34,387 matches
-
spectatorule, și nu te lasă să lenevești în scaun. Cuvintele nu-ți dau pace și, imediat în trena lor, tot ce nasc, ce se petrece în spațiul construit la propriu de Adriana Grand, în descifrarea propusă de regizorul Victor Ioan Frunză. Se reintroduce acum, în circuitul teatral bucureștean, o sală (un loc), recuperată din moloz, de sub amenințarea anonimatului și inutilizabilului. O sală ciudată, ca halele mai mici din Franța sau Germania, în care se întîmplă minuni teatrale, mai mult sau mai
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
prea există în sensul acesta, avînd în vedere că artiștii (mă gîndesc în primul rînd la regizori) nu se dau în vînt după piesele dramaturgului. Tipologiile clare din piesă - Béranger și Marguerite - au fost urmărite cu precădere de Victor Ioan Frunză în spectacol. Marius Bodochi și Florina Cercel acoperă schema personajelor. Lipsesc însă nuanțele, spiritul ludic - în special la Bodochi - o schimbare clară a registrelor, a relației diferite cu celelalte personaje - Regina Marie, Doctorul, Juliette, Guardul. Aici, funcționează scenic doar Irina
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
contează, iar în acest spectacol e nevoie de o anumită stare la care actorii contribuie din plin, chiar dacă evoluțiile individuale nu se rețin. Pentru Marius Bodochi este, probabil, cel mai important rol de la Marrat-Sade încoace, lucrat tot cu Victor Ioan Frunză la Teatrul Național din Cluj, la începutul anilor '90. Și-a modelat chipul, trupul, și-a pregăti corpul și psihicul pentru întîlnirea, atît de dificilă și de specială, cu Bérenger I, un Rege ce-și trăiește la vedere, finalul. Zbuciumat
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
un plus de feminitate, de senzualitate, de visceralitate, dincolo de forță și intratabil. În fond, încă îl dispută pe acest bărbat. Dincolo de viață și de moarte. Dincolo de toate rămîne lecția teatrului care "se află dincolo de lecții" cum spune Ionesco. Și subscrie Frunză. Premiera și angoasele ei Se pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
o căldură înăbușitoare și muștele bâzâiau pe străzile goale, ne întâlneam într-o prăvălite de pânzeturi, cu ușile închise și cu obloanele trase. Angajatul prăvăliei ne dădea atunci reviste "erotice" (Dumnezeu știe cum ajunseseră până acolo), La Hoja de Parra - "Frunza de Viță" - de exemplu, sau K.D.T., ale cărei reproduceri erau destul de realiste. Acele reviste interzise ar părea astăzi de o inocență angelică. De-abia se putea distinge un picior sau un sân, că dorința era ațâțată și confidențele se porneau
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
cumva, sub înfățișarea dublului meu să se prezinte cineva cu care nu este recomandabil să porți discuții, necum profitabil să închei contracte - pe termen nedefinit. E drept că nici nu-mi băteam capul! Parcă a fost ieri, mă îndreptam, pe frunze veștede cu sfârâit molcom călcând, spre școala generală unde sălășluiește centrul de votare, familiar mie, o dată ce, la dejiste alegeri, depuneam în urna de acolo votul meu patriotic, laolaltă cu 99 % dintre conaționali, iar mai pe urmă, în ceaușistă epocă, de
În competiție cu dublul meu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13394_a_14719]
-
un șoc al schimbării timpului, ca o halucinație primăvăratică... Există în această poveste ca și în toate celelalte frumoase pagini care creează o atmosferă adecvată răsfrângerilor imaginarului. Imagini datorate unui poet al naturii: „e o stare fecundă în aer, plesnesc frunzele în taina mugurilor cenușii...” Brăilean prin adopție, Vasile Datcu iubește orașul cu case frumoase, cu oameni imaginativi și păstrători ai unor povești stranii dintr-un trecut îndepărtat, „viața faimoasei Brăile adormită în legende”, din vechea istorie a orașului. Eroul din
Între real și fantastic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/13379_a_14704]
-
Fiica mea învață să citească Fiica mea până acum infailibilă învață să citească și să scrie și-abia acum începe să greșească iar eu retrăiesc din nou greșelile vechi de când lumea 1977 Anul acesta... Anul acesta n-am rodit numai frunze am făcut ce nu dau umbră mă tem, Rabbi, mă tem, Doamne, că mă va blestema flămândul obosit pe drumul fără de sfârșit spre Ierusalim 1986
Lirică poloneză contemporană by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13426_a_14751]
-
