131 matches
-
de deprins lipsuri mai importante decât cel al hranei. Maria își uni degetele, desenă un cerc în aer în direcția tânărului și apoi ieși din colibă. O dată ajunsă pe pietrișul aleii care ducea spre propria ei locuință, respirația îi deveni gâfâită pe măsură ce realiza cât de aproape fusese să-l piardă pe Stin. Nu se pregătise îndeajuns, și clona manifestase un nivel de înțelegere pentru care avea să facă un scandal monstru în vizita ei următoare la Abate. Știa că în cel
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
facă singur rău în timp ce se zvârcolea, îi făcu semnul crucii pe frunte, apoi începu să-i mângâie fața și să-i vorbească blând, sub privirile înspăimântate ale hunilor dimprejur. Nu dură mult. Foarte curând, respirația lui Inisius deveni mai puțin gâfâită, încetă să mai scurme pământul cu picioarele, iar ochii săi își recăpătară, în sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
temeinic câteva minute, până i se ștergea de pe față expresia aceea de vinovăție inexplicabilă, care urca probabil din viscere. La o adică, foamea poate explica și justifica multe. Uite-o înfulecând posedată de precipitare, mestecând dumicați mari dimpreună cu vorbe gâfâite, șuierate, înghițite și împroșcate concomitent. Povestește de bărbatu-său, milițianul, ce mai pedeapsă pe capul omului, Rafaele, femeia asta, și peste asta alta, auzi, cum îl mai freacă șefii de la secție de-i ies ochii, băgându-l în ture duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în așteptarea a ceea ce se pregătea să vină. În hruba veche și afumată, care în nici un caz nu-și merita numele de adăpost antiaerian, persistă un miros greu de igrasie și mucegai. Oamenii tac, speriați. Nu se aude decât respirația gâfâită a lui Marius. Depune femeia încă sfârșită pe un colț de bancă. Eliberat din încleștarea spasmodică a brațelor femeii, încearcă cu gesturi stângace să liniștească plânsul copilului. Cu toate încercările, bebelușul, un băiețel după funda albastră a bonetei, scâncește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
panoul operativ al centralei. Un țiuit ascuțit se suprapune peste toate zgomotele și transmisionistul începe să răsucească înfrigurat toate butoanele într-o ordine numai de el știută. ...nimicit...(bruiaj)... În ce sector sunteți? Recepție! ...(bruiaj)...rănit... Toți ascultă încordați respirația gâfâită, sincopată a celui care vorbește. ...nu pot să...(bruiaj)... Cu ce forțe inamice v-ați confruntat? Poți reveni la bază? Recepție! ...peste tot în jurul nostru...(bruiaj)...imposibil. La celălalt capăt se aude o bubuitură puternică și un horcăit scurt, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Conștientizați cum vi se modifică perspectiva asupra camerei, pe măsură ce urcați pe frânghie. Focalizați-vă atenția asupra mișcării de cățărare. Nu lăsați corpul fizic să reacționeze sau să se încordeze. Respirați firesc și nu vă țineți respirația; și nu începeți să, gâfâiți. Mențineți mintea relaxată și golită de gânduri parazite. Focalizați-vă atenția exclusiv asupra acțiunii de cățărare pe frânghie. Dezvoltați o acțiune în forță, naturală, de cățărare, cu ambele mâini, exact așa cum ați face în realitate, dacă ar trebui să vă
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
și Radu. Nu despre orădeni, despre mine. Urma să încasez o bătaie. În numele tuturor mincinoșilor și al trădătorilor de pe pământ. Mă prevenise. Hangar, pusichet! Sau ceva în felul ăsta. Am fugit. Nu vroiam să pângăresc sanctuarul. Radu vorbea. În sfârșit. Gâfâit. Alergând. Blestematule, ticălos fără pereche, laș mizerabil, față palidă (palidă?, el era cu mult mai palid decât mine sau, mă rog, nu chiar atunci, ci, așa, în general), băutor de apă de foc, insectă vrednică de milă, șoarece cu față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
