656 matches
-
al grupului de elevi pe care acesta îl are în fața sa; * poziția de pe care trebuie să comunice, empatia care există între profesor și clasă; * forma în care informațiile trebuie transmise într-un anumit context educațional: verbal, scris,cu mai multe gesticulații sau mai rigid; * motivația elevilor din grup de a recepționa un anume conținut: clase paralele pot reacționa diferit la primirea mesajului. Metodele didactice moderne au acest rol de diversificare a modalităților de prezentare a materialului didactic și de recepționare cât
Învăţarea, calea către cunoaștere by SIMONA CHIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1240_a_2106]
-
lui" relațională, <populată de un singur personaj care contează, el însuși> (de aceea și e centrat pe sine). Mai poate fi identificat și tipul grobian explicit-agresiv (22%), care ar fi în stare <să "vă scuipe între ochi">, însoțit de o gesticulație abundentă și amenințătoare. <îl recunoașteți, desigur, printre cei care vă împing "cu naturalețe în tramvai">,<care "bagă manelele" pînă vă dansează geamurile apartamentului>, <care vă înghiontesc sufletul cînd înjură de cele sfinte în fața copiilor dumneavoastră> sau care apreciază "calificat", după
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
putem trece fără ca să privim / gânditori / la acest trunchi negru / care reamintește discret / ce departe de noi este bucuria abandonată. / Toți îngerii se leagănă / cu scări legate de un stâlp. / În parcul cu maci scuturați pentru totdeauna, / cu râsetele / și gesticulația mâinilor mici de rouă / în liniște. // În adormirea melancolică a orașului / o muzică de curte abstractă / se aude, / în spate, / ziua privirea o ține pierdută / însoțind curtenitor / disperarea amurgului peste lumea / care imploră scena aceea fără public / și fără actori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
Repere bibliografice: Horia Bădescu, „Poema”, ST, 1971, 10; Al. Lungu, „Poema”, ATN, 1972, 4; Dana Dumitriu, „Vânzătorul de memorii”, ARG, 1972, 8; Anton Cosma, Un baroc al involuției, VTRA, 1973, 10; Emil Manu, „Poemele mării”, SPM, 1975, 256; Dana Dumitriu, Gesticulații meditative, RL, 1977, 47; Popa, Dicț. lit. (1977), 285; Dicț scriit. rom., II, 684-685; Popa, Ist. lit., II, 289; Sasu, Dicț. scriit. SUA, 162-164.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
Tervoort: - limbajul verbal are un înalt grad de convenționalitate față de conținutul realității pe care îl denumește, gestul este însă strâns legat de concret; - comunicarea prin gesturi este față în față, percepându-se vizual gestul și toate mișcările mimice. În consecință, gesticulația are o mai mare libertate de exprimare, fiind mai puțin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată; - în condiții nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte, emițătorul aflat la distanță mare sau în contraluminăă, nu se poate realiza dialogul gestual, în timp ce comunicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2155_a_3480]
-
că ipostaza crepusculară a bizantinismului se află exact în spațiul dunărean (care îl obsedează pe B.), mai precis, în renașterea elino-bizantină din timpul lui Nicolae Mavrocordat. Relația dintre un tipar originar și o serie de ipostaze ulterioare modelează în roman gesticulația existențială, ca și pe cea creatoare - Metopolisul fiind un spațiu propice înfăptuirii artistice, de la spectacolul teatral și orfevrărie la sculptură, croitorie, arhitectură sau literatură. În piatră, în cuvântul scris sau rostit, în lână și în stofă sau în metale prețioase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
plan prealabil, nedispunând de o susținere prin dialog. Scrierea implică direct citirea: noi citim succesiv (în gând sau cu voce tare) tot ceea ce scriem; mai mult, pe planul limbajului intern anticipăm tot ceea ce urmează să scriem. Intonația, accentul și mimica, gesticulația - proprie limbajului oral sunt sărac reprezentate prin semne grafice. Cele mai însemnate omisiuni sau erori de ortografie pot schimba înțelesul unor fraze. Deci, scrierea dispune de mai puține mijloace expresive decât vorbirea. Se folosesc însă diverse semne de punctuație, care
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
Totodată, însușirea textului literar corect mi a dat posibilitatea de a dramatiza aceste povești, ele fiind puse în scenă cu prilejul unor evenimente, serbări, festivaluri. Aceste povești au constituit un mijloc important pe lângă obiectivele specifice - cultivarea expresivității limbii, folosirea mimico gesticulație în exprimare, socializarea prin intercomunicare rezolvând anumite sarcini ale dezvoltării comunicării, de exemplu: aprofundarea conținutului poveștii; redarea conținutului prin mijloace de exprimare proprii; pronunțarea corectă a cuvintelor; înțelegerea sensului figurat al cuvintelor și expresiilor din poveste; dezvoltarea fluidității exprimării verbale
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
