584 matches
-
devenit o certitudine abia când am recitit un fragment al cărții lui Marthe Robert: "Pentru o lectură psihanalitică a operelor literare (și implicit pentru comentarea studiilor care propun o asemenea lectură), idealul ar fi, desigur, o dublă competență, în teoria freudiană și în studiile literare. Cum remarca însă Jean Bellemin-Noël, "Trebuie să fim realiști și să acceptăm că în mod obișnuit nu întâlnim decât o dublă incompletudine", accentuată de caracterul particular al lecturii psihanalitice, care, în afară de competență, presupune o angajare personală
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de incompletudine, de neîmplinire, ar putea să explice de ce non-analiștii care scriu despre relația dintre psihanaliză și literatură sunt tentați de fiecare dată să plece de la opera lui Freud, străduindu-se să manipuleze în cunoștință de cauză instrumentele de interpretare freudiană, dar asumând riscul unei posibile și explicabile informații lacunare."8 Ceea ce nu au sesizat Jean Bellemin-Noël și, pe urmele sale Angela Ion, e poziția retractilă, chiar temătoare a exegetului care, conștientizând investirea inconștientă ce-i este funciară, manifestă o tendință
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
opera. Întotdeauna, susține criticul, vor exista opere fără autor, dar scriitori fără operă sunt de neconceput. În fine, nu pot fi ignorate subtilele nuanțări pe care el le face trasând distincții de necontestat între imaginar și fictiv. Preluând o idee freudiană, el consideră visul ca un cifru al unei stări existențiale dominate de sentimentul plenitudinii: Sensul acestei vieți umane are deci, întocmai, existența unui imaginar. Numai în planul acesta îl poate descoperi o biografie inteligentă, sau pur și simplu, inteligibilă, și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
este existența. Totuși, este esențial să înțelegem că plenitudinea aceasta nu ar putea fi desemnată decât printr-un limbaj simbolic, pentru că simbolul, departe de a fi eroare sau ocultare, e însăși adevărul vieții mele concrete. Lucru perfect înțeles de psihanaliza freudiană, atunci când utilizează viața imaginară ca cifru al existenței cotidiene: un anumit vis este cifrul prin care apare o anumită dorință secretă, care-mi orientează tot comportamentul; descifrând visul acesta, dezvălui "realitatea" dorinței și "adevăratul" sens al comportamentului meu."16 Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
această abatere, ba unii comentatori consideră că personajul a fost construit cu mijloacele pamfletului. Haloul din inconștientul scriitorului coincide perfect cu "vidul sufletesc", secvență-tip prin care este caricată actrița. Neomițând că multe personaje sfârșesc prin a se sinucide, teorie freudiană care a stârnit controverse în lumea psihanalizei: "Astfel, revendicarea unui instinct ucigaș și cultul sinuciderii sunt de aceeași natură. A te omorî înseamnă să accepți excesul pulsiunii criminale care îl caracterizează pe poetul autentic. Freud plasa creația în zona sublimării
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
se inițiază în copilăria timpurie sub presiunea morală a mediului și care persistă de-a lungul întregii vieți."287. În acest vast context al reprimării reducției coextensive mitului lui Procust, un psihanalist fervent ar fi tentat să vorbească de complexul freudian al castrării la Eminescu și la frații săi. Exceptându-l pe Matei, cel mai longeviv, nici unul nu a avut vreo tentativă de a se căsători. Imposibilitatea de a-și desăvârși studiile, bolile care au dus inevitabil la deces par niște
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
românească”, „Manuscriptum”. Antologia Mihai Eminescu. Studii și articole (1981) surprinde evoluția concepției lui G. Bogdan-Duică privind creația eminesciană. Materialul selectat de V. ilustrează, pe de o parte, profilul unui cercetător care, pornind de la metoda istorică, se lasă influențat de psihanaliza freudiană ca să ajungă la metoda comparatistă, ce îi va permite să formuleze opinii pertinente noi, chiar suprinzătoare pentru epoca în care a trăit. Pe de altă parte, prinde contur o viziune generală asupra operei lui Eminescu, editoarea incluzând și articole ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290471_a_291800]
-
Jean Giraudoux. Regina Iocasta, scoasă din umbra lui Oedip și adusă în prim-plan, ajunge cea dintâi în posesia adevărului, devenind un personaj tot atât de tragic și măreț ca Oedip. Piesa are un substrat psihanalitic mai degrabă de natură jungiană decât freudiană, iar lecția ei afirmă că adevărul, pe care protagoniștii îl intuiesc, dar amână mereu să îl pronunțe, nu poate fi înăbușit. Pare-se că Z. „a citit mitul nu numai dincolo de infailibila moira, ci și dincolo de psihanaliza freudiană”, pentru că aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290715_a_292044]
-
