1,212 matches
-
joace de-a v-ați ascunselea.Zis și făcut. În timp ce unul stătea de-a amija și-și spunea numărătoarea, ceilalți se ascundeau care pe unde apucau: după un dâmb, Într-o groapă, după trunchiul gros al unui stejar ori În frunzișul des al altui copac, aproape sau mai departe.Râdeau, chicoteau, se certau, se Împăcau și iar o luau de la capăt. Când veni și rândul lui Ionucu, el sta la locul de amijat și număra din zece În zece până la o
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
România liberă" (la pagina externă). Am reținut, între altele, că interlocutorul nostru de peste Ocean avea/are o privire lucidă asupra evoluției țării noastre ("revoluția" trecuse ca un fum înecăcios, prin care nu deslușeai decât victime, călăii dispăruseră precum târâtoarele prin frunzișul fetid și umed), către capitalism, către democrație veritabilă, nu trucată. Și, dincolo de pesimismul pe termen scurt, credea că spiritul critic românesc, pe care îl descoperise citind, mai cu seamă, cărțile lui Maiorescu, Ibrăileanu, Caragiale, Lovinescu ș. a., va fi "cheia" cu
PAUL E. MICHELSON "Tradiţiile spiritului critic românesc pot să pună România pe un făgaş normal" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/9892_a_11217]
-
chemat să preia și să ducă mai departe muzica interioară a poemelor. Nu faptul concret, transcris în nuditatea lui, ci semnificațiile evocate de el au darul de a reverbera în conștiință și de a trezi emoția poetică: "bocănitul securilor/ zguduie frunzișul/ și păsări zboară speriate// mai păstrează imprimată/ părerea copacului doborît/ un vid vertical în pădure// în liniștea foșnită de vînt/ păsări revin speriate/ la cuiburi care nu mai sînt" ( Se doboară un copac în pădure). Textul este emblematic pentru dispozițiile
În descendența simbolismului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9524_a_10849]
-
de ceară" - Insula), fixează lirica lui Solo Juster în descendența simbolismului, îmbogățit cu experiențele poetice ulterioare și trecut prin filtrul personal al autorului: "la răscrucea de vînturi/ cînd steaua albă ar pieri/ în lacul de onix/ vor tresări codrii plecîndu-și frunzișul// ochii-mi se vor stinge/ în lacrima ta/ verde// (...) să nu plîngi/ la răscrucea de vînturi/ senină/ de mine/ aminte să-ți aduci" (Steaua albă).
În descendența simbolismului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9524_a_10849]
-
nou strat de gunoaie. Mi-am petrecut noaptea pe verandă, într-un fotoliu, semănând mucuri de țigară în jur fără ca vreun vis premonitoriu să-mi indice locul unde zăceau însemnările mele. La ora cinci, cerul s-a înverzit ca mărul, frunzișul eucalipților a scânteiat ca argintul viu, apoi valul grețos al soarelui a înecat totul. Patronul ne-a adus două lopeți. Era la curent, își amintise chiar o întâmplare: în cursul masacrelor din timpul Separării, un prieten de-al lui pierduse
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
nu vreau să știu/ la ce se gândește străinul/ care mă ține de braț/ nici unde mă duce îngerul bătrân/ de care mă sprijin// iată răscrucea/ mai mult nici nu se poate spera/ de la răbdarea celuilalt/ împinși rătăciți împăcați/ precum frunzișul" (nici nu vreau să știu). Un asemenea exercițiu al discreției, de sorginte în fond barocă, avansează treptat spre o caligrafie severă, spre o gesticulație grațios austeră. I se suprapun exigențele disciplinei, ale unei înalte discipline care este răbdarea. Răbdarea și
Relația între mic și mare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9747_a_11072]
-
nimic. Dar, când mi-am coborât privirea, un deget mic mi-a arătat nemărginirea. F1: Un strop de-argint a lunecat și, cu paloarea-i siderală, pe cerul negru a-nsemnat un fir subțire de beteală... B2: Sclipind departe, prin frunziș, o stea smerită și albastră sta singuratică, pieziș, deasupra noastră. Și ca un spin, cu raza-i rece și subțire mi-a strecurat un gând străin în visul meu de fericire. Zicea: F2 (ușor reverberat): "Sub cerul vast și mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
un registru de mare rafinament clipa trăită. Toamnă „ cu clipe de liniște, de Înălțare, pastel de-nchinare „(...) „Toamnă de jar, ademenește-mă cu fluturi tomnateci, zidește-mă În lutul cărămiziu, pe pragul apusului, sculptează-mi trupul printre vitralii fosforescente, În fumul frunzișului tors din tihna ta” „Toamnă cu glas de aramă, ademenește-mă sub bolta amintirilor, cu pași tăcuți, poposiți În mansarde târzii să ascult frunzele cu suflet uscat cum se leapădă de nemărginire, cum singurătatea poposește cuminte În crizantemele cu gust
