506 matches
-
găgăuzi. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația la nivelul comunei Onișcani constituia 2210 oameni, dintre care 50.81% - bărbați și 49.19% - femei. Compoziția etnică a populației comunei: 95.93% - moldoveni, 3.67% - ucraineni, 0.27% - ruși, 0.09% - găgăuzi, 0.05% - bulgari. În comuna Onișcani au fost înregistrate 844 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.4 persoane. Pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare și sfânt, când se duceau luptele împotriva
Onișcani, Călărași () [Corola-website/Science/303779_a_305108]
-
pus capăt "„frăției de arme”" româno-bulgare și efectiv au inaugurat o lungă eră de ostilitate între cele două națiuni, pentru un câștig minim : 7412 km2 secetoși fără resurse miniere și 400.000 locuitori în proporție de 96% turci, bulgari, tătari, găgăuzi, romi și greci... La capătul ""Marele Război"" (cum a rămas prima conflagrație mondială în conștiința contemporanilor și în paginile istoriografiei mondiale) este împlinită întregirea României. Dintre toate teritoriile regatului întregit, Cadrilateurl este singurul în care Românii reprezintă sub 4 % din
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
028 locuitori, dintre care 10.440 români (61,31%), 3.522 evrei (20,68%), 2.009 germani (11,79%), 433 polonezi (2,54%), 207 ruși, 173 ruteni, 85 armeni, 57 unguri, 42 țigani, 17 bulgari, 14 cehi și slovaci, 9 găgăuzi, 1 grec, 1 sârb, croat sau sloven, 7 de alte neamuri și 11 de etnie nedeclarată. După religie, locuitorii orașului erau grupați astfel: 10.314 ortodocși (60,57%), 3.533 mozaici (20,74%), 2.173 romano-catolici (12,76%), 388 greco-catolici
Biserica Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava () [Corola-website/Science/316633_a_317962]
-
școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, telefon, primărie, post de jandarmi. Dicționar statistica al Basarabiei. p. 160-161. La recensământul din 1930 populația satului a fost de 1721 de locuitori, inclusiv 1696 români, 8 ruși și ucraineni, 17 - bulgari, evrei, găgăuzi. În cel de-al doilea deceniu a administrației românești în Brînza funcționau banca populară „Munca”, un atelier de fabricare a cărămizii, 3 băcănii. La 28 iunie 1940 Basarabia este anexată URSS. După anexare sovieticii realizează un recensământ și constată 350
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
din anul 2004, populația localității este de 2618 locuitori, dintre care 1293 (49,39%) bărbați și 1325 (50,61%) femei. Structura etnică a populației în cadrul localității arată astfel: moldoveni — 2499 locutori, ucraineni — 13 locuitori, români — 71 locuitori, ruși — 10 locuitori, găgăuzi — 8 locuitori, bulgari — 3 locuitori, țigani — 4 locuitori, altele/nedeclarată — 10 locuitori. În 2004 au fost înregistrate 716 de gospodării: inclusiv - 107 gospodării cu un membru, 115 gospodării cu doi membri, 121 - trei membri, 168 - patru membri, 98 - cinci membri
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
să recâștige, în schimbul orașului Bolgrad, din care făcuse o chestiune de amploare europeană, 329 de verste pătrate (cca. 350 km2) din pământul basarabean retrocedat, inițial, Principatului Moldovei. În teritoriile revenite la Moldova s-au păstrat toate drepturile coloniștilor bulgari și găgăuzi așezați după 1812 de administrația rusă, precum și posesiunile lor. Divanul a aprobat, prin lege, funcționarea școlilor primare de limbă bulgară, avînd ca obiect de studiu și limba română. A fost sprijinită înființarea unei biblioteci și a unei tipografii la Bolgrad
Cahul, Bolgrad și Ismail () [Corola-website/Science/311501_a_312830]
-
scaunul său episcopal și un seminar duhovnicesc pentru deșteptarea și luminarea eparhioților săi. Sub administrația românească au fost înființate un gimnaziu în Ismail și 125 de școli primare, aici fiind înscriși 7.000 băieți și 944 de fete. Bulgarii și găgăuzii, care populau o bună parte din regiune continuară să beneficieze de toate drepturile și libertățile lor naționale, având ca centru orașul Bolgrad. În 1858 a fost construit un liceu bulgăresc (Gimnaziul din Bolgrad), fiind de altfel primul liceu bulgăresc (în
