109 matches
-
nici pe fiul lor, un puști care se tot Învârtea prin jurul meu, ăsta, În schimb, nu scotea o vorbă. Fac o paranteză pentru apelativul „vere”, care mă scoate din sărite, el desemnează o relație socială de complicitate, pornită dintr-una gentilică, vărul nu este fratele, dar nu este nici străinul. „Vere dragă, domnule Traian”, a adăugat, probabil realizând că sunt nemulțumit, „nu te supăra, domnule Traian! Am fost sigur că periuța și spray-urile și săpunul și toate obiectele astea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
India. Te naști Într-o castă și nu mai poți ieși din ea, nici ca ofertă de muncă, nici când Îți Întemeiezi o familie. Dacă Îți permiți să sfidezi regulile, ești marginalizat. Societatea mi s-a părut organizată pe legi gentilice, de sânge, de ispășire a unor vini strămoșești. Și mai incredibil e felul cum cei de acolo au acceptat aceste reguli absurde - le primesc resemnați, ca pe un destin. Memoriile pe care mi le-au arătat recurgeau la o argumentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
astfel ceva se contura și mai bine În jurul acelei prime Întâniri. Zicea, spre exemplu, că În răspunsul la o scrisoare din vară, profesorul se bucura că pe un anume Țuluca Îl chema și Anton. Îi vorbea fostului elev despre numele gentilice latinești și de evoluția lor ulterioară. Antonius era o excepție chiar printre acelea, provenit probabil din etruscă și fără o semnificație primitivă, el nu se transmisese În română pe aceeași cale ca și celelalte nume gentilice (Aemilius, Claudius, Cornelius etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
fostului elev despre numele gentilice latinești și de evoluția lor ulterioară. Antonius era o excepție chiar printre acelea, provenit probabil din etruscă și fără o semnificație primitivă, el nu se transmisese În română pe aceeași cale ca și celelalte nume gentilice (Aemilius, Claudius, Cornelius etc., respectiv Emil, Claudiu, Cornel), ci rămăsese În Întrebuințare la greci, trecuse de la aceștia la slavi și pătrunsese de aici În română cu mult Înaintea sosirii celorlalte. Țuluca, În schimb, părea să aibă drept origine un hipocoristic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
spontane și înlocuirea acestei viziuni cu evoluția, oriunde posibilă, de la un sistem la altul în urma comunicării între grupări etnolingvistice diferite. Se știe, în această privință, că latina s a dezvoltat ca limb ă indoeuropeană în urma suprapunerii civilizației grecești pe cultura gentilică prin care spațiul italic se integra în contin uita tea traco-celtică a Europei și în vechiul peisaj uman preindoeuropean al vastei zone euro-afro-asiatice. Consolidată militar, administrativ și cultural într-o formulă lingvistică elevată și fluentă, Roma a contribuit hotărâtor, în urma
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
buni și bătrâni", meșteșugurile erau separate în cadrul obștii, exista o proprietate de pământ familială, în paralel cu cea colectivă. Toate acestea confereau așezărilor romanice din nordul Dunării trăsături proprii, originale, care le deosebeau de comunitățile alogene, aflate încă în faza gentilică. Asocierea unui număr mai mare de obști (sate) autohtone în uniuni de obști, care cuprind 15-30 de comunități rurale, delimitate geografic, variate ca întindere (suprafață) și forme de relief. Este vorba despre o confederație de sate (obști) autohtone (străinii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de o parte, pe armată și concentrarea puterii în mâinile khaganului (hanului), a elitei militare și administrative, iar pe de altă parte, pe marea masă a populației, divizată în comunități rivale și clanuri. Societatea avară se caracteriza prin persistența relațiilor gentilice, dar și prin diferențiere socială, aristocrația militară întrunea o serie de privilegii. Unitatea administrativ-teritorială și economică de bază era aul-ul, alcătuit dintr-o rețea de clanuri, reunite apoi în triburi. Deasupra tuturor acestora se afla administrația centrală și aristocrația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
familiale în teren, de dispunerea locuințelor în vatra satului și a celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se afla în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin tragere la sorți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istoria românilor, o deosebire esențială. Prin urmare, obștea (ginta) primară (de sânge), în care fiecare familie stăpânește un lot separat (I. Nestor), se destramă pe familii și devine obște sătească (teritorială). Însă, în realitate, obștea la români a rămas întotdeauna gentilică, adică membrii ei erau înrudiți (rude de sânge), întemeiată pe rudenie. Astfel, satele de moșneni și răzeși oameni liberi și, în general, comunitățile țărănești au, în istoria românească, un eponim, moșul, din care provine toată populația satului sau anumite cete