tandrețea, autoadmirația aparțin deopotrivă unei blamabile decadențe: „Menit săculeților cu șoricioaică/ nu-s apt pentru tandrețe, - și puiul de șacal e tandru/ pînă cînd rutul îl menește lăcomiei lui fără seamăn!/ Chiar tu dacă spui: «Gheara ta e subțire cum frunza pipalului»,/ tu vorbești în virtutea precedențelor./ În oglinzi, adevărata față-i ucisă - palpită totuși ceva!” (Maratonul - Cartea a șasea). Cu toate că dorește a se plasa în „ținutul bufonilor”, avem imresia că, mai curînd decît cu bufonul, Cristian Simionescu are tangențe cu „nebunul
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
de poftele ei multiple de asociere și continuitate, apare însoțită de mărturia unei inadecvări ce-i relativizează rețeta consolatoare: „Cum să pilotez vîntul prin ținutul acesta/ cînd abia auzi rîsul unei furnici, cînd abia te chinui/ să grăiești cu o frunză? Un fir de pulbere violent/ poate să rîdă de taina ta. La o masă de fum un actor de fum/ mănîncă o creangă de fum dintr-un blid de fum./ Ziua de ieri! n-a rămas din ea decît/ o
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
asta tehuie bucuriile ei./ Din cînd în cînd, bunul Dumnezeu/ somnolează îngăduitor, iar pîntecele său/ enorm// învăluie în crisalida umbrei binefăcătoare/ orașul de colb, Craiova./ După-amiază de vară, 26 iulie, vineri,/ cîinii comunitari visează ciolane imense,// tresărind doar la foșnetul frunzei/ de castan ofilit. Sînt străzi/ în orașul Craiova pe unde s-ar preumbla/ și îngerii gardieni,// dacă le-ar ști. Văduva le descoperă/ din greșeală. Dumnezeu milostivul,/ în grija lui pentru fiecare gîză,/ o ocrotește și pe ea”. (Bucuriile Văduvei
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
obiectelor e nevoie de un instrument optic special, altul decît ochiul uman obișnuit. Vederea tinde a deveni viziune, așternînd asupra realului culorile subiectivității indomptabile: „ochii tăi verzi tu vezi totul în verde/ ai pătat absolut totul cu verde/ pămîntul și frunzele/ soarele noaptea și invizibilul” (o corabie de nuiele). O astfel de capacitate vizionară este ubicuă sau microscopică sau radical transformatoare: „unul/ pretindea că vede peste tot/ și are o mulțime de ochi implantați de jur împrejurul capului/ ca niște rulmenți./ altul vedea
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
americane de contrabandă și unde șoferii particulari de taxi - lucru de neconceput în București - erau îngăduiți într-atît încît își aveau chiar «stațiile» lor. Plimbările într-un Mercedes 230 al unui proprietar care mi-a împărtășit estetismul pe străzi înroșite de frunzele salcîmilor îmi apar mitice după atîția ani”. Mediul tomitan evocat cu stăruință își are noima sa. Căci Dan Ciachir vădește o atracție spre peisajele balcanice, inclusiv pe tărîm literar, declarînd a avea drept referințe” pe I. L. Caragiale, Mateiu I. Caragiale
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
au apucat speakerii televiziunilor să anunțe încurajatoarea reconfigurare a hărții electorale, că pesedeii au turbat. L-au scos la înaintare pe Agathon, un habarnist politic atât de compromis încât oricum nu mai contează dacă are în jurul frunții o coroană din frunze de palmier sau dacă în locul caninilor i-au crescut ditamai colții dentari ai amicului său Dracula. Destul că în urma penibilelor argumente agathonice, pesedeii au primit o replică usturătoare, din care reiese cu eclatanță că nu inteligența și logica sunt punctele
Popeye-marinarul ia lecții de greacă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13586_a_14911]
-
probleme, dar unde își va afla solul unei noi patrii: „Toamna israeliană seamănă cu o primăvară, bate un vânticel ușor, călduț și înmiresmat, până la căderea bruscă a tenebrelor lumina blândă se îngemănează cu umbra de pe trotuoare, gâzele pământului mișună grăbite, frunzele colcăie încă de seve ascunse, păsările cerului, cu apelurile lor intermitente, aripi pestrițe și nume necunoscute fug speriate la orice apropiere, fâlfâind din aripi.” Cum se vede, instrumentul expresiei este limba maternă, cea română, scriitoarea cunoaște prețul cuvântului „cred că
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
ar fi cele semnate de Mircea Micu, George Stanca, Marin Traian, Bogdan Ulmu, Vasile Băran și alții. Dar foarte numeroase texte se află total în afara umorului (unele chiar în afara literaturii), rostul lor neputînd fi altul decît să justifice titlul publicației: Frunză verde de albastru de Eusebiu Ștefănescu, Ofensa adusă națiunii de George Pruteanu, Uităm aromânii? de Aristide Buhoiu, Frumoasa, dulcea primăvară de Paul Pavlovschi („În schituri, mănăstiri, biserici,/ Toți preoții prin ruga lor/ Îi mulțumesc lui Dumnezeu/ Că ne-a adus
Umorul masochist by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/13621_a_14946]
-
