni", "roată - roți", "fată - fete", "steag - steaguri", "pijama - pijamale". În multe limbi substantivele își modifică forma după caz, marcînd astfel diverse funcții în enunț: subiect, posesor, instrument, obiect, loc etc. În română există cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
vocala deschisă posterioară nerotunjită este un tip de sunet vocalic folosit în unele limbi vorbite. Simbolul acestui sunet în Alfabetul Fonetic Internațional este , un a asemănător cu cel din scrierea cursivă engleză. În limba română acest sunet nu există ca fonem de sine stătător, dar, pentru că la vocalele deschise caracterul anterior/posterior este relativ neimportant, el se poate aproxima cu vocala deschisă centrală nerotunjită (notată în scris cu litera A), mai ales în cadrul diftongului din cuvinte precum "soare".
Vocală deschisă posterioară nerotunjită () [Corola-website/Science/307511_a_308840]
-
și ca a doua limbă în media. De aceea, cel puțin persoanele școlarizate cunosc franceza, dar variantele vorbite de ei sunt influențate de trăsături ale limbii lor materne, araba. Dat fiind că sistemul vocalic al arabei constă numai din trei foneme (/i/, /u/ și / a/), aceasta influențează vocalele franceze în următoarele moduri: /R/ se poate realiza ca [ʁ] (fricativă uvulară sonoră), [ʀ] (vibrantă uvulară), [r] (vibrantă alveolară), [ɾ] (bătută alveolară) sau [x] (fricativă velară surdă), în funcție de poziția consoanei și de factori
Variantele regionale ale limbii franceze () [Corola-website/Science/332825_a_334154]
-
Ibrăileanu a arătat că aceasta a fost însoțită de un atac voalat îndreptat către Gheorghe Asachi și publicația să "Albina Românească". Mihail Kogălniceanu a criticat mai tarziu fățiș varianta de limbă română literară propusă de Asachi, bazată pe arhaisme și foneme franțuzite, si pe care o consideră inconsistenta. El l-a criticat pe Asachi și pentru ceea ce consideră a fi o influență excesivă a poeziei străine în opera lui. Au apărut tensiuni și între Kogălniceanu și Alecsandri, după ce primul a început
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
a unui înțeles. Conceptele comunicate prin cuvinte pot fi: obiecte reale, ființe, locuri, calități, acțiuni (atât reale cât și imaginare), moduri de acțiune, idei, stări, poziționări în spațiu și timp, etc. În limbile vorbite, cuvintele se compun din șiruri de foneme (sunete elementare) articulate succesiv. Limbile scrise folosesc simboluri grafice (litere, ideograme, caractere silabice, etc.) care reprezintă fie sunete din limba vorbită respectivă, fie înțelesuri. În urma evoluției limbilor este posibil ca scrierea să nu mai reflecte fidel pronunția actuală, respectiv sensul
Limbă (comunicare) () [Corola-website/Science/306002_a_307331]
-
sunete din limba vorbită respectivă, fie înțelesuri. În urma evoluției limbilor este posibil ca scrierea să nu mai reflecte fidel pronunția actuală, respectiv sensul actual al cuvântului vorbit. Limbile pot fi analizate din următoarele puncte de vedere: vocabular, pronunție, (set de foneme, intonație, ritm, accent), modul de combinare și flexionare a cuvintelor (gramatică), și modul de scriere (ortografie). Știința care se ocupă cu studiul limbilor se numește lingvistică, iar cei ce studiază una sau mai multe limbi în mod științific se numesc
Limbă (comunicare) () [Corola-website/Science/306002_a_307331]
-
simplu și mai-mult-ca-perfectului: "mene" ’merse’, "kére" ’ceru’, respectiv "ment vala" ’mersese’, "kért vala" ’ceruse’. Se deosebesc două subgrupuri de graiuri: Fonetismul lor se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică "s" este apropiat de "sz" [s], distingându-se totuși de fonemul din urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului : Lexicul ceangău arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
vala" ’mersese’, "kért vala" ’ceruse’. Se deosebesc două subgrupuri de graiuri: Fonetismul lor se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică "s" este apropiat de "sz" [s], distingându-se totuși de fonemul din urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului : Lexicul ceangău arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice: În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
După introducerea tiparului în Europa, în secolul al XV-lea, s-a continuat practicarea ligaturilor în tipărituri. Există ligaturi vechi folosite și astăzi. În cazul caracterelor, unele sunt numai estetice, adică literele care stau la originea lor corespund fiecare unui fonem. O asemenea ligatură este &, care provine din legarea literelor e și t ale conjuncției latinești "et" „și”. Ligaturile au fost și o cale de a crea litere pentru transcrierea unor foneme specifice unor limbi, de pildă, în limba franceză œ
Ligatură (tipografie) () [Corola-website/Science/330723_a_332052]
-
literele care stau la originea lor corespund fiecare unui fonem. O asemenea ligatură este &, care provine din legarea literelor e și t ale conjuncției latinești "et" „și”. Ligaturile au fost și o cale de a crea litere pentru transcrierea unor foneme specifice unor limbi, de pildă, în limba franceză œ, ce redă vocala /œ/, în limba germană w (din v v) pentru /v/, în limba daneză æ (din a e) pentru /ɛ/.
