119 matches
-
o completa, spre a se distinge în raport cu prima. Aceeași problemă a explicației formelor complexe de comportare, abia devenise teren de dispută între încercările experimentale ale cercetătorilor aparținând curentului gestaltist și behaviorist. În fața aceleiași probleme, a formelor complexe de comportare, curentul gestaltist, inspirat din fenomenologia husserliană, a ajuns la formularea intervenției unor mecanisme mentale izomorfe, a existenței unei realități fenomenale care ascultă de alte legi decât cele de funcționare a sistemului nervos. Acestea mecanisme sunt cele ale gestaltului, care face referire la
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
numire, ce a cântărit cel mai mult ca să aibă loc, ce au urmărit prin asta autoritățile din acea vreme. Mihai Beniuc s-a consacrat ca cercetător în domeniul psihologiei animale și comparate, în leagănul de emulație generat de curentul psihologic gestaltist german unde, ca reprezentant al Universității din Hamburg, a fost asimilat și promovat pentru pregătirea sa multilaterală psihologică, biologică și filosofică. Studiile sale experimentale, aflate în prima linie de confruntare cu celelalte curente psihologice ale vremii cu behaviorismul și reflexologia
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
pe măsura cerințelor partidului și statului acelor vremi. În studenție, Gh Zapan i-a avut ca profesori de fizică și matematică pe A. Einstein și pe A. Schoderling. Doctoratul în psihologie și l-a luat asistat de clasici ai psihologiei gestaltiste, W.Koehler sau H. Rupp. După ce s-a întors acasă, s-a angajat cu dăruire profesională în munca de psiholog, ocupând prin concurs postul de conferențiar la catedra de psihologie a Universității din București. Începând din anii '40, cariera sa
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
antisemită, ariană și de expansiune teritorială a hitlerimului. J. von Uexkull, conducătorul Institutului din Hamburg, a ales atunci calea exilului. Aceasta a decis totodată indirect sfârșitul carierei științifice a lui M. Beniuc ca cercetător înrolat la susținerea curentului de gândire gestaltist în psihologie. În fața acestei situații nu a avut de ales decât să se întoarcă acasă, la activitatea de catedră din Cluj, de unde St. Goangă îl trimisese să se specializeze în Germania. Întors acasă, după ce își finalizează unele proiecte editoriale mai
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
mai întâi de Ebbinghaus, 1913; a fost aprofundat de: Robinson, 1932; McGeoch, 1942; Melton, 1940; Underwood, 1964; Postman, 1964; ș.a.); 5) învățarea prin discriminare (multiple discriminations; Gagné nu menționează cine a descoperit mecanismul, dar sugerează că este vorba despre cercetători gestaltiști precum: Wertheimer, 1945; Kohler, 1929; Koffka, 1929; Katona, 1940); 6) învățarea conceptelor (concept learning; Gagné îi considera tot pe gestaltiștii menționați descoperitorii acestui mecanism, necunoscând cercetările esențiale ale lui Lev Vîgotski); 7) învățarea regulilor (rule learning; mecanismul este „dedus” de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
5) învățarea prin discriminare (multiple discriminations; Gagné nu menționează cine a descoperit mecanismul, dar sugerează că este vorba despre cercetători gestaltiști precum: Wertheimer, 1945; Kohler, 1929; Koffka, 1929; Katona, 1940); 6) învățarea conceptelor (concept learning; Gagné îi considera tot pe gestaltiștii menționați descoperitorii acestui mecanism, necunoscând cercetările esențiale ale lui Lev Vîgotski); 7) învățarea regulilor (rule learning; mecanismul este „dedus” de Gagné din insight-ul identificat la cimpanzei de Köhler, 1927, și de Wertheimer la copii, în 1945); 8) rezolvarea problemelor (problem
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui Lev Vîgotski); 7) învățarea regulilor (rule learning; mecanismul este „dedus” de Gagné din insight-ul identificat la cimpanzei de Köhler, 1927, și de Wertheimer la copii, în 1945); 8) rezolvarea problemelor (problem solving; Gagné continua în 1965 să le atribuie gestaltiștilor evidențierea acestui mecanism, deși el fusese studiat de mulți alți psihologi). Curios este faptul că, în 1965 și 1970, Gagné a ignorat mecanismul învățării prin descoperire (learning by discovery), deși menționa fenomenul de „iluminare bruscă” studiat de Kohler, probabil părându
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
faptul că unele maimuțe pot învăța prin descoperire și intuiție spontană. În 1974, când a publicat Essentials of Learning for Instruction 10, a admis însă acest al nouălea mecanism, dar i-a atribuit descrierea sa lui J.S. Bruner, și nu gestaltiștilor. După Gagné, instruirea eficientă este dublu condiționată. Condițiile interne sunt asigurate, în esență, de aceste opt-nouă mecanisme (sau „tipuri de învățare” naturală care, la om, se constituie într-un „aparat lăuntric” cu funcții adaptative, de supraviețuire și formare). Condițiile externe
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