jungiană decât freudiană, iar lecția ei afirmă că adevărul, pe care protagoniștii îl intuiesc, dar amână mereu să îl pronunțe, nu poate fi înăbușit. Pare-se că Z. „a citit mitul nu numai dincolo de infailibila moira, ci și dincolo de psihanaliza freudiană”, pentru că aici „Iocasta, atât de încercată de păcatul incestului, devine, sub protecția lui Dionysos, o preoteasă a tainei, în opoziție cu Oedip, un nefericit al adevărului, alergând, ignorant, în abisurile acestuia la porunca lui Apollo” (Mircea Ghițulescu). Valoarea literară a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290715_a_292044]
-
un psihanalist din a treia generație, un discipol al Melaniei Klein. Este vorba de conceptul de atenție liber-flotantă. Bion spunea că psihanalistul, În momentul În care ascultă ceea ce Îi spune pacientul, trebuie să-și reprime orice tendință de a interpreta freudian, jungian, kleinian sau În orice alt fel, păstrându-se cât mai disponibil pentru a vibra la toate simbolurile și construcțiile fantasmatice pe care i le servește pacientul. Bion a ajuns să lucreze cu tehnica atenției liber-flotante nu doar În cabinetul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
trecere de la o interpretare de tip anagogic la o interpretare de tip analogic. Corin Braga: Bănuiesc că analogic este și acel demers psihanalitic pe care l-am invocat deja, demersul lui Bion, care Își propunea să evite interpretările de tip freudian, jungian sau a oricăreia dintre marile școli. Pacientul este lăsat să vorbească, iar psihanalistul Își propune În mod programatic nu să Îi dea un sens anagogic, să dea o interpretare, să spună, de exemplu, „aici e un conflict oedipian latent
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
termeni mai coerenți. Doru Pop: Eu aș vrea să te Întreb, Sanda, dacă tot ai menționat numele „sacru” al lui Freud, În ce măsură „psihanaliza descoperă un eu divizat”? Ai spus că la Freud găsim un eu divizat... Or, deosebirea Între psihanaliza freudiană și „psihanalizele” postmoderne (Bion și alții) se bazează tocmai pe o schimbare radicală de paradigmă. Paradigma acceptată În modernitate, cu anumite excepții, presupunea existența primară a unui eu, a unui subiect central, a unui subiect unitar. Anul trecut a apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că structurile capitalismului (piața, banii, cererea și oferta), despre care se credea că sunt Întemeiate pe logică și rațiune, sunt puse În mișcare de cu totul alte scheme decât cele ale explicabilului. Paradigma modernă se bazează tocmai pe explicabil; psihanaliza freudiană se bazează prin excelență pe explicabil. Fiind explicabil, chiar dacă e regăsit În fragmente, subiectul devine unitar În hermeneutică, În interpretare. Anarhetipul lui Corin tocmai asta Își propune, să conceptualizeze inexplicabilul. Nu inefabilul, nu iraționalul, ci inexplicabilul. Mai târziu o să Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
discuția despre imaginarul publicitar. Toată practica din vestul Europei și din America, unde publicitatea s-a dezvoltat ca mijloc de comunicare, se bazează pe psihanaliza „primitivă”, adică pe motivaționism, pe studiile de comportament, pe toate derivațiile care provin din psihanaliza freudiană, pe toate arhetipurile jungiene, pe imaginile falice, arhetipurile maternale, pe schemele elementare bachelardiene, apa, focul și așa mai departe. Acestea sunt toate explicații de natură modernistă, fiindcă publicitatea s-a născut odată cu modernitatea. Toate imaginile de „reclamă”, Începând cu picturile
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
la rândul lor, pot fi organizate În două forme narative: episoade și repovestiri ale situației, conturând o analiză discursivă și pe acest palier. În această categorie de cercetări intră grupul de analize ale imaginilor și imaginarului care pornesc de la tradiția freudiană. Psihanaliza utilizează copios narațiunea și descrierea ca metode practice de identificare a unităților vizibilului. Fenomenologia și hermeneutica fenomenologică recurg și ele la această tehnică. La rândul lor, teoriile critice utilizează abundent narativitatea ca instrument interpretativ. Narațiunea constituie instrumentul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Contra Unuia în lucrarea sa, dovedind astfel o comportare cel puțin... inamicală!), Eseurile nu par nicio clipă a fi ceea ce pretinde autorul că sunt. Cele trei volume publicate țin mai curând de proiectul unei autoanalize - și acesta tot în sens freudian - cu cititorul luat ca terță parte, dar în nici un caz de acela al unui testament pentru membrii familiei sale. în altă ordine de idei, mi se pare un lucru de mirare faptul că n-am citit niciodată ca Montaigne n-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
atacă, foarte de aproape un anumit număr de concepte cheie ale psihanalizei moderne. în afara intuiției inconștientului activ într-un corp făcut din carne și sânge, el arată cu degetul un instinct spre inumanitate care seamănă foarte mult cu pulsiunea morții freudiene... Desigur, Montaigne vede în jur masacre, războaie, persecuții, execuții prin spânzurare, torturi, arderi pe rug, violențe catolice și protestante, violențe laice și religioase, dar de aici până la a conchide la existența unei forme instinctive, adică înrădăcinate visceral în carnea și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