Cahul, Bolgrad și Ismail () [Corola-website/Science/311501_a_312830]
-
Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Matroasca-Cuhurlui a fost fondat în anul 1843 de către coloniști ruși-lipoveni și de țărani ucraineni. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat
Matroasca-Cuhurlui, Ismail () [Corola-website/Science/318385_a_319714]
-
Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Șagani a fost fondat în anul 1815 de către cazacii din trupele de la nordul Dunării. În anul 1817 a avut loc sfințirea bisericii cu hramul "Sf. Nicolae". În urma Tratatului
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
o comunitate mare de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.467 locuitori din sat, 1.717 erau ruși (69.60%), 602 ucraineni (24.40%), 126 români (5.11%), 8 evrei, 3 armeni și 1 găgăuz. Aici a existat o stațiune maritimă. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
din bulgari, existând și comunități mici de ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.507 locuitori din sat, 1.231 erau bulgari (81.69%), 175 ruși (11.61%), 94 români (6.24%), 6 găgăuzi și 1 polonez. La 1 ianuarie 1940, din cei 1.725 locuitori ai satului, 1.406 erau bulgari (81.51%), 161 ruși (9.33%) și 158 români (9.16%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes
Băneasa, Bolgrad () [Corola-website/Science/318272_a_319601]
-
soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale. Din totalul de 156 deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec. Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917 și a fost ales ca președinte Ion Inculeț. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit
Unirea Basarabiei cu România () [Corola-website/Science/318857_a_320186]
-
existând și comunități mici de ruși și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.564 locuitori din sat, 2.122 erau bulgari (82.76%), 386 ruși (15.05%), 48 români (1.87%), 4 țigani, 3 găgăuzi și 1 ungur. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.771 locuitori ai satului, 2.381 erau bulgari (85.93%), 383 ruși (13.82%) și 7 români (0.25%). În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes
Fântâna-Zânelor, Ismail () [Corola-website/Science/318357_a_319686]
-
ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, precum și a rascolnicilor (așa-numiții lipoveni), aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Necrasovca-Nouă a fost fondat în anul 1860 de către coloniștii ruși-lipoveni, mutați din satul Necrasovca-Veche aflat în apropiere, precum și din alte sate vecine
Necrasovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318377_a_319706]
-
din bulgari, existând și comunități mici de români și ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 6.222 locuitori din sat, 6.090 erau bulgari (97.88%), 41 români (0.66%), 26 ruși (0.42%), 5 găgăuzi și 5 evrei. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel
Ciișia, Bolgrad () [Corola-website/Science/318258_a_319587]
-
din bulgari, existând și comunități mici de români și ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.892 locuitori din sat, 1.444 erau bulgari (76.32%), 409 români (21.62%), 27 ruși (1.43%), 9 găgăuzi și 3 evrei. La 1 ianuarie 1940, din cei 2.109 locuitori ai satului, 2.056 erau bulgari (97.49%), 29 români (1.41%), 22 ruși (1.07%) și 2 evrei (0.03%). În perioada interbelică, începând din 1920-1921, satul
Împuțita, Bolgrad () [Corola-website/Science/318259_a_319588]
-
câte 10 mii desetine etc. În total, nobililor ruși le‐au fost repartizate terenuri în ținuturile Ismail, Bender și Akkerman. Urmărind obiective multiple, autoritățile rusești au stimulat pe parcursul secolului al XIX-lea, așezarea în Basarabia a coloniștilor (cazaci ruși, bulgari, găgăuzi, germani, elvețieni, albanezi, greci ș.a.) și imigranților (țărani ruși și ucraineni și evreii). Printre primii coloniști s‐au numărat cazacii dunăreni, care au fost așezați în Bugeac în anul 1807, din ordinul lui Michelson, comandantul șef al armatei țariste de la
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