încă pe loc, ținându-mi respirația. Deschid gura de mai multe ori, deși ca să spun „mama“ nu e nevoie s-o deschid tare. În sfârșit, mă decid și încep s-o chem: mama?! mama?! De data aceasta, chemarea mea sună gâfâit și plină de neliniște. Nu-mi răspunde nimeni. Dar, ca și cum sunetele pronunțate mi-ar fi dat dezlegarea, mă apropii de pat, hotărât să mă așez ușor la picioarele mamei. În timp ce mă așez, mă sprijin cu palmele de pat, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să le leg, iar Drummond ie pe primu loc. Îmi verific cutia poștală și găsesc tot rahatu de la Chelmsford. Mă lași să aștept Tony. Nu-mi place să aștept. Asta mă face să mă simt singur și melancolic, iar eforturile gâfâite ale comentatorului de gimnastică pedofil mă irită și mă hotărăsc să apelez la compania vecinilor. Ziarele Încă mai zac prin jur din weekend. Pot să văd fața aia În ziar. Rup pagina și o mototolesc Înainte s-o azvârl În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
și fac de la o cabină telefonică de pe stradă. — Hei, Cunty! Lasă-mă! — Osăți fie dor dă mine? I-am zis lu Frank cel Mic despre tine. Vrea să te lingumpic n pizdă, aia vrea! Îmi cobor vocea și o fac gâfâită. Io nu... Apoi iarăși pe nas: Ba da! — LASĂ-MĂ ÎN PACE! urlă curva, apoi trântește receptorul În furcă. Mă Întorc la hotel și urc la mine În cameră unde mă uit la Cartoon Channel și Îmi râd puțin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
sunt distruși ca curu. E absolut de pomană, o totală pierdere de vreme. Se lasă Întunericul și nu mai avem șanse. Eu din greșeală calc intenționat pe coada câinelui, iar puțoiu scoate un chelălăit urmat de un șir de scheunături gâfâite și acuzatoare. — Fii atent la câine! Ești ok băiete? gungurește Hector. Claire Îmi aruncă o privire dezaprobatoare. O să și-o tragă ea nici vorbă. La limită am timp de una mică pe bancheta din spate a Volvo-ului. Îi propun asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
râset nervos dinspre Estelle. Ea crede că puțoii ăștia glumesc. Nu vreau sam nimidia face cu asta, zice ea. Nu fii sonat Lexo, spune Liddell. Nu posomori un gabor. Fără discuție. O punem dupaia. Încă o voce intervine În conversație, gâfâită, Înspăimântată. — Nui de glumit, hai mă băieți... nu-l putem omorî pe tip... nu piun polițai... agresorul meu Ocky. — Tacă-ți fleanca de ciripitor căcăcios, zice Ghostie, iar eu Îl pot simți de aici pe Ocky cum tremură. Osavem grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
iveală un dinte de aur care strălucea în lumina soarelui, contrastând cu pielea sa neagră. - Hei! Sachs dădu din cap și îi susținu privirea. Privi în spate către prietenii lui. - Ciori neisprăvite, împingeți dracu’ mașina asta odată! Și nu mai gâfâiți ca târfele la produs! - Poate ca mă-ta, veni răspunsul prompt al unuia. Se aplecă din nou. - Hei doamna, te ajutăm cu mașina. Da’ spune-ne, cu ce o să-l împuști pe nenorocit? - Glock. Calibrul 40. Privi către teacă. - Marfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
fetița se zbătea fenetic. Lovea cu picioarele și pumnii, încerca să muște, dar nu scotea o vorbă. În timp ce se zvârcolea pentru a scăpa din strânsoarea lui Ripley, unicul sunet care se auzea în spațiul strâmt era cel al respirației ei gâfâite. Și chiar și acest zgomot era în mod misterios înfundat. În viața ei, Ripley mai încercase o dată să stăpânească o ființă mai mică decât ea și care poseda o ferocitate cel puțin egală: în ziua în care se hotărâse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
din cauza timpului prea scurt pe care-l trăiește precipitat, febril, zbătut la gălbenuș și-albuș... și-n final pocnit în moalele sufletului de planturoasa și „dotata“ poloneză Hanska, fie datorită îmbulzelii teribile a celorlalte romane ce se cer foiletonate rapid, gâfâit, imperios. Trebuia să închege o sută de povestiri, tranșându-le în volume de câte zece bucăți macre. Au apărut doar trei serii, în 1832, 1833, 1837. Restul, fragmentariat, rămâne în manuscrise. Avem, finisate și publicate, doar 30 de „drolatice“! Destul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
