126 matches
-
a bucătăriei. După care a izbucnit din nou în lacrimi și, trăgându-și nasul, s-a aruncat la pieptul lui Hugo. Acesta a simțit cum lacrimile Laurei se îmbibă în cămașa lui cea albă, așa cum îi simțea și răsuflarea fierbinte, gâfâită, și pielea umedă. Capul a început să i se învârtă de la parfumul cu care se dăduse de Laura. Tuberoze. Un parfum pe care când îl simțea avea întotdeauna senzația că se sufocă. Gândurile lui Hugo au fugit, o fracțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
deja pe la urechile noastre. - Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, treziți-vă; să fugim! El acoperise corpul lui Ioan cu frunze și cu pietre, iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbii speriați și gâfâiți veneau feciorii din toate părțile. - Să fugim! Să fugim! strigau toți și mă rupseră pe mine și pe bătrân în fuga lor fără ordine. Amețit, turburat, fugeam fără să știu unde, până ce prigonitorii ne pierdură urmele, până ce noi ne crezurăm
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dădu seama că nu plânge pentru ceva anume, pentru omul acesta care de abia gemea, pentru femeia care era poate undeva moartă, plutind în apa galbenă, murdară, către pădurea de sălcii. Omul întins pe bancă începu să respire des și gâfâit, fruntea i se broboni, sau era numai o părere, aerul ieșea din plămâni șuierând. Jegosul adormise iar cu mâinile pe lampă. Cantoniereasa își luă impermeabilul, apoi plecă încet cu pași calculați parcă. Se liniștise acum, o liniște înaltă ce nu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
O singură voce a făcut opinie separată și destul de stridentă, anume cea a eternului consilier Adrian Vasilescu. Fost ziarist, acesta a fost promovat de dl. Isărescu ca purtător de cuvînt și s-a înveșnicit pe post. Ascultîndu-i explicațiile alambicate și gîfîite, în ultimii ani am înțeles tot mai puțin din ceea ce Eminența Sa ar fi vrut să transmită. De pildă, pentru a justifica o așa-zisă constituționalitate a măsurii, dumnealui face constatarea terifiantă că oamenii au venituri inegale. E vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările larg deschise, de adulmecarea gâfâită a unui mamifer care caută urma altui animal: pentru a se feri de el, pentru a se apăra ori pentru a-l ataca. Pe potecile năpădite de iarbă, unde ochiul nu se descurcă bine, mirosul nu înșală: urme de urină
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ia de mînă, îl duce pe scenă și îl așează pe scaun) Spune! Acu' ești ca nou, așa că dă-i drumu'! (tot ce urmează trebuie să fie sub o tensiune maximă violență gestuală, de limbaj, replicile sînt strigate, urlate sau gîfîite, sugrumate de frică sau disperare) Gh. P. unu: (ridicîndu-se de pe scaun) Ce dracu' vrei de la mine! (vrea să plece de pe miniscenă) Ia mai lasă-mă-n pace! Gh. P. doi: Stai aici! Unde te duci?! N-ai unde să fugi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a oprit. Insistent mai era individul! S-au dus tiptil pînă la ușa de la intrare, cu grijă să nu-i audă persoana de dincolo, și și-au lipit urechile de metalul rece al ușii. Se auzea o respirație grea și gîfîită și nerăbdătoare. Zgomot de șlapi pe ciment, bătînd pasul pe loc. O singură persoană, asta dacă alții nu și-or fi ascuns respirația și alte zgomote personale. Sigur mai în vîrstă, căci respirația avea o greutate mai mare decît cea
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
unei gropi, cu construcțiile-i scunde de cărămizi, înălțîndu-și coșul de uzină ca un corn amenințător, îi părea a fi hîda întruchipare a unei hulpave fiare, lăsată aici pe vine ca să înghită lumea... acea respirație greoaie și prelungă, acel neîncetat gîfîit ca horăiala gîtuită a monstrului. E. Zola, Germinal, p. 5 Iar acest Voreux, într-un fund de groapă, ghemuit ca o fiară vrăjmașă, se îngrămădea tot mai împovărător, înghițind, într-o răsuflare tot mai anevoioasă și mai prelungă, aerul împuținat
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
să le leg, iar Drummond ie pe primu loc. Îmi verific cutia poștală și găsesc tot rahatu de la Chelmsford. Mă lași să aștept Tony. Nu-mi place să aștept. Asta mă face să mă simt singur și melancolic, iar eforturile gâfâite ale comentatorului de gimnastică pedofil mă irită și mă hotărăsc să apelez la compania vecinilor. Ziarele Încă mai zac prin jur din weekend. Pot să văd fața aia În ziar. Rup pagina și o mototolesc Înainte s-o azvârl În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