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume pluralul numelui unui strămoș conducător (întemeietor), din care proveneau toate familiile din sat. Deci, obștile țărănești erau uniuni gentilice, numele lor era cel al ginții, nu al pământului (locului-sat). Pentru ca un străin să intre în obște era necesară (obligatorie) o ceremonie de înfrățire-frăția de sânge și de cruce.11 În ceea ce privește istoricul ei, obștea exista încă de pe vremea geților, o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pavăză) eficace a drepturilor obștilor libere împotriva încercărilor de aservire feudală până la mijlocul secolului al XVII-lea. Unii cercetători au pus originea dreptului nescris (consuetudinar) în moștenirea dacilor sau romanilor. Însă Panaitescu consideră dreptul consuetudinar românesc ca fiind de origine gentilică, deci mai vechi. Predominarea organizării satelor de moșneni și răzeși, a comunităților de avere în Transilvania, pentru cele mai multe sate, chiar a celor aservite nobililor (boierilor) și bisericii, a făcut ca o sumă de principii juridice ale obștilor să fie incluse
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
obiceiurilor locale prin participarea obligatorie a sătenilor aleși din satele vecine, statul medieval românesc a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești. Statul medieval (feudal) a mai păstrat și dreptul de preemțiune rezervat, în caz de vânzare a pământului, membrilor obștii și ai obștilor înrudite. Apoi s-a mai păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sedentarizarea acestora este cazul slavilor -, la integrarea în timp a acestora în sânul comunităților autohtone. În momentul pătrunderii slavilor pe teritoriul carpato-dunărean, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, ei se găseau în faza de destrămare a societății gentilice, forma lor de organizare politică fiind "democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra populației autohtone romanice pare să fi caracterizat vechile raporturi dintre uniunile de obști teritoriale autohtone și grupurile politice și militare ale slavilor, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale a obștilor sătești slave o reprezenta familia patriarhală slavii trăiau încă în faza relațiilor gentilice. Ca urmare a contactelor (legăturilor) cu populația romanică din regiunea carpato-dunăreană și cu civilizația bizantină, slavii au primit numeroase influențe. Slavii, atât cei din nordul Dunării cât și cei din sud, după 602, în cursul secolului al VII-lea, au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării, în urma conviețuirii timp de secole cu aceștia (vezi cap. VII). Slavii din Dacia, care locuiau în Carpați și la Dunăre, nu au alcătuit state (regate), precum neamurile germanice și turanice (goți și huni), iar organizarea lor politică era cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea gentilică se transformă acum în obște teritorială (sătească), ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și huni), iar organizarea lor politică era cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea gentilică se transformă acum în obște teritorială (sătească), ca la români. În acest sens, și istoricul bizantin Procopius (secolul VI) spune despre slavi că erau oameni care nu se supun nimănui-ei alcătuiau o "democrație militară", adică comunități de arme cu căpetenii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cultura Dridu, exclusiv autohtonă, care marchează actul de naștere al poporului român.24 Colonizarea slavă în nordul Dunării s-a făcut pe ginți, în secolele VIII-IX, după depășirea perioadei seminomade și în urma supunerii unor regiuni locuite de autohtoni de către nobilimea gentilică slavă. Însă așezarea teritorială a slavilor în Dacia (nordul Dunării), în secolele VII-IX, a avut ca rezultat destrămarea organizării gentilice a triburilor slave și apariția primelor forme ale feudalismului. Astfel, în secolele VII-IX, unele comunități sunt legate de un jupan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
