268 matches
-
tatonează, analizează. Este pregătit pentru orice opinie. Îl obligă educația și statutul profesional. Corectitudinea politică, noua „religie” a Occidentului, este, se pare, achiziția benefică a unui secol pe sfârșite, compromis de fanatisme ideologice și angajamente unilaterale. Luni, 5 iunie VASILE GÂRNEȚ: Mă trezesc liniștit, calm, protejat, aproape fericit, ca un copil. Senzații pe care nu le-am mai încercat de mult. Patul enorm, pereții albi ai camerei de hotel, cu mici tablouri intens colorate, fereastra mare prin care se zărește un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mesajului meu vor ajunge și la celelalte ființe dragi de acasă. Apoi, optăm în trei - Vasile, Andrei și cu mine - pentru varianta Lisbon by step, o experiență obligatorie pentru cel care vrea să înțeleagă ceva din sufletul unei metropole. VASILE GÂRNEȚ: Cum să definești un oraș în câteva rânduri? De vreme ce nu poți surprinde în două zile decât un mic eșantion din atmosfera și frumusețile Lisabonei, pentru a fi onest, normal este să te limitezi în a descrie locurile pe unde ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
leagă cele două maluri ale râului - splendid simbol al luptei dintre natură și mintea umană, două stihii la fel de ambițioase. Berea „Sagres”, o marcă locală excepțională, servită în bistroul de pe chei - mic premiu cu care ne răsplătim elanul de exploratori. VASILE GÂRNEȚ: Senzații contradictorii în Catedrala din Lisabona, Se Patriarcal, unul dintre monumentele cele mai vechi ale capitalei lusitane, în care se spune că ar fi fost botezat Sf. Antonie, patronul orașului Lisabona. Situată pe o colină, în direcția Castelului Săo-Jorge, Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
adică 2.000 de dolari. În fața acestui preț, nu poți avea regrete. Ești complet golit, de-sensibilizat, o iei ca pe o curiozitate statistică. Și doar întrebarea, ca un rest de orgoliu: câți își pot permite o asemenea plăcere? VASILE GÂRNEȚ: La 17.00 am programată o primă „epifanie cu public”: o lectură la Institutul de Cultură Italian din Portugalia, moderată de Pedro Tamen, cunoscut critic literar portughez („faimos chiar”, cum mi-l recomandă Vera, o fată drăguță din comitetul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
asemenea disponibilitate discursivă din partea lui; Adrian îmi păruse mai degrabă o fire timidă, retractilă. Italiana sa foarte bună și incongruența de regie comisă, receptată cu umor de public, reușesc să încălzească atmosfera, ștergând ușoara crispare a momentelor de debut. VASILE GÂRNEȚ: ...Pe străzile din cartierul Baixa Graça, pustii acum, bate un vânt rece, foarte puternic. Este ca un oraș din care au plecat toți navigatorii. Puține lumini la ferestre, doar câteva vitrine care mai atrag drumeți întârziați. Ceva mai multă animație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se diluează sentimentul nostru de „străinătate”... Ziua e foarte însorită, dar îi vom aprecia splendorile abia ajunși extra muros, când vom începe a șerpui printre dealuri împădurite. La ieșirea din oraș, trecem pe sub arcurile unui imens viaduct, pe care VASILE GÂRNEȚ îl poate vedea și din camera sa de la etajul 19 al hotelului unde stăm. Cred că are o lungime de vreo 5 km cel puțin. Nu e din epoca romanilor, datează doar de trei secole, dar e magnific. Îți dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
teribilă aici. Stâncile au o înălțime de 15-20 de metri. Orice margine de țărm înseamnă la Cascais ultima frontieră a Europei. Nu departe, de altfel, se află și punctul cel mai de vest al continentului, promontoriul Cabo da Roca. VASILE GÂRNEȚ: „Cascais-Estoril - un loc al exilului”, anunță un pliant pe care îl primim de la organizatorii portughezi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regiunea a fost un loc de refugiu pentru multe persoane din țările beligerante. A funcționat o perioadă lungă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Europei, Portugalia, aidoma Spaniei, își regăsește dimensiunea visului de altădată în continentul latino-american. România - surata lor orientală - nu a avut, din păcate, șansa unei emergențe imperiale. De aceea, este pregătită să piardă și ceea ce nu a luat de la alții. VASILE GÂRNEȚ: După Atlanticul admirat de noi de pe stâncile lustruite de valuri, la „Gura Infernului” - loc de pelerinaj obligatoriu pentru toți vizitatorii sosiți la Cascais (am văzut scrijelit - se putea altfel?! - un „autograf” în rusă: Mașa y Vova, Tula -1999) -, gazdele ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am călătorit, felicitându‑ne că am coborât întregi pe trotuar. După vreo jumătate de oră de căutări intense, în care încerc să mediez între orgoliul lui Nicolae Prelipceanu de a descoperi de sine stătător doritul reper și înclinația lui VASILE GÂRNEȚ de a elimina orice risc întrebând trecătorii, ajungem la casa lui Fernando Pessoa. Este, desigur, alta decât cea situată în Rua dos Douradores din cartierul Baixa, despre care vorbește tot timpul Pessoa în Cartea neliniștirii, cu gura ajutorului de contabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