existența unei forme instinctive, adică înrădăcinate visceral în carnea și în sufletul omului, posesoare a unei forțe întunecate, cu o mare putere mortiferă! Bravo!... în altă parte, el vorbește de un stăpân lăuntric care seamănă până la confuzie cu idealul eului freudian cu începere de la care se organizează căutarea oricărei subiectivități, în așteptarea unei structurări a sinelui, a caracterului și a temperamentului său. Pentru un individ care-și caută identitatea, care a rupt-o cu supraeul profesiei sale de magistrat pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
involuntare îLimba care înțepenește; vocea care devine ezitantă - la un personaj oral ca Montaigne...) devin sub pana savantului vienez niște lapsusuri, niște acte ratate, niște uitări sau alte căi de acces care duc la inconștient... Mai este și altceva? Denegarea freudiană - ceea ce Jules de Gaultier numește bovarism, definit ca însușire a oamenilor de a se crede altfel decât sunt... - o regăsim și în Eseuri. Cum formulează Montaigne acest concept cu puternică încărcătură negativă? în capitolul XVIII al Cărții a II-a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
căsătoria - la care consimte, desigur, dar în forme mai puțin obișnuite - duce la apariția copiilor și că timpul reflecției, atât de prețios pentru travaliul filosofic, este astfel spulberat. Frica de vaginul cu dinți, de castrare - pentru a vorbi în termeni freudieni... - îl bântuie pe acest pasionat de libertate. îi poate cineva demonstra că greșește? 43. Despre timpul petrecut cu femeile. în această privință, Montaigne gândește ca un epicurian convins: în Eseuri, el susține că n-a recurs la serviciile prostituatelor mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
carnea lui, sufletul lui, ansamblul exprimând în cuvinte diferite una și aceeași realitate atomică și materială. Gândirea epicuriană vine așadar din trupul lui Epicur. Astăzi, ideea pare banală, mai ales după demonstrarea neurobiologică certificată a omului neuronal sau după cea freudiană a omului libidinal, dar, cu patru secole înaintea erei noastre, ea făcea o adevărată spărtură în cerul filosofic, asemeni unui fulger uriaș și de lungă durată. Carnea gândește, trupul reflectează, materia elaborează, atomii cugetă. Și aceste procese complexe iau naștere
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
stat, democrație ateniană, Imperiu convertire, Donația lui Constantin, religia imperiului, Iustinian, justiție, lege a lui Dumnezeu, naturală, a oamenilor, lovitură de stat, Teodosie, codul, totalitarism, violențe autodafeuri, dispariții de lucrări, corpus cimic, corpus ciremaic, Democrit, Epicur, PSIHANALIZĂ acte ratate, denegația freudiană, idealul eului, inconștient, introspecție, lapsus, pulsiunea morții, sublimare, RELIGIE Apostoli, Matei, Petru, și banii, cler, dominator, inutil, convertiri, creștinism, catolicism moderat, comunități, cuceriri, epicurian, prima formulare, și Reforma, supraviețuire, și gnosticism, Grădina Măslinilor, hedonist, și hrana, și moartea, și prietenia
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care permit ,,deplasări multiple de sensuri". Toate acestea ar forma în final ,,un sistem semantic și a-sintactic". Gilbert Durand se înscrie cu această concepție în direcția pe care o trasau și Mircea Eliade și Carl Gustav Jung, neacceptând teoria freudiană asupra simbolului, conceput ca un obiect despre care nu se poate vorbi datorită ,,refulării libidoului". Conceptul fundamental al teoriei lui Gilbert Durand este cel de ,,imaginar", prin care criticul vizează obiectul teoretizat ,,traseu antropologic". Astfel, Durand explică simbolul apelând la
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
simbolului se poate realiza legătura între cele două spații: profan și sacru. Din perspectiva sacrului, simbolul are o origine non-umană. Una dintre modalitățile de comnicare cu celelalte lumi este simbolul. Ca și Gilbert Durand și Mircea Eliade, Guénon refuză teoria freudiană asupra importanței subconștientului, postulând ideea credinței într-un Centru al lumii. Această idee va fi susținută de filosoful francez și într-un alt studiu al său, Simboluri ale științei sacre 87. Simbolul Agartthei este discutat atât de René Guénon, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este ea însăși derivată din universul vorbelor deocheate. Într-adevăr, grației tiparului, textul pornografic a putut să se elibereze de constrângerile interacțiunii orale și ale convivialității. Se regăsesc aici cele trei roluri ale povestirii deocheate pe care le evidențiază analiza freudiană (povestitorul, alocutorul complice, femeia agresată), dar povestitorul are în spatele lui un scriitor invizibil, care nu mai întreține nici un raport imediat cu alocutorul, transformat în cititor solitar. În plus, acolo unde enunțarea deocheată se mulțumește, în general, să reia, cu unele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]