făcut pe ginți, în secolele VIII-IX, după depășirea perioadei seminomade și în urma supunerii unor regiuni locuite de autohtoni de către nobilimea gentilică slavă. Însă așezarea teritorială a slavilor în Dacia (nordul Dunării), în secolele VII-IX, a avut ca rezultat destrămarea organizării gentilice a triburilor slave și apariția primelor forme ale feudalismului. Astfel, în secolele VII-IX, unele comunități sunt legate de un jupan sau cneaz, cu obligații permanente de întreținere. Comunitățile erau în mare parte daco-romane (române), dovadă o treptată românizare a slavilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a avut, în istoria noastră, o formă comună cu aceea din țările Europei de răsărit, neatinse de cucerirea romană, în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări a avut loc o trecere directă de la obștea gentilică (autohtonă) la feudalism. Obștea țărănească (vezi cap. IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
crescători de vite, erau datori să achite regalității dări în animale, în 1256, regele Bela IV vorbește deja despre darea (zeciuiala) "Siculorum et Olachorum". Istoria secuilor în Transilvania, spune Ș Papacostea, este aceea a unei progresive teritorializări a unei societăți gentilice și a unei evoluții lente spre forme de organizare seniorial-feudale. În secolul al XIII-lea, sistemul de organizare la secui este cel tradițional gentilic, dar își face apariția stăpânirea, cu titlu personal, a pământului-în secolele XI-XII, secuii s-au convertit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Istoria secuilor în Transilvania, spune Ș Papacostea, este aceea a unei progresive teritorializări a unei societăți gentilice și a unei evoluții lente spre forme de organizare seniorial-feudale. În secolul al XIII-lea, sistemul de organizare la secui este cel tradițional gentilic, dar își face apariția stăpânirea, cu titlu personal, a pământului-în secolele XI-XII, secuii s-au convertit la creștinism, în ritul catolic, ca și ungurii. În secolul al XIII-lea, politica regalității în Transilvania de sprijinire a autonomiei teritoriale pe bază
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
considerată iminentă iar raporturile dintre religia creștină și structura civilă nu reprezentau o prioritate. Mai mult chiar, cu toată probabilitatea, în această epocă creștinii evitau serviciul militar poate din aceleași considerente. 1.3. Serviciul militar în gândirea primilor creștini Caracterul gentilic inițial și ulterior cenzitar al armatei romane timpurii era unit ideii unui serviciu militar care nu era înțeles ca o datorie, ci ca un drept al cetățeanului, un mic proprietar de pământ, devenit soldat pentru o scurtă perioadă de timp
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
i se adauge influența legii romane, a principiilor societății în asocierea conjugală și a constituirii comunității bunurilor. Proprietatea devălmașă asupra pământului și pășunilor va fi înlocuită treptat cu proprietatea individuală, care marchează începutul unei diferențieri sociale: de o parte aristocrația gentilică și familia înstărită, de altă parte familia de rând. Ernest Glasson, cunoscut autor francez din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, scria: "Toate națiunile moderne, în afară de Anglia, au preferat proprietatea romană [proprietății colective a germanilor], chiar
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
acest fel. Familia romană a sucombat pentru că era incompatibilă cu independența individului, dar proprietatea romană a supraviețuit, deoarece a reușit să asigure mai bine decât proprietatea colectivă a germanilor libertatea individului. Datorită dezvoltării economiei și așezării în Imperiul Roman, obștea gentilică s-a transformat treptat în obște sătească, numită "marcă", ce avea la bază comunitatea de teritoriu. În secolele IV-V se accentuează procesul de diferențiere, de separare a aristocrației gentilice de masa oamenilor de rând, liberi. Organizarea socială și militară
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
individului. Datorită dezvoltării economiei și așezării în Imperiul Roman, obștea gentilică s-a transformat treptat în obște sătească, numită "marcă", ce avea la bază comunitatea de teritoriu. În secolele IV-V se accentuează procesul de diferențiere, de separare a aristocrației gentilice de masa oamenilor de rând, liberi. Organizarea socială și militară conferea triburilor germanice posibilitatea impunerii unui respect binemeritat din partea celorlalte populații ale Europei. Germanii practicau în acea perioadă instituția semnalată de Caesar 12 și descrisă de Tacitus sub numele de
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]