liricii eminesciene, V. a făcut compuneri ușoare, în maniera lui Vasile Alecsandri, a lui Dimitrie Bolintineanu sau a poeziei populare. Zelator al lui Eminescu, al cărui cult îl păstrează cu pioșenie o viață întreagă, avea să imite ca un îndrăgostit gesticulația și rostirea eminesciană. Dar înclinația lui este spre poezia didactică. Teme ca dragostea, viața și moartea, credința în Dumnezeu nu sunt altceva decât niște tirade de o anume emfază a meditației, într-o punere în scenă de efect (La icoană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
de teatru trebuia și el adaptat la cerințele noii arte. În spațiul european, însă, teatrul a prevalat, pentru o vreme, asupra filmului. Sarah Bernhardt este exemplul cel mai elocvent. În filmul Elisabeth Reine d'Angleterre 6, realizat în anul 1912, gesticulația emfatica a actriței nu a reușit să confere peliculei accente emoționale. Cu toate acestea, gândirea cinematografică a continuat să fie dominată de concepția că sensibilitatea spectatorilor poate fi câștigată doar prin efecte teatrale. Convins că, într-un film, jocul actorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
va construi minunea care se numește ființă viețuitoare (...) sublimă capodoperă pe lângă care toată arta noastră nu este decât un fel de Încercare copilărească”. Dincolo de aceasta omul poate deveni și idealul său artistic Împreună cu modalitățile sale de expresie; cuvântul (articulația), gestul (gesticulația și mimica) și sunetul (modulația)., pentru că până la urmă „frumusețea artistică nu este un lucru frumos ci o frumoasă reprezentare a lucrului” Omul ca subiect și obiect al frumosului Parafrazând expresia cu care am Încheiat subcapitolul anterior am putea spune și
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
cerință didactică în procesul de evaluare? Cum realizați concret individualizarea și diferențierea prin intermediul actului de evaluare? Foarte multe discuții au loc pe seama dihotomiei dintre evaluarea tradițională și cea modernă. Cele două paradigme vin cu trăsături specifice, cu o retorică și gesticulații particulare. Comparația de mai jos evidențiază aceste note definitorii. Vă invităm să le interiorizați și eventual să reflectați la ce dimensiuni activați în practica dumneavoastră evaluativă. Evaluarea tradițională vs evaluarea modernă - analiză comparativă (cf. Potolea, Manolescu, 2005)tc "Evaluarea tradițională
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
deontologică a actorilor până la autoevaluări la nivel de persoană sau organizație, la evaluări interne și externe) care să genereze un plus de calitate pentru fiecare componentă și pentru întregul organism formativ. Strategiile formale, legaliste se cer a fi ajutate de gesticulațiile informale, de autocontrol, de reglajul deontologic individual. Această complementaritate de validare poate asigura, până una-alta, un pasaj către o rafinare a tehnicilor de explicitare a calității prin parametri mult mai exacți. Căci nu atât exactitatea contează, cât calitatea în
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
realului, polimorf și proteic, transformându-se în densitate lirică. Inorogul alb aduce o tonalitate nouă: metaforele se împuținează, discursul pierde din impetuozitatea inițială, imaginile se simplifică, nu își mai trădează elaborarea, artificiul, iar ironia devine mai subtilă, ocolind opozițiile șocant-teribiliste, gesticulația fiind înlocuită de hieratism, de o simplitate aproape solemnă. În „clopotele verzi” - barbiene - ale mării bate o pendulă de aur, purificând poemele de orice stridențe. Sub aspectul cântecului naiv, doi îndrăgostiți sunt „invitați la ceaiul dat de flori”, iar ele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
delimitează în mod evident, polemic chiar, de modelul literaturii subiective, de confesiune, având ca obiect al investigației "eul". Atunci când clama eternitatea melodramei, tânărul scriitor făcea de fapt elogiul unei arte mai pure, elementare, din perspectiva căreia supralicitarea formei exterioare (teatralitatea, gesticulația emfatică, excesul de lacrimi și sânge) ar putea juca rolul surpinzător de a metamorfoza ființa umană într-o entitate trans-personală, oglindind astfel niște straturi mai adânci ale psihicului, la care conștiința (eul individual) nu are acces. "Realitatea" vizată de melodramă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
s-o rezume dogmatic, sacrificând nuanțele de dragul unui "adevăr" mai mult decât discutabil. De altfel, chiar din analiza notelor de călătorie am putut constata incapacitatea scriitorului de a surprinde veridic realitatea și de a vorbi despre sine firesc, fără emfatica gesticulație a intelectualului în fața oglinzii deoarece abia atunci când vrea să fie autentic devine Lovinescu mai artificial, fie încărcându-și discursul cu un roi de citate, fie exagerând în mod neverosimil naturalețea, spontaneitatea. Lipsit și de simțul realului, dar și de imaginație
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
tiparul clasic e limpede!), într-un final patetic, de mare tensiune dramatică, stropit din belșug cu lacrimi și sânge și imortalizat în rama unui tablou vivant, ca în melodramă 122, cu femeia prăbușită în mijlocul scenei iar fiul-judecător surprins într-o gesticulație teatral-extatică ("cu mâinile ridicate în sus"). După cum am sugerat în treacăt, textul reclamă și o lectură în cheie psihanalitică, altminteri foarte instructivă, având în vedere că imaginația melodramatică și-a pus amprenta nu doar asupra piesei lovinesciene, ci și asupra