Ligatură (tipografie) () [Corola-website/Science/330723_a_332052]
-
de educație, de eșecuri repetate, de stressuri care traumatizează copilul, de atitudini care frustrează subiectul. Dislexia și disgrafia constau în incapacitatea copilului de a învăța citirea și respectiv scrierea. Școlarul cu astfel de tulburări face confuzii constante și repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele și grafemele lor, inversiuni, adăugiri și omisiuni de litere și grafeme. Asemenea fenomene au loc și la nivelul cuvintelor și chiar al propozițiilor. În același timp, intervin greutăți în combinarea cuvintelor în unități mai mari de limbaj
Dislalie () [Corola-website/Science/311562_a_312891]
-
Rosetti” al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular în 1992. S-a preocupat de teoria limbii și filozofia limbajului și a făcut cercetări asupra mai multor aspecte ale limbii române: stabilirea inventarului de foneme ale limbii române, fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, aplicarea regulilor de transformare la sintaxa limbii române, fixarea etapelor din istoria limbii române etc. A promovat în România orientările moderne ale științei limbii: structuralismul (incluzînd fonologia Școlii lingvistice pragheze, glosematica hjelmsleviană
Emanuel Vasiliu () [Corola-website/Science/307074_a_308403]
-
al VIII-lea, Henric al III-lea și Ioan de Brabant), în Italia (Rustichello din Pisa, căruia Marco Polo îi dictează memoriile sale). Sistemul fonetic al francezei vechi era foarte bogat la începutul perioadei, dar nu se poate preciza câte foneme avea și câte variante combinatorii. Ceea ce se știe depre acest sistem este dedus din grafia documentelor, din asonanțele și rimele din literatura poetică, deoarece scribii căutau să redea cât mai fidel pronunțarea. Totuși nu se poate vorbi despre o grafie
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa] în cea populară ([bwar], [rwa]). Vocala [ə] se mai menține în vorbirea populară în situațiile în care astăzi cade, dar pronunțarea ei este criticată. Vocalele nazale nu mai sunt variante combinatorii, ci foneme, adică după ele consoana nazală scrisă nu se mai articulează, iar dacă aceasta este urmată de o vocală, vocala nazală se denazalizează: "bon" [bɔ̃n] > [bɔ̃], "bonne" [bɔ̃nə] > [bɔn] „bun, bună”. Reducerea lui [ʎ] la [j
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Totodată sprijină folosirea alfabetului chirilic, periclitată de cea a alfabetului latin, și promovează înlocuirea împrumuturilor în creștere din limba engleză cu cuvinte sârbești. Aceasta secțiune tratează succint principalele aspecte fonologice, fonetice și prozodice ale limbii sârbe. Limba sârbă are cinci foneme vocalice: Consoanele limbii sârbe sunt în număr de 25: Observații: Observații: Când două consoane, una surda și una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvant a unei desinențe sau a unui sufix, ori prin formarea unui cuvânt compus
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]