El a susținut că imaginile nu se succed, datorită asociațiilor, ca inelele dintr-un lanț, asociația explicându-se prin „legea redintegrării”: amintirea unei părți, a unui element atrage după sine reconstituirea întregului. Acest fel de interpretare coincide cu rezultatele școlii gestaltiste din prima parte a secolului nostru și descrie mai bine fenomenul. Apoi el a formulat și „legea interesului”: dintre toate amintirile pe care o stare prezentă le poate evoca, sunt reamintite cele care au un interes actual (adică sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
asupra implicațiilor ei în câmpul educației: A. Maslow, C. Rogers, A. Combs. A. Maslow. Acesta și-a luat doctoratul într-un departament de psihologie care susținea puternic poziția behavioristă. După ce a absolvit însă, el a venit în contact cu psihologii gestaltiști (formei), s-a pregătit pentru o carieră de psihanalist și a devenit interesat de antropologie. Ca rezultat al acestor influențe diverse, a ajuns la concluzia că psihologii behavioriști americani au devenit atât de preocupați de obiectivitate și studiul comportamentului manifest
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
tradiționalismul îi sunt indiferente în latura lor exclusivistă și, fără a le conceptualiza sau fără a se angaja în dispute, poetul se definește în raport cu ele doar în măsura în care reprezintă dimensiuni organice ale liricii în general. Când teoretizează, o face în manieră „gestaltistă”, tipologizând structurile și atitudinile fundamentale ale spiritului. Definirile sunt simple și poetizante. Astfel, sufletul „realist” este mânat de „avântul către lumea exterioară” și îi sunt proprii „observația și acțiunea”, în vreme ce spiritul romantic este ispitit să se afunde „pe calea visului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
fiecare nouă lectură; versul său face să stăruie în noi mult timp o impresie extrarațională, învăluitoare, obsedantă, motiv pentru care „gândim la Eminescu așa cum cugetăm la Schumann sau Chopin” (Junimea - Marii creatori). Intră în calcul percepția integratoare, în viziune structurală, gestaltistă. Esteticianul face distincție între armonia exterioară (de nuanță prozodică), sesizabilă la mulți, și melosul eminescian intern, în pas cu „principiul adânc al inspirației”. Cu alte cuvinte, deși „fenomen muzical” (asemantic), armonia internă nu se reduce la „un simplu fenomen sonor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
în cultura modernă, reprezintă un proces complex pe care nu-1 putem analiza aici. În cercetarea literară acest concept s-a instaurat prin eforturile formaliștilor ruși din primele decade ale veacului, prin contribuția școlii lingvistice de la Praga *1, ale psihologiei germane "gestaltiste" ca și prin studii mai recente datorate lucrărilor de lingvistică și folcloristică modernă. Pentru reacțiile creionate mai sus, ale criticii moderne, conceptul de structură a constituit granulul inițial in jurul căruia a cristalizat treptat ansamblul teoriei. Referindu-se tocmai ia
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
o unitate organică rezultată din supraetajarea unor elemente diferite, de la sunet la imagine, concepție foarte apropiată, cum vom vedea, de cea a lui Wellek și Austin Warren. O altă direcție critică îndreptată spre structuralism pornește din cercetările germane. Ca și "gestaltiștii" din psihologie, Oskar Walzeli vede în opera literară un ansamblu structurat, nu o sumă de elemente independente, iar Roman Ingarden *2 dezvoltă prima teorie a operei alcătuită din mai multe straturi, și anume din cel sonor, gramatical, semantic, dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
consiliere. Deși la începutul anilor '60 trei orientări mari dominau (abordarea psihodinamică, teoriile directive și cele centrate pe client), următorului deceniu a însemnat o explozie a unei multitudini de alte teorii: rațional-emotive (A. Ellis), comportamentale (Bandura, Wolpe), relaționale (W. Glasser), gestaltiste (F. Perls), analiza tranzacțională (Berne), abordările existențialiste (Frankl, Arbuckle). Dezvoltarea teoretică la o asemenea scară a fost posibilă și datorită cererii sociale fără precedent. Măsurile legislative legate de proiectul "Great Society" al președintelui Johnson au dus la înființarea unei rețele
by ANDREEA SZILAGYI [Corola-publishinghouse/Science/994_a_2502]
-
datele credinței. Vorbim de raționalism? Ambii coordonează efortul inteligenței în actul credinței și susțin influența benefică a actului credinței asupra operațiunilor inteligenței. Acord profund, indestructibil, proclamat de tradiție [...] și niciodată contestat» (E. Gilson). Însă acest acord, am putea spune cu gestaltiștii, este dat în linii mari și nu de formă. Datele sunt aceleași, dar se văd într-o lumină diferită. În 1879 Leon al XIII-lea vorbea despre Toma și Bonaventura ca despre duae olivae et duo candelabra in domo Dei
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
dintre realismul literar - de tip Balzac - și literatura impresionistă, subiectivistă, gen Proust, și modernii ulteriori... Distincția se află definită în critica noțiunii de engramă aplicată la natura psihologică. Critica, devenită clasică, a lui Bergson, din aceeași Materie și memorie față de gestaltiști, în general, reprezentanții care acordă memoriei un substrat material, un fel de galvanoplastie cerebrală, principalul gânditor fiind Koehler... Bergson atrage atenția din capul locului, că a explica o structură printr-o substanță materială, - cum făceau toți gestaltiștii - înseamnă a cădea