natura ei profundă. Deși evident receptivi la mediul în care lucrează temporar, ei selectează doar acele macro- sau microelemente care pot fi ușor absorbite în programul propriu și care conferă imaginii un caracter de generalitate. Desenul unui deal, structura unei frunze sau rețeaua inextricabilă a crengilor capătă instantaneu date proprii, cu un mare grad de generalitate în ceea ce privește reperul peisagistic. Și, în fine, cea de-a treia categorie poate fi subsumată metaforei oglinzii. Artiștii care o ilustrează au o disponibilitate maximă pentru
Simpozionul de la Sf. Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13627_a_14952]
-
spune la telefon și nu-i pot spune nicicum, probabil, la Adrian Păunescu neducîndu-se nimeni să spună, ci doar să asculte, cît mă fascinează tipul acesta de relații în socialism. Fiindcă ideea că „vîntul de nebunie n-a clintit nici o frunză” atunci, în primăvara anului 1982 și mai tîrziu, e numai în aparență adevărată. Acolo, la suprafață, în aer, unde stau îndeobște frunzele, nu s-a mișcat nimic. Dar ce agitație, ce forfotă și ce de sfori trase, pe dedesubt, acele
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
mă fascinează tipul acesta de relații în socialism. Fiindcă ideea că „vîntul de nebunie n-a clintit nici o frunză” atunci, în primăvara anului 1982 și mai tîrziu, e numai în aparență adevărată. Acolo, la suprafață, în aer, unde stau îndeobște frunzele, nu s-a mișcat nimic. Dar ce agitație, ce forfotă și ce de sfori trase, pe dedesubt, acele dedesubturi care-mi evocă mereu viața colcăitoare a Deltei din prozele altui impenetrabil monstru sacru al literelor românești. Și fascinant aici este
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
avea de mers până să mai găsim ceva de mâncat. Așa e, a răspuns bărbatul. Și, întorcându-se, au pornit spre pomul care se decupa, rotund, în mijlocul câmpului. Dar, când au ajuns lângă pom, au văzut că de pe ramuri, printre frunze, dispăruseră toate poamele. A trecut cineva pe aici, a trecut fără să-l vedem și a cules toate merele, a spus bărbatul. Vai a exclamat femeia, atât de repede Atât de repede dispare totul Întâlnim unele lucruri. Sunt aici. Dar
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au strigat de mai multe ori. Dar nici o voce, nici o rumoare omenească nu le-a răspuns. Auzeau doar ciripit de păsări, trosnituri de crengi uscate, șoapte ale brizei și frunzelor. Și au mers înainte. Au dat peste un gard viu încărcat de mure. Sunt minunate a spus femeia. Bărbatul a cules un pumn de mure și le-a întins, în palmă, femeii. Ea a gustat și a spus din nou
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau umbre, zgomote, murmure pe care ei le confundau cu siluete, persoane, voci. Dar erau doar bezne, trunchiuri de copaci, vreascuri trosnind, foșnet de frunze. Ne-am rătăcit? a întrebat femeia. Nu știu, a spus bărbatul. Au mers înainte cu pași lenți, ținându-se de mână, în tăcere, sprijiniți unul de altul. Până când deodată au văzut că ajunseseră la capătul pădurii. Plini de speranță, au
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Al. Săndulescu Victor Frunză a avut buna idee de a reedita o carte ( ?), mai degrabă o prea lungă listă de neagră amintire, intitulată Publicații interzise, apărută în 1948, care avea să fie ea însăși interzisă, chiar distrusă, ca un document secret ce era, dar
Cum se distruge o cultură by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13762_a_15087]
-
gândire simplist-primitivă, menită să ne reducă la condiția unor ființe depersonalizate, elementare, dar bune de muncă, și care, printr-o politică ingenios-diabolică, erau programate să li se șteargă memoria. Și Cartea cărților interzise, așa cum o intitulează în ediția lui Victor Frunză ( 500 p. cu aproximativ 8000 de titluri țintuite la stâlpul infamiei) își propunea să servească din plin acestui scop, în fond, un atentat la ființa noastră spirituală. Ideea autorului "anonim" ( cine altul decât P.C.R.?) era să fie cu desăvârșire eliminate
Cum se distruge o cultură by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13762_a_15087]
-
aceasta nu constituia decât o simplă fațadă, o mască "pentru adevărata ofensivă de cea mai mare anvergură: cea dusă împotriva întregii culturi naționale." Și lista de nume ne-o va confirma. Antifascismul ei este dubios, notează penetrant mai departe Victor Frunză, pentru că ea include nume care n-aveau nimic în comun cu fascismul, ca Winston Churchill ( bun prieten și aliat al lui Stalin în timpul războiului) sau generalul De Gaulle, cunoscut inamic al hitlerismului. Trecând la români, de același statut au parte
Cum se distruge o cultură by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13762_a_15087]