79 matches
-
alegra strofă 7-3-7//7-3-7, folosită de Ronsard, Hugo, Th. Gautier, iar în rimă, pentru a realiza o sonoritate deosebită, plasează nume proprii exotice. Dar calitățile formale și instinctul poetic i-au fost copleșite de verbozitate și de greaua încărcătură neologică, franțuzită ori italienizantă. Drama sa Grigorie Vodă, domnul Moldovei (1864), prolixă, construită în manieră hugoliană, este una dintre primele piese istorice românești. Un vodevil, Don Gulică sau Pantofii miraculoși, apărut postum în „Revista literară” din 1892, pare o localizare. Prin câteva
DEPARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286735_a_288064]
-
uneori fără să vrea, și aspecte amuzante, bizare sau grotești ale unei lumi în lentă, voluptuoasă decadență. Asupra fenomenului artistic (plastic, literar, muzical), C. emite și considerații subtile, comentatorul avizat coexistând alături de cronicarul frivol și plezirist. Paradoxal, sub grațiile sale franțuzite, el se manifestă din când în când ca un inamic al cosmopolitismului, solicitând acelor cititori la care avea audiență un atașament mai mare față de cultura românească. Fără straiele și masca lui Edgar Bostandaki, C. e un cronicar nu rareori interesant
CLAYMOOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286297_a_287626]
-
a arătat că aceasta a fost însoțită de un atac voalat îndreptat către Gheorghe Asachi și publicația să "Albina Românească". Mihail Kogălniceanu a criticat mai tarziu fățiș varianta de limbă română literară propusă de Asachi, bazată pe arhaisme și foneme franțuzite, si pe care o consideră inconsistenta. El l-a criticat pe Asachi și pentru ceea ce consideră a fi o influență excesivă a poeziei străine în opera lui. Au apărut tensiuni și între Kogălniceanu și Alecsandri, după ce primul a început să
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
de ultimele reguli academice stabilite”". A. E. Baconski schițează unele „înrudiri și vecinătăți” între Caragiale și Tudor Arghezi. La ambii este evident același patriotism, aceeași țintă a satirei, lovind în categoriile profesionale cu o spoială de cultură, cu un jargon franțuzit. Baconski remarcă la amândoi "„pasiunea pentru stil, pentru o anumită arhitectură stilistică, mai simplă la Caragiale, mai savantă la Arghezi”". Nicolae Steinhardt a constatat în eseul său, "Secretul” Scrisorii Pierdute”", că opera lui Caragiale a fost citită până în 1975 din
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]