orice risc întrebând trecătorii, ajungem la casa lui Fernando Pessoa. Este, desigur, alta decât cea situată în Rua dos Douradores din cartierul Baixa, despre care vorbește tot timpul Pessoa în Cartea neliniștirii, cu gura ajutorului de contabil Bernardo Soares... VASILE GÂRNEȚ: Sunt ușor dezamăgit de felul cum arată Casa memorială Fernando Pessoa (una dintre cele câteva existente la Lisabona). Altceva îmi imaginam să văd, mai ales după efortul pe care l-am făcut pentru a ajunge în această parte de oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aici, că nu puteați merge în altă parte.” Siguranța de sine a lui Adrian, felul său de a fi împăcat și senin în orice împrejurare mă dezarmează. Eu fusesem convins că nu-l vom vedea decât deseară, la hotel. VASILE GÂRNEȚ: Câteva tinere frumos costumate - rochii albe, largi și lungi, cu volane roșii și cusături argintate -, însoțite de prieteni și părinți, ne vin în întâmpinare în timp ce coborâm panta. Merg la un spectacol în castel, la o nuntă, la un bal de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
-l trage de mânecă pe nesimțit, de a-l determina să mai reducă din decibeli, ar putea fi taxat în Portugalia drept atitudine... neocolonială, ceea ce în anumite situații antrenează chiar pierderea slujbei. Așa se plătesc peste veacuri păcatele strămoșilor. VASILE GÂRNEȚ: Ultima noapte la Lisabona, într-unul din barurile de vizavi de Alfa Lisboa Hotel. O atmosferă pe care o bănuiam: muzică portugheză sau braziliană, alternând cu sonuri irlandeze. Personalul, echipat uniform: sacouri roșii și pantaloni verzi, culorile Portugaliei, aleargă încontinuu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fost inaugurat în 1998, anul în care Lisabona a organizat expoziția mondială. Podul Vasco da Gama e situat în zona nordică a orașului, în aproprierea aeroportului, și asigură legătura dintre capitală și restul țării. Nu-i așa că-i spectaculos?!” VASILE GÂRNEȚ: În trenul care ne duce încet, meditativ, spre Madrid („merge ca la noi prin Ardeal” - constată cu o ironie blândă Nicolae Prelipceanu), îmi dau seama de importanța evenimentului la care particip după numărul mare de ziariști care au invadat vagoanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de inconștiență pentru soarta noastră încredințată acestei garnituri scăpate de sub control. Mă uit prin geam și-mi pare că întrezăresc în aerul tremurător de deasupra crestelor încinse fantoma cuneiformă a lui Don Quijote. Semn că fierbințeala a străpuns pereții vagonului. VASILE GÂRNEȚ: Mă întreb, probabil o fac și ceilalți, dacă standardele fixate de portughezi pe perioada găzduirii Trenului Literaturii vor putea fi atinse și de celelalte țări prin care vom trece. Vor exista numaidecât sincope și disfuncționalități. Urmează să traversăm Polonia, țările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
plăcerea să-mi cunosc propriii tovarăși de drum, dar și oboseala unui traseu monoton sub cerul fierbinte al Iberiei, intrăm în suburbiile Madridului. Emoțiile mă copleșesc, de parcă mă așteaptă o confruntare cu taurii de la Pamplona... 7 iunie, miercuri Madrid VASILE GÂRNEȚ: Madrid, Gara Atocha, ora 20.00. Recuperarea bagajelor durează mult timp și enervează pe toată lumea. Suntem strigați pe nume, conform inscripțiilor de pe cartonașele prinse la bagaje, dar nu se aude mai nimic în zgomotul gării. În plus, trecerea spre ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Coșeriu, care a stat la Madrid, cu o bursă, acum un an. Îmi mai spune, amuzându-se copios, că dintre toate textele pe care le-a tălmăcit în spaniolă pentru Expresul Literar, ale noastre - al meu și al lui VASILE GÂRNEȚ - s-au dovedit cele mai bune. Gracias, Javier. Dar nu e un simplu compliment? „O, de-ai ști ce perle mi-a fost dat să traduc, de pildă, niște proze cu tanchiști ale unor ucraineni. Brr!” Zâmbesc strâmb. Întotdeauna se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