și fac de la o cabină telefonică de pe stradă. — Hei, Cunty! Lasă-mă! — Osăți fie dor dă mine? I-am zis lu Frank cel Mic despre tine. Vrea să te lingumpic n pizdă, aia vrea! Îmi cobor vocea și o fac gâfâită. Io nu... Apoi iarăși pe nas: Ba da! — LASĂ-MĂ ÎN PACE! urlă curva, apoi trântește receptorul În furcă. Mă Întorc la hotel și urc la mine În cameră unde mă uit la Cartoon Channel și Îmi râd puțin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
sunt distruși ca curu. E absolut de pomană, o totală pierdere de vreme. Se lasă Întunericul și nu mai avem șanse. Eu din greșeală calc intenționat pe coada câinelui, iar puțoiu scoate un chelălăit urmat de un șir de scheunături gâfâite și acuzatoare. — Fii atent la câine! Ești ok băiete? gungurește Hector. Claire Îmi aruncă o privire dezaprobatoare. O să și-o tragă ea nici vorbă. La limită am timp de una mică pe bancheta din spate a Volvo-ului. Îi propun asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
râset nervos dinspre Estelle. Ea crede că puțoii ăștia glumesc. Nu vreau sam nimidia face cu asta, zice ea. Nu fii sonat Lexo, spune Liddell. Nu posomori un gabor. Fără discuție. O punem dupaia. Încă o voce intervine În conversație, gâfâită, Înspăimântată. — Nui de glumit, hai mă băieți... nu-l putem omorî pe tip... nu piun polițai... agresorul meu Ocky. — Tacă-ți fleanca de ciripitor căcăcios, zice Ghostie, iar eu Îl pot simți de aici pe Ocky cum tremură. Osavem grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cădea. 29 Se grăbiră cu Doug MacDuff prin holul de la Urgențe Într-o sală de tratament. Arăta ca Moartea. Fața lui plină de linii și Încrețituri era acoperită cu o rețea crescândă de contuzii roșu-Închis. Respirația Îi era superficială și gâfâită. Nu-și recăpătase cunoștința În ambulanță În drum spre Infirmieria Regală Aberdeen, și doar zăcea acolo, cu sângele scurgându-i-se din fața zdrobită. Cei din ambulanță nu-i adresaseră nici un cuvânt lui Logan pe drum până acolo. Nu după ce aflaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
iveală un dinte de aur care strălucea în lumina soarelui, contrastând cu pielea sa neagră. - Hei! Sachs dădu din cap și îi susținu privirea. Privi în spate către prietenii lui. - Ciori neisprăvite, împingeți dracu’ mașina asta odată! Și nu mai gâfâiți ca târfele la produs! - Poate ca mă-ta, veni răspunsul prompt al unuia. Se aplecă din nou. - Hei doamna, te ajutăm cu mașina. Da’ spune-ne, cu ce o să-l împuști pe nenorocit? - Glock. Calibrul 40. Privi către teacă. - Marfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sclipitoare era hipnotizant. Își scoase pantofii și simți covorul moale și pufos sub picioarele goale. Buzele lui Sam erau pe gura ei, pe gât, pe umeri, pe sfârcuri. Acum inima Începu să-i bată tare și respirația Îi deveni din ce În ce mai gâfâită. Îi simți mâna cum urca pe sub fustă și-i mângâia interiorul coapsei. Începuse deja să se excite. În următoarea clipă, el Îi dăduse chiloții la o parte și Își Împingea degetele În ea. Ruby Își depărtă picioarele, Își puse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o luă în brațe, o așeză pe genunchii lui, o strânse tare la piept și, cu obrazul strâns lipit de obrazul fetei, care ardea ca focul, explodă, zicând: — Vai, Rosario, Rosario; nu știu ce se-ntâmplă cu mine, nu știu ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și-a scuturat de câteva ori părul mult și galben, fața i se înroșea, ochii îi sclipeau, era mândră și fermă și tare și amazoană și deloc tristă și foița de pergament se așternuse iarăși pe chipul ei. Vorbea din ce în ce mai gâfâit, scuipându-și vorbele, făcea pauză să găsească cuvântul potrivit, apoi dintr-odată n-a mai făcut pauze, amestecând vorbe românești și ungurești. Dar bărbatul îi întorsese spatele cu indiferență și dispreț, întindea mâna spre Andrei Vlădescu, „Vasăzică, așa, dom’le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât dacă vrei și îți e plăcut, nu pentru că ești rugată. Dar acum te