și-a scuturat de câteva ori părul mult și galben, fața i se înroșea, ochii îi sclipeau, era mândră și fermă și tare și amazoană și deloc tristă și foița de pergament se așternuse iarăși pe chipul ei. Vorbea din ce în ce mai gâfâit, scuipându-și vorbele, făcea pauză să găsească cuvântul potrivit, apoi dintr-odată n-a mai făcut pauze, amestecând vorbe românești și ungurești. Dar bărbatul îi întorsese spatele cu indiferență și dispreț, întindea mâna spre Andrei Vlădescu, „Vasăzică, așa, dom’le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât dacă vrei și îți e plăcut, nu pentru că ești rugată. Dar acum te rog“. Ea continua să scuture din cap privindu-l și trăgând adânc din țigară, apoi s-a întors brusc spre ușa deschisă a balconului, în timp ce spunea, gâfâit și aproape strigând: „Nu, nu, nu! Te rog, încetează. Te implor, încetează! Nu vreau să mai vorbești, nu vreau să te mai aud vorbind despre asta, pentru că nu se va schimba nimic. Nu vreau să se schimbe nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cădea. 29 Se grăbiră cu Doug MacDuff prin holul de la Urgențe Într-o sală de tratament. Arăta ca Moartea. Fața lui plină de linii și Încrețituri era acoperită cu o rețea crescândă de contuzii roșu-Închis. Respirația Îi era superficială și gâfâită. Nu-și recăpătase cunoștința În ambulanță În drum spre Infirmieria Regală Aberdeen, și doar zăcea acolo, cu sângele scurgându-i-se din fața zdrobită. Cei din ambulanță nu-i adresaseră nici un cuvânt lui Logan pe drum până acolo. Nu după ce aflaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ca o impresie, profilul ei ivindu-se impunător de după o cotitură a drumului cînd veneam din spre Rătești cu autobuzul. Mașina urca greu serpentinele care Îmbrățișau biserica pe toate laturile. Motorul se chinuia la deal, iar as cen siunea lui gîfÎită și curbele strînse făceau să Înghețe de tot vorbăria călătorilor. La asfaltarea șoselei, au mai netezit serpentinele, le-au mai scurtat și Îndreptat. În jurul acestei biserici se ridicase și crescuse Ardudul, mai ales prin defri șarea imensei păduri În mijlocul căreia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
era lângă el, ruptă În două. Achingiul care voise să-l ucidă zăcea inert la pământ. Ceilalți achingii care formaseră escorta erau și ei pe jos. Nici unul nu respira. Nici o picătură de sânge nu indica vreo luptă. Pași repezi și gâfâiți se auziră deodată. Se Întoarse. O ceată de aproape douăzeci de ieniceri năvăleau spre el. Privi pe jos, căutând o armă. Nu găsi. Se ridică Într-un genunchi, Încercând să-și țină echilibrul pe vântul acela năprasnic. Și atunci văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Noua noastră casă trebuie să fie foarte departe, a mai zis Adam, undeva dincolo de toate. — Da, a răspuns În cele din urmă Johan. Undeva pe-acolo. — Adevărat? Johan a simțit iarăși smucitura mânuței lui Adam și i-a auzit respirația gâfâită și Întretăiată pe care o avea de câte ori era agitat sau speriat. — N-o să putem vedea orfelinatul de-acolo, nu-i așa? — Nu cred să se poată. Marea e foarte Întinsă. — Nu cred că-mi place. Marea, vreau să zic. Mă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată din umeri. Îi zâmbi cu tristețe ― dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o cutie de aprinjoare, îl legă cu un fir subțire de borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Sturz. Pacientul îmi întinde o mână, la care mă așteptam să fie robustă, ca odinioară, și pe fața slăbită, subliniată de o mustață subțire și bălaie, ochii îi strălucesc de febră. Don inginer, îmi zice spitalizatul, în vorbe repezi și gâfâite, atâta am povestit despre aventura noastră, că nu mai am putere. I-am scris, aici, femeii mele și am pus toată întâmplarea. Dacă aveți bunăvoința și dispozițiunea necesară, citiți și dumneavoastră Cartea celor douăzeci și una de nopți, în care am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
era cel mai netot elev din clasă, care nu știa bine nici Tabla înmulțirii. Necum nu-l interesa ceea ce considerase vreodată Pitagora, al cărui nume el îl pronunța chinuindu-se, cu un accent imposibil și separându-l în două părți gâfâite: Pita-Gora! Vladimir își amintea și de alte întrebări, unele deșucheate de tot, pe care le servea clasei cu drăcească bucurie, făcându-l pe Bozdorog să le suporte cu o rezistență la capătul puterilor, declanșându-i și accentuându-i dispoziția nativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]