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
într-un studiu publicat recent, izbutește să lămurească pe deplin sensurile "fatalității" literare, după atenta consultare a Poeticii lui Aristotel și a unei bibliografii impresionante dedicate problemei. Un prim indiciu al teatralității romanului lovinescian îl constituie, în opinia exegetei, stereotipia gesticulației personajelor, al căror comportament se reduce la ticuri. Astfel: Lulù "își apleacă ușor capul pe umărul stâng", își mișcă pleoapele "cu încântări și mirări de copil" și își ridică rochia "ca pentru a trece o apă" când e vorba de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
o apă" când e vorba de căsnicia ei; la Andrei se remarcă "aplecările repetate ale capului, paloarea și roșeața din obraji"; la Puiu Cercel, aerele perverse, de copil "rău crescut"; la Diomo, gestul brutal; la Colea, vocea tunătoare; la Ciprian, gesticulația emfatică, de orator. Și totuși, remarcă rafinata interpretă, nu atât gesturile în sine sugerează apropierea de teatru, cât "excesul de subliniere a ticului, care arată că personajele își folosesc corpul, asemeni actorilor, ca instrument expresiv iar nu ca organ de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sacrificând elementele care i s-au părut parazitare (îndeosebi discursurile lui Ciprian)192. Însă lectura paralelă a textelor îi dezvăluie Ligiei Tudurachi un lucru neașteptat: romanul se dovedește mult "mai teatral" decât drama Hortensiei, deoarece, "dincolo de indici dramatici superficiali (decor, gesticulație)", textul lovinescian conține, în plus, și "o relație fundamental teatrală între actor și cor". Într-adevăr, prin mijlocirea lui Ciprian (personaj-raisonneur, jucând aici rolul corului), Lovinescu "a supradeterminat fatalitatea ce guvernează feminitatea negativă a lui Lulù", de unde și îndreptățirea de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
scena Teatrului Național din București în 1923 (premiera piesei Lulù a avut loc în seara zilei de 14 decembrie 1923), Lovinescu figurând ca autor alături de Hortensia Papadat-Bengescu. 192 "Ciprian rămâne în piesă un personaj ordinar, lipsit de atitudini ostentative, fără gesticulația melodramatică și, mai ales, fără postura emfatic-oratorică" (în Ligia Tudurachi, op. cit., p. 132). 193 După cum observa Nietzsche, Euripide e dramaturgul care a "psihologizat" tragedia veche. Teatrul său ilustrează etapa "socratică" a tragediei grecești. A introdus nu doar corul alcătuit din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
exterioritate promițătoare. "Nimicul" are conținut - sunt resturile, rămășițele, gunoaiele, obiectele incomplete sau uzate distribuite în teritoriu. Căutarea "nimicului" devine astfel parte a unei conduite productive, activitatea "omului fără nume" fiind adaptată la prezența favorabilă a materiei, la abundența ei paradoxală. Gesticulația sa de om sărac e definită de nevoia de a gestiona și a exploata acest "nimic": culegerea și colecționarea resturilor, depozitarea lor, recompunerea lor în alte structuri provizorii, ordonarea și conservarea pentru o utilizare ulterioară. Inventează cu puțin, bricolează, recuperează
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
străin de o intenție polemică. Fundoianu caută să se delimiteze de opinia, deja răspândită în epocă, a unui Arghezi "revoluționar" și încearcă să îi facă o caracterizare în specia "reacționarului". Trebuie remarcată metoda antropologică a acestei portretizări, care recurge la gesticulații ancestrale, ca un soi de demitizare prin reducere la primitivism a meseriei poetice. Fundoianu îi împrumută poetului gesturile simple ale săracului - a culege, a utiliza, a conserva. Particularitatea poeziei argheziene la care se referă e binecunoscută: e vorba de etica
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
de consacrare. Iar acest lucru se va vedea clar câțiva ani mai târziu, în programul critic schițat în paginile Curierului românesc: Heliade Rădulescu își imaginează aplicația la text ca o participare la laboratorul scriitorului 97, pentru a ameliora rezultatul final. Gesticulația analitică se situează în amonte față de publicare - ca un discurs al normării - nu în aval, ca un discurs al aprecierii. Nu o critică de text se însărcinează cu descrierea capodoperei, ci tot un discurs asupra personalității geniale. Cea mai simplă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
cu protagoniști pe care îi cheamă Mircea sau Ștefan? Numele e cel care atestă în domeniul biografic imitația unei conduite, proiecția alegorică a unei personalități asupra celor care îi urmează. E modalitatea cea mai simplă prin care acțiunile unui individ, gesticulația lui pot fi identificate și transferate. Cum se cheamă eroii, așa se botează copiii. Dacă Mircea funcționează ca model, e în primul rând pentru că o întreagă generație de nou născuți e gata să îi poarte numele. De aceea e atât
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]