rog“. Ea continua să scuture din cap privindu-l și trăgând adânc din țigară, apoi s-a întors brusc spre ușa deschisă a balconului, în timp ce spunea, gâfâit și aproape strigând: „Nu, nu, nu! Te rog, încetează. Te implor, încetează! Nu vreau să mai vorbești, nu vreau să te mai aud vorbind despre asta, pentru că nu se va schimba nimic. Nu vreau să se schimbe nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cronometrul. Ai fi putut jura că urma să se ocupe de asta la Grand Prix-ul din Monaco. —După cum te știu, Kate, a spus el, o să ai cele mai rapide contracții din istoria omenirii. Beth ne-a zis că dacă respirăm gâfâit, cum ne-a Învățat ea, vom reuși să controlăm durerea. Așa că am luat-o În serios și m-am antrenat. M-am antrenat Încontinuu: la coadă la supermarket, În cadă, Înainte de culcare. Nu am știut. Mi s-a rupt apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
din coșul cu mingi. Bubuitul mecanismului de tragere era urmat de impactul fiecărei mingi care trecea peste plasă și lovea zgura, dar nu se auzea nici un sunet al returului lui Crawford, nici un scrîșnet al tălpilor lui derapînd și nici respirația gîfÎită atît de familiară. Am ieșit din mașină și am trecut pe lîngă Porsche-ul cu motorul cald Încă. Nimic nu tulbura apa din piscină, doar furtunul de vid Îi cutreiera oglinda, aspirînd frunzele și insectele. Am ocolit casa pe alee, trecînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ochilor gura știrbă a geamului, într-o formă mare și înspăimântătoare de fluture negru uriaș. La telefon era altcineva. Recunoscu cu greu glasul nazal al domnului Neacșu. — Nu cred c-am nimerit bine, se scuză domnul Neacșu, auzindu-i vocea gâfâită. Aveți treabă, îmi dau seama. Pot reveni mai târziu, nu era nimic urgent. De fapt, voiam doar să reînnoiesc invitația pentru mâine seară. Clara îl asigură surescitată că a nimerit bine, mai bine ca ori când, și îi povesti pățania
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Sturz. Pacientul îmi întinde o mână, la care mă așteptam să fie robustă, ca odinioară, și pe fața slăbită, subliniată de o mustață subțire și bălaie, ochii îi strălucesc de febră. Don inginer, îmi zice spitalizatul, în vorbe repezi și gâfâite, atâta am povestit despre aventura noastră, că nu mai am putere. I-am scris, aici, femeii mele și am pus toată întâmplarea. Dacă aveți bunăvoința și dispozițiunea necesară, citiți și dumneavoastră Cartea celor douăzeci și una de nopți, în care am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
era cel mai netot elev din clasă, care nu știa bine nici Tabla înmulțirii. Necum nu-l interesa ceea ce considerase vreodată Pitagora, al cărui nume el îl pronunța chinuindu-se, cu un accent imposibil și separându-l în două părți gâfâite: Pita-Gora! Vladimir își amintea și de alte întrebări, unele deșucheate de tot, pe care le servea clasei cu drăcească bucurie, făcându-l pe Bozdorog să le suporte cu o rezistență la capătul puterilor, declanșându-i și accentuându-i dispoziția nativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în așteptarea a ceea ce se pregătea să vină. În hruba veche și afumată, care în nici un caz nu-și merita numele de adăpost antiaerian, persistă un miros greu de igrasie și mucegai. Oamenii tac, speriați. Nu se aude decât respirația gâfâită a lui Marius. Depune femeia încă sfârșită pe un colț de bancă. Eliberat din încleștarea spasmodică a brațelor femeii, încearcă cu gesturi stângace să liniștească plânsul copilului. Cu toate încercările, bebelușul, un băiețel după funda albastră a bonetei, scâncește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
panoul operativ al centralei. Un țiuit ascuțit se suprapune peste toate zgomotele și transmisionistul începe să răsucească înfrigurat toate butoanele într-o ordine numai de el știută. ...nimicit...(bruiaj)... În ce sector sunteți? Recepție! ...(bruiaj)...rănit... Toți ascultă încordați respirația gâfâită, sincopată a celui care vorbește. ...nu pot să...(bruiaj)... Cu ce forțe inamice v-ați confruntat? Poți reveni la bază? Recepție! ...peste tot în jurul nostru...(bruiaj)...imposibil. La celălalt capăt se aude o bubuitură puternică și un horcăit scurt, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]