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
zgomotos Își continuă drumul În lumea subterană, ferindu-se de lumină. Pe maidanul unde fusesem jefuit cu câteva seri În urmă, Chérie alerga În cerc, fascinată de un capriciu În care se complăcea. Un ziar și o pătură zăceau lângă frunzișul des. Chiar când mă gândeam să iau ziarul, un muncitor de pe șantierul din scuar dădu la o parte ramurile grele și Își făcu apariția. Când m-a observat și-a tras fermoarul de la șliț și, ștergându-și mâinile pe pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Încă o dată! Dar, pentru Dumnezeu, mai rar! Așa că recit iarăși totul de la capăt și în tot acest timp pantalonii mei continuă să zacă pe jos, și se face tot mai întuneric pe cărarea ascunsă privirilor pe care am parcat, sub frunzișul impresionant. De fapt, frunzele cad chiar în mașină. Maimuța aduce cu un copil care încearcă să-și însușească tabla înmulțirii, dar în nici un caz un copil prost - nu, ci o fetiță isteață foc! Câtuși de puțin tembelă! Fata asta zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un stejar și, chiar și în cazul acesta, nu mă descurc deloc în absența ghindei. Primul lucru pe care-mi cad ochii într-un peisaj nu-i flora, crede-mă - e fauna, contrastul uman, cine cordește și cine-i corditul. Frunzișul îl las în grija păsărilor și albinelor, ele își au grijile lor, eu le am pe ale mele. Acasă, cine să știe numele chestiei ăleia care se înalță din caldarâm în fața casei noastre? E un copac - și-atâta tot. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lui birou, Începu să plângă și Întinse mâna. Și toate spălătoresele care băteau rufe cu maiul, vârâte până la genunchi În apa pârâului, Își ridicară capetele și plânseră, În timp ce un vânt uscat ridică nisipul plajelor marine și-l abătu zgomotos asupra frunzișului pădurii, iar o voce care ar fi putut fi a doamnei Eckman Îl implora fără Încetare „Întoarce-te!“. Apoi deșertul i se clătină sub picioare și deschise ochii. Trenul se oprise și zăpada se adunase pe sticla ferestrei. Coral nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ce străjuiesc o vale spectaculoasă, cunoscute în tradiția locului ca o ‚,poartă'' magică astfel că, încă din perioada dinastiei Tang, grotele au fost numite Longmen, poarta dragonului. Aici, munții sunt verzi tot timpul datorită pădurilor dese care nu-și pierd frunzișul, apa este limpede, climatul potrivit. Nu este de mirare că zona a atras numeroși artiști și cărturari din toate timpurile, care au compus o mulțime de versuri și cântece despre frumusețea acestor locuri. Stâncile de aici sunt din piatră dură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
a vorbit cu mine cinci zile, nici un cuvințel, cinci zile! b’. în duminica aia am descoperit ce greșeală uriașă este ca, locuind în H 3, să te plimbi pe Valea Cernei când bâzâie bondarii, când razele soarelui se strecoară prin frunzișul arinilor și umplu cu punctulețe lucitoare râul, când treci printr-o herghelie și inima îți bate fericit-speriată de parcă fiecare cal ar fi și prinț, și balaur, când mama și tata se pupă, când zgândări cu un băț mușuroaiele de furnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Augustin a pornit singur de la mijlocul terenului, a trecut ca un bolid pe lângă fundașii insulari, l-a păcălit pe Grobbelaar și mingea a mușcat bara și el, înainte de-a-și da duhul, a văzut o lumină blajină risipindu-se prin frunzișul mestecenilor, o lumină din ce în ce mai intensă, reveria propriei lui nunți cu fata cu părul negru legat în coadă, așa de frumoși unul lângă altul, el în frac, ea într-o rochie ca spuma laptelui, radiind amândoi sub cântări pravoslavnice și cine știe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care ai spălat-o și ai apretat-o singur, căreia i-ai cusut câțiva nasturi cu mâna ta. Iată textulețul: Eu și Pătrașcu Luigi, pionieri Aș putea să vă spun că razele soarelui, subțiri ca niște tăieței, se strecurau prin frunzișul plopilor din curte, se prelingeau pe zidurile școlii, pe tencuiala gri, zgrunțuroasă (despre care Pătrașcu Luigi știa bine că nu e calcio-vecchio, ci un strop dat cu măturica), pe urmă intrau în clasă pe ferestrele deschise și, fiindcă tot semănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