Adevăratul corp uman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15374_a_16699]
-
și memorie față de gestaltiști, în general, reprezentanții care acordă memoriei un substrat material, un fel de galvanoplastie cerebrală, principalul gânditor fiind Koehler... Bergson atrage atenția din capul locului, că a explica o structură printr-o substanță materială, - cum făceau toți gestaltiștii - înseamnă a cădea în gândirea magică sau promitivă... Relativ la teoria simplistă a "pasajului strâmt", cu explicația unui fel de mozaic, adică a germenului conținând în el toate detaliile structurii - teorie naivă - singura soluție, după Bergson, ar fi să se renunțe
Adevăratul corp uman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15374_a_16699]
-
cele folosite în matematică, chimie, poate determina asociații ce conduc spre idei noi. Conform acestei teorii concentrarea puternică și volumul bogat de cunoștințe diminuează probabilitatea unei soluții creative, o puternică fixare putând bloca această soluție. I 1.2.6. Teoria gestaltistă (configuraționistă) a creativității Teoria a apărut ca o contrareacție la teoria asociaționistă și consideră că demersul creativ nu se desfășoară cu totul aleator și că poate fi explicat doar prin considerearea globală a fenomenului, prin descoperirea întregii sale structuri interne
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
figurii. Acestea sunt figurile ambigue, care fac posibile două interpretări perceptive diferite și ale căror oscilații se impun observatorului. Asemenea ambiguități sunt excepționale și se datorează apariției inhibiției de protecție în celulele stimulate de figura respectivă. 4. Organizarea perceptivă LEGILE GESTALTISTE O formă este o organizare care nu se poate reduce la o juxtapunere de elemente și care posedă, în sine, o calitate ce nu se găsește în nici unul dintre elementele consecutive. Modificarea unui singur element poate modifica "forma întreagă". Formă
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
cu o organizare unitară, ce are identitate proprie. În numeroase cazuri o figură fără semnificație primește din partea marii majorități a observatorilor o anume interpretare determinată, ca și cum mecanismele perceptive ar urma reguli aproape identice pentru toți indivizii. Aceste reguli studiate de gestaltiști constituie legile organizării perceptive. "Legile" organizării perceptive, adică ale formei sunt: * Proximitate elemente relativ apropiate sunt percepute ca aparținând aceleași forme; * Similaritate elementele relativ asemănătoare sunt percepute ca aparținând unei aceleiași forme; Continuitate elemente orientate în aceeași direcție tind să
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
în cartea publicată anterior, își manifestau prezența la nivelul compoziției. În sfârșit, conexiunea a devenit atât de directă, încât cititorii care au explorat fundamentele formei vizuale în Arta și percepția vizuală pot trece ușor la compoziție ca nivel succesiv. Principiul gestaltist al simplității, descris în cartea anterioară drept organizator al formei și spațiului, folosește în genere pentru modelele vizuale. Acesta marchează de asemenea compoziția, făcând, de pildă, ca vectorii unui sistem radial să fie distribuiți pe cât posibil mai simetric sau plasând
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
față de acestea. Într-o operă de artă propriu-zisă, cele două versiuni și sensurile lor interacționează pentru a crea rezultatul mai complex al compoziției în ansamblu. Mai mulți factori determină forța relativă a celor două viziuni în fiecare dintre cazuri. Psihologia gestaltistă a percepției vizuale ne arată că, cu cât structura este mai regulată, echilibrată și simetrică, cu atât este mai posibil ca ea să predomine. Comparați mandala din figura 7 cu schița după lucrarea lui Bruegel, Luilekkerland (Țara unde curge lapte
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este totuși indicată o abordare mai directă a bazei fizice a experienței umane. Când ființele umane, indiferent de formația lor culturală, manifestă anumite caracteristici comune în viziunea lor, ajungem să corelăm aceste similarități cu condițiile inerente ale sistemului nervos. Psihologul gestaltist Wolfgang Köhler a arătat că procesele de organizare ce creează percepția vizuală derivă din cauze inabordabile în mod direct. Percepem rezultatele organizării vizuale și, într-o oarecare măsură, putem chiar simți tensiunile dinamice pe care le antrenează aceste procese, cauzele
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
procese, cauzele lor rămân însă ascunse în sistemul nervos. Presupunerea cea mai practică în legătură cu natura proceselor neuronale ce susțin percepția par să constea în faptul că acestea sunt structural similare cu cele demonstrate de imaginile vizuale. Pentru a folosi termenul gestaltist, forțele motrice care operează în zonele de proiecție adecvată ale creierului ar putea fi asumate drept izomorfe celor observate în cadrul percepției înseși. Fiziologia organică a creierului este o parte a lumii fizice și este supusă acelorași legi ale naturii. Astfel
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]