cazacii dunăreni, care au fost așezați în Bugeac în anul 1807, din ordinul lui Michelson, comandantul șef al armatei țariste de la Dunăre. Înainte, în timpul și după încheierea războiului ruso-turc (1806-12), sudul Basarabiei a început să fie colonizat cu bulgari și găgăuzi. Primii erau partizani ai rușilor în perioada războaielor ruso-turce și se retrăgeau cu aceștia la încheierea păcilor, când se temeau de represiunile turcilor. Ceilalți erau niște turci creștinați din Bulgaria și Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decât limba
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
Ceilalți erau niște turci creștinați din Bulgaria și Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decât limba turcă propriu-zisă, amestecată cu elemente arabe. Ei, din cauza traiului greu, îi însoțeau pe bulgari în peregrinările lor de la nordul Dunării. Imigrarea bulgarilor și găgăuzilor s-a desfășurat în anii 1808, 1812, 1828, 1830-1834, iar centrul lor a fost în jurul orașului Bolgrad. La 23 februarie 1832, Nicolae I a aprobat denumirile coloniilor bulgărești și găgăuzești: Beimagala, Burgugi, Camcic, Ciumlechioi, Chiuriutnea, Cuporom, Culevcea, Deljelere, Dragodan, Derment-Dere
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
23 februarie 1832, Nicolae I a aprobat denumirile coloniilor bulgărești și găgăuzești: Beimagala, Burgugi, Camcic, Ciumlechioi, Chiuriutnea, Cuporom, Culevcea, Deljelere, Dragodan, Derment-Dere, Devlet-Agaci, Ferapontievca, Iscopolos, Iserli, Glavan, Ghiulmen, Golița, Pandacli, Selioglu, Tabac, Traianu Vechi, Trapoclu, Tvardița, Vaisal, etc. Bulgarii și găgăuzii au fost scutiți de recrutare pentru 50 ani. Lor li s‐a garantat libertatea cultului și a meseriilor. În plus, ei au obținut dreptul de a produce rachiu fără vreo restricție. Până la 1827, în Bugeac au fost întemeiate 42 de
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
semnificativă a numărului acestor etnici s‐ a produs în urma războiului ruso‐turc din 1828-29 și a războiului Crimeei (1853-56). La 1841, în 73 de colonii bulgare și găgăuze existau peste 64.000 de locuitori (inclusiv români). În mâinile bulgarilor și găgăuzilor din cele trei județe din sud, în anul 1853, se aflau 527,6 mii desetine de pământ arabil. Coloniștii germani au fost aduși mai ales din regiunile poloneze și baltice, în valuri care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
din totalul locuitorilor ținutului. Recent, în baza unei analize critice a datelor recensământului de la 1897, cercetătorul Louis Roman a ajuns la concluzia că, de facto, românii constituiau 55,1%, ucrainenii 18,0%, evreii 12,45%, rușii 6,7%, bulgarii și găgăuzii 4,7%, alții 3% din totalul populației. Mult mai defavorabilă pentru românii basarabeni a devenit situația în mediul urban. Politica de colonizare a ținutului, privilegiile acordate unor etnii care se așezau în târgurile și orașele basarabene, rusificarea administrației și a
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
administrative rusești, structura etnică a sudului Basarabiei a devenit predominant ne-românească. Astfel, în câțiva ani, Bugeacul a devenit un veritabil mozaic de naționalități. Deja în 1827, conform unei statistici, populația sa era repartizată astfel: români 33,6%, bulgari și găgăuzi 22,8%, ucrainieni 19,4%, ruși și lipoveni 9,1%, germani 5,7%, polonezi 2,9%, evrei 2,4%, greci 1,9%, armeni 0,9%, alții 1,3%. În mare însă, proporțiile vor rămâne aceleași pe tot parcursul secolului, românii
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
au atins deja cota de 43%. După reanexarea sudului Basarabiei la Rusia (1878), procesul de modificare a structurii etnice a zonei a continuat. Potrivit datelor ultimului recensământ rusesc din 1897, în Bugeac locuiau 704.436 persoane (români, ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, greci, albanezi, evrei, etc.).
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, precum și a rascolnicilor, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Pocrovca-Nouă a fost fondat în 1812 de către cazacii dunăreni. În 1830, s-au stabilit aici câteva familii de coloniști bulgari. În urma Tratatului de la Paris din
Pocrovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318406_a_319735]