triunghi roșu, într-o dimineață, mi-l amintesc pe Mircea (căruia, jur, nu i-am zis niciodată bunicule, tataie sau mai știu eu cum) oprindu-se deodată și explicându-mi că trebuie să ude un fag bătrân. Razele soarelui străpungeau frunzișul, picățele de lumină năpădiseră pământul, brusturii, ciupercile, lichenii și mușchiul de pe bolovani, ar fi putut foarte bine să iasă de prin scorburi zâne sau pitici (n-au ieșit), iar eu mă gândeam cât de bun e el, înalt, bronzat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
strada Tremont către parcul din apropiere, scăldați În lumina caldă a soarelui, intrînd astfel din nou În afacerea legată de vînzarea cărților. O singură dată pînă atunci văzusem lumea oamenilor la lumina zilei, În plin soare, clădirile Înalte, copacii cu frunziș bogat și florile de toate culorile și lumea trecînd, și atunci fusesem aproape Înțepenit de frică. De data asta, mergînd țanțoș În căruțul lui Jerry, nu mai aveam pic de teamă și mă puteam uita În ochii oamenilor și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lăsîndu-și În mîl tiparele pașilor lor delicați. obișnuitele cărucioare cu copii lipseau; la fel și cîinii - singurul cîine ce se vedea era o potaie fără stăpîn. De după copacii unui parc se Înălța un balon captiv, cu uriașu-i nas aplecat deasupra frunzișului firav; balonul se răsuci brusc și porni În sus, arătîndu-i dosul murdar. Rowe nu rămăsese numai fără bani, dar și fără casă, adică fără un adăpost unde să se poată ascunde de toți cei ce l-ar fi putut recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de seamă, scările, Îi veneau În minte cuvinte ca „pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea era scăldată În razele lunii. Se auzea susurul fîntînii și se vedea limpede umbra argintie a frunzișului. Exemplarele din The Tatler erau rînduite pe mese, scrumierele fuseseră scoase, iar pernițele - scuturate și așezate pe fotolii: Încăperea semăna acum cu o sală de expoziție În care publicul e ținut la distanță de un cordon. Următoarea ușă prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
volanul ajuns un inel de foc. Umbra avea să împiedice toate aceste neplăceri și sub fiecare copăcel se cuibăreau mașini aliniate cu boturile spre trunchi, ca purcelușii la scroafă, pentru a beneficia de protecția maximă oferită de paravanul trunchiat al frunzișului gri-verzui. Ușa era încuiată, dar fu deschisă cu amabilitate când domnul J.L.B. Matekoni acționă soneria. În magazin, în spatele tejghelei, se afla un bărbat slab, îmbrăcat în kaki. Avea țeasta îngustă, iar ochii ușor înclinați, precum și nuanța gălbuie a pielii, sugerau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
încălcate niciodată. Și-a strîns obrajii în palme și s-a uitat la Bîlbîie cu o privire blîndă, ușor curioasă, în stare să liniștească și pe cel mai vinovat dintre oameni. Inspectorul își ațintise ochii undeva peste el, poate în frunzișul carpenului de peste drum ori în colțul de zid care se zărea prin fereastra biroului său. Cînd simțea că ajunge într-un impas făcea și el ca Leonard Bîlbîie, se ridica de la masă, se apropia de fereastră și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vin roșu ar fi mai potrivit, prostii, fleacuri, paliative, totul merge rău, cum să se simtă bine din cauza unei cafele ori a unui pahar de vin?, a aruncat o privire pe fereastră, colțul de zid era tot acolo, albind în frunziș, piatra rezista, rezista încă. "E un caz foarte grav, domnule Bîlbîie, grav și, cum să-ți spun, al naibii de delicat. E un noroc pentru țtară, pentru stat, că am dat de firul ăsta. Dumneata crezi că alții nu știu?" Bîlbîie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că el avea părul deschis la culoare și pielea roz. Stai! Adam a vrut să-l cheme, să țipe la Karl să se Întoarcă. Nu pleca, i-a venit să strige. Dar a rămas tăcut și nemișcat, as cuns În frunzișul des și plin de ghimpi. Acum era În stare să se stăpânească și să tacă, Își ținea respirația și număra rar până la zece. Cu multă vreme În urmă Învățase să-și controleze astfel frica. Camionul a dat Înapoi, apoi a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-i plesnește țeasta și că-i vine să verse. Urechile Îi vuiau ca pe malul mării Înain tea furtunii, când vuietul valurilor acoperă orice alt zgomot și nu mai știi unde te afli. Zăcea Întins și picioarele Îi zvâcneau prin frunzișul arămiu căzut din migdalul marin. Cei care stăteau aplecați peste el păreau niște umbre clătinate de vânt. A Început să tremure. Sunt la fel ca oricare altul sunt la fel vă rog sunt la fel... — Oricum, a auzit el vocea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]