neapărat la teroriștii de la ETA. Oricum, având în vedere schema în care suntem încadrați, am toate șansele să-mi păstrez intactă „rezervația” culturală, pentru că din toată Spania vom vedea doar Madridul, și aici nu vom sta decât două zile. VASILE GÂRNEȚ: Dificultăți la recepția hotelului Tryp Capitol, pe Gran Via, unde suntem cazați. Un scriitor danez ne-a blocat pe toți. Nu-și găsește numele pe listă sau nu-i convine camera? Nu înțelege nimeni ce vrea, nici recepționerii. Îi respectăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în această primă plimbare nocturnă prin Madrid, cel mai mult mi-au plăcut taxiurile. Sunt vopsite alb cu dungi roșii în diagonală. De pe terasa înaltă de lângă Banco de España mi s-au părut niște buburuze fosforescente. 8 iunie, joi VASILE GÂRNEȚ: Recepție matinală (ora 10), urmată de o conferință de presă la Casa de America, situată pe Paseo de Recoletos, o zonă nu prea departe de hotel și pe unde am trecut aseară în plimbarea noastră. Organizatori: Primăria Madridului, Ministerul Educației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înaltă, blondă, ușor plinuță și avea ochii de o culoare indecisă - verzi cu albastru. La urma urmei, nici ea nu se înscria în imaginea pe care o aveam eu despre femeia iberică. VITALIE CIOBANU: Descoperim orașul, cu Adrian Popescu, VASILE GÂRNEȚ și Nicolae Prelipceanu. Ultimul, mai ales, vrea să se revanșeze pentru o vizită fulgerătoare prin Madrid, pe care a făcut-o acum circa 15 ani, când nu a reușit să rețină mare lucru. Avem la dispoziție trei-patru ore, după care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de dolari, pentru a studia un panou cu harta Madridului. Când s-a aplecat să-l ia - n-a mai găsit urmă de computer!... Gras, greoi, cu geanta la vedere, Pistanek fusese reperat, pândit și „rezolvat” cu multă precizie. VASILE GÂRNEȚ: La Madrid am program liber. Asta înseamnă că nu sunt prins în nici un reading și nici nu am obligația să asist la prestațiile colegilor mei. Totuși, stau puțin la o manifestare intitulată „Madrid: Puente Europa - America” (Madrid - pod între Europa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
este bine cunoscut, iar pe Al. Zinoviev l-am putut auzi cu urechile mele debitând enormități despre o conspirație mondială împotriva Rusiei, acum doi sau trei ani, la Chișinău, unde autorul lui Homo Sovieticus participa la o reuniune UNESCO. VASILE GÂRNEȚ: O primă confruntare publică, ucraineano-rusă, pe traseul Literatur Express-ului. Mikola Ryabtschuk: „N-ar trebui să ne sfiim să vorbim despre imperialismul rusesc... Un imperialism pe care intelighenția - luminată și liberală - din această țară nu l-a condamnat deloc, spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ci cancanuri. Doar o strategie a dozajului și orientarea spre editurile importante din Germania ar mai putea da roade. Stabilim cu Wagner să facem un interviu la Berlin, la finalul călătoriei, despre problematica pe care tocmai am tatonat-o. VASILE GÂRNEȚ: Trei secvențe nocturne. Prima: Plaza de Oriente - felinare cu lumină lăptoasă, care conturează aleile și rândurile de arbuști. Banchetele sunt ocupate de oameni care s-au retras aici după zăpușeala zilei. Te privesc - dacă te privesc - cu o curiozitate leneșă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
râde cu alți doi tipi de la masă... Deși berea e foarte bună și muzica-i odihnitoare, mirosul de carne afumată e tot mai greu de suportat. Plătesc și ies în stradă, în aerul obișnuit al orașului... 9 iunie, vineri VASILE GÂRNEȚ: Dimineața, la micul dejun de la hotel, aflu că unii colegi de-ai noștri au fost atacați și buzunăriți de hoții din Madrid. Corinne Desarzens îmi povestește în trei limbi (franceză, engleză și rusă) ce i s-a întâmplat aseară. Stilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
inspirația, starea sufletească a artistului de demult. E frustrant să privești cum se lucrează la copii în preajma originalului. De parcă asiști la o știrbire de prestigiu, la o degradare a valorii unice a tabloului, la o dezvrăjire a misterului creației... VASILE GÂRNEȚ: Muzeul Prado. Întotdeauna mi-a plăcut Velázquez (am admirat reproducerile din atâtea albume), dar ceea ce văd aici, în original, la scara de 1/1, îmi taie respirația. Velázquez reprezintă pentru mine esența picturii, o matrice de la care reușesc să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care i le dictează propria natură. Franța e singurul loc din Europa unde engleza acceptă să facă, ironic, o mică reverență în fața orgoliilor locale. Plecăm pe jos într-o procesiune lungă, dezlânată, și în urma noastră timpul se face ghem... VASILE GÂRNEȚ: La gară, unde așteaptă trenul în care ne vom îmbarca spre Bordeaux, ne găsim bagajele aliniate pe peronul umed, aduse de la hotelurile unde le predaserăm de dimineață. Am o senzație de parcă ne evacuăm. Am sosit și plecăm de la Madrid în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]